Reacțiile liderilor lumii la victoria lui Lula și înfrângerea lui Bolsonaro

Data publicării:
Lula da Silva
Lula da Silva l-a învins pe Jair Bolsonaro în alegerile prezidențiale și va fi noul președinte al Braziliei din ianuarie 2023. Foto: Profimedia Images

Liderii unui număr mare de țări l-au felicitat rapid pe Lula da Silva pentru victoria în alegerile prezidențiale din Brazilia după ce fostul președinte a reușit să-l învingă pe actualul președinte într-o cursă care a devenit mult mai strânsă decât au prezis sondajele și decât ar fi fost de așteptat.

Deși Bolsonaro, în stil trumpist, a pus la îndoială integritatea alegerilor și a sugerat că nu va accepta rezultatul în cazul în care va pierde, rezultatul a fost recunoscut rapid de alți lideri ai lumi.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a transmis un comunicat prin care a susținut legitimitatea rezultatului, felicitându-l pe Lula da Silva pentru victorie în urma „alegerilor libere corecte și credibile”.

„Abia aștept să lucrăm împreună pentru a continau cooperarea între țările noastre în lunile și anii care vor veni”, a spus președintele Biden.

Premierul canadian l-a felicitat, de asemenea, pe Lula pe Twitter: „Poporul brazilian și-a spus cuvântul. Aștept să lucrez cu Lula da Silva pentru a consolida parteneriatul dintre țările noastre și pentru a livra rezultate pentru canadieni și brazilieni și pentru a avansa prioritățile noastre comune, precum protejarea mediului”.

Președintele Franței a spus că alegerea lui Lula „deschide o nouă pagină în istoria Braziliei”.

„Ne vom uni forțele pentru a rezolva probleme comune, pentru a relua vechi legături de prietene între țările noastre”, a spus Emmanuel Macron.

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a scris că Brazilia „a hotărât să pună un pariu pe progres și speranță”.

„Felicitări uriașe pentru Lula, după o victorie extraordinară în alegerile braziliene. Abia aștept să lucrăm împreună pentru protejarea mediului”, a scris și premierul australian pe Twitter.

Președintele Argentinei vecine a spus că victoria lui Lula „deschide o nouă eră în istoria Americii Latine”.

„O perioadă a speranței pentru viitor începe de astăzi. După atâtea nedreptăți prin care ați trecut, poporul brazilian v-a ales, iar democrația a triumfat”, a spus Alberto Fernandez.

Lula a fost felicitat inclusiv de unul dintre aliații și prietenii lui Bolsonaro. Dictatorul rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Lula și și-a exprimat speranța că noul președinte „va lucra pentru consolidarea cooperării ruso-braziliene”. Săptămâna trecută, sângerosul dictator de la Moscova a spus că Brazilia este „cel mai important partener al Rusiei în America Latină” și că are relații bune și cu Lula și cu Bolsonaro.

Dictatorul din Venezuela, Nicolas Maduro, i-a oferit „o mare îmbrățișare” lui Lula, felicitându-l pe acesta pentru victorie: „Trăiască popoarele hotărâte să fie libere, suverane și independente! Astăzi, democrația în Brazilia a triumfat”.

Lula a obținut 50,83% din totalul voturilor valide, în timp ce 49,17% din voturi au mers către Bolsonaro, după ce au fost numărate aproape 99% din voturi.

Noul președinte va depune jurământul în data de 1 ianuarie 2023.

În vârstă de 77 de ani, împliniți în urmă cu câteva zile, Lula da Silva, care a mai condus Brazilia între 2003 și 2010, este una dintre personalităţile politice cele mai carismatice de la începutul acestui secol în America Latină și a fost unul dintre șefii de stat care au plecat de la conducerea țării cu o rată record de popularitate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri