Live Text Israelul va permite intrarea ajutorului umanitar în Gaza din Egipt, după ce Biden i-a cerut lui Netanyahu să ajute civilii palestinieni

Data actualizării: Data publicării:
Trucks loaded with humanitarian aid supplies at Rafah Border Gate
Ajutoare umanitare așteaptă să intre în Gaza din Egipt. Foto: Profimedia Images
Din articol
Cronologia evenimentelor de miercuri, 18 octombrie 2023 Joe Biden a discutat cu președintele egiptean Fattah Al-Sisi. Egiptul, de acord să deschidă punctul de trecere de la Rafah/Fâșia Gaza Un grup de protestatari anti-Israel a intrat în clădirea Capitoliului SUA Avertisment UE către rețelele sociale: există riscul ca Hamas să transmită execuții în direct Discuții Biden și Netanyahu în Cabinetul de Război Imagini din dronă cu urmările unui bombardament israelian asupra unei tabere de refugiați din Gaza Protest în fața ambasadei SUA din Beirut SUA au blocat prin veto o rezoluție ONU care cerea încetarea temporară a focului în Gaza. Erdogan: „Nu fac decât să pună gaz pe foc” Armata israeliană a publicat imagini conform cărora spitalul din Gaza nu a fost lovit de o rachetă a IDF IDF: 9 rachete trase din Liban asupra Israelului  Israelul permite intrarea ajutorului umanitar în Gaza Sirenele sună în nordul Israelului Biden le-a spus israelienilor „să nu fie consumați de furie” Blinken a discutat cu Abbas, după ce liderul palestinian și-a anulat întâlnirea cu Biden Oficiali Gaza: Aproape 3.500 de palestinieni au fost uciși de la începutul ostilităților Președintele egiptean sugerează ca palestinienii din Gaza să fie relocalizați în deșertul din Israel Iranul cere țărilor musulmane să impună un embargou împotriva Israelului Un medic de la spitalul din Gaza era în operație în timpul bombardamentului: „Haosul era copleșitor” Israelul cere cetățenilor săi să plece din Turcia după ce Erdogan l-a acuzat de bombardarea spitalului din Gaza Oficialii din Gaza susțin că IDF a avertizat conducerea spitalului să evacueze cu patru zile înainte de bombardament IDF le cere civililor din Gaza să plece spre regiunea Al-Mawasi Biden: Hamas a comis niște atrocități care fac ISIS să pară aproape rațional Conferință de presă comună Biden-Netanyahu la Tel Aviv OMS avertizează că situația din Fâșia Gaza „devine incontrolabilă” în lipsa ajutorului umanitar Discuție între doi militari Hamas despre atacul de la spital, publicată de IDF Joe Biden a ajuns în Israel Olaf Scholz spune că e nevoie de o investigație a bombardamentului de la spital Explicațiile purtătorului de cuvânt IDF SUA spune că întâlnirea de la Amman s-a anulat cu consensul tuturor liderilor Purtătorul de cuvânt al IDF va face declarații pe tema bombardării spitalului din Gaza Israelul publică imagini cu atacul asupra spitalului din Gaza Bombardamentele continuă, dimineață, în Fâșia Gaza Reprezentanții regimului criminal de la Kremlin condamnă bombardarea spitalului din Gaza Statele Unite autorizează evacuarea personalului neesențial de la ambasada din Liban Șeful ONU condamnă bombardarea spitalului din Gaza Biden s-a declarat întristat de „explozia” de la spitalul din Gaza Reacții internaționale după atacul asupra spitalului din Gaza, soldat cu sute de morţi  Egiptul cere Israelului să permită pătrunderea ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza Iordania anulează summitul la care urma să ajungă astăzi președintele SUA, Joe Biden Cronologia evenimentelor de marți, 17 octombrie 2023 Jihadul Islamic neagă implicarea în atacul asupra spitalului din Gaza Netanyahu: „Au fost teroriștii barbari care au atacat spitalul din Gaza, și nu IDF-ul” Comunicat oficial al armatei israeliene: Spitalul din Gaza a fost bombardat în urma unui „baraj de rachete lansat spre Israel” de Jihadul Islamic Reacții ale liderilor internaționali după explozia de la spitalul din Gaza. Erdogan acuză Israelul de „lipsă a celor mai elementare valori umane” Armata israeliană: „Un spital nu e o țintă pentru IDF” Mahmoud Abbas a anulat întâlnirea programată cu Joe Biden după explozia de la spitalul din Gaza Șeful bisericii care a construit spitalul distrus din Gaza cere oprirea bombardamentelor aviației israeliene Armata israeliană: Explozia de la spitalul din Gaza a fost provocată de o rachetă trasă de Hamas Casa Albă vrea ca Israelul să-și amâne ofensiva în Gaza până când Joe Biden părăsește regiunea Egiptul spune că dorește redeschiderea punctului de trecere de la Rafah pentru refugiații din Fâșia Gaza Proteste în Cisiordania, după bombardamentul asupra spitalului din Gaza IDF, despre bombardarea spitalului din Gaza: „Cercetăm detaliile” Oficial palestinian: 500 de morți în bombardamentul aviației israeliene asupra unui spital din Gaza Israelienii au bombardat două tabere de refugiați palestinieni și o școală din Gaza 3.000 de persoane ucise în Gaza până în acest moment Un important lider Hamas, ucis într-un atac aerian israelian SUA prelungesc misiunea portavionului Gerald R. Ford în Mediterana Armata israeliană spune că următoarea fază a războiului ar putea să nu fie o invazie a Gaza Lovituri aeriene la aproximativ un kilometru de punctul de trecere Rafah Principalele opriri ale președintelui Joe Biden în Orientul Mijlociu Iordania anunță un summit la care va participa și Joe Biden, miercuri, la Amman Libanul acuză Israelul că a rănit civili în atacurile pe teritoriul său IDF: Statutul Fâșiei Gaza după operațiunea israeliană va fi o „problemă globală” Blinken a purtat discuţii-maraton cu Netanyahu timp de opt ore. Biden merge, miercuri, în Israel Regele Iordaniei spune că refugierea palestinienilor în țara sa este o „linie roșie” Ayatollah-ul Iranului amenință cu un „răspuns al musulmanilor din toată lumea” Turcia propune „un model de garanţii” pentru încheierea conflictului din Gaza Marcel Ciolacu a ajuns în Israel cu un avion militar Spartan Gaza a fost bombardată cu peste 200 de rachete noaptea trecută Blinken: SUA şi Israelul vor elabora un plan pentru ca ajutorul să ajungă la civili din Gaza şi nu la Hamas Liderii UE se reunesc pentru a discuta un răspuns coerent față de războiul din Israel Consiliul de securitate ONU respinge o rezoluție a Rusiei Hamas spune că prizonierii străini pe care i-a răpit sunt „oaspeți” Patru „teroriști” au fost uciși de armata israeliană după ce au pătruns prin granița cu Libanul IDF: 100.000 de palestinieni au rămas în nordul Gaza, în ciuda ultimatumului Zeci de oameni uciși în Gaza în bombardamente israeliene Iranul amenință Israelul cu o lovitură „preventivă”. Există temeri legate de deschiderea unui nou front Israelul loveşte ţinte ale Hezbollah în Liban  Hamas afirmă că nu se teme de o ofensivă terestră israeliană  Joe Biden va merge miercuri în Israel Cronologia evenimentelor de luni, 16 octombrie 2023 Blinken și Netanyahu, forțați să se adăpostească într-un buncăr în Tel Aviv Israelul înarmează populația civilă Americanii pregătesc 2.000 de soldați pentru a veni în sprijinul Israelului Hamas: „Între 200 și 250” de ostatici israelieni sunt acum în Gaza. Ostaticii non-israelieni sunt considerați „oaspeți” ai Hamas Gaza rămâne fără apă. OMS: O criză de sănătate publică e „iminentă” Șeful Shin Beth își asumă responsabilitatea pentru eșecul serviciilor secrete israeliene care a dus la atacurile Hamas Ministrul israelian al Apărării: „Va fi un război lung” 82 de israelieni „în stare critică” după atacurile de săptămâna trecută. Peste 1.400 de morți și peste 4.200 de israelieni răniți în atacurile Hamas Rezidenții israelieni din apropierea graniței Israelului cu Libanul, evacuați Cel puțin 5 morți și 15 răniți într-un raid aerian israelian la Rafah, anunță Ministerul palestinian de Interne Oficiali americani se află în Ismailia, Egipt, în apropiere de granița cu Gaza IDF anunță eliminarea a 6 lideri Hamas Jumătate dintre camerele de hotel din Israel, folosite pentru cazarea evacuaților Israelul a anunțat că nu îl primește pe Zelenski în vizită: „Nu este momentul” Danemarca trimite o fregată în Mediterana de Est Erdogan i-a cerut președintelui Iranului să nu „exacerbeze criza” Kibbutz-ul Kfar Azza, unde au fost comise atrocități de Hamas, transformat în bază militară de IDF Assad și Putin au vorbit la telefon despre situația din Gaza Armata israeliană a informat familiile celor 199 de ostatici de faptul că aceștia sunt ținuți prizonieri în Gaza Comandant Hamas, ucis de israelieni într-un raid aerian Patriarhul catolic al Ierusalimului se oferă să fie luat ostatic în schimbul eliberării copiilor israelieni ținuți captivi de Hamas Egiptul dă vina pe Israel pentru nedeschiderea punctului de trecere de la Rafah Blinken s-a întors în Israel Olaf Scholz merge în Israel, marți Armata israeliană a confirmat că Hamas are 199 de ostatici în Gaza Fost premier al Israelului: Netanyahu nu ar trebui să mai rămână la putere prea mult timp „Hamas va înceta să mai existe în Gaza” Mulțimi de oameni se adună la Rafah Numărul palestinienilor uciși în atacurile israeliene crește Israelul anunță evacuări aproape de granița cu Libanul Guvernul israelian dezminte agrearea unui armistițiu în sudul Gaza Hamas spune că nu știe nimic legat de posibilul armistițiu Joe Biden ar intenționa să viziteze Israelul în zilele următoare Acord pentru un armistițiu temporar în sudul Fâșiei Gaza ONU: „Gaza este sugrumată” „N-am mai văzut așa ceva de la naziști” În această noapte au avut loc cele mai puternice bombardamente israeliene de până acum Punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Egipt şi Gaza, se va deschide la ora 09:00 Biden spune că Hamas trebuie eliminat Forţele de Apărare Israeliene anunţă că 500.000 de oameni au părăsit nordul Gaza Spitalele din Gaza mai au combustibil pentru generatoare doar pentru aproximativ 24 de ore, a anunţat biroul umanitar al ONU  Cronologia evenimentelor de duminică, 15 octombrie 2023 Iran: Nu ne implicăm în război dacă Israelul nu ne atacă Ministrul israelian de finanțe admite că guvernul „a eșuat” în prevenirea asaltului Hamas Șeful armatei israeliene anunță că trupele sale vor intra în Gaza în curând Ciolacu anunță că niciun român nu a putut părăsi până acum Fâșia Gaza Hezbollah „escaladează situația” la granița dintre Israel și Liban Punctul de trecere Rafah va fi deschis Biden a discutat cu Abbas despre ajutor umanitar pentru Gaza Avioane de luptă israeliene au bombardat infrastructura militară Hezbollah din Liban Iranul amenință Israelul Mai multe avioane de atac americane au sosit în Orientul Mijlociu Qatarul face presiuni asupra Hamas pentru a elibera femei, copii şi bătrâni luaţi ostatici Israelul spune că nu este interesat de un război cu Hezbollah Israelul anunță un nou bilanț al celor uciși în atacul terorist al Hamas 9 rachete au fost trase din Liban, iar IDF anunță că a bombardat locurile de lansare, ca răspuns. Hezbollah: Este doar un „avertisment” Răspunsul Israelului la atacul Hamas „echivalează cu o pedeapsă colectivă”, spune președintele Egiptului Israelul nu are altă opțiune decât acțiunea sa actuală, spune fostul premier israelian Șeful ONU: „Spectrul morții” atârnă deasupra Fâșiei Gaza Israelul nu este interesat să poarte un război în nord, spune ministrul Apărării ONU: Aproape un milion de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele după prima săptămână a războiului din Gaza Israelul a repornit alimentarea cu apă în sudul Fâșiei Gaza Armata israeliană spune că orice ofensivă terestră trebuie să fie precedată de o „decizie politică” Forțele de Apărare Israeliene transmit că au fost atacate, din nou, din Liban Sirenele sună în tot nordul Israelului Egiptul va intensifica contactul cu organizațiile umanitare pentru a livra ajutor în Gaza Antony Blinken se va întoarce luni în Israel Benjamin Netanyahu avertizează că Israelul este pregătit „să demoleze” Hamas Armata israeliană continuă să mute trupe spre Gaza Sirenele de raid aerian sună la Tel Aviv Papa Francisc cere coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe cei aflați sub asediu în Gaza Trupe speciale NATO, în Israel Spitalele din Gaza vor rămâne fără combustibil „în două zile” Sirenele sună în localităţile de la graniţa Israelului cu Gaza Corespondență Digi24 la granița Israelului cu Fâșia Gaza. Imagini în exclusivitate cu evacuarea israelienilor A expirat al treilea ultimatum de evacuare Summit european prin videoconferinţă convocat marţi Cel puțin 279 de soldați israelieni au fost uciși 126 de israelieni sunt ținuți ostatici în Gaza Israelul va începe operaţiuni militare „semnificative” în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona Americanii din Israel vor fi evacuați pe mare Atac cu rachete asupra unui sat din nordul Israelului de lângă Liban. O persoană a murit Cel puțin 1.300 de israelieni au fost uciși  Trei militanți Hamas care s-au infiltrat în Israel din Liban au fost uciși Britanicii din Gaza sunt îndemnați să se pregătească pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei din Egipt Soldații israelieni se adună lângă Gaza, înaintea ofensivei terestre Un nou ultimatum dat de Israel Secretarul de stat american s-a întâlnit cu prinţul moştenitor saudit ONU spune că Gaza este împinsă „într-un abis” Peste 2.300 de oameni au fost uciși în Gaza Hamas încearcă să oprească evacuările civililor Iranul ar putea interveni dacă Israelul continuă campania în Gaza SUA trimit al doilea portavion „pentru a descuraja acţiunile ostile împotriva Israelului” NYT: Israelul plănuieşte să trimită zeci de mii de soldaţi pentru a captura oraşul Gaza şi pentru a-i ucide pe liderii Hamas 29 de americani au murit şi 15 sunt daţi dispăruţi în atacurile Hamas Ministrul iranian de Externe s-a întâlnit în Qatar cu liderul Hamas Iranul avertizează asupra unor „consecinţe de mare amploare”, dacă Israelul nu este oprit OMS: Evacuarea a mii de pacienţi spre sudul Fâşiei Gaza ar putea fi „echivalentul unei pedepse cu moartea” Încă un alt lider Hamas a fost ucis Aproximativ 35.000 de persoane s-au refugiat în principalul spital din Gaza Un convoi umanitar este blocat în Egipt IDF: Israelul va începe operaţiuni militare "semnificative" în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona Punctul de trecere dintre Gaza în Egipt „este deschis”, dar drumurile sunt „inoperabile”, spune ministrul egiptean de externe Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 14 octombrie 2023 Biden, convorbiri separate cu Netanyahu și Abbas Contraamiralul Daniel Hagari, apeluri repetate pentru evacuare către sudul enclavei: Israelul va lovi „în curând” orașul Gaza Alarmele antiaeriene sună în Tel Aviv. Hamas a lansat rachete și asupra orașelor Ashkelon și Lakhish Israelul admite că a „greșit” că nu a anticipat un atac masiv al Hamas Israelul spune că Hamas împiedică civilii să plece din nordul Gaza Situația din Gaza este „disperată”, cu pacienți în spitale „supraaglomerate” Armata israeliană, pregătită pentru o ofensivă „coordonată” Comisia Europeană va tripla ajutorul umanitar pentru Gaza Liderul Hamas: Palestinienii nu vor părăsi Gaza Germania cere Israelului să ia în considerare situația umanitară Autoritățile egiptene nu permit cetățenilor americani să intre în Egipt din Gaza, scrie presa locală Netanyahu a vizitat militarii de la granița cu Fâșia Gaza: „Sunteți pregătiți? Se apropie etapa următoare” SUA îi sfătuiește pe americanii din Gaza să se îndrepte spre Rafah, punctul de trecere în Egipt 28 de medici palestinieni au fost uciși în atacurile aeriene israeliene Iranul afirmă că a discutat cu partenerii regionali toate scenariile posibile în conflictul Israel-Hamas Secretarul de stat american îi cere Chinei să-şi folosească influenţa în Orientul Mijlociu Biden: SUA lucrează pentru a „crea condițiile necesare pentru a relua fluxul de asistență” Hezbollah spune că a tras rachete și obuze de mortiere asupra Israelului Mii de palestinieni au părăsit Gaza Protest în faţa Ministerului Apărării din Israel. Manifestanţii cer demisia lui Netanyahu Ultimatumul dat de Israel a expirat Hamas: Nouă prizonieri, uciși din cauza atacurilor aeriene israeliene Un nou termen limită pentru evacuarea spitalului din Gaza Manifestații pro-palestiniene în Londra Numărătoare inversă până la expirarea ultimatului Qatarul și Arabia Saudită „resping categoric” evacuarea locuitorilor din Gaza Mai mulți copii au fost uciși, după ce un convoi cu palestinieni a fost atacat Oamenii rămân fără apă în Gaza Încă un comandant al Hamas a fost ucis Iranul avertizează că intrarea Hezbollah în război ar fi un „cutremur uriaş” pentru Israel Victimele atacului Hamas Israelul și Egiptul spun că cetățenii americani pot fi evacuați din Gaza Cel puțin 2.215 morți și 8.714 răniți în Fâșia Gaza Arabia Saudită suspendă discuţiile privind o eventuală normalizare cu Israelul 324 de palestinieni au fost uciși în atacuri aeriene, în ultimele 24 de ore  ONU: Peste 1.300 de clădiri, complet distruse în Fâşia Gaza Alerte aeriene în centrul Israelului Șapte palestinieni, uciși de un atac aerian Armata israeliană anunţă că mai mulţi „terorişti” au fost ucişi într-o tentativă de infiltrare dinspre Liban Fost ambasador al Israelului în România: „Tot ce se întâmplă în Israel o să se întâmple și în Europa, dacă nu se vor lua măsuri ferme” Imagini cu momentul în care teroriștii Hamas au năvălit la „Festivalul Groazei”. Au tras în toalete, ca să ucidă tinerii Josep Borrell: Lumea a eşuat lamentabil în eforturile de a pune în aplicare soluţia cu două state pentru israelieni şi palestinieni Un lider Hamas a fost ucis într-un raid al aviației israeliene Israelul anunță că civilii din Gaza pot folosi două rute de evacuare, în intervalul 10:00 - 16:00 IDF: „Obiectivul nostru e dezmembrarea Hamas” Armata israeliană: „Încercăm să nu lovim civilii” Mai multe cadavre ale ostaticilor israelieni, recuperate în urma raidurilor Zeci de mii de persoane şi-au părăsit casele din Gaza vineri Șeful ONU spune că ordinul de evacuare impus de Israel este „pur și simplu imposibil” Cronologia evenimentelor de vineri, 13 octombrie 2023 Armata israeliană a prelungit ultimatumul pentru spitalul din Gaza Joe Biden a vorbit cu familiile americanilor răpiți de Hamas Jurnalist Reuters, ucis în schimburile de focuri de la granița israeliano-libaneză Israelul a dat spitalului din Gaza două ore pentru evacuare. Medici Fără Frontieră condamnă decizia Netanyahu: Știm ce înseamnă să lupți pentru patrie, ne luptăm ca leii Armata israeliană publică imagini din timpul raidurilor din Gaza Secretarul general ONU cere Israelului să „evite o catastrofă umanitară” Benjamin Netanyahu va susține un discurs în fața presei, curând Arabia Saudită amână normalizarea relațiilor cu Israelul, în condițiile conflictului din Gaza Oficialii americani cred că eșecul Israelului de a preîntâmpina atacul a fost consecința subestimării dușmanului Armata israeliană atacă cu drone ținte ale Hezbollah din Liban Guvernul SUA nu a fost informat în prealabil de ultimatumul israelian Armata israeliană anunță că a început raiduri locale în Gaza 350 de români sunt în Gaza Putin compară situația din Gaza cu asediul nazist al Leningradului Erdogan îl critică pe Blinken Președintele israelian, Roberta Metsola și Ursula von der Leyen, evacuați într-un adăpost Șeful diplomației UE critică ultimatumul israelian ca fiind „absolut nerealist” Israelul ar fi de acord cu crearea „zonelor securizate” pentru palestinieni în Gaza Erdogan spune că ultimatumul dat de Israel palestinienilor este „inacceptabil” SUA declară sprijin de neclintit pentru Israel: „Nu este vremea neutralității” Hamas le cere palestinienilor să ignore ultimatumul israelian Hezbollah se declară „pe deplin pregătit” să intervină împotriva Israelului „la momentul potrivit” Proteste pro-palestiniene de amploare în Iran China e de partea "dreptății și a justiției" în conflictul israeliano-palestinian Există temeri că gruparea Hezbollah s-ar putea alătura să lupte împotriva Israelului Antony Blinken, tur de forță în Orientul Mijlociu Exodul palestinienilor spre sudul Fâșiei Gaza Românii din Fâșia Gaza cer cu disperare ajutor: "Bombardamentele sunt foarte multe. E dezastru"  Vladimir Putin: Un asalt terestru israelian în Fâșia Gaza ar duce la "pierderi absolut inacceptabile" Israelul, îndemnat să anuleze ordinul de evacuare totală Ordinul dat de Israel pentru deplasarea spre sud, ''o crimă ce depăşeşte înţelegerea'' OMS: Spitalele din Gaza, imposibil de evacuat în 24 de ore Președinții Comisiei Europene și Parlamentului European și șefa diplomației germane sunt în Israel Hamas: 13 ostatici au fost uciși în raidurile aeriene israeliene Israelul atacă labirintul de tuneluri de sub Fâșia Gaza Sondaj: Israelienii consideră guvernul Netanyahu responsabil pentru atacurile Hamas Hamas le cere civililor să rămână în Gaza ONU lansează un apel la donații de 294 de milioane de dolari pentru Gaza și Cisiordania Armata israeliană către civilii din Gaza: Evacuați orașul. Mergeți spre sud. Nu vă apropiați de gardul de securitate de la granița cu Israelul Netanyahu, despre imaginile publicate cu bebeluși morți: „HAMAS este ISIS” Cronologia evenimentelor de joi, 12 octombrie 2023 „Eșecul de sâmbătă este de neiertat”, spune fostul premier Yair Lapid Guvernul de urgență și cabinetul de război au fost aprobate de parlamentul israelian Președintele Autorității Palestiniene cere „încetarea imediată a agresiunii” împotriva poporului palestinian Al Arabiya: Orașul Sderot va fi evacuat complet Guvernul britanic trimite nave și avioane în Mediterana de Est în sprijinul Israelului Patru copii printre cei 17 cetăţeni francezi dispăruţi, afirmă Macron Scholz s-a întâlnit cu emirul din Qatar, unul dintre susținătorii principali ai Hamas, pentru a discuta de conflict NATO cere Iranului și Hezbollah să nu escaladeze conflictul dintre Israel și Hamas Israelul trimite soldați în nord, temându-se de un atac din partea Hezbollah în Liban Aviația israeliană a bombardat aeroporturile din Damasc și Alep Imagini cu scutul antirachetă israelian Iron Dome în funcțiune deasupra orașului Ashkelon Cel puțin 25 de cetățeni americani au fost uciși în atacurile Hamas din Israel Netanyahu: „Fiecare membru Hamas este un om mort” Peste 1.300 de persoane ucise în Gaza de la începutul bombardamentelor israeliene Sistemul de sănătate din Fâșia Gaza este în pragul „colapsului” Israelul cere sprijin politic de la NATO Egiptul cere un armistițiu umanitar de 6 ore pentru a permite accesul ajutoarelor în Gaza Spitalele din Gaza riscă să se transforme în morgi, transmite Crucea Roșie Gaza va rămâne fără utilități până la eliberarea ostaticilor, anunță ministrul Energiei din Israel Antony Blinken a ajuns în Israel Antony Blinken se va întâlni vineri cu președintele palestinian Mahmoud Abbas Cronologia evenimentelor de miercuri, 11 octombrie 2023 ONU: 11 profesori şi 30 de elevi din şcoli ONU, ucişi în atacuri israeliene în Fâşia Gaza Erdogan: Dacă Israelul acţionează ca o organizaţie, va sfârşi prin a fi tratat ca atare John Kirby: SUA sunt pregătite să trimită un al doilea portavion în Estul Mediteranei Atacurile comise de Hamas în Israel ar putea constitui crime împotriva umanităţii, apreciază şefa diplomaţiei franceze Atacul Hamas i-a surprins pe iranieni, arată primele date ale serviciilor de informaţii ale SUA Egiptul menține toate punctele de frontieră închise pentru palestinienii din Gaza Șeful Statului-Major al SUA: Nu există niciun semn că „alţi actori” vor să se alăture atacului asupra Israelului Nouă angajați ai ONU au fost uciși în Gaza Netanyahu formează un nou guvern „de război” cu sprijinul opoziției Hamas a atacat cu rachete aeroportul din Tel Aviv Armata israeliană a bombardat Universitatea Islamică din Gaza Numărul morților în Gaza a ajuns la 1.055 Muncitorii israelieni încă scot cadavrele din Sderot Un cartier a fost distrus în Gaza, iar oamenii stau la cozi pentru mâncare 300.000 de rezerviști, desfășurați în apropiere de Fâșia Gaza Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene peste noapte în Gaza Numărul deceselor din Israel cauzate de atacurile Hamas a depăşit 1.200, potrivit armatei israeliene Cronologia evenimentelor de marți, 10 octombrie 2023 Antony Blinken merge în Israel: „Această vizită va fi un mesaj de solidaritate şi de susţinere” Israelul ripostează unui atac cu obuze lansat din Siria Israelul „blochează” aprovizionarea cu alimente și provizii medicale pentru Gaza Erdogan acuză SUA că vrea să atace Fâșia Gaza SUA pregătesc un plan de acțiune, dacă situația în Israel escaladează Joe Biden declară război teroriștilor Hamas UE continuă să-i sprijine financiar pe palestinieni. Borrell: „Vom verifica orice scurgere către Hamas” Un oficial egiptean spune că urmează o campanie de lungă durată a IDF în Gaza Asedierea totală a Fâşiei Gaza este interzisă de dreptul internaţional, avertizează ONU UE şi Consiliul de Cooperare al Golfului cer un „sprijin financiar durabil” pentru palestinieni Crește bilanțul morților în Israel, în urma atacurilor Hamas Qatarul spune că este „prea devreme” pentru negocieri cu privire la prizonieri Biden nu se opune invaziei terestre în Gaza Hamas atacă cu rachete orașul Așkelon Doi înalți oficiali Hamas uciși într-un atac aerian israelian Alerte aeriene în mai multe orașe din Israel Printre victimele atacului Hamas se află și cetățeni germani Bombardamente la granița dintre Egipt și Fâșia Gaza Cronologia evenimentelor de luni, 9 octombrie 2023 Ministerul palestinian al Sănătăţii acuză armata israeliană de atacarea şi distrugerea a 11 ambulanţe Hezbollah anunţă că a bombardat două cazărmi israeliene cu rachete ghidate şi obuze de mortier Cel puţin 86 de militari israelieni, ucişi în atacul Hamas 14 cetăţeni francezi sunt daţi dispăruţi 900 de oameni au fost uciși în Israel Crește bilanțul morților în Fâșia Gaza Premierul israelian face declarații după atacurile Hamas Nouă cetățeni americani au fost uciși în războiul dintre Israel și Hamas Hezbollah neagă o incursiune în Israel Alertă aeriană în Israel Armata israeliană anunță că deține „controlul total” al zonelor atacate de Hamas WSJ: Iranul a ajutat Hamas la planificarea atacurilor asupra Israelului 12 thailandezi au fost uciși în atacurile din Israel, alți 11 au fost răpiți Armata israeliană a mobilizat 100.000 de rezerviști în apropiere de Fâșia Gaza Cronologia evenimentelor de duminică, 8 octombrie 2023 Israel bombardează Fâșia Gaza Ambasada Israelului în România: Suntem devastaţi, peste 600 de cetăţeni israelieni decedaţi Bilanț nou: Peste 600 de morți în Israel Israelul a lovit sudul Libanului după ce Hezbollah a atacat dinspre nord. Militanții șiiți vor eliberarea unui teritoriu Armata Israelului a plănuit un răspuns dur împotriva Hamas Netanyahu: Israelul „începe un război lung şi dificil” Oficial Hamas: Atacul nostru abia a început Ce se ştie despre israelienii luaţi ostatici de Hamas Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 7 octombrie 2023

Tensiunea în Orientul Mijlociu crește la cote inimaginabile, după ce o rachetă a căzut pe un spital din orașul Gaza. Cel puțin 470 de oameni au murit, spun oficiali din Fâșia Gaza. Armata israeliană susține că racheta a fost lansată de Jihadul Islamic, a doua organizație teroristă din teritoriul palestinian, și că ar fi căzut din greșeală lângă spital. Tragedia amenință să arunce întreaga lume într-o spirală a violenței.  În Cisiordania, la Ramallah, au fost proteste. Hezbollah, gruparea teroristă din Liban, a făcut apel la o zi a mâniei, pentru astăzi, când Joe Biden a ajuns în Israel. Președintele american s-a întâlnit, la Tel Aviv, cu liderii israelieni, Netanyahu și Herzog, și a susținut o conferință de presă comună cu premierul israelian - „Hamas a comis niște atrocități care fac ISIS să pară aproape rațional”, a spus liderul de la Casa Albă.

Cronologia evenimentelor de miercuri, 18 octombrie 2023

Joe Biden a discutat cu președintele egiptean Fattah Al-Sisi. Egiptul, de acord să deschidă punctul de trecere de la Rafah/Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 23:58 Președintele american Joe Biden a declarat că a vorbit cu președintele egiptean Abdel Fattah Al -Sisi, discuție în urma căreia cei doi șefi de stat au agreat  ca ajutorul pentru civilii din Gaza „să continue”, informează CNN.

Liderul egiptean a fost de acord cu deschiderea punctului de trecere de la Rafah, dintre Fâșia Gaza și Egipt pentru a permite convoaielor cu ajutoare umanitare să ajungă la civilii palestinieni, conform BBC.

Declarația a fost făcută de Biden la bordul avionului US Air Force One, în timpul unei escale pentru alimentare în Germania, în zborul de la Tel Aviv spre Washington, după vizita făcută de Biden în Israel miercuri.

Un grup de protestatari anti-Israel a intrat în clădirea Capitoliului SUA

ACTUALIZARE 23:44 Un grup de protestatari anti-Israel a intrat în clădirea Capitoliului american. Aceștia au ocupat holul central al clădirii. Momentan, protestul e pașnic, fără să se fi înregistrat violențe între demonstranți și forțele de ordine.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Protestul a fost organizat, conform BBC, de un grup numit Vocea Evreilor pentru Pace, un grup de activiști evrei de extremă stânga, anti-sioniști.

Protestatarii au scandat „Opriți focul acum” în interiorul Capitoliului.

Poliția Capitoliului a arestat „zeci” de protestatari.

Avertisment UE către rețelele sociale: există riscul ca Hamas să transmită execuții în direct

ACTUALIZARE 23:44 Comisarul Uniunii Europene (UE) pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat miercuri că a cerut platformelor de socializare să se pregătească pentru riscul „execuțiilor transmise în direct” de către Hamas, astfel încât cetățenii să fie protejați.

„Ca parte a interacțiunilor noastre cu platformele, le-am cerut în mod special să se pregătească pentru riscul de execuții transmise în direct de Hamas, un risc iminent de care trebuie să ne protejăm cetățenii, și căutăm asigurări că platformele sunt bine pregătite pentru astfel de posibilități”, a spus Breton într-un discurs la Parlamentul European.

Discuții Biden și Netanyahu în Cabinetul de Război

ACTUALIZARE 22:25 Președintele SUA, Joe Biden, a transmis la reuniunea comună cu membrii Cabinetului de război din Israel că înțelege faptul că lupta armatei israeliene contra Hamas va fi una îndelungată, relatează Axios, citând un oficial israelian de rang înalt.

Liderul politic al opoziției israeliene Benny Gantz i-a explicat liderului SUA că destructurarea Hamas „ar putea dura ani de zile”, iar ministrul Apărării, Yoav Gallant, i-a transmis că sprijinul american va fi esențial pentru Israel pe măsură ce războiul se prelungește.

În egală măsură, Biden le-a spus oficialilor de la Tel Aviv că Statelor Unite le va fi mult mai ușor să sprijine Israelul, dacă acesta din urmă va permite ca ajutorul umanitar să ajungă în Gaza.

Imagini din dronă cu urmările unui bombardament israelian asupra unei tabere de refugiați din Gaza

ACTUALIZARE 21:08 Pe rețelele sociale a fost publicată o înregistrare video, filmată din dronă, care prezintă urmările unui bombardament al aviației israeliene asupra unei tabere de refugiați din Fâșia Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Este vorba despre tabăra de refugiați din Nuseirat, bombardată marți de forțele aeriene israeliene.

În urma acestui atac, cel puțin patru persoane au fost ucise.

Miercuri dimineață, forțele armate israeliene (Israel Defense Forces - IDF) au publicat un clip video pe rețeaua X/Twitter care prezintă imagini surprinse de forțele aeriene israeliene cu zona de lângă spitalul Al-Ahli al-Arabi înainte și după explozia provocată, conform IDF, de o rachetă eșuată trasă de Jihadul Islamic.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Protest în fața ambasadei SUA din Beirut

ACTUALIZARE 20:30 Poliția libaneză a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva câtorva sute de demonstranți care au protestat miercuri în fața ambasadei SUA din Beirut, informează Reuters preluată de The Guardian.

Protestatarii au fost împiedicați să ajungă până la zidurile ambasadei americane, după ce poliția a ridicat baricade pe străzile care duceau spre clădire.

Protestatarii au aruncat cu pietre împotriva forțelor de securitate libaneze și au fluturat steaguri palestiniene.

Proteste similare au avut loc miercuri în Cisiordania, Iordania, Iran, Tunisia și Turcia. Demonstranții au ieșit pe străzi în semn de protest față de explozia petrecută marți seara la spitalul Al-Ahli al-Arabi din Gaza în urma căruia autoritățile palestiniene spun că au murit aproape 500 de civili. Hamas a acuzat Israelul de acest atac, în vreme ce armata israeliană a precizat că vina aparține grupării Jihadul Islamic.

SUA au blocat prin veto o rezoluție ONU care cerea încetarea temporară a focului în Gaza. Erdogan: „Nu fac decât să pună gaz pe foc”

ACTUALIZARE 20:00 SUA au blocat miercuri, prin apelarea la dreptul de veto, o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o încetare temporară a focului în Gaza pentru a permite intrarea unor ajutoare umanitare în regiune, informează CNN.

Ambasadorul SUA la ONU a motivat decizia spunând că eforturile diplomatice de la fața locului „au nevoie de mai mult timp”.

„Da, rezoluțiile sunt importante. Și da, acest consiliu trebuie să se exprime”, a spus ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Reprezentantul SUA s-a arătat „dezamăgită” de textul rezoluției ONU care - deși cerea inclusiv eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas și condamna acțiunile teroriste împotriva civililor - nu făcea nicio mențiune legată de „dreptul Israelului de a se apăra”.

Decizia SUA a fost criticată de președintele turc Recep Erdogan.

„Consiliul de Securitate al ONU, care a devenit complet ineficient, a eșuat încă o dată în îndeplinirea sarcinilor sale. Țările occidentale, care nu lasă nicio piatră neîntoarsă când vine vorba despre drepturile omului și libertăți, nu fac decât să pună gaz pe foc”, a spus Erdogan.

Blocarea rezoluției ONU de către SUA a fost criticată și de organizația Human Rights Watch, care a calificat decizia Statelor Unite drept „cinică”.

Armata israeliană a publicat imagini conform cărora spitalul din Gaza nu a fost lovit de o rachetă a IDF

ACTUALIZARE 19:50 Armata israeliană a dat publicităţii imagini filmate cu drona, miercuri dimineaţă, la spitalul din Gaza unde marţi seară a avut loc o explozie devastatoare, care arată pagube foarte limitate la spitalul în sine şi niciun crater în parcarea care ar fi fost lovită de rachetă.

Lipsa unui crater indică faptul că sursa exploziei nu a fost o lovitură a unei rachete a forţelor de apărare israeliene (IDF), scrie The Times of Israel, preluat de news.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Forţa exploziei de la spitalul al-Ahli al-Arabi a lovit cu precădere o curte şi o parcare din centrul complexului medical, care era plin de familii care se refugiau din calea loviturilor aeriene din cartierele din jur, a declarat episcopul anglican responsabil de acest complex, scrie The Guardian.

Hosam Naoum, episcopul anglican al Ierusalimului, a declarat, de asemenea, jurnaliştilor că, în zilele de dinaintea exploziei devastatoare care a lovit spitalul din Gaza, forţele israeliene au emis trei avertismente de evacuare transmise directorilor acestuia, iar spitalul chiar a fost lovit de două ori cu rachete.

IDF: 9 rachete trase din Liban asupra Israelului 

ACTUALIZARE 19:40 Cel puțin nouă rachete trase din Liban au căzut în nordul Israelului, a anunțat miercuri armata israeliană (IDF).

Patru rachete au fost interceptate de forțele de apărare israeliene, se arată în comunicatul IDF.

De asemenea, mai multe rachete antitanc au fost trase asupra forțelor israeliene în zone de lângă localitățile Metula, Malkia și Manara. „Israelul a răspuns cu focuri trase în direcția de unde au fost lansate rachetele”, se mai arată în comunicat.

Gruparea șiită Hezbollah a confirmat miercuri că a lansat rachete antitanc asupra localităților Manara și Rosh Hanikra, siutate la granița cu Libanul.

Israelul permite intrarea ajutorului umanitar în Gaza

ACTUALIZARE 18:00 Israelul va permite Egiptului să livreze ajutor umanitar în Gaza, a declarat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu.

Acesta a spus că decizia a venit „în lumina cererii președintelui Biden”.

Mâncarea, apa și medicamentele pentru civili vor fi trimise în sudul Gazei din Egipt, a declarat biroul într-un comunicat, dar a menționat că „Israelul nu va permite niciun ajutor umanitar de pe teritoriul său”, în timp ce Hamas ține în continuare ostatici.

Președintele SUA Joe Biden a declarat anterior că a cerut cabinetului israelian să fie de acord să livreze ajutor în Gaza, dar că vor fi inspecții și că ajutorul va merge doar către civili.

Sirenele sună în nordul Israelului

ACTUALIZARE 17:40 Sirenele au sunat în nordul Israelului avertizând asupra posibilelor atacuri cu rachete, a spus armata israeliană.

Alarmele au răsunat lângă granița cu Liban, inclusiv în orașul Kiryat Shmona, se arată în comunicat.

Biden le-a spus israelienilor „să nu fie consumați de furie”

ACTUALIZARE 17:30 Președintele american Joe Biden le-a cerut israelienilor „să nu fie consumați de furie” și a spus că marea majoritate a palestinienilor nu sunt afiliați Hamas. Poporul palestinian suferă și el, a spus acesta.

Președintele SUA a făcut referire la Holocaust când a spus că Israelul are sprijinul prietenilor săi.

„Nu vom sta pe loc fără să facem ceva. Nici astăzi, nici mâine, niciodată”, a spus Biden.

De asemenea, Biden a spus că a cerut Israelului să permită ca ajutorul umanitar să intre în Gaza.

Blinken a discutat cu Abbas, după ce liderul palestinian și-a anulat întâlnirea cu Biden

ACTUALIZARE 15:49 Antony Blinken a vorbit, marți, cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, și i-a transmis acestuia „condoleanțele sale profunde față de viețile civile pierdute în explozia de la spitalul Al-Ahli din orașul Gaza”, conform unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

„Secretarul a exprimat sprijinul constant al SUA pentru poporul palestinian, accentuând că teroriștii Hamas nu îi reprezintă pe palestinieni și nici aspirațiile lor legitime la auto-determinare și măsuri egale de demnitate, libertate, securitate și justiție”, se mai arată în comunicatul de miercuri.

Discuția dintre Blinken și Abbas vine după o întâlnire anterioară la Amman, dinainte de explozia de la spital în care au murit sute de oameni și despre care autoritățile din Gaza spun că a fost un atac al Israelului.

După explozie, Abbas a anunlat o întâlnire programată cu președintele Joe Biden.

În discuția de miercuri, Blinken „a subliniat că SUA condamnă fără echivoc toate actele teroriste și a accentuat angajamentul ferm al SUA pentru respectarea legilor războiului și pentru protejarea civililor”.

Oficiali Gaza: Aproape 3.500 de palestinieni au fost uciși de la începutul ostilităților

ACTUALIZARE 15:32 Aproape 3.500 de palestinieni au fost uciși până acum, au transmis oficialii din Gaza, miercuri. Cel puțin 3,478 de palestinieni au fost uciși iar alți 12.000 au fost răniți de când au început ostilitățile cu Israelul, a anunțat ministerul sănătății din regiune.

Purtătorul de cuvânt Ashraf Al-Qidra a mai spus și că 471 de oameni au murit în ceea ce a numit „masacrul” de la spitalul Al-Ahli.

Ministrul de externe palestinian, Riad Malki, a declarat că bombardamentele israeliene au ucis 1.300 de copii în ultimele 11 zile.

Președintele egiptean sugerează ca palestinienii din Gaza să fie relocalizați în deșertul din Israel

ACTUALIZARE 14:51 Președintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a sugerat, miercuri, ca palestinienii strămutați din Gaza să fie relocalizați într-o zonă de deșert din Israel, pe durata conflictului dintre Hamas și armata israeliană, relatează CNN.

El-Sisi a făcut declarația într-o conferință de presă comună alături de cancelarul german, Olaf Scholz, la Cairo.

„Aș vrea să sugerez ca Israelul să-i relocalizeze pe palestinienii civili în deșertul Nakab, până ce își încheie operațiunile împotriva Hamas și a altor miliții islamiste”, a declarat președintele egiptean.

Deșertul Nakab mai este cunoscut și ca deșertul Negev.

Liderul de la Cairo a mai spus că țara sa deja găzduiește 8,5 milioane de refugiați și nu mai poate primi și alții, în timp ce și-a exprimat îngrijorarea față de un nou flux semnificativ de refugiați palestinieni și de riscurile de securitate cu care vin aceștia. 

„Dacă le permitem palestinienilor să treacă granița în numere mari, ar putea să existe și operațiuni teroriste împotriva Israelului, iar acesta poate să răspundă”, a mai spus el.

El-Sisi a condamnat din nou uciderea civililor și a subliniat importanța cauzei palestiniene printre statele arabe.

Iranul cere țărilor musulmane să impună un embargou împotriva Israelului

ACTUALIZARE 14:13 Membrii Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) ar trebui să impună un embargou petrolier şi alte sancţiuni Israelului şi să expulzeze ambasadorii israelieni, a declarat, miercuri, ministrul de externe iranian, Hossein Amirabdollahian.

O reuniune de urgenţă a OIC are loc la Jeddah, în Arabia Saudită, pentru a discuta escaladarea conflictului israeliano-palestinian, după explozia de la spitalul din Gaza

„Ministrul de externe cheamă la un embargou imediat şi total asupra Israelului din partea ţărilor islamice, inclusiv sancţiuni petroliere, în plus faţă de expulzarea ambasadorilor israelieni dacă au fost stabilite relaţii cu regimul sionist”, a informat ministerul de la Teheran într-un comunicat.

Amirabdollahian a cerut, de asemenea, formarea unei echipe de avocaţi islamici care să documenteze potenţiale „crime de război” comise de Israel în Gaza. Iranul și Israelul nu au relații diplomatice.

Un medic de la spitalul din Gaza era în operație în timpul bombardamentului: „Haosul era copleșitor”

ACTUALIZARE 14:07 Un medic de la spitalul Al-Ahli din Gaza a povestit ce s-a întâmplat în minutele care au urmat exploziei teribile, de marți noapte – Dr. Fadel Na’eem, șeful secției de ortopedie spune că se afla în operație la momentul în care întreaga clădire a fost zguduită de explozie, relatează CNN.

Medicul a spus că imediat după explozie, panica s-a instalat în tot spitalul iar personalul medical a dat buzna în blocul operator țipând după ajutor și anunțând un număr mare de victime.

„Tocmai ce terminasem o operație când aproape imediat am auzit o explozie mare, am crezut că e in afara spitalului. Nu ne-am gândit nici o secundă că cineva ar putea bombarda spitalul”, a declarat el pentru CNN într-un clip înregistrat.

După ce a părăsit blocul operator, medicul a spus că scenele din spital erau copleșitoare.

„Mulți oameni erau decapitați, peste tot erau flăcări. Echipa medicală se străduia să-i ajute pe răniți și pe cei muribunzi. Magnitudinea dezastrului era copleșitoare”, a spus el.

Și el a repetat susținerea oficialilor Hamas conform căreia spitalul mai fusese lovit cu câteva zile în urmă și că Hamas a avertizat conducerea unității să evacueze cât mai repede.

IDF nu a infirmat încă aceste afirmații.

Israelul cere cetățenilor săi să plece din Turcia după ce Erdogan l-a acuzat de bombardarea spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 13:38 Israelul și-a avertizat cetățenii, miercuri, să părăsească Turcia „cât mai curând posibil, pentru propria lor siguranță”, în contextul comentariilor făcute de președintele acestei țări. Erdogan a acuzat direct Israelul de bombardarea spitalului din Gaza, la puțin timp după tragedie.

Anunțul a fost făcut de consulatul israelian din Istanbul, scrie presa franceză. Consulatul a invocat „amenințări teroriste” tot mai mari pentru cetățenii israelieni din străinătate.

„În lumina creșterii continue a amenințărilor teroriste împotriva israelienilor din străinătate (...) toți israelienii care stau în Turcia trebuie să plece cât mai curând posibil”, a mai avertizat Consiliul Național de Securitate israelian.

Manifestații au avut loc, marți seară, în fața consulatului israelian din Istanbul și în fața ambasadei din Ankara, după explozia de la un spital din Gaza, pe care președintele turc a atribuit-o statului Israel.

Oficialii din Gaza susțin că IDF a avertizat conducerea spitalului să evacueze cu patru zile înainte de bombardament

ACTUALIZARE 13:03 Oficialii din Gaza spun că armata israeliană a avertizat conducerea spitalului Al-Ahli în urmă cu patru zile să evacueze spitalul. Youssef Abu Al-Rish, ministrul adjunct al sănătății în Gaza, a declarat că două obuze au lovit spitalul pe parcursul zilei de sâmbătă și că acestea au fost un avertisment al IDF pentru ca spitalul să fie evacuat, relatează CNN.

Al-Rish a spus că la o zi după aceste lovituri, IDF a contactat managerul spitalului, Dr. Maher Ayad, și l-a criticat pentru faptul că nu a evacuat spitalul.

Al-Rish a spus că IDF i-a spus lui Ayad că obuzele au fost un avertisment. 

„I-au spus managerului spitalului - «ai fost avertizat ieri cu două obuze – de ce nu ai evacuat spitalul până acum?»”, a spus Al-Rish citând un presupus dialog între un reprezentant IDF și managerul spitalului din Gaza.

IDF le cere civililor din Gaza să plece spre regiunea Al-Mawasi

ACTUALIZARE 12:47 Armata israeliană le-a cerut locuitorilor Fâşiei Gaza să plece în zona umanitară din regiunea Mawasi, unde s-ar putea trimite ajutoare.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Avichay Adraee a îndemnat, într-un mesaj publicat pe Twitter, locuitorii din Gaza să plce în regiunea Mawasi, în care „va fi dirijat ajutor internaţional în caz de necesitate”. Mawasi este o zonă lată de un kilometru și lungă de 14 kiloemtri, în sudul Fâșiei Gaza, de-a lungul coastei.

„Armata israeliană continuă să îndemne locuitorii din nordul Fâşiei Gaza şi oraşului Gaza să se instaleze în regiunea Al-Mawasi, situată la sud de Valea Gazei şi anunţă că recomandă deplasarea către zone deschide la vest de Khan Yunis, în regiunea Al-Mawasi”, se arată în mesaj.

Armata israeliană lansează acest nou ordin după ce le-a cerut, săptămâna trecută, locuitorilor Gazei să plece în sud, la câteva zile după atacurile teroriste ale Hamas.

Biden: Hamas a comis niște atrocități care fac ISIS să pară aproape rațional

ACTUALIZARE 12:16 Joe Biden a declarat că Statele Unite sunt în doliu alături de Israel pentru victimele atacurilor odioase din 7 octombrie.

Președintele american a mai spus că Hamas „a comis atrocități malefice care fac ISIS să pară un actor aproape rațional”.

„Trebui să ținem minte și că Hamas nu reprezintă poporul palestinian și că i-a adus acestuia doar suferință.

Sunt profund întristat și revoltat de explozia de la spitalul din Gaza, de ieri.

Pe baza lucrurilor pe care le-a văzut, pare că a fost comis de cealaltă echipă (n. red. – de Hamas), nu de voi. Dar sunt o mulțime de oameni care nu-s siguri, așa că va trebui să acționăm pentru a depăși momentul”, a continuat președintele american spunând că SUA va da Israelul tot ce are nevoie pentru a se apăra și că curajul poporului israelian este uimitor.

Cei doi lideri nu au luat întrebări din partea jurnaliștilor.

Conferință de presă comună Biden-Netanyahu la Tel Aviv

ACTUALIZARE 11:49 Președintele Statelor Unite susține o conferință de presă alături de premierul Netanyahu, la Tel Aviv.

„Vreau să vă mulțumesc pentru că ați venit aici, astăzi, și pentru sprijinul inechivoc pe care l-ați dat Israelului în aceste vremuri tulburi. Sprijinul dumneavoastră reflectă voința copleșitoare a poporului american.

Am văzut sprijinul dumneavoastră în fiecare zi, iar profunzimea și amploarea cooperării pe care am avut-o de la început, un nivel al cooperării care este cu adevărat fără precedent în istoria acestei mărețe alianțe a țărilor noastre.

Vedem sprijinul și angajamentul constant de a furniza Israelului toate instrumentele de care avem nevoie pentru a ne apăra.

Vedem sprijinul în mesajul clar pe care îl trimiteți dușmanilor noștri să nu ne testeze determinarea, dar și în cele două portavioane americane pe care le-ați trimis în regiune pentru a acționa în sprijinul cuvintelor, cu acțiuni înainte de toate, domnule președinte.

Lumea vedea sprijinul și activitatea morală pe care ați demonstrat-o de la momentul în care Israelul a fost atacat.

Ați tras în mod corect linia clară dintre forțele civilizației și forțele barbariei care descriu răul absolut. Este exact acest lucru.

Hamas a ucis copii în fața părinților lor și părinți în fața copiilor lor. Au ars oameni de vii. Au violat și ucis femei. Au decapitat soldați și au căutat în locurile de ascunzătoare în care părinții și-au ascuns copiii. Imaginați-vă, domnule președinte, frica și panica acelor copii când acei monștri i-au descoperit, în ultimele lor momente. Lumea civilizată trebuie să se unească și să învingă Hamas, așa cum a făcut-o și cu ISIS.

Vom învinge Hamas și vom elimina această amenințare groaznică din viețile noastre”, a spus Netanyahu.

„Am vrut să fiu aici cu voi, astăzi. Pentru motivul simplu că poporul israelian și oamenii din toată lumea să știe poziția Statelor Unite”, și-a început Biden discursul.

OMS avertizează că situația din Fâșia Gaza „devine incontrolabilă” în lipsa ajutorului umanitar

ACTUALIZARE 11:46 Situaţia din Fâşia Gaza „devine incontrolabilă” din cauza lipsei ajutorului umanitar care este gata să fie livrat, dar rămâne blocat în deșertul egiptean Sinai, a declarat, miercuri, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„În fiecare secundă în care aşteptăm ajutor medical, pierdem vieţi”, a scris directorul OMS pe Twitter, subliniind că ajutoarele medicale sunt blocate de patru zile la granița dintre Egipt şi Gaza.

„Avem nevoie de acces imediat pentru a începe să livrăm aceste produse vitale”, a insistat Tedros. De zile întregi, tone de ajutoare sunt blocate în deşertul egiptean Sinai, în timp ce punctul de trecere a frontierei de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, este închis pe partea palestiniană, după patru bombardamente în această săptămână.

Statele Unite spun că lucrează la un acord, dar israelienii şi egiptenii nu s-au pus de acord asupra garanţiilor de securitate pe care le cer în Rafah.  „Avem nevoie de o încetare a violenţei de ambele părţi”, a declarat directorul general al OMS.

Fâşia Gaza se confruntă cu o criză umanitară fără precedent. Peste 2.778 de palestinieni au murit după ce Israelul a lansat ca răspuns atacuri aeriene asupra Fâşiei Gaza şi a întrerupt alimentarea cu apă, alimente şi energie pe teritoriul unde trăiesc peste două milioane de oameni.

Discuție între doi militari Hamas despre atacul de la spital, publicată de IDF

ACTUALIZARE 11:43 O înregistrare făcută de serviciile secrete israeliene, publicată de Armată, dezvăluie o discuție a doi militari Hamas din care reiese, conform IDF, că Hamas a știut din prima clipă că racheta care a lovit spitalul din Gaza a fost trasă din enclavă de militanții Jihadului Islamic Palestinian.

Vezi continuarea și video AICI.

Joe Biden a ajuns în Israel

ACTUALIZARE 11:00 Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a ajuns la Tel Aviv pentru discuții extrem de importante cu liderii israelieni la puțin timp după explozia mortală de la spitalul din Gaza.

Deşi programul detaliat al vizitei nu a fost dezvăluit din raţiuni de securitate, se ştie că Biden are programat un discurs la Tel Aviv şi urmează să se întâlnească cu familii ale ostaticilor deţinuţi de Hamas.

SUA, care au pierdut cel puţin 31 de cetăţeni ai săi în urma atacului sângeros al grupării islamiste palestiniene pe 7 octombrie, au cunoştinţă de un număr mic de ostatici care deţin paşaport american.

Armata israeliană a delimitat, miercuri, o „zonă umanitară” în sudul Fâşiei Gaza, făcând apel la locuitorii din nordul enclavei să se mute acolo, cu câteva ore înainte de sosirea lui Joe Biden în Israel, în plin război între Israel şi gruparea Hamas.

„Forţele de securitate israeliene fac apel la locuitorii din Gaza să se mute în zona umanitară Al Mawasi, unde va fi furnizat ajutor umanitar internaţional în funcţie de necesităţi”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Netanyahu îl îmbrățișează pe Biden
Președintele Joe Biden a ajuns la Tel Aviv și va discuta cu premierul Netanyahu. Foto: Profimedia Images

Olaf Scholz spune că e nevoie de o investigație a bombardamentului de la spital

ACTUALIZARE 10:48 O investigație cuprinzătoare a exploziei mortale de la spitalul din Gaza este „imperativă”, a declarat cancelarul german, Olaf Scholz.

„Sunt îngrozit de imaginile exploziei de la spitalul din Gaza. Civili nevinovați au fost răniți și uciși. Gândurile noastre merg spre familiile victimelor”, a spus Olaf Scholz într-o postare pe Twitter.

Scholz urmează să călătorească în Egipt pentru a-l întâlni pe președintele egiptean, Abdel Fattah el-Sisi, miercuri, după o întâlnire precedentă cu liderii israelieni, Isaac Herzog și Benjamin Netanyahu.

Explicațiile purtătorului de cuvânt IDF

ACTUALIZARE 10:00 Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, spune că IDF a concluzionat că gruparea palestiniană Jihadul Islamic este responsabilă pentru lovitura de la spitalul Al Ahli din Gaza.

„Am făcut o evaluare imediată cu toate părțile relevante ale IDF”, a spus el.

Hagari a continuat spunând că Hamas a lansat mai multe rachete spre Israel, la ora locală 18:15, chiar înainte de bombardarea spitalului.

Apoi, la ora 18:59, 10 rachete au fost trase spre PiJ dintr-un cimitir din apropiere. Chiar atunci, a fost raportată explozia de la spitalul din orașul Gaza, a adăugat Hagari.

Purtătorul de cuvânt mai spune că Hamas știe că explozia a fost provocată de o rachetă țintită greșit a Jihadului Islamic, dar că a lansat o „campanie media globală” pentru a da vina pe Israel.

„Au mers atât de departe încât au exagerat numărul victimelor. Ei știu cu certitudine absolută că a fost o rachetă trasă greșit de Jihadul Islamic”, a mai spus oficialul

Hagari a adăugat că imaginile din aer confirmă că spitalul nu a fost lovit direct și că nu există avarii la clădirile din jur.

„Spre deosebire de Hamas, noi am început o examinare imediată a atacului”. Motivele expuse de Hagari pentru explicația că explozia de la spital a fost consecința unei rachete a Jihadului Islamic:

  1. Există confirmări că IDF nu a tras „nici de la sol, nici de pe mare, nici din aer pentru a lovi spitalul”.
  2. Sistemul radar al Israelului a monitorizat rachete trase din Gaza – Hagari mai spune că sunt două clipuri video obținute independent care arată eșecul lansării rachetelor Jihadului Islamic
  3. Există informații care arată comunicații între grupările militante despre lansări eșuate de rachete.

Hagari a repetat și că 450 de rachete din Gaza au fost trase eșuat și au ajuns tot în teritoriu de când a început războiul. De asemenea, faptul că nu au existat avarii structurale la clădirea spitalului este și ea o dovadă că nu a fost vorba de un bombardament israelian. 

Imaginile de la locul exploziei nu arată „niciun crater și nici avarii structurale la clădirile din jur”, a spus Hagari.

„Nu vedem niciun crater. Zidurile sunt intacte. Asta ne arată că nu muniție aeriană a lovit parcarea. Analiza imaginilor din aer confirmă că nu a fost o lovitură directă asupra spitalului și că singura zonă avariată este în afara spitalului, în zona parcării unde vedem urme de ardere”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

SUA spune că întâlnirea de la Amman s-a anulat cu consensul tuturor liderilor

ACTUALIZARE 9:57 Anularea călătoriei preşedintelui Joe Biden în Iordania, pentru a discuta despre deschiderea unui coridor umanitar în Fâşia Gaza, s-a făcut pe baza unui consens, după ce liderul Autorităţii Palestiniene a anunţat instituirea unei perioade de doliu în urma bombardării unui spital din Gaza, a declarat, marţi seara, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

„Această decizie de a nu merge la Amman a fost luată într-un mod reciproc, atunci când preşedintele Biden a vorbit cu regele mai devreme în această după-amiază”, a spus Kirby.

„Amândoi au fost de acord că acum nu este momentul pentru această întâlnire, mai ales că, aşa cum ştiţi, preşedintele Abbas a spus foarte clar - şi e de înţeles - că vrea să se afle acasă în cele trei zile de doliu”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt a făcut aceste remarci la bordul Air Force One, care îl transportă pe preşedintele Biden la Tel Aviv pentru a se întâlni cu Benjamin Netanyahu şi a afla de la sursă nevoile ţării pentru a se apăra împotriva Hamas.

Biden a decis să continue această călătorie în ciuda atacului asupra unui spital din Gaza, soldat - potrivit surselor palestiniene - cu peste 500 de morţi, a cărui responsabilitate rămâne neclară, Israelul acuzând gruparea Jihadul Islamic, în timp ce palestinienii şi ţările arabe consideră forţele israeliene ca fiind responsabile de atac.

Kirby a precizat că Biden a vorbit, marţi, la telefon cu preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, care a fost un susţinător al deschiderii unui coridor umanitar la punctul de trecere a frontierei Rafah între Gaza şi Egipt - şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi că va vorbi din nou cu aceştia mâine, „în timpul zborului spre casă”.

Biden a discutat, marţi, şi cu Netanyahu, care a reiterat „categoric” că nu Israelul este autorul atentatului ce a zguduit comunitatea internaţională şi a declanşat proteste în numeroase oraşe.

Purtătorul de cuvânt al IDF va face declarații pe tema bombardării spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 9:47 Daniel Hagari, purtător de cuvânt al Forțelor Israeliene de Apărare face declarații, în următoarele minute cu privire la situația din Gaza și legat de bombardarea spitalului din Gaza, despre care Israelul susține că nu se face responsabil. IDF susține că spitalul a fost lovit de pe teritoriul Fâșiei Gaza și gruparea Hamas își bombardează propriii cetățeni. 

Israelul publică imagini cu atacul asupra spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 9:33 Forțele de apărare israeliene au publicat imagini prin care susțin că racheta care a lovit spitalul din Fâșia Gaza a plecat chiar de pe teritoriul enclavei. Filmarea arată o rachetă care a explodat chiar la ora la care spitalul a fost lovit. Oficialii israelieni susțin că gruparea teroristă își bombardează propriii cetățeni.

Armata israeliană a revenit cu mai multe explicații pentru tragedia de la spitalul din Gaza. A folosit imagini înregistrate de diverse surse în momentul exploziei și puțin înainte de aceasta, pentru a demonstra că racheta a plecat de pe teritoriul Fâșiei Gaza, dintr-o zonă în care susține că este folosită de Jihadul Islamic.

Concret, armata israeliană susține că racheta a fost lansată de Jihadul Islamic, a doua organizație teroristă din teritoriul palestinian, și că ar fi căzut din greșeală pe spital.

Publică inclusiv imagini ca să demonstreze că nu are nicio legătură atacul spitalului, deși teroriștii dau vina pe Israel. Oficialii israelieni susțin că ținta era, de fapt, Israel, însă a deviat de la traseu și astfel a lovit unitatea medicală unde erau și pacienți, dar și palestinieni care au rămas fără case, în urma bombardamentelor din ultimele 12 zile și se adăposteau acolo.

Bombardamentele continuă, dimineață, în Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 9:15 Bombardamentele israeliene asupra țintelor din Fâșia Gaza au continuat, miercuri dimineață, și după atacul împotriva spitalului, pentru care armata israeliană spune că nu est responsabilă.

Aviația israeliană a efectuat dimineață mai multe zeci de atacuri asupra „țintelor militare din toată Fâșia Gaza”. Conform acesteia, în urma atacurilor, au mai fost eliminați alți doi membri ai Hamas.

Într-un mesaj pe Twitter IDF i-a numit pe cei doi – Muhammad Alwadia, comandantul sistemului anti-tank al brigăzii orașului Gaza, și Askra Hijaz, dealer e armament și „finanțe teroriste”.  

Reprezentanții regimului criminal de la Kremlin condamnă bombardarea spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 8:53 Ministerul rus de externe a transmis, miercuri dimineață, propria condamnare față de bombardarea spitalului din Gaza, în urma căreia au murit sute de oameni. Reprezentanții regimului criminal de la Kremlin, el însuși implicat în bombardarea civililor nevinovați, în Ucraina, spune că Israelul ar trebui să vină cu imagini din satelit care să demonstreze că nu a fost implicat în atac.

Purtătoarea de cuvânt a diplomației lui Putin, Maria Zaharova, a declarat pentru un post de radio local că atacul de la spitalul din Gaza, a fost „o crimă șocantă și dezumanizantă”. Între timp, statul agresor rus continuă să atace Ucraina de peste un an și jumătate.

Statele Unite autorizează evacuarea personalului neesențial de la ambasada din Liban

ACTUALIZARE 8:44 SUA au autorizat, marţi, plecarea personalului său neesenţial, precum şi a familiilor de la ambasada lor din Beirut în contextul deteriorării condiţiilor de securitate în Liban pe fondul războiului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas.

În acelaşi timp, SUA au ridicat nivelul lor de alertă privind recomandarea de călătorie la cel mai ridicat, cerându-le tuturor cetăţenilor americani să nu călătorească în Liban. Această notificare o înlocuieşte pe cea emisă, anterior, pe 13 iulie.

„Vă recomandăm să nu călătoriţi în Liban, din cauza situaţiei de securitate imprevizibile legată de tirurile de rachete şi proiectile de artilerie între Israel şi Hezbollah sau alte facţiuni militante armate”, se menţionează într-un comunicat al Departamentului de Stat, transmis în cursul serii de marţi.

Confruntările între mişcarea şiită libaneză Hezbollah, aliată Hamas, şi armata israeliană s-au intensificat în ultimele zile în zona de frontieră.

Mai mult, Hezbollah a lansat un apel ca miercuri să se desfăşoare o „zi a furiei” pentru a condamna tirurile sângeroase împotriva unui spital din Fâşia Gaza, „un masacru” pentru care acuză Israelul, în timp ce armata israeliană atribuie Jihadului Islamic responsabilitatea pentru bombardarea unităţii spitaliceşti.

Hezbollah şi-a lansat apelul în timp ce sute de manifestanţi s-au adunat, marţi seara, în faţa ambasadei SUA din Awkar, o suburbie din nordul capitalei libaneze Beirut, unde mulţimea a scandat „Moarte Americii!” şi „Moarte Israelului!”, potrivit corespondenţilor AFP de la faţa locului.

De la începutul războiului declanşat de atacul fără precedent al grupării islamiste palestiniene Hamas în Israel pe 7 octombrie, confruntările de la frontiera Israelului cu Libanul s-au soldat cu circa 20 de morţi de partea libaneză, în majoritatea combatanţi, dar printre care figurează şi un jurnalist Reuters şi doi civili. De partea israeliană, cel puţin trei persoane au fost ucise, conform agenţiei de presă citate.

Șeful ONU condamnă bombardarea spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 8:32 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacul mortal de la spitalul din Gaza, în timp ce făcea declarații, miercuri, la forumul Belt and Road al Chinei, la Beijing.

Guterres s-a declarat „îngrozit” de sutele de oameni uciși după explozia de marți seară și a cerut un armistițiu umanitar imediat în regiune.

„Sunt pe deplin conștient de supărările poporului palestinian după 56 de ani de ocupație, dar oricât de serioase ar fi ele, nu pot justifica actele de teroare împotriva civililor comise de Hamas pe 7 octombrie, pe care le-am și condamnat imediat. Aceste atacuri nu pot să justifice pedepsirea colectivă a poporului palestinian”, a declarat șeful ONU.

Guterres a mai cerut, anterior, eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas în Gaza dar și permiterea intrării ajutoarelor umanitare în regiune. Miercuri, el a spus că aceste solicitări nu sunt „monede de schimb” ci „ce este corect să se întâmple”.

Guterres urmează să plece în Egipt în această săptămână, unde îl va întâlni pe președintele egiptean și va discuta despre situația complicată din regiune.

Biden s-a declarat întristat de explozia de la spitalul din Gaza

ACTUALIZARE 08:00 Preşedintele Joe Biden a declarat, marţi, într-un comunicat oficial, că este „revoltat şi profund întristat de explozia dintr-un spital din oraşul Gaza şi de pierderile teribile care au rezultat din aceasta.

Preşedintele american, care susţine că a vorbit cu Benjamin Netanyahu şi cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei „imediat după ce a auzit vestea”, spune că le-a cerut consilierilor săi „să continue să culeagă informaţii despre ceea ce s-a întâmplat exact”.

Preşedintele Statelor Unite, care a urcat, marţi seară, la bordul Air Force One cu destinaţia Israel, nu a comentat originea atacului care a provocat moartea a cel puţin 200 de persoane, în contextul în care Hamas dă vina pe Israel, iar armata israeliană pe Jihadul Islamic. 

Reacții internaționale după atacul asupra spitalului din Gaza, soldat cu sute de morţi 

ACTUALIZARE 07.40 Comunitatea internaţională a condamnat atacul de marţi asupra unui spital creştin din Gaza în care şi-au pierdut viaţa sute de oameni, atac despre care forţele armate israeliene afirmă că este rezultatul unui tir de rachetă eronat al organizaţiei Jihadul Islamic, dar care este atribuit Israelului de către mişcarea palestiniană Hamas, transmit agenţiile de presă. 

Ahmed Aboul Gheit, şeful Ligii Arabe, a cerut marţi "Occidentului să pună capăt imediat tragediei" din Gaza. Acest atac este rezultatul unui "spirit rău", a mai denunţat el într-un mesaj postat pe X (fostul Twitter). "Mecanismele noastre arabe înregistrează crime de război, iar autorii lor nu vor putea scăpa de justiţie", a avertizat el.

Atacul mortal asupra unui spital din Fâşia Gaza de marţi este "total inacceptabil", a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk. Într-o declaraţie, el a spus: "Nu am cuvinte. În această noapte, sute de persoane au fost ucise într-un mod înfiorător în atacul asupra spitalului Al Ahli Arab, inclusiv pacienţi, îngrijitori şi familii care s-au refugiat în şi în jurul spitalului. O dată în plus, cei mai vulnerabili (sunt afectaţi). Este total inacceptabil".

Ministerul de Externe din Qatar a condamnat, de asemenea, atacul şi a denunţat un masacru al "civililor fără apărare". Într-un comunicat de presă, ministerul denunţă un "masacrul (...), o crimă motivată de ură împotriva civililor lipsiţi de apărare şi o încălcare gravă (...) a dreptului internaţional". 

Egiptul cere Israelului să permită pătrunderea ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza

ACTUALIZARE 07.30 Ministerul egiptean al Afacerilor Externe a cerut Israelului să "nu mai ţintească împrejurimile punctului de trecere Rafah" din sudul Fâşiei Gaza pentru a permite ajutorului umanitar să intre "cât mai repede" pe teritoriul palestinian bombardat necruţător de Israel, transmite AFP, citat de Agerpres.

De zile întregi, tone de ajutoare sunt blocate în deşertul egiptean Sinai, în timp ce punctul de trecere Rafah este închis pe partea palestiniană, după patru bombardamente în această săptămână. Statele Unite spun că lucrează la un acord, dar israelienii şi egiptenii nu s-au pus de acord asupra garanţiilor de securitate pe care le cer în Rafah.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres se va afla joi la Cairo pentru a se întâlni cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, cu care va discuta în special cu privire la livrarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt. Aflat în prezent în China, Guterres va fi primit joi în capitala egipteană de preşedintele Sissi şi de "alţi" lideri pentru a discuta "situaţia în curs din regiune", a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stephane Dujarric.

Totodată, Antonio Guterres urmează să aibă o intervenţie sâmbătă în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate de preşedintele Sissi, a spus domnul Dujarric.
Purtătorul de cuvânt nu a spus dacă secretarul general al ONU va vizita şi Israelul, sau alte ţări din Orientul Mijlociu.

"Pentru a livra ajutor umanitar în Gaza, avem nevoie de puncte de trecere sigure. Nu putem transporta camioane şi convoaie umanitare în mijlocul unui bombardament", a argumentat Dujarric."Există discuţii intense în prezent în care suntem implicaţi cu o serie de părţi interesate pentru a încerca să aducem cât mai repede ajutor umanitar de bază: sunt necesare alimente, apă, medicamente, urgent", a subliniat el.

Alimentele şi apa le lipsesc celor 2,4 milioane de locuitori din Fâşia Gaza, care sunt privaţi şi de electricitate, după asediul impus de Israel acestui teritoriu deja supus unei blocade terestre, maritime şi aeriene după ce Hamas a ajuns la putere în 2007. 

Citește continuarea AICI

Iordania anulează summitul la care urma să ajungă astăzi președintele SUA, Joe Biden

ACTUALIZARE 00:50 Iordania a anulat summitul programat astăzi la Amman la care era așteptat preşedintele american, Joe Biden. La summit mai urmau să fie prezenți regele Abdullah al Iordaniei, președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi și președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, informează The Guardian.

Anularea summitului intervine în contextul atacului produs marți seara în Fâșia Gaza, când o rachetă a lovit un spital din orașul Gaza, provocând sute de morţi, conform oficialilor palestinieni.

Hamas a dat vina pe Israel și a acuzat aviația israeliană de bombardarea spitalului. Armata israeliană a declarat că atacul a fost provocat însă de gruparea Jihadul Islamic.

Cronologia evenimentelor de marți, 17 octombrie 2023

Jihadul Islamic neagă implicarea în atacul asupra spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 23:55 Organizația palestiniană Jihadul Islamic a negat responsabilitatea atacului asupra spitalului din Gaza, în urmă căruia între 200 și 500 de persoane și-au pierdut viața, conform declarațiilor făcute de oficialii palestinieni, informează Reuters.

Un purtător de cuvânt al Jihadului Isalmic a negat implicarea în bombardamentul asupra spitalului, la câteva minute după ce armata israeliană a dat publicității un comunicat în care a precizat că Jihadul Islamic a lansat un baraj de rachete asupra Israelului, baraj în urma căruia spitalul din Gaza a fost lovit.

Netanyahu: „Au fost teroriștii barbari care au atacat spitalul din Gaza, și nu IDF-ul”

ACTUALIZARE 23:45 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacționat după ce armata israeliană a precizat că vina atacului asupra spitalului din Gaza aparține Jihadului Islamic, o organizație teroristă care acționează, alături de Hamas, în Fâșia Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Toată lumea ar trebui să știe: au fost teroriștii barbari din Gaza care au atacat spitalul din Gaza, și nu IDF-ul”, a spus Netanyahu într-o postare publicată pe X/Twitter.

„Cei care ne omoară cu brualitate copiii, își omoară și copiii lor”, a adăugat șeful guvernului de la Tel Aviv.

Comunicat oficial al armatei israeliene: Spitalul din Gaza a fost bombardat în urma unui „baraj de rachete lansat spre Israel” de Jihadul Islamic

ACTUALIZARE 23:11 Armata israeliană a precizat, într-o postare publicată pe rețeaua X/Twitter că Jihadul Islamic e responsabil de atacul asupra spitalului din Gaza. Acesta a fost lovit în urma unui „baraj de rachete lansat spre Israel, care au trecut în apropiere de spital, în momentul în care acesta a fost lovit”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În baza informațiilor procurate de serviciile secrete de la mai multe surse, organizația teroristă Jihadul Islamic este responsabilă pentru atacul eșuat cu rachete care a lovit spitalul”, se arată în comunicatul IDF.

Reacții ale liderilor internaționali după explozia de la spitalul din Gaza. Erdogan acuză Israelul de „lipsă a celor mai elementare valori umane”

ACTUALIZARE 23:02 Au început să apară reacții la nivel internațional ale liderilor unor țări precum Canada, Egipt sau Turcia, după atacul asupra spitalului din Gaza, care a dus la uciderea a sute de persoane.

Egiptul a condamnat atacul și a cerut intervenția „de urgență” a comunității internaționale.

Premierul canadian Justin Trudeau a calificat drept „oribil și cu totul inacceptabil” atacul aviației israeliene asupra spitalului.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a acuzat Israelul de „lipsă a celor mai elementare valori umane” și a cerut „oprirea acțiunilor brutale fără precedent” din Gaza.

Armata israeliană: „Un spital nu e o țintă pentru IDF”

ACTUALIZARE 22:54 Un purtător de cuvânt al armatei israeliene (IDF) a precizat pentru BBC că „un spital nu este o țintă pentru IDF”.

Reacția armatei israeliene vine după declarațiile făcute de autoritățile palestiniene, care au acuzat IDF de bombardarea spitalului Al Ahli din Gaza.

„Un spital este o clădire extrem de sensibilă și nu este o țintă pentru IDF”, se arată în comunicatul transmis BBC.

Mahmoud Abbas a anulat întâlnirea programată cu Joe Biden după explozia de la spitalul din Gaza

ACTUALIZARE 22:29 Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a anulat întâlnirea pe care o avea planificată cu președintele SUA Joe Biden, în urma atacului asupra spitalului din Gaza, a declarat un oficial palestinian de rang înalt, potrivit The Guardian.

Întâlnirea urma să aibă loc în Iordania, în timpul vizitei președintelui american în Orientul Mijlociu, care începe miercuri, mai precizează sursa citată.

Oficialul palestinian a declarat că Abbas se întorcea la Ramallah, sediul guvernului său din Cisiordania ocupată.

Șeful bisericii care a construit spitalul distrus din Gaza cere oprirea bombardamentelor aviației israeliene

ACTUALIZARE 22:25 Liderul bisericii baptiste care a construit spitalul din Gaza distrus marți seara, Richard Sewell, a cerut oprirea bombardamentelor din Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Dezastru: spitalul nostru, Alhi Arab a fost lovit în plin de o rachetă israeliană. Conform primelor informații, sute de femei și copii au fost uciși. Aceasta este o ucidere deliberată a civililor vulnerabili. Bombardamentele trebuie să înceteze acum. Nu există nicio justificare pentru așa ceva”, a spus Richard Sewell.

Armata israeliană: Explozia de la spitalul din Gaza a fost provocată de o rachetă trasă de Hamas

ACTUALIZARE 21:55 Ministerul israelian al Apărării a declarat că, în baza „unei investigații inițiale”, explozia de la spitalul din Gaza a fost cauzată de o rachetă Hamas care a deviat de la traiectorie, informează i24news, preluată de The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Casa Albă vrea ca Israelul să-și amâne ofensiva în Gaza până când Joe Biden părăsește regiunea

ACTUALIZARE 21:24 Călătoria președintelui american în Israel a venit la pachet cu niște condiții. Sursele spun că americanii cer un plan umanitar pentru Fâșia Gaza și Casa Albă vrea ca Israelul să-și amâne ofensiva terestră în Gaza până după ce Joe Biden pleacă din regiune, transmite CNN.

A fost nevoie de un angajament explicit din partea israelului de a deschide Gaza pentru ajutor umanitar, pentru ca președintele Joe Biden să accepte să facă o călătorie extraordinară, în timpul războiului, la Tel Aviv.

În joc sunt viețile a milioane de civili, inclusiv americani, blocați în prezent în enclava palestiniană de coastă, unde o criză umanitară este în desfășurare, în timp ce trupele israeliene se adună la granițele sale înaintea unei invazii terestre așteptate.

Egiptul spune că dorește redeschiderea punctului de trecere de la Rafah pentru refugiații din Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 21:20 Autoritățile egiptene au apreciat drept „inexacte și deplasate” declarațiile conform cărora refuză deschiderea punctului de trecere al frontierei de la Rafah, din sudul Fâșiei Gaza, informează BBC.

În schimb, bombardamentele aviației israeliene sunt cele care împiedică trecerea refugiaților prin acest punct de trecere situat între Egipt și Gaza - singurul prin care pot în prezent ajunge ajutoarele și convoaiele umanitare pentru palestinieni.

„În ceea ce privește punctul de la Rafah, trecerea din partea noastră este deschisă în mod oficial”, a spus un oficial egiptean citat de BBC.

Proteste în Cisiordania, după bombardamentul asupra spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 21:10 Sute de palestinieni au ieșit în stradă în Cisiordania, în semn de protest ca urmare a bombardamentului asupra spitalului al-Ahli Arab din orașul Gaza, informează Al Jazeera.

Oficialii palestinieni au acuzat aviația israeliană de atacul în urma căruia au murit cel puțin 500 de civili.

Sunt proteste în Cisiordania în orașele Nablus, Tulkarem și Jenin.

IDF, despre bombardarea spitalului din Gaza: „Cercetăm detaliile”

ACTUALIZARE 21:00 Armata israeliană nu a comentat până în prezent acuzațiile lansate la adresa sa legate de bombardarea spitalului din Gaza.

Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF) a spus, citat de BBC, că în prezent „cauza este încă necunoscută, armata cercetează detaliile”.

„Vă vom ține la curent cu informațiile, când le vom avea”, a spus Hagari.

Oficial palestinian: 500 de morți în bombardamentul aviației israeliene asupra unui spital din Gaza

ACTUALIZARE 20:30 Aviația israeliană a bombardat un spital din Gaza. Cinci sute de oameni au fost uciși, informează BBC care citează un comunicat Hamas.

Avioanele israeliene au lovit Spitalul Baptist din Gaza.

Ministrul palestinian al Sănătății a declarat, citat de CNN, că „între 200 și 300 de oameni” au fost uciși în urma atacului israelian.

Alte câteva „zeci de persoane” au murit într-un bombardament similar asupra spitalului Al-Ahli Arabi Hospital.

Israelienii au bombardat două tabere de refugiați palestinieni și o școală din Gaza

ACTUALIZARE 20:00 Cel puțin șase persoane au murit după ce aviația israeliană a bombardat o școală din Gaza, conform ONU, informează BBC.

De asemenea, ministrul palestinian de interne din Gaza a declarat că aviația israeliană a lovit marți două tabere de refugiați „dens populate”.

Cel puțin 12 persoane au fost ucise și zeci de alte rănite în urma unui bombardament aerian care a lovit un bloc de locuințe din tabăra de refugiați Al-Bureij, situată în centrul Gazei, informează CNN.

De asemenea, o școală a fost lovită în tabăra de la Al-Maghazi. Cel puțin șase persoane au fost ucise în atacul aerian.

3.000 de persoane ucise în Gaza până în acest moment

ACTUALIZARE 18:45 Cel puțin 3.000 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza până în prezent, a declarat ministrul palestinian al Sănătății din Gaza, informează CNN.

În plus, alte 12.500 de persoane au fost rănite, a mai precizat sursa citată.

Spitalele din Gaza au intrat în „colaps” din cauza penelor de curent și a lipsei de combustibil (necesar pentru generatoarele de curent electric), a declarat oficialul palestinian. Singurul spital de oncologie din Fâșie urmează a se închide în cel mult 48 de ore.

Pe lângă victimele din Fâșia Gaza, alți 61 de palestinieni au fost uciși și 1.250 răniți în Cisiordania, conform BBC.

Un important lider Hamas, ucis într-un atac aerian israelian

ACTUALIZARE 17:30 Un atac aerian israelian l-a ucis pe comandantul Hamas Ayman Nofal, în Gaza, a anunţat marţi brigada armată a Hamas, Izz el-Deen Al-Qassam, pe Telegram, potrivit Reuters.

Membru al consiliului militar superior al Brigăzilor Izz el-Deen Al-Qassam, Nofal era responsabilul militar din zona centrală a Fâșiei Gaza.

Ayman Nofal, a leader in the Izz al-Din al-Qassam Brigades, the military wing of Hamas speaks during Palestinian factions hold a joint military exercise in Rafah in the southern of Gaza strip, Rafah, Gaza Strip, Palestinian Territory - 29 Dec 2021
Un atac aerian israelian l-a ucis pe comandantul Hamas Ayman Nofal, în Gaza. Foto: Profimedia Images

Forțele aeriene israeliene au confirmat uciderea liderului Hamas.

„Avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene, sub îndrumarea serviciilor de informații, l-au ucis pe unul dintre membrii de rang înalt ai organizației teroriste Hamas, Ayman Nofal, care a servit ca comandant al brigăzii Hamas din Fâșia Gaza și ca fost șef al informațiilor militare ale Hamas.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În virtutea îndatoririlor sale, el a condus multe atacuri teroriste împotriva Israelului și a forțelor de securitate și a direcționat țintele tirurilor cu rachete Hamas, vizând în mod specific zonele populate de civili.

În trecut, a fost implicat în producția și dezvoltarea de arme, a promovat și a fost partener în multe atacuri teroriste și a fost chiar partener în planificarea răpirii lui Gilad Shalit”, au transmis Forțele aeriene israeliene.

SUA prelungesc misiunea portavionului Gerald R. Ford în Mediterana

ACTUALIZARE 16:27 Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, „a plasat aproximativ 2.000 de militari și o serie de unități într-o stare de pregătire sporită”, ceea ce „sporește capacitatea Departamentului Apărării de a răspunde rapid la mediul de securitate în evoluție din Orientul Mijlociu. Nu s-a luat nicio decizie de desfășurare a vreunei forțe în acest moment. Secretarul va continua să evalueze poziția forțelor noastre și va rămâne în contact strâns cu aliații și partenerii”, a declarat marți secretarul adjunct de presă Sabrina Singh.

„În plus, acesta (Lloyd Austin - n.r.) a aprobat o prelungire a desfășurării Grupului de atac al portavionului Gerald R. Ford în zona de operațiuni a Forțelor navale ale SUA din Europa-Africa/Flota a VI-a. Grupul de atac se apropia de sfârșitul desfășurării sale de șase luni în zona de responsabilitate a Comandamentului european al SUA”, a mai precizat Sabrina Singh.

Armata israeliană spune că următoarea fază a războiului ar putea să nu fie o invazie a Gaza

ACTUALIZARE 16:06 Armata israeliană se pregăteşte pentru următoarea fază a campaniei sale împotriva Hamas în Fâşia Gaza, dar planurile ar putea să nu fie conforme cu aşteptările larg răspândite privind o ofensivă terestră iminentă, a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al IDF.

„Ne pregătim pentru următoarele etape ale războiului. Nu am spus care vor fi acestea. Toată lumea vorbeşte despre ofensiva terestră. S-ar putea să fie ceva diferit”, a declarat locotenent-colonelul Richard Hecht în cadrul unei conferințe de presă.

Pe de altă parte, şeful Comandamentului Central al Statelor Unite a aterizat marţi în Israel pentru a se întâlni cu oficiali israelieni din domeniul apărării, pe fondul războiului în curs de desfăşurare împotriva teroriştilor palestinieni din Fâşia Gaza şi în timp ce tensiunile se acutizează la graniţa cu Libanul.

Într-un comunicat, CENTCOM afirmă că generalul Michael Kurilla se va întâlni cu şeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Herzi Halevi, cu ministrul apărării, Yoav Gallant, şi cu alte persoane, pentru „a obţine o înţelegere clară a necesităţilor de apărare ale Israelului, pentru a sublinia eforturile de susţinere ale SUA în vederea evitării extinderii conflictului şi pentru a reitera sprijinul de neclintit al Departamentului Apărării pentru Israel”.

„Sunt aici pentru a mă asigura că Israelul dispune de ceea ce are nevoie pentru a se apăra şi mă concentrez în special pe evitarea extinderii conflictului de către alte părţi”, a spus Kurilla, citat în comunicatul CENTCOM.

Lovituri aeriene la aproximativ un kilometru de punctul de trecere Rafah

ACTUALIZARE 15:46  Au fost trase mai multe focuri de lovituri aeriene în apropiere de punctul de trecere al graniței cu Gaza, de la Rafah, conform informațiilor CNN.

În prezent, la Rafah sunt strânși un număr mare de civili care voi să iasă din Gaza înainte de lansarea operațiunii israeliene. Zeci de camioane așteaptă, de asemenea, să intre în Gaza aducând ajutoare umanitare.

„Două focuri au lovit la 15 minute distanță una de cealaltă, la aproximativ un kilometru de trecerea Rafah. Bubuituri puternice s-au auzit constant la fiecare 30 de minute încă de dimineață, de la ora locală 4:00”, a transmis jurnalistul CNN de la fața locului.

Principalele opriri ale președintelui Joe Biden în Orientul Mijlociu

ACTUALIZARE 15:26 Joe Biden urmează să plece de la Washington în această seară și va ajunge în Orientul Mijlociu în turneul său diplomatic.

Președintele american urmează să ajungă la Tel Aviv, miercuri, iar acolo va discuta cu premierul israelian, Netanyahu, și cu alți oficiali israelieni. Secretarul de stat Blinken a făcut deja două vizite în Israel de când a început războiul cu Hamas.

După discuțiile de la Tel Aviv, Biden urmează să plece la Amman, în Iordania, pentru discuții legate de accelerarea ajutoarelor umanitare pentru Gaza și despre posibile căi de încheiere a conflictului militar.

La Amman, președintele SUA va discuta cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, cu președintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi și cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

„Președintele va face clar faptul că vrem să continuăm să lucrăm cu toți partenerii noștri din regiune, inclusiv cu Israelul, pentru a oferi asistență umanitară și pentru a le da civililor șansa de a putea ieși din regiune”, a spus John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională de la Casă Albă.

Iordania anunță un summit la care va participa și Joe Biden, miercuri, la Amman

ACTUALIZARE 14:36  Iordania va organiza, miercuri, un summit cu patru participanți, la Amman, la care va participa și Joe Biden și în cadrul căruia se vor discuta repercusiunile periculoaseale războiului din Gaza asupra regiunii și despre găsirea unei soluții politice.

La summit vor participa și lideri egipteni și palestinieni.

Libanul acuză Israelul că a rănit civili în atacurile pe teritoriul său

ACTUALIZARE 14:28 Mai mulți oameni au fost răniți în Liban de bombardamentele israeliene împotriva unor localități de graniță, marți, a transmis agenția de presă de stat de la Beirut, citată de CNN.

Mai multe case din al-Duheira au fost lovite, iar fumigene au fost aruncate deasupra Ras al-Naqoura, a mai transmis agenția de presă.

Conform acesteia, bombardamentele israeliene de-a lungul Liniei Albastre – linia oficială de demarcație între Liban, Israel și Înălțimile Golan (teritoriul sirian ocupat de Israel din 1967) – au continuat dincolo de miezul nopții, „țintind civili”.

IDF, de cealaltă parte, a transmis că a tras cu arme ușoare spre un număr de spații din zona adiacentă gardului de securitate dintre cele două țări.

IDF: Statutul Fâșiei Gaza după operațiunea israeliană va fi o „problemă globală”

ACTUALIZARE 14:18 Viitorul statut internațional al Fâșiei Gaza va trebui să fie discutat de comunitatea internațională, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari.

Statutul regiunii după invazia plănuită a armatei israeliene va fi o „problemă globală” și va trebui discutată de comunitatea internațională, a declarat oficialul israelian, citat de BBC.

„Până acum s-au discutat tot felul de variante”, a răspuns el, întrebat dacă Israelul intenționează să ocupe complet teritoriul.

Cabinetul de război discută și despre cum ar putea să arate o astfel de ocupație. Aceasta este o problemă globală, cum va arăta situația în această regiune”, a spus el.

Blinken a purtat discuţii-maraton cu Netanyahu timp de opt ore. Biden merge, miercuri, în Israel

ACTUALIZARE 13:20 Preşedintele SUA, Joe Biden, va vizita, miercuri, Israelul, a anunţat secretarul de stat american, Antony Blinken, în noaptea de luni spre marţi, după ce a avut o întâlnire de aproximativ opt ore cu premierul Benjamin Netanyahu şi cabinetul său de război la sediul militar Kirya al armatei israeliene, din Tel Aviv, relatează The Times of Israel.

blinken a discutat cu netanyahu
Blinken a purtat discuţii-maraton cu Netanyahu timp de opt ore. FOTO: Profimedia Images

„Preşedintele Biden vine aici într-un moment critic pentru Israel. Preşedintele va reafirma solidaritatea Statelor Unite cu Israelul”, a spus Blinken, la Tel Aviv. 

După ce va efectua vizita de solidaritate în Israel, preşedintele SUA, Joe Biden, se va deplasa miercuri şi în Iordania, a anunţat, la Washington, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby. La Amman, şeful Casei Albe se va întâlni cu regele Abdullah al Iordaniei, dar şi cu preşedintele egiptean Abdel-Fattah el-Sissi şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, pentru a discuta despre situaţia umanitară din Gaza, a declarat Kirby.

8 ore de discuții între Blinken și Netanyahu

Anunţurile au venit după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a purtat luni seară aproape opt ore de discuţii cu cabinetul de război al premierului israelian Benjamin Netanyahu pe tema crizei umanitare în desfăşurare din Gaza.

Întâlnirea neaşteptat de lungă s-a prelungit până în zorii zilei de marţi, fiind întreruptă de sirene şi bubuituri, în timp ce sistemul de apărare antirachetă Iron Dome al Israelului intercepta rachete Hamas. Cei doi s-au adăpostit pentru scurt timp într-un buncăr în timpul unei alerte de raid aerian, scrie Reuters.

Blinken, principalul diplomat al Israelului, se afla în a cincea zi consecutivă de navetă diplomatică în regiune, revenind, luni seara, în Israel după ce a vizitat şase ţări arabe în patru zile. El urmează să revină acum la Amman, odată cu vizita lui Joe Biden.

Blinken a fost duminică în Egipt, unde a declarat că punctul de trecere a frontierei Rafah, controlat de egipteni, care duce în Gaza, se va redeschide în curând, dar un acord care să permită intrarea ajutoarelor şi plecarea unor cetăţeni străini nu s-a materializat încă.

Biden a avertizat că o nouă ocupaţie israeliană în Gaza ar fi o „mare greşeală”, una dintre declaraţiile sale cele mai ferme pentru a semnala Israelului nevoia de reţinere, în condiţiile în care criza umanitară din Gaza atinge niveluri critice.

Aproximativ 600.000 de persoane au fost strămutate din nordul enclavei, potrivit agenţiilor umanitare. Rezervele de alimente şi apă din Gaza sunt pe terminate.

Planul SUA pentru a ajuta populaţia din Gaza

SUA şi Israelul au convenit să elaboreze un plan care să permită ca ajutorul umanitar din partea naţiunilor donatoare şi a organizaţiilor multilaterale să ajungă la civilii din Gaza, a anunţat secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în timpul unei declaraţii de presă făcute în noaptea de luni spre marţi la sediul Ambasadei SUA din Tel Aviv.

Blinken a spus că planul promovat de SUA va include „posibilitatea de a crea zone care să ajute la menţinerea civililor departe de pericol”.

„Este esenţial ca ajutorul să înceapă să ajungă în Gaza cât mai curând posibil”, a punctat Blinken.

Pe de altă parte, secretarul de stat a declarat că SUA sunt conştiente de faptul că Hamas ar putea încerca să confişte sau să distrugă aceste ajutoare odată ce vor intra în Gaza, dar afirmă că SUA vor descuraja astfel de acţiuni dacă se vor întâmpla şi vor lucra pentru a le preveni pe viitor.

Blinken a mulţumit Israelului pentru că a fost de acord cu acest plan.

Regele Iordaniei spune că refugierea palestinienilor în țara sa este o „linie roșie”

ACTUALIZARE 12:51 Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a avertizat, marți, Că strămutarea palestinienilor în Iordania și Egipt este o „linie roșie” și că nu vor fi refugiați nici în Iordania, nici în Egipt, relatează CNN. Abdullah a făcut declarația într-o conferință de presă comună cu cancelarul Olaf Scholz, la Berlin.

„Este o linie roșie. Cred că există un plan al unor suspecți obișnuiți de a încerca să creeze probleme de facto pe teren. Nu vor fi refugiați în Iordania, nici în Egipt. Aceasta este o situație de natură umanitară care trebuie să fie rezolvată în Gaza și în Cisiordania și nu trebuie aruncată pe umerii altcuiva”, a spus Abdullah al II-lea. Nu este clar la cine se referă.

Regele Iordaniei a mai vorbit și despre îngrijorarea sa față de situația umanitară dificilă din Gaza, pe care a descris-o drept „inacceptabilă”.

Acest an a fost cel mai sângeros pentru palestinieni și israelieni în istoria recentă și se va înrăutăți și mai mult dacă nu oprim acest război și catastrofa umanitară pe care o provoacă”, a continuat Abdullah.

Ayatollah-ul Iranului amenință cu un „răspuns al musulmanilor din toată lumea”

ACTUALIZARE 12:38 Ayatollah-ul Iranului spune că bombardamentele din Gaza trebuie să se oprească „imediat” și că oficialii israelieni ar trebui să fie „judecați” pentru „crimele comise împotriva palestinienilor din Gaza”.

Liderul suprem iranian a mai spus și că „nimeni nu-i va mai putea opri pe musulmanii din toată lumea și forțele de rezistență dacă crimele Israelului în Gaza continuă”.

Turcia propune „un model de garanţii” pentru încheierea conflictului din Gaza

ACTUALIZARE 12:25 Guvernul Turciei propune „un model de garanţii” pentru stingerea conflictului palestino-israelian, care implică „soluţia cu două state” şi angajamentul mai multor ţări de a asigura punerea în aplicare a acestei soluţii, relatează publicația turcă Sabah.

Potrivit ziarului citat, ministrul de externe turc, Hakan Fidan, a explicat, luni, unui grup de jurnalişti că noua „formulă” este deja discutată „într-un cerc restrâns”.

Şeful diplomaţiei turce plănuieşte să prezinte această propunere, miercuri, la şedinţa extraordinară a Organizaţiei Conferinţei Islamice (OCI) convocată în oraşul saudit Jeddah.

„Propunem ideea principală a garanţiilor (...) Este doar o propunere, dacă sunt propuneri mai bune, le vom evalua”, a transmis ministrul, care urmează să se întâlnească, marţi, la Beirut, cu omologul său libanez, Abdallah Bouhabib.

„Sugerăm ca ţările garante să fie din regiune, ceea ce include Turcia, pentru partea palestiniană. Pentru Israel, alte ţări ar trebui să fie garante. Odată ce se ajunge la un acord pe care ambele părţi îl pot accepta, ţările garante ar trebui să fie responsabile pentru respectarea acestuia”, a explicat el. Ideea este ca țările garante să menţină o prezenţă pe teren pentru a asigura respectarea viitorului acord de pace.

Potrivit lui Fidan, Turcia îndeamnă comunitatea internaţională să vadă în criza actuală, declanşată după atacul terorist masiv şi letal al Hamas din 7 octombrie, o şansă de a face progrese în direcţia „soluţiei celor două state şi de a aduce pacea durabilă în regiune”.

Această propunere este unul dintre cele două obiective principale pe care guvernul turc le promovează în contactele sale internaţionale. Celălalt punct central al campaniei diplomatice turce este asigurarea faptului că populaţia palestiniană din Fâşia Gaza primeşte ajutor umanitar.

În plus, Fidan a dezvăluit că a vorbit, luni, cu şeful Biroului Politic al Hamas, Ismail Haniyeh, despre condiţiile unei posibile eliberări a ostaticilor civili răpiţi.

„Ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie a fost o surpriză pentru toată lumea, în special pentru Israel”, a amintit ministrul turc, referindu-se mai ales la faptul că gardul care desparte Gaza de teritoriul israelian a fost distrus parţial, iar ore întregi atacatorii nu au întâmpinat niciun fel de rezistenţă din partea armatei israeliene.

Fidan, fost şef al serviciilor de informaţii turce, cu contacte foarte strânse în Orientul Mijlociu, a reiterat poziţia guvernului său, care consideră disproporţionate bombardamentele masive din Gaza cu care Israelul a reacţionat.

Turcia respinge şi blocada impusă Fâşiei Gaza de către Israel, care condiţionează intrarea acolo a ajutorului umanitar de eliberarea ostaticilor, în număr de cel puţin 199.

Ministrul turc a avertizat că, dacă nu este garantată o pace durabilă, israelienii „nu se vor putea simţi niciodată în siguranţă”, ceea ce, la rândul său, va declanşa spirala violenţei din nou şi din nou.

Marcel Ciolacu a ajuns în Israel cu un avion militar Spartan

ACTUALIZARE 12:03 Premierul Marcel Ciolacu face, marţi, o vizită în Israel, acesta urmând să se întâlnească cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din această ţară afectaţi de deteriorarea situaţiei de securitate din zonă.

Şeful guvernului este însoţit de ministra de externe, Luminiţa Odobescu şi de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, precum şi deputatul Silviu Vexler, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, şi ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid. 

Guvernul a confirmat marţi că premierul Marcel Ciolacu se află marţi în Statul Israel, unde va avea întâlniri cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din această ţară afectaţi de deteriorarea situaţiei de securitate din zonă.  Premierul a zburat cu un avion militar Spartan. 

Citește continuarea AICI.

Gaza a fost bombardată cu peste 200 de rachete noaptea trecută

Armata israeliană a lansat peste 200 de rachete în Fâșia Gaza, noaptea trecută. Anterior, ministerul de interne palestinian anunța că 23 de oameni au murit în Gaza, la Khan Younis, după bombardamente. Alți 28 de oameni au fost uciși în lovituri în zona Rafah, aproape de punctul de trecere a graniței cu Egiptul, tot conform informațiilor palestinienilor.

Mulți locuitori din Gaza au fost evacuați la Khan Younis, ieri, după ce guvernul israelian le-a spus palestinienilor să meargă spre sud. Există încă speranțe pentru crearea unui coridor umanitar prin punctul de trecere de la Rafah în așa fel încât ajutoarele să poată intra în Gaza.

Armata israeliană a lansat peste 200 de rachete noaptea trecută în Fâșia Gaza. Sursa foto: Profimedia Images
Armata israeliană a lansat peste 200 de rachete noaptea trecută în Fâșia Gaza. Sursa foto: Profimedia Images

Blinken: SUA şi Israelul vor elabora un plan pentru ca ajutorul să ajungă la civili din Gaza şi nu la Hamas

ACTUALIZARE 11:14 SUA şi Israelul au convenit să elaboreze un plan pentru ca ajutorul umanitar să ajungă la civilii din Fâşia Gaza fără ca Hamas să beneficieze de el, a anunţat, marţi, secretarul de stat american, Antony Blinken, citat de Reuters.

Blinken a mai declarat că preşedintele Joe Biden va vizita, în această săptămână, Israelul, pentru a afla ce anume va face statul israelian pentru a reduce la minimum victimele civile în cadrul efortului său de război.

Blinken a făcut acest anunţ după 9 ore de negocieri cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care s-au prelungit până la primele ore ale zilei de marţi. Întâlnirea lor a fost întreruptă de sirenele de raid aerian care avertizau asupra tirurilor cu rachete palestiniene, forţându-i să se adăpostească pentru scurt timp într-un buncăr.

Şeful diplomaţiei americane se află de cinci zile în Orientul Mijlociu într-un efort diplomatic continuu, revenind în Israel după ce a vizitat şase ţări arabe în patru zile. El a încercat, în parte, să abordeze criza umanitară în plină desfăşurare în Fâşia Gaza, unde bombardamentele israeliene.

„Astăzi, şi la solicitarea noastră, Statele Unite şi Israelul au convenit să elaboreze un plan care va permite ca ajutorul umanitar din partea țărilor donatoare şi a organizaţiilor multilaterale să ajungă la civilii din Gaza”, le-a spus Blinken jurnaliştilor.

El a spus că SUA împărtăşesc îngrijorarea Israelului că Hamas ar putea confisca sau distruge ajutoarele care intră în Fâşia Gaza, sau că le-ar putea împiedica să ajungă la persoanele care au nevoie de ele.

„Dacă Hamas va bloca în vreun fel asistenţa umanitară, făcând ca aceasta să nu ajungă la civili, inclusiv prin confiscarea ajutoarelor, noi vom fi primii care vom condamna acest lucru. Şi vom acţiona pentru a preveni ca acest lucru să nu se întâmple din nou”, a declarat Blinken. Secretarul de stat american nu a oferit detalii despre acest plan de ajutor.

Blinken a menţionat că preşedintele Joe Biden se va deplasa, miercuri, în Israel pentru a arăta clar că Israelul, principalul aliat al SUA, are dreptul de a se apăra. „Preşedintele Biden va primi o informare cuprinzătoare cu privire la obiectivele şi strategia de război ale Israelului”, a declarat Blinken.

„Va auzi de la Israel cum îşi va conduce operaţiunile într-un mod care să reducă la minimum victimele civile şi să permită ca asistenţa umanitară să ajungă la civilii din Gaza într-un mod care să nu avantajeze Hamas”, a subliniat el.

Blinken s-a deplasat, duminică, în Egipt, unde a declarat că punctul de trecere a frontierei Rafah, către Gaza, controlat de egipteni, se va redeschide în curând, însă un acord în acest sens, care să permită intrarea ajutoarelor şi plecarea unor cetăţeni străini, nu s-a concretizat.

„Acesta va fi un război lung; preţul va fi mare. Dar vom câştiga pentru Israel şi poporul evreu şi pentru valorile în care cred ambele ţări”, a declarat ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, după întâlnirea cu Blinken.

SUA a trimis un portavion în estul Mediteranei şi urmează să trimită un alt portavion în regiune în zilele următoare, demersuri despre care Blinken a spus că sunt menite să fie un factor de descurajare şi nu o provocare.

Un oficial american, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a declarat că Bataan, o altă navă de război, se îndreaptă spre zona din apropierea Israelului şi va include o unitate expediţionară de puşcaşi marini, cu o forţă totală de aproximativ 2.000 de oameni. Ei nu au primit o misiune specifică, dar ar putea juca un rol cheie în orice fel de evacuare.

Separat, SUA au înştiinţat trupele, aparent un efectiv de 2.000 de persoane, să fie pregătite să se desfăşoare în regiune în termen de 24 de ore dacă sunt notificate - în loc de 96 de ore în mod obişnuit - şi ar putea fi vorba de unităţi care oferă asistenţă, cum ar fi ajutor medical dacă este necesar, a declarat oficialul american, citat de Reuters.

Liderii UE se reunesc pentru a discuta un răspuns coerent față de războiul din Israel

ACTUALIZARE 11:07 Liderii Uniunii Europene vor încerca, marţi, să ajungă la o abordare comună faţă de criza declanşată de atacul Hamas împotriva Israelului, după zile de confuzie, lupte interne şi mesaje amestecate, relatează Reuters. Într-o videoconferinţă de urgenţă, Consiliul European va aborda, de asemenea, potenţialele consecinţe grave asupra continentului ale crizei.

În timp ce UE şi guvernele statelor membre au condamnat în mod unanim asaltul Hamas, în care au fost ucişi în jur de 1.300 de israelieni, ei au avut poziţii divergente faţă de alte declaraţii şi implicaţii politice.

Deruta a scos la iveală vechi clivaje în interiorul UE cu privire la Orientul Mijlociu şi a evidenţiat limitele drastice ale influenţei Uniunii în regiune. De asemenea, ea a subminat apelurile UE de a fi tratată ca un jucător geopolitic major de sine stătător.

Summit-ul în format virtual, de marţi, constituie un efort al şefilor de stat şi de guvern ai celor 27 de state de a lua sub control ferm răspunsul la criză după ce unii dintre ei au manifestat nelinişte în ce priveşte abordarea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Este de importanţă maximă ca Consiliul European (...) să stabilească poziţia noastră comună şi să instituie un curs unificat clar de acţiune care să reflecte complexitatea situaţiei în derulare”, a afirmat preşedintele Consiliului, Charles Michel, în invitaţia de participare trimisă liderilor.

Comisia condusă de Ursula von der Leyen a semănat confuzie, săptămâna trecută, când unul dintre membrii săi a declarat pe rețelele sociale că ajutorul pentru dezvoltare al UE pentru palestinieni a fost îngheţat, pentru ca anunţul să fie revocat ulterior.

Unii oficiali şi parlamentari au criticat-o de asemenea pe şefa Comisiei, care a fost, vineri, în vizită în Israel, pentru că nu a declarat că UE se aşteaptă ca Israelul să se conformeze dreptului umanitar internaţional în răspunsul său la atac, aşa cum au procedat alţi lideri ai Uniunii.

În videoconferinţa de marţi, liderii UE se vor concentra pe încercarea de a atenua consecinţele potenţiale ale crizei, în condiţiile în care un asalt israelian asupra Gazei este considerat iminent. Israelul a plasat Fâşia Gaza sub o blocadă totală şi a declanşat o campanie de lovituri aeriene fără precedent. Autorităţile din Gaza spun că au fost ucise cel puţin 2.750 de persoane.

Potrivit unor oficiali europeni, se aşteaptă ca liderii UE să-i însărcineze pe miniştrii de externe să exploreze mai în detaliu riscurile potenţiale ale crizei.

„Conflictul ar putea avea consecinţe de securitate majore pentru societăţile noastre. Dacă nu suntem atenţi, el are potenţialul de a exacerba tensiunile dintre comunităţi şi alimenta extremismul”, a spus Michel în scrisoarea de invitaţie. El a menţionat şi posibilitatea ca mulţi palestinieni să fugă în ţări vecine care găzduiesc deja numeroşi refugiaţi.

„Dacă nu este gestionat cu grijă, există un risc de valuri de migraţie ulterioare spre Europa”, a adăugat el. Însă marea problemă pentru UE, spun analişti şi diplomaţi, este faptul că dispune de pârghii reduse în relaţia cu actorii cheie.

„În Orientul Mijlociu, am luat-o de la zero: o superputere ţine în mână toate atuurile şi toţi aşii - SUA. Alţii nu fac decât să o urmeze”, a afirmat un diplomat european. „Nu Europa este cea care joacă un rol major în acest conflict”, a remarcat el.

Consiliul de securitate ONU respinge o rezoluție a Rusiei

ACTUALIZARE 10:59 Consiliul de Securitate al ONU a respins, luni seara, o rezoluţie propusă de Rusia privind o „încetare a focului umanitară” între Israel şi mişcarea islamistă Hamas.

În timp ce diplomaţia lucrează pentru a se evita o „catastrofă umanitară” şi o conflagraţie regională - războiul a provocat deja cel puţin 1.400 de morţi în Israel şi 2.750 în rândul palestinienilor -, Consiliul de Securitate se va reuni din nou, marţi seara, pentru a decide asupra unui al doilea text, propus de data aceasta de Brazilia.

Proiectul de rezoluţie al Rusiei a fost aprobat de cinci state membre ale Consiliului - între care Rusia şi China -, a fost respins de patru - Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Japonia, în timp ce şase s-au abţinut, inclusiv Brazilia.

Pentru a fi adoptată, o rezoluţie trebuie aprobată de cel puţin nouă din cei 15 membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, fără un veto al unuia dintre cei cinci membri permanenţi (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China).

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, s-a plâns că „ţările occidentale au blocat un mesaj comun şi unic din partea Consiliului de Securitate pentru a răspunde intereselor pur egoiste şi politice”.

Rusia este „extrem de îngrijorată de catastrofa umanitară fără precedent din Gaza şi de riscul foarte mare de extindere a conflictului în întreaga regiune”, s-a mai plâns diplomatul lui Putin. Ambasadoarea britanică, Barbara Woodward, i-a răspuns că Regatul „nu poate sprijini o rezoluţie care să evite condamnarea atacurilor teroriste ale Hamas”.

Invitat să ia cuvântul, ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a „implorat” Consiliul „să nu transmită semnalul că vieţile palestinienilor nu contează”.

„Nu îndrăzniţi să spuneţi că Israelul nu este responsabil pentru bombele pe care le aruncă asupra capetelor palestinienilor, nu justificaţi crimele (...) Ceea ce se întâmplă în Gaza nu este o operaţiune militară. Este o agresiune la scară largă împotriva poporului nostru, masacre împotriva civililor nevinovaţi”, a mai spus diplomatul palestinian.

Ambasadorul israelian, Gilad Erdan, a amintit că ONU este „o instituţie fondată pe cenuşa Holocaustului, genocidul poporului evreu” şi că atacul criminal din 7 octombrie al Hamas, pe care l-a comparat cu unul nazist, a fost „o altă încercare de genocid împotriva evreilor”.

Reuniunea Consiliul de Securitate al ONU a durat trei ore fără a fi întreruptă de anunţul făcut la Tel Aviv de secretarul de stat american, Antony Blinken, în legătură cu vizita de miercuri în Israel a preşedintelui SUA, Joe Biden, în semn de solidaritate cu aliatul său israelian.

Hamas spune că prizonierii străini pe care i-a răpit sunt „oaspeți”

ACTUALIZARE 10:37 Unul dintre liderii de rang înalt ai Hamas a declarat, luni, că gruparea are tot ce îi trebuie” pentru a obține eliberarea palestinienilor din închisorile israeliene, un indiciu că gruparea teroristă intenționează să-i folosească pe prizonierii lor, răpiți după atacul din 7 octombrie, ca monedă de schimb, relatează Reuters.

La puțin timp după ce Khaled Meshaal a făcut aceste remarci în privința captivilor, printre care sunt israelieni dar și cetățeni străini răpiți de Hamas pe 7 octombrie, aripa militară a organizației a spus, separat, că prizonierii non-israelieni sunt „oaspeți” și că vor fi eliberați „atunci când circumstanțele o vor permite”.

Conform IDF, teroriștii Hamas au luat ostatici 199 de oameni pe care i-au adus în Gaza. Hamas susține că are între 200 și 250 de ostatici. Organizația teroristă cere de multă vreme eliberarea unui număr de 6.000 de palestinieni aflați în închisorile israeliene. Acum, Hamas spune că are tot ce îi trebuie pentru a goli toate închisorile”.

Printre prizonierii Hamas se crede că se află și cetățeni ai unor alte țări, precum Germania sau Thailanda. Și alte țări au raportat că au cetățeni dispăruți.

Purtătorul de cuvânt al aripii înarmate a Hamas, Abu Obedia, a spus într-un mesaj video că Hamas „are un grup de reținuți de diferite naționalități, ei sunt oaspeții noștri și îi vom proteja”.

„Îi vom elibera pe acești prizonieri de diferite naționalități atunci când circumstanțele de la fața locului o vor permite”, a continuat el, fără să dea alte detalii.

Un al lider al organizației teroriste, Moussa Abu Marzouk, a declarat, luni, că „prizonierii străini nu pot fi eliberați din cauza bombardamentelor continuate ale Israelului în Fâșia Gaza”.

Patru „teroriști” au fost uciși de armata israeliană după ce au pătruns prin granița cu Libanul

ACTUALIZARE 9:56 Patru bărbați care încercau să intre în Israel din Liban au fost uciși de armata israeliană, au anunțat oficiali israelieni, marți dimineață. Cele patru persoane au fost calificate drept „teroriști”, conform BBC.

În urmă cu puțin timp, trupele de observație ale IDF au observat o echipă de teroriști care încerca să se infiltreze prin gardul de securitate cu Libanul și să pună un dispozitiv exploziv. Cei patru teroriști au fost uciși”, a transmis armata israeliană.

Tensiunile la granița cu Libanul rămân crescute, în condițiile în care gruparea Hezbollah și sponsorul său principal, Iranul, amenință Israelul cu represalii pentru operațiunea din Gaza.

Anterior, Iranul a amenințat cu o lovitură „preventivă” împotriva Israelului, iar IDF a bombardat ținte militare dincolo de granița sa de nord.

IDF: 100.000 de palestinieni au rămas în nordul Gaza, în ciuda ultimatumului

ACTUALIZARE 9:20 Purtătorul de cuvânt al IDF, Jonathan Conricus spune că 600.000 de palestinieni au plecat din nordul Fâșiei Gaza până acum la apelul Israelului, dar că încă 100.000 au rămas acolo.

În informările sale zilnice în legătură cu războiul dintre Hamas și Israel, Conricus a declarat că 600.000 de palestinieni au luat decizia inteligentă și care le va salva viața” de a se muta spre sud.

El a adăugat, însă, că mai sunt 100.000 de palestinieni care „trebuie” să plece.

Conricus a mai spus că acțiunile Hamas au avut un efect de întârziere a evacuării, dar că trecerea timpului va face ca gruparea teroristă să nu-și mai folosească civilii ca pe scuturi umane”.

Zeci de oameni uciși în Gaza în bombardamente israeliene

ACTUALIZARE 9:10 Cel puțin 23 de oameni au murit în noi bombardamente israeliene în sudul Fâșiei Gaza, la Khan Younis, marți, conform unui comunicat transmis de ministerul de interne palestinian și citat de BBC.

Conform acestuia, alți 28 de oameni au fost uciși în lovituri în zona Rafah, aproape de punctul de trecere a graniței cu Egiptul.

Mulți locuitori din Gaza au fost evacuați la Khan Younis, ieri, după ce guvernul israelian le-a spus palestinienilor să meargă spre sud.

Există încă speranțe pentru crearea unui coridor umanitar prin punctul de trecere de la Rafah în așa fel încât ajutoarele să poată intra în Gaza.

Iranul amenință Israelul cu o lovitură „preventivă”. Există temeri legate de deschiderea unui nou front

ACTUALIZARE 08:49 Ministrul de externe iranian a anunțat, marți dimineață, o posibilă lovitură „preventivă” a Iranului împotriva Israelului în următoarele ore. Oficialul iranian a spus că Israelului „nu i se va permite să acționeze după bunul plac”, scrie BBC.

Tensiunile de-a lungul graniței Israelului cu Libanul au rămas crescute de-a lungul acestor zile, mai ales de când Israelul a pornit represaliile armate împotriva Fâșiei Gaza.

Teama este că Israelul ar putea să aibă un nou front în nord, împotriva Hezbollah, gruparea fundamentalistă susținută de iranieni.

Statele Unite au avertizat Iranul să nu se implice în conflict, în timp ce Israelul a transmis că dacă Hezbollah se implică, i se va aplica un răspuns „devastator”.

Israelul loveşte ţinte ale Hezbollah în Liban 

ACTUALIZARE 08:00 Armata israeliană a anunţat că a lovit ţinte „teroriste” ale Hezbollah în Liban în noaptea de luni spre marţi, transmite AFP, preluat de Agerpres. 

„Armata israeliană loveşte ţinte militare ale organizaţiei teroriste Hezbollah pe teritoriul libanez”, au spus forţele armate israeliene într-un comunicat de presă. 

De la începutul războiului declanşat de atacul fără precedent al Hamas în Israel pe 7 octombrie, ciocnirile de la graniţa dintre Israel şi Liban s-au soldat cu aproximativ zece morţi de partea libaneză, majoritatea combatanţi, dar şi un jurnalist Reuters şi doi civili. De partea israeliană, cel puţin două persoane au fost ucise. 

Comunitatea internaţională se teme de o extindere a conflictului dintre Hezbollah-ul libanez pro-iranian, aliat al Hamas, şi armata israeliană. 

Israelul a început să evacueze mii de rezidenţi în 28 de zone din nordul ţării după aceste ciocniri frontaliere. 

Hamas afirmă că nu se teme de o ofensivă terestră israeliană 

Hamas a declarat luni că nu se teme de o ofensivă terestră a Israelului, care şi-a masat soldaţii de-a lungul Fâşiei Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul acestei mişcări islamiste, pe care Israelul intenţionează să o distrugă, transmite AFP. 

„Ameninţarea ocupaţiei de a lansa o ofensivă terestră împotriva poporului nostru nu ne sperie şi suntem pregătiţi pentru aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al aripii armate a Hamas, Abu Obeida, într-o înregistrare audio. 

Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel din 7 octombrie, ziua atacului Hamas, conform cifrelor furnizate de oficialii israelieni care au estimat, luni dimineaţă, numărul ostaticilor aflaţi în mâinile Hamas la 199. 

Daniel Hagari, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, a declarat că „eforturile privind ostaticii sunt o prioritate naţională”. 

Abu Obeida a declarat luni că numărul ostaticilor din Gaza se ridică la 200 - 250, precizând că 200 dintre ei se află în mâinile brigăzilor Al-Qassam, aripa armată a Hamas şi că alte facţiuni ale rezistenţei deţin restul captivilor. 

„Vom elibera deţinuţii străini dacă sunt îndeplinite condiţiile”, a adăugat el. 

Obeida a reamintit că 22 de ostatici au fost ucişi în urma raidurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza. 

Peste 2.750 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene, potrivit autorităţilor locale.

Joe Biden va merge miercuri în Israel

Preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, a anunţat secretarul american de stat Antony Blinken, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Preşedintele va reafirma solidaritatea Statelor Unite cu Israelul şi angajamentul nostru neclintit faţă de securitatea sa”, a declarat Blinken marţi dimineaţa, după o noapte de discuţii maraton la Tel-Aviv cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu.

„Israelul are dreptul şi datoria de a-şi apăra poporul împotriva Hamas şi a altor terorişti şi de a preveni atacuri viitoare”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Citește continuarea AICI.

Cronologia evenimentelor de luni, 16 octombrie 2023

Blinken și Netanyahu, forțați să se adăpostească într-un buncăr în Tel Aviv

ACTUALIZARE 23:40 Secretarul de stat american Antony Blinken şi premierul israelian Benjamin Netanyahu s-au adăpostit într-un buncăr timp de cinci minute, luni, după ce sirenele de raid aerian s-au declanşat la Tel Aviv în timpul întâlnirii lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

„În timpul întâlnirii secretarului de stat cu premierul Netanyahu şi cabinetul de război, sirenele de raid aerian s-au declanşat şi ei s-au adăpostit în buncăr timp de cinci minute”, a declarat Miller. După ce au ieşit din buncăr, cei doi şi-au reluat întâlnirea şi s-au îndreptat spre un centru de comandă din cadrul Ministerului israelian al Apărării pentru a-şi continua discuţiile.

Israelul înarmează populația civilă

ACTUALIZARE 23:30 Poliţia israeliană a anunţat luni că va începe înarmarea civililor pentru a riposta în cazul unui atac sau a unei situaţii de criză.

Şeful poliţiei Kobi Shabtai şi ministrul Securităţii Naţionale Itamar Ben Gvir „au decis să extindă unităţile de intervenţie de urgenţă care acționează sub comanda poliţiei în toate oraşele”, se arată într-un comunicat de presă comun.

Această acțiune nu este o noutate în peisajul de securitate israelian, localităţile de la graniţele țării având de mulţi ani astfel de unităţi, formate din veterani de armată care primesc arme, sunt pregătiți şi acţionează în caz de atacuri sau situaţii de urgenţă în coordonare cu armata sau poliţia.

Cele „347 de unităţi noi” vor fi formate din „13.200 de civili voluntari în rândurile poliţiei, care vor fi înrolaţi şi vor primi puşti şi echipamente de protecţie”.

Americanii pregătesc 2.000 de soldați pentru a veni în sprijinul Israelului

ACTUALIZARE 22:56 Armata americană a selectat aproximativ 2.000 de soldaţi pentru o eventuală desfăşurare în Orientul Mijlociu, care să vină în sprijinul Israelului.

Pentagonul a trimis ordine de "pregătire pentru desfăşurare" către aproximativ 2.000 de soldaţi americani pentru a fi gata să răspundă în războiul dintre Israel şi Hamas, au spus doi oficiali americani. Trupele respective sunt staţionate în prezent atât în interiorul Orientului Mijlociu, cât şi în afara acestei zone, inclusiv în Europa, au spus oficialii.

Nu este clar în ce circumstanţe ar putea SUA să desfăşoare trupele sau unde, dar decizia Pentagonului semnalează că Washingtonul se pregăteşte să sprijine trupele israeliene în cazul în care Israelul ar lansa o incursiune terestră în Gaza.

Hamas: „Între 200 și 250” de ostatici israelieni sunt acum în Gaza. Ostaticii non-israelieni sunt considerați „oaspeți” ai Hamas

ACTUALIZARE 22:40 Hamas a precizat că „între 200 și 250” de ostatici israelieni se află în prezent în Gaza, informează BBC.

Într-un mesaj video, organizația Hamas a precizat că deține „în jur de 200” de ostatici, în vreme ce restul sunt deținuți de „alte facțiuni armate”.

Hamas spune că „prizonierii” sunt tratați cu respect și conform „regulilor umanitare”.

De asemenea, ostaticii de alte naționalități sunt considerați „oaspeți” și vor fi „eliberați atunci când circumstanțele o vor permite”.

Gaza rămâne fără apă. OMS: O criză de sănătate publică e „iminentă”

ACTUALIZARE 21:25 Fâșia Gaza se confruntă cu o criză „iminentă” de sănătate publică din cauza faptului că regiunea rămâne fără apă, a avertizat luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

În prezent, peste 3.500 de pacienți se află în 35 de spitale din enclava palestiniană, a avertizat OMS într-o postarea publicată pe rețeaua X/Twitter.

În prezent, Israelul furnizează o cantitate „limitată” de apă locuitorilor din Fâșia Gaza.

Șeful Shin Beth își asumă responsabilitatea pentru eșecul serviciilor secrete israeliene care a dus la atacurile Hamas

ACTUALIZARE 20:50 Șeful Shin Beth, principalul serviciu de securitate internă a Israelului, Ronan Bar, și-a asumat luni responsabilitatea pentru eșecul de securitate care a dus la moartea a peste 1.400 de cetățeni israelieni în urma atacurilor Hamas de săptămâna trecută, informează CNN.

„În ciuda unor acțiuni pe care le-am desfășurat, nu am fost capabili să emitem o avertizare suficient de puternică, care să ne permită să împiedicăm acest atac”, a spus Ronan Bar.

„Răspunderea îmi aparține”, a adăugat șeful Shin Beth.

Shin Beth este principalul serviciu de securitate israelian însărcinat cu combaterea terorismului.

Ministrul israelian al Apărării: „Va fi un război lung”

ACTUALIZARE 19:15 Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant a declarat, într-o conferință ținută alături de secretarul de stat american, Antony Blinken, că războiul Israelului cu Hamas va fi „unul lung”.

„Va fi un război lung, prețul va fi mare, dar vom învinge - pentru Israel, pentru poporul evreu și valorile în care ambele țări  (Israel și SUA) cred”, a spus Gallant.

Oficialul israelian a mulțumit SUA pentru ajutorul acordat guvernului de la Tel Aviv, în condițiile în care două portavioane americane au fost recent desfășurate în marea Mediterană.

82 de israelieni „în stare critică” după atacurile de săptămâna trecută. Peste 1.400 de morți și peste 4.200 de israelieni răniți în atacurile Hamas

ACTUALIZARE 19:00 În prezent, 344 de israelieni sunt spitalizați, din care 82 sunt „în stare critică”, în urma atacurilor Hamas de sâmbîta trecută, a anunțat luni ministrul israelian al Sănătății, citat de publicația Haaretz.

Conform autorităților israeliene, peste 1.400 de israelieni au fost uciși în atacurile Hamas.

De asemenea, 4.121 de israelieni au fost răniți. 344 sunt spitalizați, 82 în stare critică, 178 se află în stare „moderată”, iar 81 sunt „ușor” răniți.

Rezidenții israelieni din apropierea graniței Israelului cu Libanul, evacuați

ACTUALIZARE 15:29 Israel a anunțat evacuarea rezidenților israelieni care locuiesc la 2 kilometri de granița cu Libanul.

Israelul a activat un plan în acest sens, a anunțat armata israeliană, ca urmare a schimburilor de focuri dintre militarii israelieni și Hezbollah, care au loc separat de conflictul din sud, dintre Israel și Hamas.

28 de așezări și localități au fost evacuate. Localnicii urmează a fi mutați în „case de oaspeți” finanțate de statul evreu.

Cel puțin 5 morți și 15 răniți într-un raid aerian israelian la Rafah, anunță Ministerul palestinian de Interne

ACTUALIZARE 16.57 Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte 15 au fost rănite într-o lovitură aeriană israeliană care a vizat o casă cu mai multe etaje din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, a declarat luni Ministerul palestinian de Interne, transmite CNN.

Ministerul a declarat că atacul aerian a avut loc fără un avertisment prealabil din partea Forțelor de Apărare ale Israelului.

Forțele de apărare israeliene nu au emis niciun comentariu cu privire la acest atac.

Oficiali americani se află în Ismailia, Egipt, în apropiere de granița cu Gaza

ACTUALIZARE 16.55 Guvernul SUA are oficiali în Ismailia, Egipt - "cât mai aproape de granița" dintre Egipt și Gaza "în condițiile în care situația o permite", a declarat luni un oficial american, potrivit CNN.

SUA "au "încercat" să trimită oficiali în partea egipteană a punctului de trecere Rafah, dar "egiptenii ne-au spus că există amenințări de securitate grave acolo care împiedică acest lucru", a declarat un oficial pentru presa aflată în deplasare.

Punctul de trecere dintre Gaza și Egipt este singura ieșire de aprovizionare rămasă, dar a fost închis în cea mai mare parte a săptămânii trecute. Proviziile umanitare au fost acumulate pe partea egipteană a frontierei și nici locuitorii din Gaza, nici cetățenii străini nu au putut să traverseze pentru a beneficia de acestea.

Între timp, americanii din Gaza care au vorbit cu CNN nu au avut norocul de a intra în Egipt, iar punctul de trecere Rafah a rămas închis, în ciuda declarațiilor oficialilor americani potrivit cărora acesta va fi redeschis.

O familie a declarat pentru CNN că se află la Rafah de la ora 9 dimineața, ora locală, iar punctul de trecere este încă închis.

IDF anunță eliminarea a 6 lideri Hamas

ACTUALIZARE 16:20 Armata israeliană a anunțat luni că a eliminat 6 lideri ai rețelei Hamas. Doi dintre aceștia erau comandanți de trupe.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Jumătate dintre camerele de hotel din Israel, folosite pentru cazarea evacuaților

ACTUALIZARE 15:40 Asociația Hotelurilor din Israel a informat, luni, că dintre cele 56.000 de camere de hotel din tot Israelul, jumătate sunt folosite pentru a oferi spațiu de cazare familiilor celor evacuați din localitățile lor de la granița cu Gaza, scrie The Guardian.

Informațiile au fost oferite de directorul executiv al acestei asociații, Yael Danieli. Statul israelian plătește cazarea oamenilor la hotel în această perioadă, mai scrie publicația britanică.

Israelul a anunțat că nu îl primește pe Zelenski în vizită: „Nu este momentul”

ACTUALIZARE 15:35 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut să viziteze Israelul în semn de solidaritate, însă cererea i-a fost respinsă pentru că „nu este momentul”, relatează Times of Israel.

Zelenski a luat viguros apărarea Israelului după atacul terorist al Hamas, de pe 7 octombrie, subliniind că acesta are dreptul incontestabil de a se apăra de atacurile palestinienilor terorişti.

Citește continuarea AICI

Danemarca trimite o fregată în Mediterana de Est

ACTUALIZARE 15:07 Danemarca va trimite o fregată pentru a se alătura forțelor navale NATO care patrulează în Mediterana de Est în ideea de a pregăti eventuale evacuări, în cazul în care conflictul dintre Hamas și Israel se acutizează. Anunțul a fost făcut de ministerul apărării de la Copenhaga, luni.

Erdogan i-a cerut președintelui Iranului să nu „exacerbeze criza”

ACTUALIZARE 15:02 Președintele turc, Recep Erdogan, și cel iranian, Ebrahim Raisi, au discutat posibilii pași care pot fi făcuți în vederea detensionării situației din Gaza și pentru oprirea războiului dintre statul israelian și gruparea Hamas.

Cei doi lideri au discutat la telefon, luni, a relatat The Guardian, citând un comunicat al președinției turce.

Administrația prezidențială de la Ankara a comunicat că Erdogan i-a spus lui Raisi că Turcia lucrează pentru a trimite ajutoare umanitare în Gaza și și-a repetat apelul către Iran să nu se angajeze la acțiuni care ar putea să exacerbeze criza din regiune.

Kibbutz-ul Kfar Azza, unde au fost comise atrocități de Hamas, transformat în bază militară de IDF

ACTUALIZARE 14:41 Armata israeliană și-a stabilit o bază în kibbutz-ul Kfar Azza, acolo unde au fost comise atrocități de teroriștii Hamas în primele ore ale zilei de 7 octombrie, relatează BBC.

IDF pregătește la Kfar Azza un avanpost de comandă și logistică, cel mai probabil pentru lansarea în perioada care urmează a operațiunii sale din Fâșia Gaza.

Conform BBC, există un flux constant de militari și resurse în fostul kibbutz.

Assad și Putin au vorbit la telefon despre situația din Gaza

ACTUALIZARE 14:33 Dictatorul sirian, Bashar al-Assad, care și-a atacat propriul popor cu arme chimice și a provocat moartea și fuga a sute de mii de oameni, și dictatorul rus, Vladimir Putin, care a pornit un război sângeros împotriva țării vecine, care face de un an și jumătate mii de victime civile, au discutat, luni, despre situația din Fâșia Gaza și și-au vorbit unul celuilalt despre „îngrijorările lor” legate de situația umanitară din teritoriul palestinian.

Cei doi dictatori susțin că vor intrarea ajutoarelor umanitare în Gaza și au cerut o încetare a bombardamentelor israeliene, conform The Guardian.

Armata israeliană a informat familiile celor 199 de ostatici de faptul că aceștia sunt ținuți prizonieri în Gaza

ACTUALIZARE 13:56 Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, amiralul Daniel Hagari, a declarat că IDF a anunțat deja familiile celor 199 de ostatici că cei dragi lor sunt ținuți în Gaza de gruparea Hamas.

IDF a mai precizat și că „are unele informații” cu privire la locul în care sunt ținuți prizonierii. Printre ei sunt copii, oameni bătrâni și femei, scrie Times of Israel.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Comandant Hamas, ucis de israelieni într-un raid aerian

ACTUALIZARE 13:37 Aviația israeliană a anunțat că un comandat de rang înalt al grupării Hamas, Muataz Eid, din districtul sudic, a fost ucis în timpul unei lovituri aeriene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Patriarhul catolic al Ierusalimului se oferă să fie luat ostatic în schimbul eliberării copiilor israelieni ținuți captivi de Hamas

ACTUALIZARE 13:10 Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul catolic al Ierusalimului, a declarat, luni, că este dispus să fie luat ostatic în schimbul eliberării copiilor israelieni care sunt ținuți captivi de Hamas în Gaza.

Reprezentantul Papei Francisc la Ierusalim a făcut acest comentariu ca răspuns la o întrebare în timpul unei videoconferințe cu jurnaliștii din Italia.

„Sunt gata pentru un schimb, orice, dacă acest lucru poate duce la libertate, pentru a aduce copiii acasă. Nicio problemă. Există o voință totală din partea mea.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să încercăm să câștigăm eliberarea ostaticilor, altfel nu va exista nicio modalitate de a opri o escaladare”, a spus el.

El a subliniat, totuși, că el și echipa sa nu au avut încă niciun contact direct cu Hamas.

Citește continuarea AICI

Egiptul dă vina pe Israel pentru nedeschiderea punctului de trecere de la Rafah

ACTUALIZARE 12:59 Ministrul egiptean de externe, Sameh Shoukry, a declarat, luni, că guvernul israelian încă nu a adoptat o poziție care să permită țării sale să deschidă punctul de trecere a graniței de la Rafah, pentru a permite refugiaților palestinieni și străinilor blocați în Gaza să părăsească teritoriul, scrie The Guardian.

Deși au existat niște mișcări de camioane cu combustibil ale ONU, de dimineață, la graniță, punctul de trecere rămâne închis.

Mai mulți oameni, familii, unii dintre ei cu dublă naționalitate, s-au adunat la punctul de trecere în speranța că vor putea ieși din Gaza în perioada următoare.

Oamenii au venit după ce au existat informații că a fost agreat un acord între SUA, Israel și Egipt pentru un armistițiu temporar și deschiderea coridorului, inclusiv pentru ajutoare umanitare.

Informațiile, venite din surse de securitate egiptene au fost infirmate pe rând de Hamas și de guvernul Netanyahu.

Blinken s-a întors în Israel

ACTUALIZARE 12:00 Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a revenit la Tel Aviv, luni, și este așteptat să se întâlnească din nou cu premierul Netanyahu și cu cabinetul de război, scrie CNN.

Șeful diplomației americane s-a mai aflat în Israel și săptămâna trecută, la câteva zile după lansarea atacului terorit de către Hamas.

Prezența lui Blinken este menită să asigure Israelul de susținerea din partea Statelor Unite, în condițiile în care țara își accentuează apărarea militară și se pregătește de intrarea în Gaza.

De asemenea, SUA încearcă să obțină eliberarea cetățenilor americani blocați în Gaza prin singurul punct de trecere terestru rămas disponibil din Gaza asediată – la Rafah, în Egipt.

SUA încearcă, de asemenea, să obțină eliberarea ostaticilor luați de Hamas, printre care sunt și cetățani americani.

Olaf Scholz merge în Israel, marți

ACTUALIZARE 11:46 Cancelarul german, Olaf Scholz, va merge, marţi, în Israel, a anunţat, luni, postul de televiziune ntv, citând surse guvernamentale, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin nu a oferit, deocamdată, niciun comentariu cu privire la această vizită.

Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a efectuat o vizită săptămână trecută în Israel, unde a exprimat sprijinul ferm al Germaniei pentru dreptul Israelului de a se apăra. Baerbock s-a deplasat, apoi, în Egipt, pe fondul eforturilor țărilor occidentale de a preveni o escaladare a conflictului în regiune.

Armata israeliană a confirmat că Hamas are 199 de ostatici în Gaza

ACTUALIZARE 11:40 Armata israeliană anunță că a confirmat că Hamas ține 199 de ostatici în Gaza. Într-un mesaj transmis presei, IDF a anunțat că are confirmarea că 199 de oameni au fost luați ostatici și duși în Gaza de gruparea Hamas.

Ostaticii au fost răpiți pe 7 octombrie, după teroriștii au reușit să pătrundă dincolo de graniță, în sudul Israelului și au atacat un festival de muzică și mai multe localități.

IDF a mai precizat că 291 de soldați israelieni au murit până acum acum în acest conflict și a reiterat informația transmisă de guvernul Netanyahu că nu există niciun armistițiu temporar în Gaza, în acest moment, în ciuda unor informații apărute la principalele surse de presă internaționale, din surse egiptene de securitate.

Fost premier al Israelului: Netanyahu nu ar trebui să mai rămână la putere prea mult timp

ACTUALIZARE 11:32 Un fost prim-ministru al Israelului a declarat că Benjamin Netanyahu nu ar trebui să rămână liderul țării pe termen lung, după incursiunea fără precedent a Hamas, potrivit Sky News.

Într-un interviu acordat pentru Sky News, Ehud Barak a declarat că atacul Hamas a fost „șocant pentru toată lumea din țară”.

„Este un act criminal barbar care amintește de operațiunile Al-Qaida sau Daesh. A fost cea mai dură lovitură pe care Israelul a primit-o din ziua înființării sale”, a spus el.

Întrebat dacă Netanyahu poate supraviețui ca prim-ministru pe termen lung, el a spus: „Cred că nu ar trebui. Cred că într-un loc normal ar fi demisionat, doar uitându-ne la genul de lucruri care s-au întâmplat sub responsabilitatea lui, chiar dacă nu a fost implicat în niciun fel”.

Citește continuarea AICI

„Hamas va înceta să mai existe în Gaza”

ACTUALIZARE 11:20 „Acesta este un război pe care Hamas l-a început și pe care Israelul îl va termina”, a declarat, luni, ambasadoarea israeliană la Londra, pentru BBC.

Tzipi Hotovely se afla în Israel la momentul atacurile criminale comise de teroriștii Hamas pe 7 octombrie.

„Fiecare israelian este traumatizat de masacrul Hamas. Cu cât trec zilele, cu atât atrocitățile devin mai vizibile”, a declarat diplomata israeliană pentru BBC Radio 5.

„Am aflat că 80% dintre cei uciși au fost torturați – femei tinere violate, copii decapitați – astfel de atrocități, de barbarie, de răutate pură, nu s-au mai văzut de la Al Doilea Război Mondial încoace”, a mai spus ea.

Hotovely a spus că Israelul intenționează să elimine complet Hamas din Gaza – „Hamas nu va mai exista în Fâșia Gaza. Israelul nu-și poate permite să aibă o organizație teroristă în granițele sale”.

Mulțimi de oameni se adună la Rafah

ACTUALIZARE 10:46 O mulțime de oameni din Gaza s-au adunat la punctul de trecere al graniței de la Rafah, după apariția informațiilor conform cărora acesta ar urma să fie redeschis după un acord agreat între Israel, SUA și Egipt.

Redeschiderea acestui punct de trecere ar permite inclusiv intrarea în Gaza a ajutoarelor umanitare și ar permite, de asemenea, ieșirea din teritoriu al cetățenilor străini.

La acest moment, însă, Rafah, rămâne închisă, scrie BBC.

Rafah, aflată la granița între peninsula egipteană Sinai și Gaza controlată de Hamas, este singurul punct de trecere de graniță care nu e controlat de Israel.

Guvernul de la Cairo a cerut, luni, garanții de securitate pentru a permite deschiderea acestui punct de frontieră în timp ce Israelul a cerut inspectarea camioanelor care călătoresc în Gaza pentru a se asigura că nu aduc armament în regiune.

Deși surse egiptene spuseseră anterior că un posibil acord fusese agreat, rămâne evident că situația este foarte complicată și că sunt multe probleme de rezolvat înainte ca părțile să ajungă la un consens.

Numărul palestinienilor uciși în atacurile israeliene crește

ACTUALIZARE 10:24 Numărul palestinienilor uciși în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza a depășit, luni, 2.750, în timp ce peste 9.700 sunt răniți, a transmis ministerul sănătății din Gaza, conform The Guardian.

Israelul anunță evacuări aproape de granița cu Libanul

ACTUALIZARE 10:10 Armata israeliană a anunțat că va pune în aplicare un plan de evacuare a comunităților din nordul Israelului, aproape de granița cu Libanul.

Locuitorii din 28 de comunități aflate într-o spațiu de 2 kilometri de graniță vor fi relocați în „case de oaspeți” finanțate de stat, a anunțat IDF.

Un civil israelian a fost ucisă într-un atac cu rachete al Hezbollah împotriva unuia dintre satele din apropiere de graniță, duminică, conform IDF.

Peste noapte, armata israeliană a tras spre ținte militare din Liban care aparțin grupării pro-iraniene Hezbollah. Nu au fost raportate victime.

Guvernul israelian dezminte agrearea unui armistițiu în sudul Gaza

ACTUALIZARE 10:00 Guvernul israelian a părut să nege, luni dimineață, informațiile privind armistițiul din sudul Gaza, la o jumătate de oră după ce surse de securitate din Egipt au declarat pentru Reuters că un acord de încetare a focului a fost agreat pentru a intra în vigoare simultan cu redeschiderea punctului Rafah.

„Nu există, în prezent, niciun armistițiu sau ofertă de ajutor umanitar pentru Gaza în schimbul ieșirii străinilor”, a transmis guvernul israelian.

Hamas spune că nu știe nimic legat de posibilul armistițiu

ACTUALIZARE 09:47 Conducerea Hamas susține că nu are nicio informație legată de posibilul armistițiu umanitar agreat de Egipt, Israel și SUA în sudul Fâșiei Gaza, conform Reuters, citat de BBC.

Salama Marouf a declarat că nu a primit vreo confirmare din partea părții egiptene cu privire la intențiile de a redeschide trecătoarea Rafah dintre Gaza și Egipt. Informațiile anterioare cu privire la posibilul armistițiu fuseseră transmise de surse egiptene.

Joe Biden ar intenționa să viziteze Israelul în zilele următoare

ACTUALIZARE 09:36 Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, are în vedere o vizită în Israel în zilele următoare, a informat presa americană, duminică seara. SUA şi Israelul discută despre o vizită a lui Biden în această săptămână, au transmis Axios şi postul de televiziune CNN, citând oficiali din ambele ţări.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a invitat pe Biden în Israel în timpul unei discuţii telefonice de sâmbătă, a transmis Axios, citând oficiali israelieni. O decizie finală nu a fost încă luată.

„Nu avem nicio vizită nouă de anunţat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate, Adrienne Watson, pentru CNN.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, urma să se deplaseze din nou în Israel, luni, a confirmat Departamentul de Stat pentru DPA. El a mai făcut o vizită în Israel joi. După ce a ajuns în Israel, Blinken s-a mai deplasat în Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Egipt. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost şi el, vineri, în Israel pentru discuţii.

Acord pentru un armistițiu temporar în sudul Fâșiei Gaza

ACTUALIZARE 09:19 Egiptul, Israelul şi SUA au căzut de acord cu privire la o încetare temporară a focului în sudul Fâşiei Gaza, începând cu ora 09:00, situaţie ce coincide cu redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, au declarat, luni, două surse de securitate egiptene, citate de Reuters și BBC.

Sursele au declarat că încetarea focului ar urma să dureze câteva ore, dar nu se ştie exact cât anume. Ele au mai menţionat că cele trei ţări au fost de acord ca punctul de la Rafah să rămână deschis până luni, la ora 17:00.

