Premierul neozeelandez nu e de acord cu ce spune Biden despre „dictatorul” Xi Jinping

Data publicării:
Prime Minister of New Zealand Chris Hipkins Visits Downing Street in London
Premierul neozeelandez, Chris Hipkins. Foto: Profimedia Images

Premierul neozeelandez și-a exprimat joi dezacordul față de declarația preşedintelui american Joe Biden, care a spus că liderul chinez Xi Jinping face parte din categoria „dictatorilor”, informează AFP, preluat de Agerpres. 

Întrebat de jurnalişti dacă subscrie la afirmaţiile preşedintelui american cu privire la omologul său chinez, prim-ministrul Chris Hipkins, care urmează să facă o vizită oficială la Beijing săptămâna viitoare, a răspuns: „Nu”. 

„Regimul din China este o chestiune ce aparţine poporului chinez”, a adăugat Hipkins. 

Prim-ministrul neozeelandez, ce va conduce o delegaţie comercială importantă, urmează să fie primit săptămâna viitoare de Xi Jinping. Aceasta va fi prima vizită a unui lider neozeelandez în China de la declanşarea pandemiei de COVID-19. 

Marţi, în timpul unei recepţii în California cu donatori ai Partidului Democrat, preşedintele Biden a revenit asupra unui episod recent în timpul căruia SUA au distrus un balon chinez care, în opinia lor, le spiona teritoriul. 

„Este foarte stânjenitor pentru dictatori atunci când ei nu ştiu ce s-a întâmplat”, a continuat Biden, adăugând: „Atunci când (balonul) a fost doborât, (Xi Jinping) a fost foarte stânjenit şi chiar a dezminţit că (aeronava) se afla acolo”. 

Ministerul Afacerilor Externe chinez a criticat ferm remarca „absurdă” şi „iresponsabilă” a preşedintelui american. 

Noua Zeelandă întreţine relaţii comerciale strânse cu Beijingul - aproape un sfert din veniturile sale din export vin din comerţul său cu China - şi Wellingtonul s-a arătat în trecut mai puţin critic ca aliaţii săi occidentali cu privire la China şi la guvernul chinez.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Aerul condiționat te poate încălzi mai ieftin iarna decât crezi. Trucul simplu de setare care face diferența
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”