Video Amanta propagandistului-șef al lui Putin are o vilă de peste 6 milioane de dolari pe malul Mării Negre, trecută la secret (presă)

Data publicării:
Svetlana Abrosimova (L) and Rossiya-1 TV Channel host Vladimir Solovyev
Svetlana Abrosimova și Vladimir Soloviov, surprinși împreună la un meci de baschet în 2018. Foto: Profimedia

Fundația Anticorupție a opozantului rus Alexei Navalnîi dezvăluie într-o nouă investigație că amanta lui Vladimir Soloviov, propagandistul-șef al lui Putin, are o vilă de peste 6 milioane de dolari pe malul Mării Negre, trecută la secret. Cei doi ar avea împreună și doi copii, care s-au născut în SUA și au cetățenie americană, potrivit învestigației preluate de canalul de știri Nexta.

Vila, care valorează 500 de milioane de ruble (6,2 milioane de dolari), se află într-un cartier de lux din stațiunea Soci de la Marea Neagră și îi aparține Svetlanei Abrosimova, fostă jucătoare de baschet. Echipa de investigații a obținut facturi în care apare numele fostei sportive, numai că, la scurt timp, proprietarul vilei a fost trecut la secret, iar acum imobilul este înregistrat ca aparținând Federației Ruse.

La fel și un apartament de aproape 150 de metri pătrați din Moscova, care și-a schimbat proprietarul din Svetlana Abrosimova în Federația Rusă.

vila lux soci
Vila de lux a Svetlanei Abrosimova din stațiunea Soci. Sursă foto: YouTube, captură video

Svetlana Abrosimova nu este singura proprietară de vilă „la secret” pe malul mării. Casa ei face parte dintr-un complex de vile de lux într-un cartier exclusivist pe malul mării, iar printre vecinii ei - trecuți tot la secret - se numără soția generalului Serghei Surovikin, supranumit „Generalul Armaghedon”, unul din comandanții lui Putin în Ucraina, precum și fiul lui Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, unul dintre cei mai apropieți consilieri ai lui Putin.

Fiecare dintre ei se bucură de luxul unei vile cu trei etaje și piscină pe malul mării, care valorează peste 6 milioane de dolari, scrie Nexta, care a preluat investigația Fundației Anticorupție.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De asemenea, jurnaliștii care au realizat investigația au descoperit indicii care lasă de înțeles că Soloviov, care este însurat și are opt copii, mai are încă doi copii cu Svetlana Abrosimova, care s-au născut în Statele Unite și au cetățenie americană.

În 2017, propagandistul lui Putin a vizitat SUA de mai multe ori, după cum arată biletele de avion emise pe numele lui. Svetlana, care are și cetățenie americană, se afla deja în SUA, iar mai târziu în acel an a născut doi gemeni, al căror tată în documente este trecut „Vladimir”. 

Apropiați din anturajul lui Soloviov au confirmat pentru echipa de investigații că acesta are într-adevăr doi copii dintr-o relație extraconjugală și că apare uneori la vila de lux din stațiunea Soci.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai plătit de două ori pentru aceleași cumpărături? Ce faci când prima tranzacție pare respinsă
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă