Guvernul de la Chişinău a aprobat Planul de Acţiune pentru aderarea Republicii Moldova la UE

Data publicării:
Politics Belgium Moldova Diplomacy Russian Invasion, Chisinau, Moldova - 13 Apr 2022
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Profimedia Images

Guvernul de la Chişinău a aprobat vineri Planul Naţional de Acţiune pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2024-2027, potrivit unui comunicat al executivului de la Chișinău. Planul a fost realizat în colaborare cu numeroase instituţii şi în urma unor consultări active cu societatea civilă, mai informează sursa citată.

Documentul strategic de aliniere a legislației naționale la acquis-ul Uniunii Europene este structurat în conformitate cu cele 33 de capitole și conține 7 compartimente, care includ măsurile de implementare ale acțiunilor prevăzute, instituțiile responsabile, termenii de realizare și sursele de acoperire a cheltuielilor planificate. 

„Obiectivul nostru național este pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană, până în anul 2030. De acum înainte, Planul reprezintă fundamentul nostru pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Prin intermediul acestuia, ne angajăm să adaptăm și să integrăm legislația europeană în cadrul legislației noastre naționale”, a declarat vicepremierul Nicu Popescu, care este și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, potrivit comunicatului.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va asigura coordonarea generală a procesului de implementare a Planului, inclusiv după fiecare Raport de Extindere al UE.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri