O bunică și-a sărbătorit aniversarea a 105 ani, după a supravieţuit infectării cu Covid într-un azil din Franța

Data actualizării: Data publicării:
batrana salvata de covid
Bătrână într-un centru Covid. Imagine ilustrativă. Foto: Profimedia Images

O bătrână din Franța care s-a infectat cu noul coronavirus în azilul de bătrâni unde locuia și-a sărbătorit ziua de naștere, la împlinirea a 105 ani la scurt timp după ce medicii au declarat-o vindecată. Familia și reprezentanții centrului i-au organizat și o mică petrecere.

Decana de vârstă a unei case de bătrâni din Alpii francezi, în vârstă de 105 ani, a supravieţuit COVID-19, a transmis directorul instituției,  informează AFP, preluată de Agerpres. Lea Lavy, care a împlinit 105 ani pe 10 decembrie, a suferit de o formă uşoară a bolii în această toamnă, iar în prezent se recuperează.

De ziua ei, "am organizat un mic eveniment cu nora sa, pentru a marca această ocazie", a declarat pentru AFP Stephane Richard, directorul casei de bătrâni "Fondation du Parmelan", din Annecy, mai scrie sursa citată. 

Femeia a locuit până recent în casa ei din Annecy. Casa de bătrâni care o găzduieşte de "câteva luni" a fost grav afectată de cel de-al doilea val de COVID-19.

"109 dintre cei 185 de locuitori (circa 60%) s-au îmbolnăvit de COVID-19, fiind înregistrate 33 de decese", a precizat Stephane Richard.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani