Sancționată drastic de UE, Polonia pune capăt unor măsuri în Justiție considerate „antidemocratice”

Data actualizării: Data publicării:
proteste polonia foto facebook akcja demokracja
Foto: Facebook/Akcja Demokracja

Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la conducere în Polonia, a propus un amendament legislativ miercuri privind reformele Curţii Supreme, contestate de Uniunea Europeană pentru că nu îndeplinesc standardele democratice, scrie Reuters, scrie News.ro. 

proteste polonia foto facebook akcja demokracja
Foto: Facebook/Akcja Demokracja

În octombrie, Curtea Europeană de Justiţie a informat că Polonia trebuie să suspende restructurarea Curţii Supreme, care permitea PiS să numească judecătorii importanţi.

O motivare a amendamentului a fost publicată pe site-ul parlamentului polonez miercuri: „Amendamentul reprezintă executarea deciziei Curţii Europene de Justiţie”.

Reformele aprobate în iulie forţează judecătorii importanţi ai Curţii să se pensioneze mai devreme. PiS a comunicat că modificările sunt necesare pentru a face tribunalele mai eficiente, ignorând avertismentele UE.

Legea a micşorat vârsta pensionării la 65 de la 70 de ani. De la implementarea sa, peste 20 de judecători, o treime din total, au fost forţaţi să se retragă.

Amendamentul propus stipulează că judecătorii care au fost retraşi pot continua să lucreze, chiar dacă pensionarea lor rămâne validă.

După decizia Curţii Europene de Justiţie, şeful PiS şi conducătorul de facto al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, a declarat că Varşovia va respecta legea UE dar va face apel la decizia Curţii. Decizia nu poate fi apelată, conform legii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...