A murit Dmitri Kolker, omul de știință rus arestat de pe patul de spital pentru înaltă trădare

Data publicării:
ofiter fsb in cosum de camuflaj si casca, cu spatele
Agent FSB în timpul unei operațiuni. Foto: Profimedia Images

Omul de ştiinţă rus Dmitri Kolker, care a fost arestat în urmă cu două zile în Siberia pentru înaltă trădare, cu toate că suferea de cancer la pancreas în stadiu terminal, a murit, a declarat duminică pentru Reuters avocatul său, Aleksandr Fedulov.

Kolker fusese transportat la închisoarea Lefortovo din Moscova, potrivit avocatului său.

"A murit ieri. Mâine vom depune o plângere în legătură cu detenţia sa", a explicat avocatul, citat de Agerpres.

Familia lui Kolker a anunţat săptămâna trecută că omul de ştiinţă a fost ridicat direct de pe un pat de spital din Novosibirsk (Siberia), unde era hrănit printr-un tub, şi dus cu avionul la Moscova de către agenţi ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB).

Kolker era doctor în fizică şi matematică. Familia sa a declarat că omul de ştiinţă fusese acuzat că a colaborat cu serviciile de securitate din China, ţară în care ţinuse anterior prelegeri ştiinţifice. Familia a insistat că Kolker era nevinovat.

Sâmbătă, agenţia de stat TASS a transmis că Rusia a reţinut un al doilea om de ştiinţă din Novosibirsk sub suspiciunea de înaltă trădare. Nu este clar dacă există vreo legătură între cele două cazuri, scrie Reuters.

O serie de oameni de ştiinţă ruşi au fost arestaţi şi acuzaţi de înaltă trădare în ultimii ani în Rusia pentru că ar fi transmis străinilor documente sensibile. Criticii Kremlinului invocă o paranoia nefondată a regimului.

Acuzaţia de înaltă trădare este pasibilă în Rusia cu o pedeapsă care merge până la 20 de ani de închisoare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...