Pelosi lansează procedura de evaluare a stării de sănătate a lui Trump, în vederea suspendării

Data actualizării: Data publicării:
Nancy Pelosi Holds Weekly News Conference At The Capitol
Nancy Pelosi. FOTO: Win McNamee/Getty Images

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat, a lansat vineri procedura de evaluare a stării de sănătate a preşedintelui Donald Trump în vederea eventualei suspendări din funcţie, scrie Mediafax.

"Introducem legislaţia pentru crearea Comisiei referitoare la abilităţile prezidenţiale şi la delegarea prerogativelor şi atribuţiilor, organismul şi procedura necesare pentru invocarea Amendamentului 25 al Constituţiei SUA, pentru a permite Congresului să asigure conducerea efectivă şi neîntreruptă la cel mai înalt nivel al puterii executive", a declarat Nacy Pelosi.

Nancy Pelosi susţine că procedura nu este îndreptată neapărat împotriva lui Donald Trump, sugerând că o astfel de comisie a Congresului poate deveni permanentă. "Procedura nu îl vizează pe preşedintele Trump. El se va confrunta cu evaluarea alegătorilor, dar actuala situaţie ne arată necesitatea de a crea o procedură pentru viitorii preşedinţi. Momentul este acum, deoarece oamenii vor să ştie", a subliniat Pelosi, conform CBS.

"În mod clar, preşedintele este sub medicaţie. Oricine dintre noi aflat sub o medicaţie atât de serioasă are o stare modificată", a subliniat Nancy Pelosi, potrivit cotidianului The Guardian, argumentând că există articole ale profesioniştilor medicali care cred că medicamentele luate de Donald Trump "pot avea impact asupra discernământului".

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor anunţase că va demara procedurile legislative pentru crearea unei comisii speciale a Camerei Reprezentanţilor care să evalueze starea de sănătate a lui Donald Trump, bolnav de coronavirus, şi eventuala suspendare din funcţie a preşedintelui din cauza incapacităţii exercitării atribuţiilor, prin invocarea Amendamentului 25 al Constituţiei SUA. "Publicul trebuie să ştie care este starea de sănătate a preşedintelui", a declarat Nancy Pelosi, potrivit agenţiei Associated Press.

CNN: Iniţiativa va atrage atenţia şi va creşte presiunile privind starea de sănătate a lui Trump, dat fiind că medicii nu au furnizat iniţial detalii

Congresmanul democrat Jamie Raskin va crea o comisie care va avea rolul "asigurării conducerii efective şi neîntrerupte a celei mai înalte funcţii din ramura executivă a puterii", a transmis, conform CNN, Biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor.

CNN notează că iniţiativa nu are şanse de a conduce la suspendarea preşedintelui Donald Trump, dar va atrage atenţia şi va creşte presiunile privind starea de sănătate a lui Donald Trump, dat fiind că medicii nu au furnizat iniţial detalii despre starea lui Donald Trump. Iniţiativa opoziţiei din SUA intervine cu doar trei săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial. În contextul în care Congresul nu este acum în sesiune legislativă, nicio comisie parlamentară nu poate iniţia activităţi oficiale până la sfârşitul anului.

Congresmanul democrat James Raskin a evidenţiat necesitatea înfiinţării de către Congres a unei instituţii care să poată evalua starea preşedintelui SUA în circumstanţe extreme. "Trebuie să gândim în termeni constituţionali. De aceea, trebuie să înfiinţăm o instituţie formată în mod partizan, bicameral, care să poată lua decizii peste cinci luni, peste cinci ani sau peste 50 de ani, oricând va fi necesar", a subliniat James Raskin.

Trump: Nebuna Nancy este cea care ar trebui să fie sub observaţie

Preşedintele SUA a reacţionat imediat prin Twitter. "Nebuna Nancy este cea care ar trebui să fie sub observaţie. Nu degeaba este numită nebună!, a comentat Donald Trump.

Starea de sănătate a lui Donald Trump a generat speculaţii în SUA. Casa Albă refuză să dezvăluie când a avut preşedintele ultimul test negativ privind coronavirusul. Preşedinţia SUA a anunţat vinerea trecută că Donald Trump fusese diagnosticat ca având Covid-19 cu o seară înainte.

Donald Trump a fost externat luni seară, după ce a petrecut trei nopţi în Centrul medical Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington, iar tratamentul anticoronavirus este continuat la Casa Albă. Miercuri, medicul Casei Albe, Sean Conley, a anunţat că Donald Trump se simte foarte bine şi nu mai are deloc simptome.

Mark Meadows, şeful Cancelariei Preşedinţiei Statelor Unite, a recunoscut că vinerea trecută starea de sănătate a preşedintelui Donald Trump a fost mai gravă decât oficialii de la Washington au dezvăluit public.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Christian Bale, o nouă transformare radicală. Actorul, de nerecunoscut pe platourile de filmare de la „The...