Silvio Berlusconi a fost externat din spital, după şase săptămâni de tratament

Data actualizării: Data publicării:
Silvio Berlusconi
Silvio Berlusconi a fost externat din spital, după şase săptămâni de tratament. Foto: Profimedia

Fostul şef al guvernului italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, a părăsit vineri spitalul din Milano unde fusese internat în urmă cu şase săptămâni pentru leucemie şi o infecţie pulmonară, informează AFP, citată de Agerpres.

Silvio Berlusconi a părăsit spitalul San Rafale din capitala lombardă în jurul orelor locale 13:15 (11:15 GMT) la bordul unei berline cu geamuri fumurii, fără a face declaraţii.

El fusese internat în acest spital prestigios pentru a trata o stare de slăbiciune legată de o infecţie pulmonară, însă medicii au dezvăluit că el suferă de leucemie cronică.

Berlusconi s-a adresat la începutul lui mai simpatizanţilor săi pentru prima dată după internare, într-un mesaj video, din camera de spital, aşezat la un birou cu un stindard al partidului şi un drapel italian în spatele lui.

Silvio Berlusconi a fost spitalizat de mai multe ori în ultimii ani, inclusiv după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19 în 2020.

Parcursul lui Berlusconi, a cărui moarte politică a fost anunţată hazardat de multe ori, se confundă cu istoria Italiei în ultimii 30 de ani. Prim-ministru de trei ori între 1994 şi 2011, el este în prezent senator şi preşedintele partidului său de dreapta Forza Italia, un partener minor al guvernului de coaliţie condus de actuala şefă de extremă dreapta a guvernului, Giorgia Meloni.

Meloni l-a vizitat pe Berlusconi la spital duminică, declarând că el se află într-o "stare de spirit excelentă" şi continuă să lucreze "neobosit".

Numărul doi din Forza Italia, ministrul de externe Antonio Tajani, şi aliatul său de coaliţie Matteo Salvini, liderul partidului anti-imigraţie Liga, l-au vizitat de asemenea la spital.

"Bine ai venit acasă, Silvio", a scris Matteo Salvini pe Twitter vineri. "Suntem bucuroşi că te-ai întors acasă, bine ai venit, preşedinte", a scris la rândul său Tajani.

Fan al fotbalului, Silvio Berlusconi a prezidat timp de 31 de ani AC Milan, care a câştigat de cinci ori Liga Campionilor în timpul lui, înainte de a-l vinde în aprilie 2017 unor investitori chinezi. În prezent, el este proprietarul clubului Monza.

Cariera sa a fost marcată de asemenea de scandaluri şi de probleme juridice care, în timpul ultimului deceniu, s-au concentrat asupra unor proceduri legate de faimoasele sale petreceri sexuale "Bunga Bunga".

Octogenarul, a cărui parteneră de viaţă este în prezent Marta Fascina, cu 53 de ani mai tânără, a provocat în decembrie 2022 un alt scandal, promiţând înaintea unui meci jucătorilor săi că va aduce "în vestiar", în caz de victorie, "un autobuz cu prostituate".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să ai obligatoriu în mașină în 2026, potrivit Codului Rutier. Lista echipamentelor esențiale...
Digi FM
Prințul William, poză nemaivăzută din colecția personală, alături de mama lui. El avea doi ani, prințesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celia a divorțat după 13 ani de căsnicie: „Am încercat să fiu de casă, dar m-am pierdut pe mine”
Film Now
Val de comentarii după ce actori celebri nu au fost incluși în segmentul „In Memoriam” de la Oscaruri 2026...
Adevarul
„Nici măcar nu ne-au văzut dronele”. Cum au învins ucrainenii forțele NATO, în timpul unor exerciții militare...
Newsweek
Ministrul muncii, mesaj pentru 2.800.000 pensionari. Avem 1.000.000.000 lei în plus pentru pensii în aprilie
Digi FM
Cozonac de post cu nucă și stafide. Rețetă ușoară pentru un desert delicios
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Pericol ascuns în grădini și parcuri. Planta de primăvară care poate intoxica pisicile și câinii
Film Now
Timothée Chalamet și Steven Spielberg, moment tensionat la Oscar 2026. Regizorul l-a criticat după...
UTV
Megan Fox a întors toate privirile la petrecerea premiilor Oscar 2026