Și-a cumpărat casă cu 1 euro în Italia, apoi a venit Covid-19. Experiența unui american blocat de 3 luni, singur, în Sicilia

Data actualizării: Data publicării:
Salvatore Catalano, Comune Mussolemi
FOTO: Salvatore Catalano, Comune Mussolemi

Când orașele italiene au început să scoată la vânzare case cu 1 euro, mai mulți visători au riscat și au plecat spre Italia din toate colțurile lumii.

Perspectiva unei noi vieți, într-un loc idilic dintr-o țară frumoasă i-a cucerit pe destul de mulți oameni care au ajuns în peninsulă visând la un viitor liniștit. Numai că imediat i-a izbit coronavirusul, care a aruncat toată lumea în criză, iar Italia s-a numărat printre țările cele mai afectate.

Ce se întâmplă atunci când intri în carantină, într-o casă care se prăbușește peste tine, într-un orășel îndepărtat dintr-o țară a cărei limbă nu o cunoști și nu poți să ajungi acasă, la cei dragi? Viața se transformă într-un coșmar? Surprinzător, răspunsul pare să fie nu.

CNN a vorbit cu câteva persoane care au cumpărat o parte din casele italiene ieftine din orașele care vor să-și crească numărul de locuitori. În ciuda perioadei foarte grele pe care încă nu au depășit-o, acești oameni sunt încântați că sunt în Italia și dornici să poată finaliza renovarea locuințelor, ca apoi să-și trăiască visul italian.

Pentru acești oameni Italia nu a fost o experiență atât de negativă, iar criza i-a făcut să aprecieze și mai mult frumusețea localităților rurale din Italia.

Americanul care a rămas singur în Sicilia

Alvaro Solorzano, un pictor din Miami, este în prezent blocat în Mussomeli, un orășel pitoresc din Sicilia, unde anul trecut a achiziționat două proprietăți ieftine - una dintre ele costând un euro.

În martie, a sosit în Sicilia împreună cu soția, fiul și iubita fiului său pentru a începe renovarea caselor. Familia s-a întors la Miami, iar Solorzano trebuia să o urmeze după câteva săptămâni, dar apoi zborurile au fost anulate.

„Am pierdut noțiunea timpului. Am venit aici împreună și am sfârșit prin a trăi carantina în Mussomeli de unul singur, fără nicio piesă de mobilier, doar cu un pat și un televizor și cu nimeni cu care să vorbesc”, a spus el pentru CNN. „Dacă soția sau fiul meu ar fi fost cu mine, ar fi fost altceva.

Solorzano stătea într-o pensiune, dar atunci când aceasta s-a închis din cauza restricțiilor Covid-19, a fost forțat să se mute în casa mai puțin dărăpănată dintre cele două pe care le-a cumpărat.

Și-a omorât timpul uitându-se la televizor, învățând limba italiană, mergând la supermarket, care este „cea mai frumoasă parte a zilei” și vorbind la telefon cu familia. A profitat de situație și a făcut câteva reparații la casă.

Am făcut lucruri mărunte, dar a trecut timpul. Când vor veni ai mei, casa va fi gata”, spune el.

El spune că noii săi vecini l-au ajutat în toată această perioadă: „Primele două nopți au fost groaznice. Era frig, m-am culcat cu geaca peste pijamale, dar apoi vecinii au fost grozavi. Mi-au dat încălzitoare, pături și m-au lăsat să folosesc internetul lor. Mi-au adus tone de mâncare de Paște... Nu știu ce m-aș fi făcut fără ei."

Mussomeli, „Dealul Mierii” în latină, este așezat într-un peisaj idilic și se mândrește cu una dintre cele mai uluitoare fortărețe din Italia - „Castelul fermecat” - care se agață ca un păianjen pe o stâncă ascuțită. Dar pentru Solorzano cele mai mari atracții ale locului sunt oamenii.

Sunt minunați, îi cunosc pe toți după nume. Mario e tipul care livrează pâinea. Nu am cuvinte să descriu cât de recunoscător sunt și nu știu cum o să mă compensez pentru ce au făcut pentru mine”, a mai spus Solorzano.

Acum se bucură că poate discuta cât vrea cu localnicii și se poate plimba.

Carantina siciliană a lui Solorzano l-a făcut să iubească și mai mult Mussomeli. În loc să-i fi omorât entuziasmul pentru aventura sa cu casa de un euro, coronavirusul i-a alimentat dorința de a achiziționa o a treia clădire abandonată. „Îmi place acest oraș și oamenii, chiar dacă nu te cunosc, te ajută. Este ca și cum ai fi într-o altă lume. Nu găsești asta în SUA”, a mai spus pictorul.

Blocat în Toscana

Omul de afaceri brazilian Douglas Roque este un alt cumpărător de casă ieftină în Italia, al cărui entuziasm de a începe o viață nouă a fost zdruncinat de coronavirus. Roque se afla în Fabbriche di Vergemoli, Toscana, și supraveghea renovarea casei de un euro în momentul în care a izbucnit pandemia, iar zborul său spre acasă a fost anulat.

Fabbriche di Vergemoli este un grup de cătune împrăștiate într-o pădure protejată, aflată pe lista UNESCO. Casa dărăpănată cu trei etaje a lui Roque, care are o pivniță, este situată în vecinătatea Doganei, lângă un pârâu pitoresc.

Am venit aici în februarie pentru a continua renovarea casei mele și am rămas aici. Familia mea este în Brazilia, unde cazurile de coronavirus s-au înmulțit. Sunt îngrijorat pentru ei și ei sunt îngrijorați pentru mine”, spune Roque.

Totuși, spune că nu regretă nicio clipă decizia de a-și luat casa din Toscana: „E o regiune minunată”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri