Putin i-a decorat pe liderii regiunilor anexate ilegal. Unul dintre decorați îi transmite că fără el "nu am putea supravieţui"

Data publicării:
Vladimir Putin, la ceremonia de anexare ilegală a 4 regiuni ucrainene
Vladimir Putin, la ceremonia de la Kremlin prin care Rusia a anexat ilegal patru regiuni din estul și sudul Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin i-a decorat marți pe liderii proruși ai celor patru regiuni ucrainene - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, anexate ilegal de Moscova în septembrie, transmite Agerpres care citează EFE. Evenimentul a fost transmis în direct, iar liderii decorați au avut discursuri laudative la adresa lui Putin. 

Doi dintre cei decorați, liderul din Lugansk și cel din Doneţk au primit ''Ordinul pentru Merit al Patriei'', gradul I. Ceilalți doi care asigură conducerea în Zaporojie şi Herson, au primit acelaşi ordin, dar în gradul III, potrivit transmisiunii în direct a ceremoniei solemne desfăşurate în Sala Sf. Ecaterina a Marelui Palat al Kremlinului.

''Acest premiu nu este doar al meu, ci al tuturor locuitorilor (din autointitulata) Republică Populară Lugansk. (...) Mi-ar plăcea să-mi exprim profunda recunoştinţă faţă de dumneavoastră personal şi faţă de întregul popor rus pentru ajutor, fără de care nu am fi o republică şi nu am putea supravieţui'', i-a transmis Pasecinik din Lugansk lui Putin în timpul ceremoniei.

La rândul său, Puşilin, care coordonează zona Doneţk a spus că regiunea va trece peste toate obstacolele cu care se confruntă şi o va face cu sprijinul Rusiei.

Rusia a anexat ilegal cele patru regiuni ucrainene, pe care nu le controlează în totalitate, după referendumuri care nu au fost recunoscute de comunitatea internaţională.

Kremlin a anunţat recent că Moscova nu intenţionează să cucerească noi teritorii în Ucraina, dar că ''va elibera'' cele patru regiuni anexate recent.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri