O loterie din SUA a publicat rezultatele greșite la o extragere, așa că a fost nevoită să dea premii și celor care nu au câștigat

Data publicării:
Bilete la loteria Powerball.
Bilete la loteria Powerball. Foto: GettyImages

Loteria din statul american Iowa a publicat accidental numerele câștigătoare greșite pentru extragerea Powerball de luni, iar unii participanți au crezut că au câștigat premii de sute de dolari, relatează Business Insider. Până la urmă, au putut păstra câștigurile.

Greșeala a fost rezultatul unei „erori umane”, a precizat loteria, care a anunțat că și cei care au avut numerele date în mod greșit drept câștigătoare își vor putea păstra premiile.

Premiile la extragerea Powerball câștigate cu numere incorecte variază de la 4 dolari până la 200 de dolari.

Loteria statului american nu a precizat câte dintre cele aproape 4.000 de bilete câștigătoaare de la extragerea de luni au fost rezultatul publicării numerelor greșite.

Numerele incorecte au fost publicate la aproximativ 12.30 a.m., ora locală, și au rămas pe site până la aproximativ 7.30 a.m., la scurt timp după ce angajații au observat eroarea.

Conform procedurilor loteriei, două persoane din locații diferite introduc în același timp rezultatele de la extragere, înainte ca acestea să fie înregistrate oficial în sistemul de jocuri de noroc care leagă toate terminalele și automatele loteriei din întregul stat.

În timpul procesului, unele numere au fost „introduse greșit”, se arată în comunicatul loteriei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț