Sari la conținut

Un avion NATO s-ar fi apropiat periculos de o aeronavă rusească cu pasageri la bord

O aeronavă rusească cu pasageri, care zbura de la Sahalin în Kurile (Extremul Orient rus), a avut nevoie de o schimbare de altitudine pentru a evita coliziunea cu un avion străin, probabil militar. Această procedură adoptată de piloții aeronavei, a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, relatează Agepres, care citează Interfax.

avion crop getty

„Un avion de pasageri Bombardier a plecat din Sahalin noaptea trecută și, urcând la altitudinea de aproximativ 6.000 de metri, se îndrepta spre Kurile, dar dispecerii au observat apropiindu-se de acesta la aceeași altitudine un avion neidentificat, care nu răspundea la mesajele emise de la sol”, precizează sursa citată.

„S-a decis ca aeronava de pasageri să coboare de urgență pentru a evita o apropiere periculoasă sau chiar o coliziune”, mai scrie Interfax.

Avionul neidentificat a fost contactat în mod repetat de controlorii de trafic, dar fără răspuns.

Agenția de presă rusă susține că ar fi vorba de un avion NATO, conform clasificării internaționale, dar această informație nu este confirmată oficial, deși a fost citată de o mulțime de canale media locale.

Pe aceeași temă