„O linie de apărare”. Îngrijorată de creșterea nivelului mării, Singapore vrea să construiască insule artificiale

Data publicării:
singapore vazuta din avion
Insule artificiale ar putea fi construite în largul zonelor de coastă. FOTO: Shutterstock

Singapore intenţionează să construiască insule artificiale în largul coastei sale estice, pentru a proteja o parte a teritoriului său de creşterea nivelului mării, cauzată de schimbările climatice, a anunţat un ministru, informează AFP, citată de Agerpres.

Studiile de inginerie şi de impact asupra mediului ce vor fi realizate în cadrul unui proiect denumit „Long Island” vor începe în 2024 şi vor dura cinci ani, a declarat marţi ministrul pentru Dezvoltare naţională, Desmond Lee.

Noile teritorii astfel create vor putea să se întindă pe o suprafaţă de 800 de hectare, oferind acestui oraş-stat dens populat mai mult spaţiu pentru locuinţe, parcuri şi industrie, a adăugat Desmond Lee.

Singapore, care cuprinde 63 de insule şi are o populaţie de 6,2 milioane de locuitori, se întinde pe o suprafaţă de 724 de km pătrați şi are una dintre cele mai mari densităţi ale populaţiei din lume.

În 2019, prim-ministrul Lee Hsien Loong a avertizat în legătură cu creşterea nivelului mării, care ar reprezenta, în opinia lui, o „ameninţare gravă” pentru Singapore.

Lucrările necesare pentru protejarea zonelor costiere ar putea să atingă sau chiar să depăşească 100 de miliarde de dolari din Singapore (74 miliarde de dolari americani) pe parcursul următorilor 100 de ani, a adăugat el.

Agenţia pentru amenajarea teritoriului din Singapore, Urban Redevelopment Authority (URA), a consultat populaţia cu privire la acest proiect, a cărui dezvoltare s-ar putea întinde pe mai multe decenii.

Insule artificiale ar putea fi construite în largul zonelor de coastă

Insule artificiale ar putea fi construite în largul zonelor de coastă pentru a forma „o linie de apărare” împotriva creşterii nivelului mării, a precizat URA pe site-ul său.

Agenţiile guvernamentale au studiat, de asemenea, posibilitatea construirii unui dig înalt de trei metri de-a lungul întregului ţărm, însă construcţia sa ar genera „perioade lungi de perturbări” pentru vizitatorii parcurilor, în timp ce staţiile de pompare necesare ar ocupa o suprafaţă echivalentă cu 15 terenuri de fotbal.

Un specialist în ştiinţele zonelor costiere, Adam Switzer, consideră că „diferite studii aprofundate” trebuie să fie realizate în legătură cu proiectul „Long Island”, mai ales unele care să examineze impactul asupra curenţilor de coastă şi asupra fundului marin.

„Va trebui să fie examinat cu mare atenţie şi impactul potenţial asupra mediului construit şi a celui natural”, a declarat Adam Switer, profesor la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore.

El a reamintit că Singapore deţine o experienţă îndelungată în acest domeniu, menţionând aeroportul Changi, cartierul financiar Marina Bay şi portul Tuas.

Koh Chan Ghee, profesor la Facultatea de Inginerie Civilă şi de Mediu din cadrul Universităţii Naţionale din Singapore, a declarat că ar trebui luate în considerare şi soluţiile naturale, cum ar fi dezvoltarea mangrovelor, vegetaţia marină şi recifele de corali.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de bogați și săraci sunt candidații la alegerile prezidențiale. Cine are afaceri și case în SUA
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile