Povestea soldatului de 21 de ani, ucis de ruși și înmormântat, singur, la 900 de kilometri de casă (BBC)

Data actualizării: Data publicării:
Înmormântarea unor soldați ucraineni
Părinții lui Kotenko știau că fiul lor era mort. A murit pe 26 februarie, a treia zi a invaziei rusești, lângă orașul Herson din sudul țării. Era prima sa operațiune militară. Avea doar 21 de ani. Foto: Profimedia Images

Dmitro Kotenko, soldat în armata ucraineană, a murit în sudul Ucrainei în a treia zi a inveziei rusești. Niciun membru al familiei lui Kotenko nu a fost prezent la înmormântarea sa. Părinții lui, care se numără printre oamenii pe care Putin a pretins că îi salvează de sub jugul asupririi ucrainene, sunt în regiunea Sumî din estul țării, asediată de armata Rusiei, și nu vor putea să depună nicio floare la mormântul fiului lor.

Părinții lui Kotenko nu au auzit focurile de armă care au fost trase deasupra mormântului său. Nu au văzut nici panglica legată de crucea sa de lemn și nici lopata de pământ aruncată peste sicriul în care se găsește corpul său neînsuflețit. Cel mai probabil, părinții lui Kotenko nici nu știau că fiul lor era înmormântat în cimitirul Liciakiv din Liov, scrie BBC.

Cu aproape o lună în urmă, aceștia, împreună cu cei doi frați ai lui Kotenko, erau la 900 de kilometrii distanță în apropierea orașului Sumî din estul Ucrainei, care era bombardat atât de intens de forțele rusești că a devenit complet rupt de restul lumii. Părinții lui Kotenko au apucat să afle că fiul lor a murit pe front înainte ca semnalul telefonic din zona lor să se piardă complet.

Kotenko a murit pe 26 februarie, a treia zi a invaziei rusești, lângă orașul Herson din sudul țării. Era prima sa operațiune militară. Avea doar 21 de ani. La două zile după ce a murit, părinții lui au primit un apel de la prietenul din copilărie al lui Kotenko, Vadim Yarovenko, un artilerist care le-a spus știrea tragică.

I-a luat toată noaptea lui Yarovenko pentru a-și găsi curajul să îi sune pe părinții lui Kotenko. O noapte lungă și neliniștită pe care a petrecut-o singur în patul din unitatea sa militară din Liov.

Ucraina-Înmormântare3
În timp ce sicriul lui Kotenko era coborât, Yarovenko a stat în spatele gărzii de onoare care a tras focurile de armă. A fost cel mai trist moment pe care l-a trăit vreodată. Foto: Profimedia Images

Yarovenko și Kotenko erau doar niște copii de 15 ani când s-au cunoscut, îmbrăcați în uniformele școlare pentru prima lor zi la școala militară. Momentul în care au descoperit că proveneau din sate învecinate a fost începutul prieteniei care ar fi putut să țină o viață de om.

Tatăl lui Kotenko era șofer de camion, iar mama sa lucra la o fermă din localitate. „Să te alături armatei a fost o onoare”, a spus Yarovenko. „Cred că asta a fost parte din motivul pentru care Dmitro s-a înrolat”.

Familia Kotenko era o familie săracă formată din doi părinți și trei fii care locuiau într-o casă modestă dintr-un sat mic de la granița cu Rusia. Ei erau acei oameni pe care Vladimir Putin a pretins că trebuie să îi salveze de sub jugul asupririi ucrainene.

Soldatul ucrainean, despre decizia de a pleca la război: „Dacă nu eu, cine?”

Anexarea Crimeei din 2014 și războiul de atriție care i-a urmat au fost încă un motiv pentru care Kotenko s-a alăturat armatei. „Știam că ceva de genul ăsta se putea întâmpla”, a spus Yarovenko, „și că va trebui să mergem să ne apărăm patria.”

Când a fost întrebat de săteni de ce vrea să se alăture armatei pe timp de război, Kotenko a zis: „Dacă nu eu, cine?”

Tatăl lui Yarovenko a condus și el un camion, iar la școala militară din Sumî prietenia celor doi băieți s-a format în jurul dragostei lor pentru mașini. Yarovenko, singur la părinți, l-a văzut pe Kotenko ca pe un frate.

„Niciunuia dintre noi nu ne plăceau distracțiile de oraș, cluburile și așa mai departe”, a povestit Yarovenko. „Ne plăcea să ne petrecem timpul liber în natură, la pescuit, vânătoare, picnic. Ne plăcea să stăm la marginea râului cu prietenii.”

Ucraina-Înmormântare2
Cel mai probabil, părinții lui Kotenko au rămas blocați în Sumî. Invazia le-a răpit mai întâi fiul și, apoi, dreptul de a fi alături de el atunci când a fost coborât în pământ – singurul lucru care poate le-ar mai fi putut alina durerea. Foto: Profimedia Images

Yarovenko a vrut să se alăture unei unități de artilerie, dar visul lui Kotenko a fost să devină parașutist. După doi ani la academie, au fost separați – Yarovenko, în orașul Liov din vestul țării, pentru a se antrena ca artilerist, iar Kotenko, în Odesa, pentru a se antrena ca parașutist.

„Ne dădeam mesaje toată ziua”, a spus Yarovenko. „Vorbeam despre toate lucrurile. Chestii de zi cu zi, ce mai faci? Ce se mai întâmplă, unde ești? Eram prieteni buni, vorbeam și noi.”

În a treia zi de război, Kotenko nu a mai răspuns la telefon. Yarovenko s-a temut de ce era mai rău.

Pe 31 decembrie, familiile celor doi s-au reunit pentru a sărbători Anul Nou, iar o lună mai târziu Kotenko a venit la Liov pentru a-l vizita pe Yarovenko înainte să fie detașat pentru o operațiune în sudul țării.

Au stat până seara târziu, la o vorbă și un pahar de tărie. De-a lungul graniței cu Rusia, forțele rusești era comasate în așteptarea ordinului de a invada, dar în Liov viața era normală și războiul părea departe de ei.

Dimineața următoare, Kotenko și Yarovenko și-au luat rămas bun. Kotenko a plecat spre sudul Ucrainei. Au continuat să își dea mesaje în fiecare zi. Pe 26 februarie, Kotenko nu a mai răspuns, iar Yarovenko s-a temut de ce era mai rău.

Într-un final, s-a adresat comandantului lui Kotenko la telefon, iar acesta i-a spus că prietenul său a fost omorât de un obuz de mortier. „Nu am toate detaliile încă”, a spus Yarovenko. „Au fost bombardamente, a fost o explozie, Dmitro a murit.”

Ucraina-Înmormântare6
Tot ce i-a mai rămas lui Yarovenko a fost speranța de a vorbi cu părinții lui Kotenko cât mai curând și amintirea fiului lor pe care o va purta cu el în timp ce își așteaptă rândul pentru a se alătura luptelor. Foto: Profimedia Images

Când a format numărul părinților lui Kotenko, mai exista conexiune telefonică, iar în urma unei conversații scurte le-a spus că fiul lor a pierit. Când a încercat să îi sune mai târziu cu privire la funeralii, bombardarea orașului Sumî s-a intensificat și conexiunea prin telefon a picat.

A încercat în continuare să îi contacteze, dar linia telefonică a rămas moartă. Corpul lui Kotenko a fost adus în Liov și îngropat fără ca părinții săi să fie prezenți.

Biserica din Liov organizează chiar și trei funeralii pe zi pentru soldații căzuți pe front

Înainte de declanșarea invaziei, biserica Sfinții Petru și Pavel din Liov organiza funeraliile unui soldat o dată sau de două ori pe lună, a spus părintele Vsevolod. Acum, îngroapă și doi sau trei militari pe zi.

În ziua în care Kotenko a fost înmormântat, erau trei sicrie în biserică. Unul dintre bărbați era dintr-un sat de lângă Liov și biserica a fost plină de rudele și prietenii săi, iar după încheierea ceremoniei, i-au luat trupul acasă.

Celelalte două sicrie au mers spre cimitirul Liciakiv, împreună cu un grup restrâns de soldați ai unei unități locale care ajută la comemorarea celor răpuși în conflict. 

Kotenko a fost îngropat împreună cu Kirilo Moroz Volodimirovici, în vârstă de 25 de ani, un parașutist din aceeași unitate militară, care nu a putut fi transportat acasă. Au fost îmormântați într-un colț al cimitirului împreună cu victimele din războaiele mondiale și din războiul din 2014 împotriva separatiștilor proruși din Donbas.

Ucraina-Înmormântare4
Înainte de declanșarea invaziei, biserica Sfinții Petru și Pavel din Liov organiza funeraliile unui soldat o dată sau de două ori pe lună. Acum, îngroapă și doi sau trei militari pe zi. Foto: Profimedia Images

Yarovenko încă încearcă să-i contacteze pe părinții lui Kotenko, dar fără succes. Cel mai probabil, ei au rămas blocați în Sumî. Invazia le-a răpit mai întâi fiul și, apoi, dreptul de a fi alături de el atunci când a fost coborât în pământ – singurul lucru care poate le-ar mai fi putut alina durerea.

În timp ce sicriul lui Kotenko era coborât, Yarovenko a stat în spatele gărzii de onoare care a tras focurile de armă. A fost cel mai trist moment pe care l-a trăit vreodată.

„Mi-am privit prietenul care era îngropat departe de casă”, a spus Yarovenko. După aceea, a stat în liniște, privind mormântul. Singurele persoane prezente în afară de el erau groparii care își curățau uneltele.

„Nu am avut ocazia să ne întâlnim pe front”, a spus Yarovenko. Tot ce i-a mai rămas a fost speranța de a vorbi cu părinții lui Kotenko cât mai curând și amintirea fiului lor pe care o va purta cu el în timp ce își așteaptă rândul pentru a se alătura luptelor, când va ajunge în prima linie a războiului.

Citește și: Povestea Olgăi, mama care și-a protejat bebelușul cu propriul trup în timpul unui atac cu rachete în Kiev

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri