SUA și Qatar blochează accesul Iranului la un fond de 6 miliarde de dolari

Data publicării:
This stock image shows a close-up of Iran, a country in Map
Foto: Profimedia Images

SUA și Qatar au convenit să interzică accesul Iranului la fondurile de 6 miliarde de dolari care fac parte din acordul de schimb de prizonieri încheiat luna trecută între administrația Biden și Teheran, a declarat Wally Adeyemo, adjunctul secretarului american al Trezoreriei, în fața democraților din Camera Reprezentanților, potrivit The Guardian.

Adeyemo le-a spus parlamentarilor că acele fonduri nu vor fi atinse prea curând, a relatat CNN, citând o sursă din Congres.

Joe Biden a fost presat să blocheze 6 miliarde de dolari din veniturile petroliere iraniene eliberate luna trecută, pe fondul acuzațiilor că Iranul a jucat un rol-cheie în atacul mortal comis de Hamas împotriva Israelului la sfârșitul săptămânii trecute.

Președintele american s-a confruntat cu apeluri venite din partea ambelor partide din Congres de a îngheța fondurile, chiar dacă surse din serviciile secrete americane au încercat să atenueze speculațiile privind implicarea strânsă a Iranului.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri