Un român a fost ucis într-un atac al piraților asupra unui petrolier aflat în largul coastelor Omanului

Data actualizării: Data publicării:
petrolier tractat in port
Un petrolier fără încărcătură la bord a fost atacat joi în largul coastelor Sultanatului Oman. Foto: Profimedia Images

Un cetățean român a fost ucis în urma unui atac al piraților asupra unui petrolier care naviga în largul coastelor Sultanatului Oman. În urma atacului și-a pierdut viața și un britanic.

Moartea celor doi a fost confirmată de operatorul petrolierului Mercer Street, armatorul Zodiac Maritime. Potrivit companiei, celelalte persoane aflate la bord nu au fost rănite.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anterior AFP a transmis că un petrolier fără încărcătură la bord a fost atacat joi în largul coastelor Sultanatului Oman. 


Potrivit site-ului de operaţiuni maritime britanice UKMTO, un organism de luptă împotriva pirateriei, subordonat Royal Navy, atacul a fost semnalat joi seara, la circa 152 mile marine (280 km) de coastele Omanului.

„Avem informaţii despre un atac împotriva unei nave comerciale în largul coastelor Omanului”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării, subliniind că serviciile sale din regiune „investighează cazul”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Citiți și:
Oficial israelian: Petrolierul aflat în largul Omanului pe care au murit un român și un britanic ar fi fost atacat de o dronă iraniană

Pe Twitter, armatorul Zodiac Maritime, cu sediul la Londra, a confirmat „suspiciuni de piraterie” la bordul M/T Mercer Street.

„În momentul incidentului, nava se afla în nordul Oceanului Indian, navigând dinspre Dar es Salaam”, în Tanzania, spre Fujairah (Emiratele Arabe Unite) „fără încărcătură la bord”, a adăugat el.

Proprietarul este japonez, iar nava administrată de Zodiac Maritim, care aparţine aparţine omului de afaceri israelian Eyal Ofer, aflat pe poziţia a 197-a în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 11,3 miliarde de dolari, potrivit AFP.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri