Foto Prima apariție publică a secretarului american al apărării, Lloyd Austin, după spitalizarea sa secretă

Data publicării:
lloyd austin
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Foto: Profimedia Images

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a avut, marţi, prima apariţie publică după spitalizarea sa secretă, vorbind de acasă prin videoconferinţă la o reuniune a grupului de contact pentru nevoile militare ale Ucrainei, relatează Reuters şi France Presse, potrivit Agerpres. 

Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost internat într-un spital militar pe 22 decembrie pentru o intervenţie chirurgicală pentru cancer la prostată. El a revenit în spital pe 1 ianuarie din cauza unor complicaţii, inclusiv o infecţie urinară. Spitalizarea sa a fost dezvăluită abia după patru zile, iar motivul internării a fost precizat de Pentagon şi mai târziu, pe 9 ianuarie.

Casa Albă susţine că nu a ştiut despre spitalizarea secretarului apărării şi că iniţial Lloyd Austin nu l-ar fi informat pe preşedintele Joe Biden. Şeful Pentagonului este al doilea după preşedinte în lanţul de comandă al armatei SUA şi trebuie să fie disponibil în orice moment în cazul unei crize neprevăzute. Internarea sa în secret a provocat indignarea unor mass-media şi congresmenilor din opoziţia republicană.

Totuşi, Casa Albă mai afirmă că pe 12 ianuarie Lloyd Austin a supervizat „de pe patul de spital” loviturile aeriene asupra rebelilor houthi în Yemen.

Lloyd Austin a apărut marţi pentru câteva minute prin legătură video la o reuniune despre războiul ruso-ucrainean, aşezat în faţa unui perete alb, având în stânga sa ceea ce părea a fi tastatura unui sistem de securitate şi în dreapta sigiliul Pentagonului, cu câte un mic drapel american şi ucrainean deasupra unei imprimante.

Lloyd Austin
Foto: Captură video CNN

Imaginile video difuzate au o scurtă întrerupere şi Austin nu spune nimic despre starea sa de sănătate, în schimb cere sisteme antiaeriene suplimentare pentru Ucraina. „Securitatea ansamblului comunităţii internaţionale este în joc în lupta Ucrainei. Sunt mai determinat ca niciodată să lucrez cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a susţine Ucraina”, spune secretarul apărării în intervenţia sa la şedinţa grupului de contact, care coordonează ajutorul militar internaţional destinat Ucrainei.

El a insistat asupra ultimului pachet de ajutor militar, de 250 de milioane de dolari, anunţat de SUA pentru Ucraina luna trecută, fără a detalia continuarea acestui ajutor, noile fonduri de 61,4 miliarde de dolari cerute de Biden pentru Ucraina fiind încă blocate în Congres de republicani, care îi cer preşedintelui democrat măsuri ferme împotriva migraţiei ilegale în schimbul autorizării acestor fonduri.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Roxana Blagu de la trupa Trident, mesaj dureros pentru fiica ei, după ani de despărțire: “Am plâns. Am sperat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit