Scrisoarea adresată NATO care aduce noi amănunte în cazul Skripal

Data actualizării: Data publicării:
skrip

Fostul agent dublu Serghei Skripal şi fiica sa Iulia, otrăviţi cu neurotoxina Novicioc, erau ambii supravegheaţi de cel puţin cinci ani de Direcţia principală de informaţii a armatei ruse (GRU), susţine Mark Sedwill, consilierul naţional pentru securitate britanic, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres



„Potrivit informaţiilor noastre, interesul serviciilor de informaţii ruse pentru Skripal datează cel puţin din 2013, atunci când conturi de email ce aparţineau Iuliei Skripal au fost vizate de specialişti cibernetici ai GRU”, subliniază Mark Sedwill într-o scrisoare adresată secretarului general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, publicată vineri de agenţia de presă Press Association.

În aceeași scrisoare se mai arată că Rusia a testat să vadă dacă neurotoxina poate fi sau nu aplicată pe un mâner de ușă. „La începutul anilor 2000, Rusia a început un program de testare a mijloacelor de livrare a agenților chimici de război și de antrenare a personalului din unitățile speciale pentru a utiliza aceste arme. Ulterior, acest program a inclus analizarea modalităților de eliberare a agenților neurotoxici, inclusiv prin aplicarea pe mânerul ușii”, se menționează în scrisoarea lui Mark Sedwill, scrie The Guardian

Fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica acestuia, Iulia, au fost otrăviţi în 4 martie la Salisbury (sud-vestul Angliei).

Londra a identificat substanţa ca fiind un agent neurotoxic din familia Novicioc şi a pus pe seama Moscovei responsabilitatea pentru acest atac. Premierul britanic Theresa May a declarat în 12 martie că Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, au fost otrăviţi cu un agent neurotoxic de tip militar din grupul de agenţi Noviciok, dezvoltat de Uniunea Sovietică în perioada 1970-1980.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri