„Se chinuie să găsească mâncare și apă”. Unii locuitori din Gaza se întorc în nord din cauza „situației dezastruoase din sud”

Data actualizării: Data publicării:
palestinieni
Unii palestinieni care şi-au părăsit casele din nordul Fâşiei Gaza încep să se întoarcă din cauza situaţiei dezastruoase din sud, afirmă un înalt oficial ONU. FOTO: Profimedia Images

Unii palestinieni care şi-au părăsit casele din nordul Fâşiei Gaza încep să se întoarcă din cauza situaţiei dezastruoase din sud, afirmă un înalt oficial ONU, potrivit BBC.

Săptămâna trecută, Israelul le-a spus celor 1,1 milioane de locuitori din oraşul Gaza şi din alte zone din nord să plece pentru propria siguranţă, dar oficialul ONU a declarat că aceştia se străduiesc să găsească adăpost, hrană şi apă potabilă în sud.

Ministerul Sănătăţii, condus de Hamas, a declarat, de asemenea, că sute de persoane au fost ucise în această zonă în urma loviturilor aeriene israeliene.

Armata israeliană a declarat că a lovit sute de obiective militare aparţinând Hamas în Gaza, în timp ce şi-a intensificat campania aeriană înaintea unei ofensive terestre aşteptate.

Peste 5.000 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza

Potrivit ministerului Sănătăţii, condus de Hamas, peste 5.000 de persoane ar fi fost ucise în întreaga Fâşie, de când Israelul a început bombardamentele ca răspuns la un atac transfrontalier fără precedent al Hamas pe 7 octombrie, în care cel puţin 1.400 de persoane au fost ucise şi 222 au fost luate ostatice.

De asemenea, Israelul a întrerupt curentul electric şi cea mai mare parte a apei şi a oprit importurile de alimente şi medicamente, deşi a permis de sâmbătă să intre câteva zeci de camioane cu ajutoare prin punctul de trecere Rafah din Egipt. ONU estimează că aproape două treimi din populaţia din Gaza, 1,4 milioane de persoane, şi-au părăsit locuinţele în ultimele două săptămâni, fie de teamă, fie pentru că locuinţele lor au fost distruse sau avariate.

Rushdi Abualouf de la BBC, din Khan Younis, spune că oraşul din sudul ţării a fost copleşit de afluxul de 600.000 - 700.000 de persoane strămutate, multe dintre ele adăpostindu-se în spitale, cluburi şi restaurante, sau chiar fiind forţate să doarmă pe străzi. Directorul Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (Unrwa) din Gaza, Thomas White, a declarat pentru BBC că majoritatea persoanelor strămutate trăiesc cu doar un litru de apă şi una sau două pâini pe zi.

Oamenii nu au suficientă hrană

Criza umanitară, combinată cu loviturile continue asupra zonelor civile din sud, a însemnat că „unii oameni se întorc în nord”, a spus el.

„În esenţă, oamenii au părăsit totul în nord, casele lor, afacerile lor, vieţile lor. Au venit în sud, unde se străduiesc să găsească un adăpost, mâncarea este puțină, mulţi oameni sunt nevoiţi să bea apă nepotabilă, aşa că situaţia din sud este îngrozitoare".

Riyad Jaabas, un om strămutat care locuieşte în Khan Younis, a declarat pentru agenţia de ştiri Reuters: „Am fost expulzaţi din oraşul Gaza. Au spus că Khan Younis este o zonă sigură, acum nu mai există niciun spaţiu sigur în toată Gaza.”

Sâmbătă, pliante lansate deasupra oraşului Gaza de către armata israeliană au avertizat că cei care nu pleacă la sud de râul Wadi Gaza „ar putea fi identificați ca fiind complici la o organizaţie teroristă”.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri