Rusia a trecut la represalii împotriva rudelor colaboratorilor lui Alexei Navalnîi

Data publicării:
Represalii ale autorităților ruse împotriva apropiaților și colaboratorilor lui Alexei Navalnîi
Numeroşi colaboratori ai lui Navalnîi, printre care purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş şi fratele au fost deja condamnați la arest la domiciliu. Foto: Profimedia Images

Rusia a trecut la represalii împotriva rudelor colaboratorilor apropiați ai lui Alexei Navalnîi, încarcerat în prezent într-o colonie penitenciară situată la 100 de kilometri de Moscova. Unul dintre apropiații lui Navalnîi, Ivan Jdanov, a acuzat autoritățile ruse că i-au arestat tatăl, o tentativă prin care se încearcă practic să se pună presiune asupra sa informează Agerpres.

Ivan Jdanov, şeful Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) întemeiat de Navalnîi, a declarat că tatăl său, pensionar, a fost arestat sâmbătă la Rostov-pe-Don (sudul Rusiei) pentru un presupus abuz în serviciu, după ce poliţia i-a percheziţionat vineri domiciliul şi l-a interogat până târziu noaptea.

„Urmărirea penală împotriva tatălui meu, care suferă de multe boli, reprezintă un nivel nou de josnicie şi de ticăloşie la care a coborât administraţia prezidenţială”, a spus Jdanov, care a adăugat că „acesta este cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla”.

Numeroşi colaboratori ai lui Navalnîi, printre care purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş şi fratele său se află în arest la domiciliu.

Autorităţile au declanşat represalii împotriva aliaţilor lui Navalnîi, cel mai proeminent critic și opoyzant al preşedintelui rus Vladimir Putin, arestat pe 17 ianuarie la revenirea în Rusia din Germania, unde timp de cinci luni primise îngrijiri după otrăvirea sa în august cu agent neurotoxic Noviciok.

Arestarea lui Navalnîi a declanșat în ianuarie proteste în masă în mai multe orașe din Federația Rusă.

Alexei Navalnîi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru încălcarea controlului judiciar într-un dosar privind presupuse acte de delapidare datând din 2014, caz despre care atât el, cât şi opoziţia şi Occidentul susţin că a fost orchestrat de autorităţi.

Autoritățile ruse spun că aliaţii și colaboratorii apropiați ai lui Alexei Navalnîi i-au încurajat pe oameni să iasă în stradă la protestele din ianuarie, fapt ce a reprezentat un risc pentru sănătatea publică din cauza epidemiei de COVID-19.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri