Șeful ONU pentru Drepturile Omului: „Atât Israelul, cât şi Hamas au comis crime de război”

Data publicării:
bombardamente in gaza
Israelul a bombardat fără încetare Gaza ca răspuns la atacul Hamas, pe 7 octombrie. Foto: Profimedia Images

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat că au fost comise crime de război atât de către Israel, cât şi de către Hamas în conflictul care a izbucnit în urmă cu o lună, relatează CNN.

„Atrocităţile comise de grupările armate palestiniene pe 7 octombrie au fost odioase, au fost crime de război, la fel ca şi menţinerea continuă a ostaticilor. Pedepsirea colectivă de către Israel a civililor palestinieni este, de asemenea, o crimă de război, la fel ca şi evacuarea forţată ilegală a civililor. Acţiunile unei părţi nu absolvă acţiunile celeilalte părţi”, a declarat Volker Turk aflat la punctul de trecere Rafah din Egipt, la graniţa cu Gaza.

Vorbind despre ajutorul umanitar care a fost livrat prin Rafah, Turk a spus: „Linia de salvare a fost subţiată în mod nedrept şi scandalos”. El a cerut ca mai mult ajutor umanitar să poată fi livrat în enclavă.

Israelul a bombardat fără încetare Gaza ca răspuns la un raid transfrontalier al Hamas în sudul Israelului, pe 7 octombrie, când bărbaţi înarmaţi au ucis 1.400 de persoane şi au luat aproximativ 240 de ostatici. De atunci, bombardamentele israeliene au ucis peste 10.500 de persoane, inclusiv multe femei şi copii, susţin autorităţile din Fâşia Gaza controlată de Hamas.

Turk a mai cerut încetarea focului

„Fac apel - în regim de urgenţă - ca părţile să convină acum o încetare a focului. Chiar şi în contextul unei ocupaţii de 56 de ani, situaţia este cea mai periculoasă cu care ne-am confruntat pentru oamenii din Gaza, din Israel, din Cisiordania, dar şi la nivel regional”, a declarat Turk.

El a explicat că există trei imperative în ceea ce priveşte drepturile omului: livrarea unui ajutor umanitar suficient în Gaza, eliberarea ostaticilor şi „punerea în aplicare a unui sfârşit durabil al ocupaţiei, bazat pe drepturile palestinienilor şi israelienilor la autodeterminare şi pe interesele lor legitime de securitate”.

Israelul a rezistat până acum apelurilor Naţiunilor Unite şi ale G7 pentru o pauză umanitară a ostilităţilor care să atenueze suferinţa din Gaza, spunând că nu va fi de acord cu o încetare a focului până când ostaticii nu vor fi eliberaţi. Hamas spune că nu va înceta lupta atât timp cât Gaza este sub atac.

„Loviturile IDF asupra ţintelor militare sunt supuse dispoziţiilor relevante ale dreptului internaţional, inclusiv luarea de măsuri de precauţie fezabile şi după o evaluare a faptului că daunele accidentale preconizate asupra civililor şi proprietăţilor civile nu sunt excesive în raport cu avantajul militar preconizat în urma atacului”, a comentat armata israeliană acuzaţiile de crime de război, potrivit CNN.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fosta soție a lui Billy Ray Cyrus rupe tăcerea despre divorțul care i-a schimbat viața: „A fost o experiență...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jennifer Garner dezvăluie de ce îl apreciază atât de mult pe Ben Affleck, la mai bine de 10 ani de la divorț...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Moment emoționant cu Robert De Niro la Roma. Detalii neștiute despre filmul „1900” și colaborarea cu...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...