SUA anunţă concedierea forţată a personalului local din Rusia. „Aceste măsuri regretabile vor avea un impact puternic”

Data publicării:
Antony Blinken
Secretarul de stat american, Antony Blinken. Foto: Profimedia Images

Departamentul de Stat al SUA a anunţat vineri că autorităţile ruse obligă Statele Unite să concedieze cetăţenii ruşi angajaţi de misiunile sale diplomatice din Rusia şi a avertizat că plecarea acestora va influenţa activităţile diplomaţiei americane în această ţară.

„Începând cu luna august, guvernul rus a interzis Statelor Unite să angajeze sau să utilizeze ca personal temporar cetăţeni ruşi sau din ţări terţe, cu excepţia serviciilor noastre de asigurare a securităţii”, a precizat într-un comunicat de presă secretarul de stat Antony Blinken.

Drept urmare, 182 de angajaţi ruşi şi zeci de lucrători temporari care au lucrat la ambasada din Moscova şi la consulatele din Vladivostok şi Ekaterinburg vor fi concediaţi, a adăugat şeful diplomaţiei americane, relatează AFP, citată de Agerpres

„Aceste măsuri regretabile vor avea un impact puternic asupra activităţilor misiunii diplomatice americane în Rusia, inclusiv asupra securităţii personalului nostru, precum şi asupra schimburilor noastre diplomatice cu guvernul rus”, a spus Antony Blinken.

În luna aprilie, Washingtonul a adoptat o serie de sancţiuni suplimentare care au vizat Rusia, acuzând Moscova de ingerinţă în alegeri şi atacuri cibernetice. Zece diplomaţi ruşi au fost expulzaţi şi au fost impuse restricţii răscumpărării de creanţe ruseşti de la băncile americane.

Rusia a răspuns prin expulzarea a zece diplomaţi americani, ameninţări la adresa unor fonduri şi ONG-uri finanţate de Washington şi declararea ca indezirabili pe teritoriul său a mai multor membri ai executivului Biden.

„Cu toate că regretăm faptul că guvernul rus ne obligă să ne reducem serviciile şi activităţile, SUA îşi vor onora angajamentul de a urmări o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia”, a mai spus secretarul de stat american.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...