Solicitate să confirme, armata israeliană şi ambasada SUA în Israel nu au comentat imediat. Informaţia nu a fost confirmată imediat nici de oficiali ai mişcării Hamas.

ONU: „Gaza este sugrumată”

ACTUALIZARE 09:19 Philippe Lazzarini, comisarul general al agenției ONU pentru ajutor și lucru în Orientul Mijlociu (UNRWA), a vorbit despre situația extrem de dificilă din Fâșia Gaza, duminică, subliniind criza umanitară extrem de gravă, conform CNN.

Lazzarini spune că Gaza rămâne rapid fără apă și electricitate și că populația se confruntă cu penurii severe de hrană și medicamente.

„Gaza este sugrumată și pare că întreaga lume și-a pierdut umanitatea în acest moment. Vorbind de problema lipsei apei – știm cu toții că apa înseamnă viața – Gaza rămâne fără apă, iar Gaza rămâne fără viață”.

El a descris o catastrofă umanitară în care mii de oameni caută adăpost în centrele UNRWA, iar resursele sunt în cantități extrem de mici.

„Numărul oamenilor care caută adăpost în școlile și în alte unități ale noastre în sud este absolut copleșitor și nu mai avem capacitatea să-i ajutăm”, a adăugat el.

„N-am mai văzut așa ceva de la naziști”

ACTUALIZARE 09:08 Atrocitățile comise de teroriștii Hamas în Israel sunt la un nivel de brutalitate nemaivăzut din perioada Holocaustului, spun experții criminaliști care au identificat cadavrele și au descoperit decapitări, violuri și oameni arși de vii, dar și alte urme de tortură, scrie Politico.

„Mirosul mi se duce direct la inimă”, spune rabinul Israel Weiss, aflat în fața unor zeci de containere refrigerate, fiecare dintre ele conținând 50 de cadavre. Cei care se apropie de acest loc trebuie să poarte mască pentru a putea suporta mirosul greu.

Sâmbătă noapte, fostul rabin șef al armatei israeliene le-a explicat jurnaliștilor de la Baza Shura, din Ramla, la 20 de kilometri sud de Tel Aviv, cum el și colegii lui au încercat să identifice nu doar sute de victime ale masacrelor comise de Hamas pe 7 octombrie, dar și al teroriștilor jihadiști care i-au atacat.

Citește continuarea AICI

În această noapte au avut loc cele mai puternice bombardamente israeliene de până acum

ACTUALIZARE 8:34 Presa palestiniană afiliată la Hamas a relatat, luni dimineață devreme, că noaptea de duminică spre luni a fost „cea mai violentă noapte” de lovituri efectuate de IDF în Fâșia Gaza de la începutul războiului.

Rapoartele palestiniene au susținut că loviturile aeriene în cartierele al-Zaytoun și al-Shujaiya din orașul Gaza au continuat ore în șir în timpul nopții.

Transmisiunile în direct transmise din Gaza au arătat explozii continue într-o serie de zone pe tot parcursul nopții.

Punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Egipt şi Gaza, se va deschide la ora 09:00

ACTUALIZARE 8.20 Punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Egipt şi Gaza, se va deschide luni la ora 09:00 (06.00 GMT), a anunţat NBC News, citând un oficial palestinian, notează The Guardian.

Citând o sursă de securitate, ABC News a relatat că punctul de trecere va fi deschis luni pentru câteva ore, fără a oferi detalii.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat anterior că punctul de trecere va fi redeschis, fără a oferi detalii, după o întâlnire cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi.

Biden spune că Hamas trebuie eliminat

ACTUALIZARE 8.15 Preşedintele american Joe Biden a declarat, duminică, că este de părere că gruparea militantă Hamas trebuie eliminată, dar ar trebui să existe o cale către un stat palestinian, după ce înalţi oficiali americani au avertizat că războiul dintre Israel şi Hamas ar putea escalada, relatează Reuters.

Biden nu crede că trupele americane ar fi necesare pe teren, deoarece Israelul are una dintre „cele mai bune forţe de luptă”, chiar dacă navele de război americane s-au îndreptat spre zonă pe fondul confruntărilor tot mai dese de la graniţa de nord a Israelului cu Libanul.

Israelul a declanşat o campanie aprigă de bombardamente asupra Fâşiei Gaza ca ripostă la atacurile fără precedent comise de Hamas în urmă cu opt zile, în care au fost ucişi aproximativ 1.300 de israelieni, majoritatea civili.

Întrebat dacă este de părere că Hamas trebuie eliminat în totalitate, Biden a răspuns: „Da, aşa cred. Dar trebuie să existe o autoritate palestiniană. Trebuie să existe o cale către un stat palestinian”, a spus el într-un interviu difuzat duminică de CBS 60 Minutes.

Preşedintele american a avertizat că ar fi o greşeală ca Israelul să ocupe Gaza, dar că „eliminarea” Hezbollah şi Hamas este „o cerinţă necesară”. El a spus că „ar fi o greşeală pentru Israel să ocupe Gaza din nou”.

Forţele de Apărare Israeliene anunţă că 500.000 de oameni au părăsit nordul Gaza

ACTUALIZARE 8.10 Locotenent-colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene, a declarat că IDF estimează că aproximativ 500.000 de oameni au părăsit până acum partea de nord a Gazei şi a acuzat Hamas că a îngreunat situaţia pentru cei care încearcă să plece spre sud, informează BBC.

IDF menţine două rute de evacuare sigure, a spus el, iar pe măsură ce operaţiunea militară se apropie de o fază „consolidată”, nu va fi sigur pentru civili să rămână în oraşul Gaza.

Întrebat în legătură cu un atac de vineri, în care ar fi murit 70 de persoane pe un drum identificat ca fiind sigur de către armata israeliană, Conricus a reiterat că IDF nu vizează în mod activ civili.

Dar la un moment dat, în timpul briefingului, el a părut să recunoască faptul că natura operaţiunii presupune că nu este întotdeauna posibil să se evite victimele civile.

„Atacăm Hamas, le atacăm infrastructura şi îi vânăm în mod activ pe comandanţi... Atunci când vânezi o ţintă activă, care poate fi în mişcare, probabil că nu putem folosi acelaşi tip de tactici care minimizează daunele colaterale, cum ar fi avertizarea timpurie şi lovirea acoperişurilor, din motive evidente - pentru că atunci persoana ar şti că este vizată şi ar putea scăpa”, a explicat Conricus.

Spitalele din Gaza mai au combustibil pentru generatoare doar pentru aproximativ 24 de ore, a anunţat biroul umanitar al ONU 

ACTUALIZARE 8.00 Spitalele din Gaza mai au combustibil pentru generatoare doar pentru aproximativ 24 de ore, a anunţat biroul umanitar al ONU (OCHA), potrivit The Guardian.

Se estimează că rezervele de combustibil din toate spitalele din Gaza vor ajunge pentru încă aproximativ 24 de ore. Oprirea generatoarelor de rezervă ar pune în pericol vieţile a mii de pacienţi.

OCHA a mai precizat că bombardamentele israeliene intense asupra Gaza, lansate din aer, de pe uscat şi de pe mare, au continuat „aproape neîntrerupt”. Până duminică, la ora 22:00, 455 de palestinieni au fost ucişi şi 856 răniţi în ultimele 24 de ore, a adăugat OCHA, citând Ministerul palestinian al Sănătăţii din Gaza.

De asemenea, a menţionat că „strămutările în masă” ale palestinienilor au continuat, după ce armata israeliană le-a spus vineri locuitorilor din Gaza să plece în sudul enclavei.

Sâmbătă după-amiază, aproape 600.000 de persoane strămutate erau găzduite în centrul şi sudul Gaza, în condiţii din ce în ce mai grele; de atunci, numărul a crescut semnificativ.

Cronologia evenimentelor de duminică, 15 octombrie 2023

Iran: Nu ne implicăm în război dacă Israelul nu ne atacă

ACTUALIZARE 22.48 Iranul spune că forțele sale „nu se vor angaja” în războiul dintre Israel și Hamas cât timp Israelul nu atacă teritoriul său.

Misiunea iraniană a ONU la New York afirmă că „frontul de rezistență se poate apăra și singur”.

Anunțul vine la doar câteva ore după ce ministrul iranian de externe a amenințat că țara se va implica în război daca Israelul nu pune stop „agresiunii” împotriva Gazei.

„Dacă agresiunile sioniste nu se opresc, mâinile tuturor partidelor din regiune sunt pe trăgaci”, a afirmat Hossein Amir-Abdollahian.

Ministrul israelian de finanțe admite că guvernul „a eșuat” în prevenirea asaltului Hamas

ACTUALIZARE 22.40 Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a recunoscut duminică faptul că guvernul din care face parte nu a reușit să oprească asaltul Hamas care a ucis aproximativ 1.300 de oameni, relatează The Times of Israel.

„Îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce a fost și ceea ce va fi. Trebuie să recunoaștem cu durere și cu capul plecat – am eșuat. Conducerea țării și sistemul de securitate au eșuat în menținerea siguranței locuitorilor noștri”, a declarat Smotrich, într-o conferință de presă.

Comentând atacul brutal al grupării teroriste Hamas din weekendul trecut, Smotrich spune că „masacrul a fost cel mai oribil pe care l-am cunoscut în Israel – o cruzime inimaginabilă pe care lumea nu a mai văzut-o de la Holocaust încoace”.

Smotrich a precizat că a dat instrucțiuni pentru a schimba ordinea priorităților în ceea ce privește alocarea bugetului, astfel încât activitățile legate de război să poată primi fonduri suficiente.

Șeful armatei israeliene anunță că trupele sale vor intra în Gaza în curând

ACTUALIZARE 22.25 Şeful Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) spune că armata va intra în curând în Fâşia Gaza pentru a decima gruparea teroristă Hamas şi i-a îndemnat pe soldaţi să atace şi să distrugă tot ce ţine de mişcarea palestiniană, relatează The Times of Israel, citată de News.eo.

"Responsabilitatea noastră acum este să intrăm în Gaza, să mergem în locurile unde Hamas se pregăteşte, acţionează, planifică, lansează. Să-i atacăm peste tot, fiecare comandant, fiecare operativ, să distrugem infrastructura", le-a spus soldaţilor şeful Statului Major al Forţelor de Apărare Israeliene, generalul-locotenent Herzi Halevi, aflat în sudul Israelului. "Într-un singur cuvânt, ca să câştigăm", a adaugat el.

"Vom face ceva mare, important, pentru a schimba situaţia pentru o perioadă lungă, lungă de timp... Aceasta este o misiune mare, un mare privilegiu. Să o facem cu excelenţă", i-a îndemnat el pe militari.

"Statul Israel, locuitorii din sud - cu toţii îşi pun încrederea în voi", a mai spus şeful armatei.

Pe de altă parte, în ultimele zile, ofiţeri de rang înalt din cadrul forţelor terestre au fost luaţi de către Forţele Aeriene israeliene la bordul unor zboruri care au survolat teritoriul din Fâşia Gaza pentru a vedea de sus direcţia manevrelor militare preconizate, scrie The Times of Israel. Comandanţilor de brigadă şi de batalion li s-a arătat din elicoptere de luptă pe unde se aşteaptă să intre trupele terestre în timpul iminentei ofensive terestre în Fâşia Gaza.

IDF a declarat sâmbătă că îşi finalizează pregătirile pentru un "atac coordonat din aer, de pe mare şi de pe uscat".

Ciolacu anunță că niciun român nu a putut părăsi până acum Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 22.00 Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că niciunul dintre românii aflați în Fășia Gaza nu a reușit să plece până acum. Șeful Guvernului a precizat că în acest moment nu sunt motive de îngrijorare asupra vieții acestor persoane și că Celula de Criză ține legătura cu fiecare.

Premierul nu a dorit să spună dacă aceste persoane au ajuns deja în sud. ” „Nu are rost să intră în nişte detalii care at putea să le facă rău acestor oameni. Se comunică cu acest grup de români care au solicitat Ministerului de Externe şi României ajutorul. Sunt ferm convins că până la urmă vom reuşi, cu toţii suntem angrenaţi”, a spus Ciolacu.

Aproximativ 350 de cetățeni români se află în acest moment în Gaza, dintre care 200 au solicitat ajutor, au transmis sâmbătă reprezentanții MAE.

Hezbollah „escaladează situația” la granița dintre Israel și Liban

ACTUALIZARE 21:13 - Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a spus duminică seara că Hezbollah „escaladează situația” de la granița Libanului cu Israelul, cu scopul de a îngreuna contraofensiva Israelului în Gaza, scrie Sky News.

Amiralul Daniel Hagari a declarat că Israelul este pregătit să lupte pe două sau mai multe fronturi „dacă este necesar”.

Vorbind despre situația din Gaza, purtătorul de cuvânt a spus că peste 600.000 de persoane s-au mutat în sud, și evacuările continuă.

El a mai precizat că loviturile Israelului în enclavă sunt concepute pentru a lovi cât mai mulți terorişti, și cât mai puțini civili.

Punctul de trecere Rafah va fi deschis

ACTUALIZARE 20:24 - Punctul de trecere Rafah dintre Fâșia Gaza și Egipt va fi deschis, a declarat Antony Blinken după întâlnirea cu președintele Egiptului.

Secretarul de stat al SUA a spus duminică seara că punctul de trecere Rafah „va fi deschis”. Blinken a făcut acest anunț după întâlnirea cu președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, potrivit CNN.

Israelul și-a închis cele două puncte de trecere a frontierei cu Fâșia Gaza și a impus un „asediu complet” asupra acestui teritoriu. Acest lucru a făcut ca trecerea Rafah să rămână singura ieșire viabilă pentru oamenii care vor să părăsească enclava.

rafah trecere gaza egipt palestinieni profimedia
Oameni care așteaptă deschiderea punctului de trecere Rafah, pentru a putea trece în Egipt. Profimedia

Biden a discutat cu Abbas despre ajutor umanitar pentru Gaza

ACTUALIZARE 20:10 - Joe Biden a anunțat pe platforma X că a vorbit cu președintele Autorității Palestiniene Abbas, relatează CNN.

Președintele american spune că Abbas a condamnat atacul Hamas asupra Israelului și „a reiterat că Hamas nu are nicio legătură cu dreptul poporului palestinian la demnitate și autodeterminare”.

Biden a vorbit și despre ajutoare pentru locuitorii din Fâșia Gaza.

„I-am spus că lucrăm cu parteneri din regiune pentru a ne asigura că proviziile umanitare ajung la civili din Gaza, și pentru a preveni extinderea conflictului”, a precizat el pe X (fostul Twitter).

Avioane de luptă israeliene au bombardat infrastructura militară Hezbollah din Liban

ACTUALIZARE 19:48 - Avioane de vânătoare au lovit infrastructura militară a Hezbollah din Liban, au anunțat duminică Forțele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit CNN.

Anterior, IDF a spus că aviația militară a răspuns la rachete trase din Liban.

„În același timp, a fost transmis un anunț cu privire la focuri de armă trase împotriva soldaților IDF de-a lungul graniței cu Liban”. Soldații IDF din zonă au tras la rândul lor asupra agresorilor.

Iranul amenință Israelul

ACTUALIZARE 19.18 - Iranul a transmis Israelului că alți actori din regiune sunt gata să acționeze dacă nu încetează „agresiunea” împotriva poporului palestinian, relatează Sky News.

Hossein Amir-Abdollahian, ministrul de externe iranian, a declarat pentru agenția de presă Fars că „dacă agresiunile sioniste nu se opresc, degetele tuturor celor din regiune vor fi pe trăgaci”.

Iranul a avertizat anterior că Israelul va fi „cutremurat puternic”, dacă atacurile sale asupra Gaza continuă.

Mai multe avioane de atac americane au sosit în Orientul Mijlociu

ACTUALIZARE 19:00 - Alte avioane de atac americane au sosit în Orientul Mijlociu, ca parte a unui plan de consolidare a poziției americane în regiune, a anunțat duminică US Air Combat Command.

Desfășurarea unor avioane de atac A-10 Warthog suplimentare, alături de alte avioane de luptă americane, are scopul de a descuraja orice agresiune iraniană, sau extinderea luptei dincolo de granițele Israelului, a declarat anterior un oficial american pentru CNN.

„A-10 de la 354th EFS au ajuns la Comandamentul Central al SUA - AOR (Zona de Responsabilitate)”, a postat Air Combat Command duminică pe rețelele de socializare.

Qatarul face presiuni asupra Hamas pentru a elibera femei, copii şi bătrâni luaţi ostatici

ACTUALIZARE 18.50 Qatarul depune eforturi pentru a convinge Hamas să elibereze femeile, copiii şi ostaticii în vârstă pe care gruparea teroristă îi deţine în prezent în Gaza, după ce i-a luat în captivitate în timpul atacului de săptămâna trecută din sudul Israelului, a declarat un oficial diplomatic pentru The Times of Israel, potrivit News.ro.

Mişcarea Hamas - reprezentată în cadrul negocierilor de liderul său în străinătate Ismail Haniyeh - a declarat iniţial Qatarului că este pregătită să dea aceşti ostatici în schimbul eliberării de către Israel a 36 de femei şi adolescenţi palestinieni, deţinuţi din motive de securitate, care se află în prezent în închisorile israeliene, a spus sursa diplomatică.

Oferta nu a fost însă acceptată de Israel, care se concentrează în primul rând pe avansarea campaniei sale militare de eradicare a Hamas, a adăugat sursa.

În ciuda refuzului israelian, negocierile intermediate de Qatar sunt încă în curs de desfăşurare, afirmă oficialul diplomatic.

O a doua sursă familiarizată cu negocierile a declarat pentru The Times of Israel că unii oficiali din Hamas recunosc faptul că luarea de femei, copii şi bătrâni ostatici a oferit Israelului mai multă legitimitate internaţională pentru a-şi extinde masiv campania militară împotriva grupării teroriste.

Israelul spune că nu este interesat de un război cu Hezbollah

ACTUALIZARE 18.30 Israelul nu are niciun interes să poarte un război pe frontul său nordic şi, dacă gruparea libaneză Hezbollah se va abţine, atunci Israelul va menţine situaţia de-a lungul graniţei aşa cum este, a declarat duminică ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, transmite Reuters.

Focurile de armă sporadice de la graniţa dintre Israel şi Liban din ultima săptămână au stârnit îngrijorări că luptele cu militanţii Hamas din Gaza ar putea escalada într-un conflict mai amplu.

Duminică după-amiază, sirenele au răsunat în nordul Israelului, determinând locuitorii să fugă să se adăpostească, iar armata a comunicat că a interceptat cinci din nouă rachete lansate din Liban. Apoi a răspuns cu focuri de artilerie asupra zonei de unde au fost lansate rachetele.

''Nu ne interesează un război în nord. Nu vrem să escaladăm situaţia'', a declarat presei ministrul apărării Yoav Gallant.

''Dacă Hezbollah alege calea războiului, va plăti un preţ foarte mare. Foarte greu. Dar dacă se abţine, vom respecta acest lucru şi vom menţine situaţia aşa cum este'', a mai spus Gallant.

Israelul anunță un nou bilanț al celor uciși în atacul terorist al Hamas

ACTUALIZARE 17:50 - Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că peste 1.400 de israelieni au murit în atacurile Hamas, potrivit BBC.

De cealaltă parte, autoritățile palestiniene au declarat că peste 2.450 de persoane au fost ucise în bombardamentele executate de Israel asupra Fâșiei Gaza, atacuri lansate în urma atrocităților de săptămâna trecută împotriva cetățenilor din Israel.

9 rachete au fost trase din Liban, iar IDF anunță că a bombardat locurile de lansare, ca răspuns. Hezbollah: Este doar un „avertisment”

ACTUALIZARE 17:40 - Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au anunţat că nouă rachete au fost trase spre Israel din Liban, duminică, declanşând alarmele antiaeriene în Nahariya şi în oraşele din apropiere, iar armata a răspuns cu bombardamente asupra locurilor de lansare, relatează Times of Israel.

Cinci dintre proiectile - rachete antitanc ghidate - au fost interceptate de scutul de apărare aeriană Iron Dome, restul nefiind îndreptate spre zone populate, a precizat armata. 

Nu există informaţii cu privire la victime sau pagube în urma atacului.

IDF spune că bombardează ca ripostă locurile de lansare din sudul Libanului.

Sirenele de avertizare au sunat în mai multe comunităţi de la graniţa de nord a Israelului - la Nahariya, Rosh HaNikra, Hanita, Shlomi şi Betzet.

În nordul Israelului în ultimele zile au sunat de mai multe ori în ultimele zile.

O purtătoare de cuvânt a Hezbollah, Rana Sahili, a declarat că intensificarea schimburilor de tiruri dintre Israel şi gruparea teroristă libaneză nu indică faptul că Hezbollah a decis să intre pe deplin în războiul dintre Hamas şi Israel. Luptele de la graniţă sunt „doar nişte încăierări” şi reprezintă un „avertisment”, a spus ea.

Răspunsul Israelului la atacul Hamas „echivalează cu o pedeapsă colectivă”, spune președintele Egiptului

ACTUALIZARE 17:20 - Președintele egiptean Abdel Fattah al Sisi spune că reacția Israelului la atacurile Hamas a depășit autoapărarea - și chiar echivalează cu o pedeapsă colectivă, relatează Sky News.

Declarația sa a fost făcută duminică, în timpul întâlnirii cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken, la Cairo.

În declarațiile televizate, Sisi a spus că respinge, de asemenea, țintirea civililor în conflict.

Israelul nu are altă opțiune decât acțiunea sa actuală, spune fostul premier israelian

ACTUALIZARE 17.05 „Nu există, practic, nicio altă opțiune pentru Israel în acest stadiu decât cea pe care guvernul lui Benjamin Netanyahu o urmărește în Gaza”, a declarat un fost prim-ministru israelian, potrivit BBC.

Șeful ONU: „Spectrul morții” atârnă deasupra Fâșiei Gaza

ACTUALIZARE 16.55 Șeful ONU Martin Griffiths, care sâmbătă a declarat că situația umanitară din Gaza devine de neconceput, spune că „spectrul morții” planează asupra regiunii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El avertizează că mii de oameni vor muri fără acces la apă, electricitate și hrană.

Sâmbătă, Griffiths a spus că săptămâna trecută a fost un „test pentru umanitate” și că „umanitatea eșuează”.

Israelul nu este interesat să poarte un război în nord, spune ministrul Apărării

ACTUALIZARE 16.50 Ministrul israelian al Apărării a declarat că țara nu are „niciun interes” să poarte un război pe un alt front din nord, transmite Sky News.

Yoav Gallant a declarat că Israelul va respecta situația de-a lungul frontierei așa cum este astăzi, atâta timp cât Hezbollah nu se implică în conflict.

ONU: Aproape un milion de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele după prima săptămână a războiului din Gaza

ACTUALIZARE 16.45 În jur de un milion de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în primele şapte zile ale conflictului din Gaza, a estimat duminică agenţia ONU care sprijină refugiaţii palestinieni, UNWRA, în condiţiile în care Fâşia Gaza are o populaţie de circa 2,3 milioane de persoane, transmite AFP, citată de News.ro.

„Se estimează că un milion de persoane au fost strămutate în primele şapte zile ale războiului din Gaza. Este posibil ca numărul să fie mai mare, deoarece oamenii continuă să îşi părăsească locuinţele”, a declarat pentru AFP Juliette Touma, directorul de comunicare al UNRWA. 

Israelul a bombardat ţinte Hamas din Fâşia Gaza după ce militanţii palestinieni au dat un atac sângeros în sudul Israelului la 7 octombrie, în care au ucis peste 1.300 de persoane.

De asemenea, peste 2.300 de persoane au fost ucise în Gaza în urma atacurilor aeriene israeliene care i-au vizat pe liderii Hamas şi ascunzătorile lor din enclava de pe coasta mediteraneană.

Israelul a repornit alimentarea cu apă în sudul Fâșiei Gaza

ACTUALIZARE 16.40 Israelul a repornit alimentarea cu apă în sudul Fâșiei Gaza, după o blocadă de aproape o săptămână, transmite Sky News.

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat într-un interviu acordat CNN că oficialii israelieni l-au informat că conductele funcționează din nou.

Ministrul israelian al energiei a declarat că decizia a fost convenită între premierul Benjamin Netanyahu și președintele Joe Biden.

Decizia de a redeschide apa în anumite puncte este „în conformitate cu politica Israelului” în Gaza, a spus ministrul Israel Katz.

Israelul a întrerupt alimentarea cu apă a Fâșiei Gaza după ce Hamas și-a lansat atacul surpriză weekendul trecut, ucigând sute de israelieni.

Armata israeliană spune că orice ofensivă terestră trebuie să fie precedată de o „decizie politică”

ACTUALIZARE 16.35 Armata israeliană spune că aşteaptă o „decizie politică” înainte de a desfăşura o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, pe care o bombardează fără încetare ca represalii la atacul sângeros al Hamas de acum o săptămână.

În două briefinguri de presă separate, purtătorii de cuvânt ai armatei israeliene, Richard Hecht şi Daniel Hagari, au declarat că o „decizie politică” trebuie să preceadă orice invazie, relatează Le Monde, citată de News.ro.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a discutat duminică despre evacuarea civililor din Fâşia Gaza şi despre „probleme umanitare” în cadrul unor convorbiri cu senatorii americani, a anunţat biroul său. El a subliniat „puterea militară” şi „determinarea Israelului de a distruge inamicul”.

Purtătorii de cuvânt ai armatei israeliene au declarat jurnaliştilor că scopul unei invazii în Fâşia Gaza ar fi acela de a distruge reţeaua Hamas pentru a o împiedica să mai comită alte atacuri. Potrivit lui Hecht, şeful Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, se află pe lista ţintelor, deoarece este considerat creierul atacului din 7 octombrie.

„Este un om mort şi vom ajunge la el”, a spus Hecht.

Forțele de Apărare Israeliene transmit că au fost atacate, din nou, din Liban

ACTUALIZARE 16.30 Forțele de Apărare Israeliene au transmis că au fost atacate, din nou, din Liban, potrivit The Guardian.

„Pentru a 5-a oară astăzi, a fost primit un raport despre o rachetă antitanc lansată spre un post al Forțelor de Apărare Israeliene de-a lungul Liniei Albastre cu Libanul”, au scris pe X Forțele de Apărare Israeliene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sirenele sună în tot nordul Israelului

ACTUALIZARE 16.25 Sirenele care avertizează cu privire la posibile atacuri cu rachete sună în tot nordul Israelului, relatează agenția de știri Reuters, citată de Sky News.

Egiptul va intensifica contactul cu organizațiile umanitare pentru a livra ajutor în Gaza

ACTUALIZARE 16.20 Egiptul își va intensifica eforturile pentru a ajuta organizațiile umanitare să livreze ajutor în Gaza, deoarece teritoriul rămâne în strânsoarea unei crize umanitare care se adâncește, transmite CNN.

Președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, a prezidat duminică o reuniune a Consiliului Național de Securitate al țării pentru a aborda „escaladarea conflictului militar din Fâșia Gaza”, potrivit unei declarații a președinției egiptene.

Consiliul a decis să „intensifice contactele cu organizațiile internaționale și regionale de ajutorare pentru a oferi asistența necesară”, se arată în declarație.

Antony Blinken se va întoarce luni în Israel

ACTUALIZARE 15.20 Secretarul de stat american, Antony Blinken, care duminică a sosit la Cairo, se va întoarce luni în Israel pentru a doua sa vizită în mai puţin de o săptămână, care intervine după un turneu în şase ţări arabe, unde a discutat pe tema crizei cu Hamas, a anunţat Departamentul de Stat, citat de CNN.

„Secretarul Blinken se va întoarce mâine (luni - n.r.) pentru consultări suplimentare cu liderii israelieni”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Blinken se află în prezent la Cairo, în cadrul unui turneu fără precedent în Orientul Mijlociu, pe care l-a început de urgenţă după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Şeful diplomaţiei americane a călătorit deja în Israel, precum şi în Iordania, Qatar, Bahrain, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Benjamin Netanyahu avertizează că Israelul este pregătit „să demoleze” Hamas

ACTUALIZARE 15.10 Israelul este pregătit să „demoleze” Hamas în Gaza, avertizează Netanyahu, transmite Sky News.

Cabinetul de urgență extins al Israelului s-a reunit pentru prima dată duminică, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că țara se pregătește să „demoleze Hamas” în Gaza.

„Lucrăm non-stop, ca o echipă și ca un front unit. Unitatea dintre noi dă un mesaj clar națiunii, dușmanului și lumii. Am văzut soldații noștri uimitori care sunt acum în prima linie. Ei știu că întreaga națiune este în spatele lor. Ei înțeleg scopul misiunii. Ei sunt gata să ia măsuri în orice moment pentru a învinge monștrii însetați de sânge care s-au ridicat împotriva noastră pentru a ne distruge. Hamas a crezut că ne vom destrăma. Vom dezmembra Hamas”, a mai spus premierul.

Întâlnirea, care a avut loc la sediul militar din Tel Aviv, a început cu miniștrii care au ținut un moment de reculegere în memoria a aproximativ 1.300 de israelieni uciși de la atacul Hamas de weekendul trecut.

Armata israeliană continuă să mute trupe spre Gaza

ACTUALIZARE 14.35 Potrivit BBC, soldații israelieni și blindatele continuă să avanseze lângă kibbutzul Nahal Oz.

Sirenele de raid aerian sună la Tel Aviv

ACTUALIZARE 14.15 Sirenele de raid aerian se aud în Tel Aviv, potrivit rapoartelor, transmite Sky News.

Armata israeliană avertizează cetățenii din regiune cu privire la posibile atacuri cu rachete.

Aceasta este a noua zi consecutivă în care sirenele sună, raportează Forțele de Apărare Israeliene (IDF).

Anunțul vine în timp ce armata israeliană se pregătește să lanseze o ofensivă asupra Fâșiei Gaza.

Papa Francisc cere coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe cei aflați sub asediu în Gaza

ACTUALIZARE 13.45 Papa Francisc a cerut duminică coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe cei aflați sub asediu în Gaza și și-a reînnoit apelul pentru eliberarea ostaticilor, transmite The Guardian.

„Cer cu tărie ca copiii, bolnavii, bătrânii, femeile și toți civilii să nu devină victime ale conflictului. Dreptul umanitar trebuie respectat, mai ales în Gaza”, a spus Suveranul Pontif în timpul discursului său săptămânal adresat mulțimii din Piața Sfântul Petru.

Papa Francesc a cerut ca marți să se țină o rugăciune și post pentru pace în Orientul Mijlociu.

Trupe speciale NATO, în Israel

ACTUALIZARE 13.35 Mai multe trupe speciale din principalele țări NATO au fost trimise în Israel, pentru recuperarea civililor.

Spitalele din Gaza vor rămâne fără combustibil „în două zile”

ACTUALIZARE 13.30 Medicii din Gaza avertizează că mii de oameni ar putea muri, deoarece spitalele pline de răniți rămân fără combustibil și provizii de bază, transmite Sky News.

Spitalele ar putea rămâne fără combustibil pentru generatoare în termen de două zile, potrivit ONU.

În spitalul Nasser, în orașul sudic Khan Younis, secțiile de terapie intensivă sunt pline de pacienți răniți, majoritatea copii sub vârsta de trei ani.

„Dacă combustibilul se termină, înseamnă că întregul sistem de sănătate va fi închis. Vorbim despre o altă catastrofă, o altă crimă de război, o tragedie istorică. Toți acești pacienți sunt în pericol de moarte dacă electricitatea este întreruptă”, a spus un medic.

Hussam Abu Safiya, șeful secției de pediatrie de la Spitalul Kamal Adwan, din nordul Fâșiei Gaza, a declarat că nu a evacuat în ciuda ordinelor israeliene.

Șapte nou-născuți sunt în terapie intensivă, conectați la ventilatoare, a spus el, adăugând: „Nu putem evacua, asta ar însemna moartea pentru ei și pentru alți pacienți aflați în grija noastră”.

Sirenele sună în localităţile de la graniţa Israelului cu Gaza

ACTUALIZARE 13.25 Alerte de avertizare pentru tiruri cu rachete au sunat duminică dimineaţă în mai multe oraşe de la graniţa cu Gaza, inclusiv la Sderot, care în prezent este evacuat înainte de o posibilă operaţiune terestră a armatei israeliene în Gaza, relatează Times of Israel.

În regiune se aud explozii fie de la impactul rachetelor, fie de la interceptarea de către sistemul de apărare antirachetă al Israelului.

O rachetă a lovit o casă din Sderot şi a provocat un incendiu, dar deocamdată nu sunt informaţii despre eventuale victime.

Marea majoritate a celor 30.000 de locuitori din Sderot au părăsit oraşul după o săptămână de tiruri cu rachete trase dinspre Fâşia Gaza, care au provocat numeroase pagube şi victime civile.

Primarul Alon Davidi a anunţat că statul va finanţa şederea locuitorilor din Sderot în hoteluri cel puţin pentru săptămâna următoare, potrivit Jerusalem Post.

Corespondență Digi24 la granița Israelului cu Fâșia Gaza. Imagini în exclusivitate cu evacuarea israelienilor

ACTUALIZARE 13.10 Este mobilizare uriașă la granița cu Fâșia Gaza. Marea invazie împotriva teroriștilor Hamas ar putea începe în orice moment. Cele mai noi informații transmise de Forțele armate vorbesc despre mai bine de 300.000 de militari reveniți în serviciu în ultima săptămână. Cristina Cileacu și Gabriel Necșulescu, trimișii speciali Digi24 în Israel, sunt acum aproape de granița cu Fâșia Gaza.

A expirat al treilea ultimatum de evacuare

ACTUALIZARE 13.05 A expirat al treilea ultimatum de evacuare. Oamenii au putut pleca între orele 10.00 și 13.00, printr-un singur coridor. În același timp, Israelul acuză Hamas că blochează coridoarele pentru civilii din Gaza.

De asemenea, sirenele sună în Israel și au loc noi bombardamente.

Summit european prin videoconferinţă convocat marţi

ACTUALIZARE 13:00 Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a convocat pentru marţi un summit prin videoconferinţă al liderilor celor 27 de ţări ale Uniunii Europene în urma declanşării războiului dintre Israel şi Hamasul palestinian, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Este de maximă importanţă ca, în conformitate cu tratatele şi cu valorile noastre, Consiliul European să definească poziţia noastră comună şi să stabilească o linie de conduită clară şi unificată care să reflecte complexitatea situaţiei actuale”, a declarat Charles Michel într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

Reuniunea prin videoconferinţă urmează să aibă loc marţi la orele 17.30 (15.30 GMT).

„Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian şi victimele atacurilor teroriste. Israelul are dreptul de a se apăra respectând deplin dreptul internaţional, în special dreptul internaţional umanitar”, a indicat responsabilul belgian.

„Scenele tragice care se desfăşoară în Fâşia Gaza din cauza asediului şi lipsei accesului la nevoile de bază, combinate cu distrugerea cauzată de bombardamentele importante, sunt un semnal de alarmă pentru comunitatea internaţională”, a adăugat el.

Preşedintele Consiliului European, care a cerut şi eliberarea imediată a ostaticilor aflaţi în mâinile Hamas, a subliniat că conflictul „are numeroase consecinţe, inclusiv pentru Uniunea Europeană”.

„Uniunea trebuie să depună eforturi pentru a oferi ajutor umanitar şi pentru a evita o escaladare regională a conflictului şi orice încălcare a dreptului umanitar", a îndemnat el.

Charles Michel a subliniat „importanţa căutării unei păci durabile bazată pe o soluţie cu două state, prin dublarea eforturilor în cadrul procesului de pace din Orientul Mijlociu”.

El a avertizat, de asemenea, împotriva „consecinţelor majore asupra securităţii” ţărilor europene ale conflictului care ar putea „exacerba tensiunile dintre comunităţi şi ar putea alimenta extremismul”. El a menţionat în cele din urmă „riscul unor valurilor migratorii către Europa”.

Cel puțin 279 de soldați israelieni au fost uciși

ACTUALIZARE 12.10 Armata israeliană a declarat că cel puțin 279 dintre soldații săi au fost uciși de când Hamas și-a lansat atacul pe 7 octombrie, transmite Sky News.

În total, peste 1.300 de israelieni au fost uciși.

De asemenea, Ministerul Sănătății din Gaza a declarat că 2.329 de palestinieni au murit.

126 de israelieni sunt ținuți ostatici în Gaza

ACTUALIZARE 12.00 Armata israeliană a declarat că cel puțin 279 dintre soldații săi au fost uciși începând cu 7 octombrie, când Hamas a lansat atacul surpriză. Numărul total al morților din Israel, inclusiv civili, este de peste 1.300, transmite BBC.

Într-o actualizare, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) spun că 126 de israelieni sunt ținuți ostatici în Gaza.

Anterior, Israelul a declarat că aproximativ 150 de persoane erau ținute captive în Gaza.

Israelul va începe operaţiuni militare „semnificative” în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona

ACTUALIZARE 11.40 Israelul va începe operaţiuni militare „semnificative” în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona, a anunţat CNN, citând Forţele de Apărare Israeliene (IDF).

Postul de televiziune a relatat că purtătorul de cuvânt al FDI, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a declarat că Israelul a fost foarte generos în a da „un avertisment amplu, mai mult de 25 de ore” pentru ca cei peste un milion de locuitori din Gaza din partea de nord a teritoriului dens populat să se mute spre sud.

„Nu pot să subliniez mai mult decât suficient pentru a spune că acum este momentul ca locuitorii din Gaza să plece. Luaţi-vă bunurile, mergeţi spre sud. Ţineţi la viaţa voastră şi nu cădeţi în capcana pe care Hamas v-o pregăteşte”, a afirmat el.

De asemenea, CNN l-a citat pe Conricus spunând că zona din jurul Fâşiei Gaza este plină de „sute de mii de unităţi de rezervă israeliene” care se pregătesc pentru diverse misiuni.

Americanii din Israel vor fi evacuați pe mare

ACTUALIZARE 11.30 Ambasada SUA în Israel a anunțat că cetățenii americani din Israel vor fi evacuați pe mare, transmite Sky News.

Evacuarea este oferită americanilor și rudelor lor apropiate din nordul Haifa în Cipru, luni.

Îmbarcarea urmează să înceapă la ora locală 8.00, a anunțat ambasada.

Aceasta avertizează că îmbarcarea se va desfășura în ordinea sosirii și se face pe o „bază limitată de spațiu”.

Atac cu rachete asupra unui sat din nordul Israelului de lângă Liban. O persoană a murit

ACTUALIZARE 10.55 O persoană a murit într-un atac cu rachete asupra unui sat din nordul Israelului de lângă Liban.

Canalul de televiziune Al-Manar al Hezbollah ar fi confirmat că rachetele au fost trase din Liban asupra satului israelian Shtula, iar medicii israelieni afirmă că o persoană a fost ucisă și alte trei au fost rănite, potrivit The Guardian.

Cel puțin 1.300 de israelieni au fost uciși 

ACTUALIZARE 10.50 Cel puțin 1.300 de israelieni au fost uciși și cel puțin 3.400 sunt răniți. Rămâne neclar câți ostatici deține Hamas în Gaza, transmite The Guardian.

În atacurile israeliene ulterioare asupra enclavei Fâșia Gaza, cel puțin 2.329 de palestinieni au fost uciși și peste 9.714 răniți. În plus, cel puțin 53 de persoane au fost raportate ucise în Cisiordania, iar peste 1.100 au fost rănite.

Zeci de mii de oameni din Gaza și-ar fi părăsit casele și s-au mutat spre sud în urma avertismentului de evacuare al Israelului, potrivit estimărilor biroului umanitar al ONU OCHA. 

Trei militanți Hamas care s-au infiltrat în Israel din Liban au fost uciși

ACTUALIZARE 10.40 Ramura grupului militant palestinian Hamas din Liban a confirmat că trei dintre membrii săi au fost uciși în timp ce se infiltrau în Israel din sudul Libanului sâmbătă dimineața, pe fondul unei escaladări a violenței transfrontaliere, potrivit BBC.

Grupul a spus că bărbații erau „capabili... să arunce în aer gardul de frontieră” și „să vizeze punctul de control de supraveghere și acces” din apropierea orașului Margaliot din nordul Israelului.

Acesta a spus că au fost vizați de avioane israeliene.

Sâmbătă, Forțele de Apărare Israeliene au declarat că au ucis „din aer” trei „teroriști” în acea zonă.

Britanicii din Gaza sunt îndemnați să se pregătească pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei din Egipt

ACTUALIZARE 10.30 Ministerul britanic de Externe le-a transmis cetățenilor britanici din Gaza să se pregătească în cazul în care punctul de trecere a frontierei Rafah în Egipt va fi deschis, potrivit BBC.

Punctul de trecere, în sudul Fâșiei Gaza, este în prezent singura cale de ieșire din teritoriu, Hamas controlând cine poate trece.

Negocierile pentru a permite cetățenilor străini să părăsească Gaza prin punctul de trecere continuă, Egiptul refuzând în prezent acest lucru până când Israelul permite unui convoi de camioane umanitare să intre în Gaza.

Soldații israelieni se adună lângă Gaza, înaintea ofensivei terestre

ACTUALIZARE 10.10 Armata israeliană spune că plănuiește un atac terestru, aerian și maritim, potrivit BBC.

Sâmbătă seara, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a vizitat trupele care se pregăteau pentru atac.

Înregistrările video îl arată într-o vestă antiglonț vorbind cu soldați puternic înarmați în așezările care au fost vizate de militanții Hamas în atacul de sâmbăta trecută, când s-au infiltrat în Israel.

„Ești pregătit pentru ceea ce urmează? Vor urma și altele”, spune el într-un videoclip.

Milioanelor de locuitori din Gaza li s-a spus să evacueze nordul regiunii, mulți fugind cu vehicule sau pe jos.

Un nou ultimatum dat de Israel

ACTUALIZARE 10.00 Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a anunțat că civilii din nordul Fâșiei Gaza pot pleca în sud începând cu ora 10.00 și până la ora 13.00, potrivit BBC.

Ei ar trebui să folosească o singură rută, de la Beit Hanoun spre Khan Yunis, adăugând că este o zonă sigură.

Organizația Mondială a Sănătății a condamnat ordinul de evacuare și spune că mutarea pacienților din spitale ar fi „o condamnare la moarte”.

Secretarul de stat american s-a întâlnit cu prinţul moştenitor saudit

ACTUALIZARE 9.50 Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avut duminică, la Riad, o întrevedere cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, a cărui ţară a suspendat discuţiile privind o eventuală normalizare a relaţiilor cu Israel, ţară atacată recent de mişcarea teroristă palestiniană Hamas, relatează AFP şi Reuters.

Blinken se află într-un turneu diplomatic regional după ce mişcarea Hamas a lansat în 7 octombrie un atac terorist de amploare împotriva localităţilor din sudul Israelului, ceea ce a declanşat o ripostă dură din partea armatei israeliene.

Violenţele s-au soldat până acum cu peste moartea a peste 1.300 de israelieni, majoritatea civili, şi a aproximativ 2.300 de palestinieni.

În luna septembrie, prinţul Mohammed bin Salman a apreciat că discuţiile privind o posibilă normalizare cu Israelul înregistrează progrese.

Arabia Saudită nu a recunoscut niciodată Israelul şi nu a aderat la Acordurile Abraham din 2020, negociate de SUA şi care au permis Bahreinului şi Emiratelor Arabe Unite, dar şi Marocului, să stabilească relaţii oficiale cu Israelul.

ONU spune că Gaza este împinsă „într-un abis”

ACTUALIZARE 9.45 Nu este clar în acest stadiu câți oameni se deplasează din nordul Fâșiei Gaza spre sud, dar, potrivit ONU, care operează în interiorul teritoriului, este „un exod”, transmite BBC.

Anterior, directorul de comunicare al UNRWA, Juliette Touma, a declarat pentru BBC: „Acesta este cel mai rău lucru pe care l-am văzut vreodată. Aceasta este Gaza împinsă într-un abis, se desfășoară o tragedie în timp ce lumea privește. Aceasta este Gaza.”

Ea a adăugat: „Potrivit colegilor de pe teren, există un exod. Oamenii pleacă. Cei care pot, cu mașinile lor, unii merg pe jos, alții cară saltele. Oamenii sunt îngroziți”.

Peste 2.300 de oameni au fost uciși în Gaza

ACTUALIZARE 9.40 Numărul persoanelor ucise în Gaza a depășit 2.300, potrivit autorităților, citate de BBC.

În total, 2.329 de palestinieni au fost uciși și 9.714 au fost răniți, potrivit Ministerului Sănătății.

Hamas încearcă să oprească evacuările civililor

ACTUALIZARE 9.35 Hamas încearcă să oprească evacuările civililor, susține armata israeliană, potrivit BBC.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, a declarat duminică dimineață că, în continuare, „Hamas împiedică în mod activ civilii să părăsească nordul Fâșiei Gaza spre sud” și acuză grupul de „lipsa oricărei valori pentru viața umană”.

Israelul a avertizat 1,1 milioane de palestinieni care trăiesc în nordul Fâșiei Gaza să evacueze spre sud înaintea unei ofensive terestre, iar mii au fugit cu vehicule sau pe jos. Hamas le-a spus palestinienilor să ignore ordinul.

Iranul ar putea interveni dacă Israelul continuă campania în Gaza

ACTUALIZARE 9.20 Jerusalem Post relatează că Iranul a trimis un mesaj privat Israelului, prin intermediul ONU, că ar putea interveni dacă Israelul îşi continuă campania militară în Gaza.

Raportul, preluat pentru prima dată de site-ul israelian de ştiri Walla, arată că Teheranul a avertizat asupra unor „consecinţe de anvergură” dacă bombardamentele Forţelor de Apărare ale Israelului în Gaza nu vor fi oprite, în timp ce diplomaţii lucrau febril pentru a împiedica escaladarea războiului dintre Israel şi Hamas într-un conflict regional care ar putea include Iranul şi gruparea militantă libaneză Hezbollah, scrie The Guardian,

Ministrul iranian de externe, Hossein Amir Abdollahian, s-a întâlnit sâmbătă la Beirut cu coordonatorul special al ONU pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, pentru a discuta situaţia.

Ulterior, Amirabdollahian s-a întâlnit cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, la Doha, în Qatar, iar cei doi au convenit să continue cooperarea pentru a atinge obiectivele grupului, a precizat Hamas într-un comunicat.

SUA trimit al doilea portavion „pentru a descuraja acţiunile ostile împotriva Israelului”

ACTUALIZARE 9.15 Statele Unite vor trimite al doilea portavion în estul Mării Mediterane „pentru a descuraja acţiunile ostile împotriva Israelului sau orice efort de extindere a acestui război în urma atacului Hamas”, a declarat sâmbătă secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, citat de AFP.

USS Eisenhower şi navele sale de escortă se vor alătura primului portavion desfăşurat în regiune în urma atacului sângeros al Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie, semnalând „angajamentul neclintit al Washingtonului faţă de securitatea Israelului şi hotărârea noastră de a descuraja orice actor statal sau non-statal care încearcă să escaladeze acest război”, a adăugat Lloyd Austin într-un comunicat.

În urma atacului lansat de mişcarea palestiniană Hamas asupra Israelului, secretarul american al Apărării a marţi anunţat că SUA vor muta mai aproape de Israel un grup naval, ce include portavionul USS Gerald R. Ford.

NYT: Israelul plănuieşte să trimită zeci de mii de soldaţi pentru a captura oraşul Gaza şi pentru a-i ucide pe liderii Hamas

ACTUALIZARE 9.10 Armata israeliană se pregăteşte să invadeze Fâşia Gaza în următoarele zile, zeci de mii de soldaţi având ordin să captureze oraşul Gaza şi să elimine actuala conducere a enclavei, potrivit a trei ofiţeri militari israelieni de rang înalt care au prezentat detalii neclasificate despre acest plan, scrie The New York Times (NYT).

Invazia a fost planificată iniţial pentru weekend, dar a fost amânată cu câteva zile, cel puţin în parte din cauza condiţiilor înnorate, care ar fi îngreunat sarcina piloţilor israelieni şi a operatorilor de drone de a oferi acoperire aeriană forţelor terestre, au declarat ofiţerii cu care a stat de vorbă NYT.

În plus faţă de infanterie, forţa de atac israeliană va include tancuri, genişti şi comandouri, au adăugat ofiţerii. Trupele terestre vor fi acoperite de avioane de război, elicoptere de luptă, drone aeriene şi artilerie care va fi folosită de pe uscat şi de pe mare.

Armata israeliană a anunţat că obiectivul său final este de a elimina ierarhia politică şi militară de la vârful Hamas, gruparea palestiniană care controlează Fâşia Gaza şi care a condus atacurile teroriste de săptămâna trecută din Israel, soldate cu 1.300 de morţi.

Acest asalt israelian ar urma să fie cea mai amplă operaţiune terestră a Israelului de la invadarea Libanului în 2006.

Operaţiunea riscă să blocheze Israelul în luni de lupte urbane sângeroase, atât la suprafaţă, cât şi în labirintul de tuneluri de sub oraşul Gaza.

Este o ofensivă tensionată pe care Israelul a evitat-o mult timp, deoarece implică lupte într-o fâşie de pământ îngustă şi înghesuită, populată de peste două milioane de oameni.

Oficialii israelieni au avertizat că Hamas ar putea ucide ostatici israelieni

Oficialii israelieni au avertizat că Hamas ar putea ucide ostatici israelieni, ar putea folosi civili pe post de scuturi umane şi au împânzit teritoriul cu bombe-capcană.

Rămâne incert ce va face Israelul cu oraşul Gaza, bastionul Hamas şi cel mai mare centru urban al enclavei, dacă îl va captura, sau ce anume vor să spună oficialii israelieni atunci când vorbesc despre distrugerea conducerii Hamas, scrie New York Times.

Hamas, considerat grup terorist de către Statele Unite şi Uniunea Europeană, este o mişcare socială de amploare, precum şi o miliţie care este adânc înrădăcinată în societatea din Gaza.

De asemenea, nu este clar dacă Hezbollah, miliţia libaneză mai mare susţinută de Iran, care este aliată cu Hamas şi care deţine o gamă vastă de rachete de precizie ghidate şi forţe terestre, va răspunde la o invadare a Fâşiei Gaza prin deschiderea unui al doilea front cu Israelul de-a lungul graniţei libaneze.

.Se crede că zeci de mii de oameni înarmaţi ai Hamas s-au adăpostit în sute de kilometri de tuneluri subterane şi buncăre sub oraşul Gaza şi în zonele înconjurătoare din nordul Gaza.

Liderii militari israelieni se aşteaptă ca Hamas să încerce să le împiedice avansul prin aruncarea în aer a unora dintre aceste tuneluri în timp ce israelienii avansează deasupra lor, precum şi prin explozia unor bombe amplasate la marginea drumurilor şi în clădiri.

Un oficial Hamas a declarat pentru NYT că luptătorii săi vor încerca să întindă ambuscade soldaţilor israelieni, ieşind din tuneluri în spatele lor, pentru a-i surprinde.

Pe de altă parte, potrivit oficialilor israelieni, regulile de angajare ale forţelor de apărare israeliene (IDF) sunt flexibilizate, astfel încât soldaţii vor putea trage mai uşor asupra suspecţilor.

Din cauza pagubelor de amploare provocate în oraşul Gaza de recentele lovituri aeriene israeliene, comandourile au primit în ultimele zile o pregătire suplimentară pentru a le ajuta să lupte în medii urbane pline de ruine, potrivit colonelului Golan Vach.

Obiectivul militarilor israelieni va fi „debarasarea de Hamas şi eliminarea liderilor săi după măcelul pe care l-au comis”

Obiectivul militarilor israelieni va fi „debarasarea de Hamas şi eliminarea liderilor săi după măcelul pe care l-au comis”, a declarat sâmbătă contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt principal al forţelor de apărare israeliene.

„Această organizaţie nu va mai conduce Gaza din punct de vedere militar şi politic”, a adăugat amiralul Hagari.

Un al doilea purtător de cuvânt militar a declarat că armata se concentrează în special pe uciderea lui Yahya Sinwar, cel mai înalt oficial al Hamas, ale cărui birouri, ca şi cele ale guvernului Hamas, se află în oraşul Gaza. Israelul îl consideră pe Sinwar responsabil pentru atrocităţile comise sâmbăta trecută împotriva israelienilor.

„Acest om este în vizorul nostru. Este ca şi mort. Vom ajunge la el”, a confirmat locotenent-colonelul Richard Hecht, un alt purtător de cuvânt al armatei.

Mulţi palestinieni spun că se tem că invazia va însemna o criză umanitară şi potenţial exil. Armata israeliană a declarat că încearcă să prevină pe cât posibil moartea civililor. Armata i-a avertizat pe palestinienii din oraşul Gaza să se îndrepte spre sudul teritoriului, care deocamdată nu va fi vizată de invazie. Sute de mii de persoane au ascultat acest apel, dar alţii - încurajaţi de Hamas - au rămas în casele lor.

Complexitatea invaziei este accentuată de faptul că se crede că Hamas îi ţine pe mulţi dintre ostaticii israelieni cu ei în buncărele şi tunelurile lor subterane. Analiştii militari israelieni spun că se tem că Hamas îi va folosi pe ostatici ca scuturi umane, creând o dilemă morală şi operaţională pentru Israel.

"Singura modalitate de a ajunge la ostatici este printr-o operaţiune terestră", a declarat Miri Eisin, fost ofiţer militar de rang înalt şi director al Institutului Internaţional pentru Contraterorism de la Universitatea Reichman din Israel. Dar dacă o astfel de operaţiune va avea loc, spune Miri Eisin, "teroriştii vor lua acei copii şi supravieţuitori ai Holocaustului pe post de capcane şi îi vor face să explodeze pentru a ne arăta că suntem cruzi".

Pe de altă parte, atât Israelul, cât şi Hamas sunt adepţi ai războiului psihologic şi s-ar putea să se angajeze în el atât prin ameninţări, cât şi prin scurgeri de informaţii pentru a obţine avantaje, mai ales că situaţia ostaticilor rămâne nerezolvată.

Guvernul israelian nu a decis încă dacă va recuceri şi sudul Fâşiei Gaza pe lângă oraşul Gaza

Guvernul israelian nu a decis încă dacă va recuceri şi sudul Fâşiei Gaza pe lângă oraşul Gaza, potrivit unuia dintre ofiţerii militari de rang înalt. Dar dacă sudul Gaza rămâne în afara controlului israelian, unii lideri Hamas ar putea rămâne în continuare în libertate.

Unii lideri militari şi politici doresc ca soldaţii israelieni să procedeze timp de 18 luni la operaţiuni de arestare din uşă în uşă, a declarat Nimrod Novik, fost diplomat israelian de rang înalt şi consilier pentru securitate al guvernului israelian.

„Alţii, cred, sunt mult mai sobri şi nu vorbesc despre distrugerea Hamas - ci mai degrabă despre privarea Hamas de capacitatea lor de a ne ameninţa”, a adăugat Novik.

Acest lucru ar putea implica îndepărtarea lansatoarelor de rachete, a tunelurilor şi a altor echipamente militare, dar, în esenţă, permiţând Hamas să continue ca mişcare socială, a explicat Novik.

Întrebarea cine va conduce Gaza după Hamas este, de asemenea, dificilă, mai spun analiştii. Israelul ar putea reafirma controlul direct asupra teritoriului, aşa cum a făcut-o din 1967 până în 2005, dar acest lucru ar implica guvernarea unei populaţii numeroase şi ostile.

Un plan discutat pe larg în prezent de diplomaţi, oficiali şi analişti presupune să se permită Autorităţii Palestiniene, care administrează părţi din Cisiordania, să preia din nou controlul asupra Gaza, după ce a fost forţată de Hamas să plece în 2007. Dar acest lucru ar risca să facă Autoritatea să pară o marionetă a Israelului, atrage atenţia Ibrahim Dalalsha, analist palestinian stabilit în Ramallah, Cisiordania.

„Ar veni pe un tanc israelian, în urma eradicării Hamas”, a menţionat Dalalsha.

29 de americani au murit şi 15 sunt daţi dispăruţi în atacurile Hamas

ACTUALIZARE 9.05 Douăzeci şi nouă de cetăţeni ai Statelor Unite au murit în atacuri ale Hamas în Israel, a confirmat sâmbătă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, citat de Reuters.

Anterior, 27 de morţi fuseseră confirmaţi în urma violenţelor.

Purtătorul de cuvânt a precizat că Statele Unite au cunoştinţă de 15 cetăţeni şi un rezident permanent legal care sunt de negăsit şi că „lucrează non-stop” pentru a stabili unde se află aceştia.

Statele Unite colaborează cu guvernul israelian în legătură cu fiecare aspect al crizei ostaticilor, inclusiv schimbul de informaţii, a precizat purtătorul de cuvânt.

Ministrul iranian de Externe s-a întâlnit în Qatar cu liderul Hamas

ACTUALIZARE 9.00 Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, s-a întâlnit sâmbătă cu ministrul iranian de Externe, în Qatar, unde au discutat despre atacul grupării militante palestiniene asupra Israelului „şi au convenit să continue cooperarea” pentru a atinge obiectivele grupării, a precizat Hamas într-un comunicat citat de Reuters.

În timpul întâlnirii lor din capitala Qatarului, Doha, ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a lăudat raidul Hamas de sâmbăta trecută ca fiind o „victorie istorică” ce a adus un regres ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene.

Iranul avertizează asupra unor „consecinţe de mare amploare”, dacă Israelul nu este oprit

ACTUALIZARE 8.55 Misiunea Iranului la Naţiunile Unite a avertizat sâmbătă că dacă „crimele de război şi genocidul” Israelului nu sunt oprite, atunci situaţia ar putea scăpa de sub control, iar consecinţele vor fi „de mare amploare”, relatează Reuters.

„Dacă crimele de război şi genocidul apartheidului israelian nu sunt oprite imediat, situaţia ar putea scăpa de sub control şi ar putea ricoşa cu consecinţe de anvergură, a căror responsabilitate revine ONU, Consiliului de Securitate şi statelor care conduc Consiliul spre o fundătură”, a postat pe X misiunea Iranului la ONU.

Avertismentul public a venit după ce site-ul Axios a relatat că Teheranul a transmis un mesaj Israelului, prin intermediul ONU: dacă va desfăşura o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, care este controlată de Hamas, atunci va trebui să fie tras la răspundere.

Israelul se pregătea sâmbătă să lanseze un asalt terestru împotriva Hamas în Fâşia Gaza, după ce le-a spus palestinienilor care trăiesc în acest teritoriu dens populat să fugă spre sud, către frontiera - închisă - cu Egiptul.

Israelul a jurat să anihileze Hamas ca represalii după atacul fără precedent al grupării islamiste palestiniene din urmă cu o săptămână, când Hamas a luat cu asalt oraşe israeliene, ucigând 1.300 de persoane şi luând zeci de ostatici - cel mai grav atac asupra civililor din istoria Israelului.

Avioanele şi artileria israeliană au supus deja Gaza celui mai intens bombardament pe care l-a văzut vreodată, punând enclava, în care locuiesc 2,3 milioane de palestinieni, sub un asediu total. Autorităţile din Gaza afirmă că peste 2.200 de persoane au fost ucise.

Statele Unite au depus eforturi pentru a ţine Iranul în afara conflictului,

Statele Unite au depus eforturi pentru a ţine Iranul în afara conflictului, iar diplomaţia internaţională mai largă s-a concentrat pe împiedicarea extinderii conflictului, în special în Liban, şi a declanşării unui război regional.

Gruparea Hezbollah din Liban, susţinută de Iran şi puternic înarmată, s-a confruntat de mai multe ori cu Israelul de cealaltă parte a graniţei libaneze în ultima săptămână, în cele mai grave confruntări de când au purtat un război de o lună în 2006.

Trimisul ONU pentru pace în Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, s-a întâlnit sâmbătă la Beirut cu ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian, a anunţat ONU. Abdollahian s-a întâlnit apoi cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, în Qatar, a relatat Al Jazeera TV.

Când a fost întrebat despre articolul din Axios, purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat: „Toate întâlnirile lui Wennesland au fost pentru a discuta despre eforturile diplomatice de eliberare a ostaticilor, de asigurare a accesului umanitar şi de prevenire a unei extinderi a conflictului în regiunea mai largă. Acest lucru include întâlnirile sale recente din Liban".

Misiunea Israelului la Naţiunile Unite a refuzat să comenteze relatarea Axios sau postarea Iranului pe reţelele sociale, precizează Reuters.

OMS: Evacuarea a mii de pacienţi spre sudul Fâşiei Gaza ar putea fi „echivalentul unei pedepse cu moartea”

ACTUALIZARE 8.50 Evacuarea forţată a mii de pacienţi din nordul Gazei către unităţile copleşite din sudul teritoriului ar putea fi „echivalentul unei pedepse cu moartea”, a avertizat sâmbătă seara Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, citată de Agerpres.

Armata israeliană a ordonat tuturor locuitorilor din nordul teritoriului, inclusiv bolnavilor şi răniţilor, să meargă în sud sud în perspectiva unei intervenţii terestre împotriva Hamas, la o săptămână după atacul sângeros declanşat de această grupare.

„OMS condamnă ferm ordinele repetate ale Israelului de a evacua 22 de spitale care tratează peste 2.000 de pacienţi din nordul Gazei”, a declarat agenţia ONU într-un comunicat, publicat la sediul său din Geneva.

A deplasa 2.000 de pacienţi în sudul Gazei, „unde unităţile de sănătate sunt deja la capacitatea maximă şi nu pot absorbi o creştere considerabilă a numărului de pacienţi, ar putea fi echivalentul unei pedepse cu moartea”, a subliniat OMS.

Citește continuarea AICI.

Încă un alt lider Hamas a fost ucis

ACTUALIZARE 8.30 Billal Al Kedra, comandantul unităţilor Hamas din Khan Younis, localitate din sudul Fâşiei Gaza, a fost ucis în loviturile aeriene israeliene efectuate sâmbătă seară, anunță Forţele de Apărare Israeliene (IDF, denumirea oficială a armatei israeliene) într-un comunicat. Acesta a condus atacurile teroriste asupra comunităților din sudul Nirim și Nir Oz weekendul trecut. Este al treilea lider Hamas ucis în ultimele zile.

De asemenea, au fost ucişi şi alţi terorişti din grupările Hamas şi Jihadul Islamic.

Aproximativ 35.000 de persoane s-au refugiat în principalul spital din Gaza

ACTUALIZARE 8.00 Aproximativ 35.000 de persoane s-au înghesuit în incinta principalului spital din oraşul Gaza, căutând refugiu înainte de aşteptata ofensivă terestră israeliană, spun oficialii medicali.

Mohammad Abu Selim, directorul general al spitalului Shifa - cel mai mare din Fâşia Gaza - a confirmat că o mulţime uriaşă s-a înghesuit în clădire şi în curtea exterioară, relatează Associated Press, citat de News.ro. Oamenii cred că acesta este singurul spaţiu sigur după ce casele lor au fost distruse şi au fost nevoiţi să fugă, a spus un oficial al Ministerului Sănătăţii, Dr. Medhat Abbas.

Un convoi umanitar este blocat în Egipt

ACTUALIZARE 7.20 În Egipt, un convoi de ajutor așteaptă de ore întregi să intre în Gaza prin trecerea Rafah, informează BBC.

În imagini se vede o coadă lungă de camioane care transportă provizii din Egipt și Turcia, care așteaptă în orașul Arish, lângă trecere.

În ultimele zile, punctul de control a fost închis din cauza bombardamentului aerian al Israelului asupra Fâșiei Gaza, care ar fi afectat partea palestiniană a trecerii.

Acest lucru a împiedicat oamenii să părăsească sau să intre în Gaza prin punctul de control. De asemenea, ajutorul a fost blocat la graniță, iar agențiile de ajutor au îndemnat autoritățile să-și lase convoaiele să treacă.

IDF: Israelul va începe operaţiuni militare "semnificative" în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona

ACTUALIZARE 7.00 Israelul va începe operaţiuni militare "semnificative" în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona, a anunţat CNN, citând Forţele de Apărare Israeliene (IDF).

Postul de televiziune a relatat că purtătorul de cuvânt al FDI, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a declarat că Israelul a fost foarte generos în a da "un avertisment amplu, mai mult de 25 de ore" pentru ca cei peste 1 milion de locuitori din Gaza din partea de nord a teritoriului dens populat să se mute spre sud, scrie News.ro.

"Nu pot să subliniez mai mult decât suficient pentru a spune că acum este momentul ca locuitorii din Gaza să plece. Luaţi-vă bunurile, mergeţi spre sud.Ţineţi la viaţa voastră şi nu cădeţi în capcana pe care Hamas v-o pregăteşte", a afirmat el.

De asemenea, CNN l-a citat pe Conricus spunând că zona din jurul Fâşiei Gaza este plină de "sute de mii de unităţi de rezervă israeliene" care se pregătesc pentru diverse misiuni.

Punctul de trecere dintre Gaza în Egipt „este deschis”, dar drumurile sunt „inoperabile”, spune ministrul egiptean de externe

ACTUALIZARE duminică, 15 octombrie, 00:04 - Trecerea Rafah dintre Gaza și Egipt este deschisă, dar bombardamentele aeriene au făcut ca drumurile din sudul Fâșiei Gaza să fie „inoperabile”, a declarat sâmbătă ministrul egiptean de externe Sameh Shoukry, pentru CNN.

Oficialul egiptean a spus că, dacă cetățenii străini din Gaza reușesc să ajungă și să treacă pe la Rafah, guvernul egiptean va ajuta la facilitarea zborurilor pentru reveni în țările lor de origine.

„Dacă toate procedurile se desfășoară în mod corespunzător, și documentele lor sunt verificate și acceptate în Gaza pentru a traversa, le vom oferi toate facilitățile în cooperare cu ambasadele lor pentru a-i duce la un punct de plecare”, a spus Shoukry.

Shoukry a spus că Egiptul a încercat să colaboreze cu Națiunile Unite pentru a trimite ajutor umanitar în Gaza, dar nu a primit autorizația pentru a face acest lucru.

Shoukry a cerut, de asemenea, protecția vieții civililor în conflict.

Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 14 octombrie 2023

Biden, convorbiri separate cu Netanyahu și Abbas

ACTUALIZARE 23:25 - Joe Biden a purtat astăzi convorbiri separate cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și cu președintele Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas, potrivit Sky News.

Netanyahu i-a mulțumit președintelui SUA pentru sprijinul său, și a spus că „unitatea și determinarea” sunt necesare pentru ca Israelul să-și atingă obiectivele.

De cealaltă parte, Abbas i-a spus lui Biden că „respinge complet” strămutarea palestinienilor din Gaza.

Președintele Biden a declarat sâmbătă că SUA lucrează cu guvernele israelian, egiptean și iordanian pentru „găsirea unei soluții pentru atenuarea consecințelor umanitare ale atacului Hamas”.

Contraamiralul Daniel Hagari, apeluri repetate pentru evacuare către sudul enclavei: Israelul va lovi „în curând” orașul Gaza

ACTUALIZARE 21: 40 - În ultimele ore, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a solicitat în mod repetat cetățenilor din Gaza să se îndrepte spre sudul enclavei, afirmând că o lovitură asupra orașului va avea loc „în curând”.

„Este pentru siguranța dumneavoastră personală”, a spus contraamiralul Daniel Hagari într-un mesaj difuzat la nivel național.

El nu a precizat însă când va începe ofensiva.

Contraamiralul Hagari a acuzat, de asemenea, Hamas că încearcă să folosească civili ca „scuturi umane”.

Declarațiile sale vin după ce armata israeliană a susținut că are dovezi că gruparea militantă a format un blocaj rutier pe o rută centrală, împiedicând oamenii să fugă spre sud.

Alarmele antiaeriene sună în Tel Aviv. Hamas a lansat rachete și asupra orașelor Ashkelon și Lakhish

ACTUALIZARE 21:23 - Sirenele antiaeriene sună în mai multe zone din Israel. Acolo au loc noi atacuri cu rachete lansate de Hamas.

Forțele de Apărare Israeliene au declarat că alarmele au pornit în Tel Aviv, precum și în orașele Ashkelon, Lakhish și în zona din apropierea Fâșiei Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Israelul admite că a „greșit” că nu a anticipat un atac masiv al Hamas

ACTUALIZARE 21:15 - Israelul a admis că serviciile de informații au „greșit” în ceea ce privește anticiparea atacului Hamas de weekendul trecut.

„Este greșeala mea și reflectă greșelile tuturor celor care fac evaluări, care adună informații”, a declarat consilierul pentru Securitate Națională a Israelului, Tzachi Hanegbi, într-o conferință de presă, relatează Agence France-Presse, citată de The Guardian.

„Am crezut cu adevărat că Hamas a învățat lecția” din ultimul său război major cu Israelul, din 2021, a adăugat Hanegbi.

El a spus că Israelul nu va negocia pentru ostatici cu Hamas. „Nu există nicio modalitate de a negocia cu un inamic pe care am jurat să-l distrugem”, a precizat Hanegbi.

Israelul spune că Hamas împiedică civilii să plece din nordul Gaza

ACTUALIZARE 21:00 - Forţele de Apărare ale Israelului au publicat o înregistrare video cu baraje rutiere şi afirmă că gruparea teroristă Hamas împiedică palestinienii să părăsească partea de nord a Fâşiei Gaza şi să se îndrepte spre sud, aşa cum au fost îndemnaţi înainte de o iminentă ofensivă israeliană, relatează Times of Israel.

Armata afirmă că a identificat sute de mii de palestinieni care se deplasează spre sud, dar mulţi dintre ei rămân blocaţi în trafic, din cauza barajelor rutiere ale Hamas.

Citiți AICI mai mult despre acest subiect.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Situația din Gaza este „disperată”, cu pacienți în spitale „supraaglomerate”

ACTUALIZARE 20:40 - Administratorul unei organizații caritabile care oferă ajutor palestinienilor a spus că este îngrijorat de personalul său din Gaza, în timp ce o ofensivă terestră israeliană se apropie cu repeziciune.

Richard Makepeace a declarat pentru Sky News că organizația este în legătură cu unii lucrători de acolo, dar nu cu toți.

Cei care au reușit să ia legătura cu mine spun că sunt situația este „disperată”.

„După cum mi s-a spus ultima dată, se adună din ce în ce mai mulți pacienți în spitale. Nu există spațiu în terapie intensivă. Nu există spațiu în ceea ce privește paturile de spital”.

Makepeace spune că va fi „imposibil” pentru spitale și alte instituții medicale să evacueze pacienții în sud, în principal din cauza drumurilor distruse.

„Sunt pacienţi care nu se pot mişca. Sunt bebeluşi în incubatoare, pacienţi în secţii de terapie intensivă. Cred că este foarte îndoielnic dacă acest lucru este considerat în ordine în raport cu regulile războiului și standardele umanitare internaționale”, a adăugat acesta.

Armata israeliană, pregătită pentru o ofensivă „coordonată”

ACTUALIZARE 19:40 - Armata israeliană a anunțat că este pregătită pentru o ofensivă „coordonată” - aeriană, terestră și navală în Gaza, relatează Sky News.

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au publicat o declarație în urmă cu puțin timp, spunând că se pregătesc să-și extindă operațiunile pe teren, potrivit BBC.

„IDF se pregătește pentru o ofensivă semnificativă” la care vor participa sute de mii de rezerviști.

În declarație nu a fost precizat momentul în care ar putea avea loc invazia. O ofensivă terestră în Fâșia Gaza este așteptată, fiind anunțată de Israel încă de când a cerut rezidenților din nordul Fâșiei Gaza să părăsească zona respectivă.

Armata spune că a pregătit o ofensivă „care implică forțe aeriene, maritime și terestre”.

„Echipamentul de luptă esențial a fost deja trimis” în locațiile relevante, iar „batalioanele și soldații IDF sunt dislocați strategic în toată țara”, se arată în comunicat.

IDF transmite că ofensiva va pune „un accent puternic pe o operațiune substanțială la sol”.

Comisia Europeană va tripla ajutorul umanitar pentru Gaza

ACTUALIZARE 19:25 - Comisia Europeană a anunțat sâmbătă după-amiază că va tripla ajutorul umanitar pentru Gaza. Decizia vine după ce UE s-a confruntat cu critici pentru mesajele contradictorii din partea unor oficiali, potrivit The Guardian.

Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a vorbit astăzi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

„Comisia va crește imediat pachetul actual de ajutor umanitar prevăzut pentru Gaza cu 50 de milioane de euro”, a spus Von der Leyen. „Acest lucru va aduce totalul la peste 75 de milioane de euro”.

Liderul Hamas: Palestinienii nu vor părăsi Gaza

ACTUALIZARE 19:05 - Liderul Hamas a spus că palestinienii nu vor părăsi Gaza sau Cisiordania, și nu vor pleca în Egipt, relatează Sky News.

Ismail Haniyeh, care conduce organizația teroristă palestiniană, a făcut aceste declarații în timpul unui discurs televizat.

„Decizia noastră este să rămânem în țara noastră”, a transmis el, în același discurs, un mesaj autorităților din Egipt.

Haniyeh acuză Israelul de comiterea unor „crime de război” în Fâşia Gaza, enclavă bombardată în ultimele zile de armata israeliană ca urmare a atacului terorist de amploare lansat în 7 octombrie de teroriştii Hamas contra sudului Israelului, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Atrocităţile israeliene constituie crime de război şi încălcări flagrante ale dreptului internaţional”, a susţinut Haniyeh într-o scrisoare deschisă adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

El a denunţat „asediul” impus Fâşiei Gaza de Israel şi a cerut Naţiunilor Unite să „facă presiuni” asupra Israelului pentru a permite „intrarea ajutorului umanitar şi a echipamentelor medicale”.

Germania cere Israelului să ia în considerare situația umanitară

ACTUALIZARE 18:43 - Ministrul de externe al Germaniei spune că răspunsul Israelului la atacurile Hamas ar trebui să includă situația umanitară din Gaza, relatează Sky News.

Annalena Baerbock a spus că există o „dilemă uriașă” care este „dificil de rezolvat”.

Palestinienii se înghesuie să fugă în sud la ordinele israeliene, dar drumurile sunt aglomerate, iar Gaza se confruntă și cu o acută lipsă a apei.

Declarațiile lui Baerbock au venit pe fondul discuțiilor cu omologii ei turci și egipteni la Berlin.

Autoritățile egiptene nu permit cetățenilor americani să intre în Egipt din Gaza, scrie presa locală

ACTUALIZARE 18:00 - Autoritățile egiptene nu permit sâmbătă cetățenilor americani și cetățenilor din alte țări să intre în Egipt prin punctul de trecere a frontierei Rafah, insistând că trecerea trebuie să faciliteze și ajutorul umanitar către Gaza, potrivit Alqahera News, un canal de știri egiptean local, citat de CNN.

Alqahera News este deținută de United Media Services din Egipt și este apropiată guvernului.

Acest lucru vine după ce Departamentul de Stat al SUA a trimis îndrumări palestinienilor-americani din Gaza, spunând că punctul de trecere a frontierei Rafah „poate fi deschis” sâmbătă după-amiază.

CNN a contactat oficialii egipteni pentru comentarii.

Un ofițer palestinian de la frontieră a declarat pentru CNN că plăci de beton au fost plasate la trecerea Rafah, blocând toate porțile de acces în Egipt.

În Gaza există aproximativ 500-600 de palestinieni-americani.

Un oficial înalt al Departamentului de Stat a declarat mai devreme că SUA este în legătură cu unii dintre ei, dar nu a spus câți au solicitat asistență pentru a pleca. Oficialul a mai spus că situația de la punctul de trecere a frontierei este în continuă schimbare.

„Trecerea frontierei pe la Rafah nu este sigură, se bombardează în zonă și nu există adăpost”

Punctul de trecere Rafah este locul prin care cetățeni occidentali încearcă să părăsească Gaza. Mohamed Aborjelaa, un creator de conținut de origine palestiniană, și-a petrecut ziua la trecerea dintre Egipt și Gaza.

El spune că aproximativ 500 de persoane care dețin pașapoarte străine au încercat să iasă din enclava palestiniană, fără succes.

„Trecerea frontierei în sine nu este sigură, sunt bombardamente și nu există adăpost. Oamenii au primit mesaje care le spuneau să fie acolo între orele 12:00 și 15:00, ora locală, dar în niciun moment în timpul acelei ferestre nu a fost deschisă trecerea”, a declarat Mohamed Aborjelaa pentru BBC.

La Rafah, încearcă să treacă în Egipt cetățeni americani, britanici, francezi, chinezi, elvețieni și suedezi. Cei mai mulți dintre ei au dublă cetăţenie, deţinând şi un paşaport palestinian.

„Unii dintre ei sunt în legătură cu ambasadele lor, și au fost îndemnați să se întoarcă la casele lor. Dar unii nu mai au locuințe unde să se întoarcă. „Este imposibil”.

„Mi-e frică să nu mor. Nu există apă, electricitate, internet. Sunt bombardamente peste tot și pur și simplu nu știu unde să merg. Unde ar trebui să merg?”, a spus o tânără care deține și pașaport britanic.

Netanyahu a vizitat militarii de la granița cu Fâșia Gaza: „Sunteți pregătiți? Se apropie etapa următoare”

ACTUALIZARE 17:50 - Pe rețelele sociale a apărut un videoclip în care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu este filmat în timp ce vizitează trupele de la granița cu Fâșia Gaza, potrivit Sky News.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În materialul video, Netanyahu îi întreabă pe militari dacă sunt pregătiți „pentru următoarea etapă”. „Se apropie etapa următoare”, le-a spus premierul.

El nu a oferit mai multe detalii în videoclip, unde se văd militarii infanteriști care răspund afirmativ.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

SUA îi sfătuiește pe americanii din Gaza să se îndrepte spre Rafah, punctul de trecere în Egipt

ACTUALIZARE 17:44 - Departamentul de stat american i-a sfătuit pe cetățenii americani din Gaza să se deplaseze spre sud, spre punctul de trecere al Porții Rafah cu Egiptul, în timp ce diplomații încearcă să negocieze o deschidere de cinci ore, pentru a permite civililor să iasă din enclava blocată, relatează The Guardian.

Un înalt oficial al departamentului de stat a spus că SUA „încearcă să faciliteze” un acord cu guvernele din regiune pentru a deschide poarta controlată de Egipt, potrivit CBS. La începutul acestei săptămâni, Egiptul a negat că a închis punctul de trecere, și a acuzat Israelul că blochează accesul în partea palestiniană cu bombardamente și lovituri aeriene.

„Am informat cetățenii americani din Gaza, cu care suntem în contact, că dacă cred că sunt în siguranță, ar putea merge spre de punctul de trecere a frontierei de la Rafah”, a declarat un purtător de cuvânt pentru CBS, adăugând că „există foarte puține informații cu privire la accesul prin punctul de trecere, se poate deschide doar pentru o perioadă limitată”.

Oficialul a spus că departamentul este „în legătură” cu un număr de 500-600 de cetățeni americani-palestinieni care și-au exprimat interesul să primească informații despre plecare” și a colaborat cu Egipt, Israel și Qatar pentru a deschide punctul de trecere a fronierei.

Cu toate acestea, oficialul a avertizat că „nu este clar deloc dacă Hamas va permite oamenilor să ajungă la Rafah”.

28 de medici palestinieni au fost uciși în atacurile aeriene israeliene

ACTUALIZARE 17:27 - Ministrul palestinian al Sănătăţii a declarat că începând de sâmbăta trecută 28 de medici au fost ucişi în atacurile aeriene israeliene, scrie Sky News.

Autoritățile din Gaza spun că peste 2.200 de oameni au fost uciși, inclusiv mulți copii, și alte mii au fost răniți în bombardamentele israeliene din Gaza, ca răspuns la atacurile Hamas.

Iranul afirmă că a discutat cu partenerii regionali toate scenariile posibile în conflictul Israel-Hamas

ACTUALIZARE 17:25 - Ministrul de externe iranian, Hossein Amirabdollahian, a reafirmat sprijinul Teheranului pentru grupările militante aliate din Orientul Mijlociu, chemând în acelaşi timp la o soluţie politică la actuala izbucnire de violenţă, transmite dpa, citată de Agerpres.

„Rezistenţa este capabilă să întreprindă singură orice acţiune şi are mijloacele să o facă”, le-a spus Amirabdollahian reporterilor sâmbătă la Beirut, în contextul temerilor că războiul s-ar putea extinde în regiune.

Ministrul iranian a declarat că o serie de scenarii au fost discutate în întâlniri cu lideri ai grupărilor aliate din regiune, şi că „toată lumea are scenarii pregătite şi toată lumea are degetul pe trăgaci”.

Amirabdollahian i-a emis din nou avertismente puternice Israelului şi a cerut ca bombardarea Fâşiei Gaza să înceteze.

Cu toate acestea, el a spus că Iranul vede spaţiu pentru diplomaţie. „Există încă o posibilitate pentru măsuri diplomatice, însă mâine va fi prea târziu: Aceste crime trebuie oprite imediat”, a declarat ministrul iranian.

Israel este inamicul declarat al Iranului de la Revoluţia islamică din 1979, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Teheranul şi-a extins legăturile politice şi militare în regiune începând din anii 1990, creând o „axă a rezistenţei” cu sprijinul unor miliţii şiite.

Amirabdollahian face în prezent vizite la aliaţii Iranului din regiune, iar vineri s-a aflat la Beirut, unde s-a întâlnit şi cu liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah.

Secretarul de stat american îi cere Chinei să-şi folosească influenţa în Orientul Mijlociu

ACTUALIZARE 17:20 - Secretarul de stat american Antony Blinken i-a cerut sâmbătă Chinei să-şi folosească influenţa pentru a calma situaţia din Orientul Mijlociu, informează AFP, citată de Agerpres.

Blinken, care se află în vizită în Arabia Saudită, a avut o „convorbire telefonică productivă” cu şeful diplomaţiei chineze Wang Yi, a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

În timpul dialogului, Wang Yi a declarat că Washingtonul ar trebui să „joace un rol constructiv şi responsabil” în conflictul dintre Israel şi Gaza.

„Statele Unite trebuie să joace în mod concret un rol constructiv şi responsabil, repunând pe masă chestiunea unei reglementări politice cât mai rapid posibil”, a spus demnitarul chinez, potrivit unui comunicat al MAE de la Beijing.

Atacul violent lansat în 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas asupra sudului Israelului s-a soldat cu moartea a peste 1.300 de israelieni, în cea mai mare parte civili, şi 3.200 de răniţi, în timp ce 120 de civili israelieni şi străini au fost luaţi ostatici şi duşi în Fâşia Gaza.

Luni, Israelul a impus un „asediu total” asupra Fâşiei Gaza, privată de atunci de aprovizionarea cu apă, electricitate şi alimente, şi pregăteşte o operaţiune terestră contra teroriştilor Hamas, ordonând populaţiei civile palestiniene să se îndrepte către sudul enclavei. 

Biden: SUA lucrează pentru a „crea condițiile necesare pentru a relua fluxul de asistență”

ACTUALIZARE 16:50 Președintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că Washingtonul lucrează pentru a „crea condițiile necesare pentru a relua fluxul de asistență și pentru a pleda pentru respectarea legii războiului”.

„Statele Unite colaborează cu guvernele Israelului, Egiptului, Iordaniei – și cu ONU – pentru a spori sprijinul și pentru a ușura consecințele umanitare ale atacului Hamas, pentru a crea condițiile necesare pentru a relua fluxul de asistență și pentru a pleda pentru respectarea legii războiului”, a transmis președintele SUA pe X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Hezbollah spune că a tras rachete și obuze de mortiere asupra Israelului

ACTUALIZARE 16:45 Hezbollah a declarat că, sâmbătă după-amiază, grupuri aparținând rezistenței islamice au atacat pozițiile sioniste din fermele Shaba'a ocupate de libanezi cu rachete și obuze de mortiere lovindu-și țintele cu precizie”, transmite The Guardian.

Mii de palestinieni au părăsit Gaza

ACTUALIZARE 16:40 Mii de palestinieni au continuat să părăsească nordul Fâșiei Gaza și să se înghesuie în școli, case și adăposturi improvizate deja aglomerate în sud, în timp ce loviturile aeriene israeliene lovesc teritoriul, transmite The Guardian.

Cetățenilor străini li s-ar putea permite să părăsească teritoriul sâmbătă, în cadrul unui acord convenit de Egipt, Israel și Statele Unite, au declarat înalți oficiali egipteni și americani.

Aproximativ 2,3 milioane de palestinieni sunt blocați în Gaza, după ce Israelul a închis toate punctele de trecere pe teritoriul său, iar Egiptul a declarat că nu va permite refugiaților să intre.

Aprovizionarea cu alimente, combustibil și apă s-a diminuat rapid sâmbătă, după ce Israelul a întrerupt toate deplasările în și din Gaza. Numărul morților în urma atacurilor aeriene, deja la niveluri fără precedent, a ajuns la peste 2.200. Aceasta a inclus 724 de copii și 458 de femei, a declarat sâmbătă Ministerul Sănătății din Gaza.

Protest în faţa Ministerului Apărării din Israel. Manifestanţii cer demisia lui Netanyahu

ACTUALIZARE 16:05 Un protest se desfăşoară sâmbătă în faţa Ministerului Apărării din Tel Aviv, fiind iniţiat de un membru al familiei uneia dintre persoanele ţinute ostatice de Hamas, căruia i s-au alăturat ulterior zeci de persoane, scrie Times of Israel, citat de News.ro.

Mulţi manifestanţi ţin pancarte cu numele şi fotografiile celor dispăruţi sau ţinuţi prizonieri în urma atacului masiv lansat de Hamas sâmbăta trecută, în urma căruia au fost ucise peste 1.300 de persoane, majoritatea civili.

Alţii flutură steaguri israeliene şi pancarte care spun că premierul Benjamin Netanyahu este responsabil pentru eşecul devastator al statului de a preveni atacul şi îi cer să demisioneze.

Ultimatumul dat de Israel a expirat

ACTUALIZARE 16:00 Ultimatumul dat de Israel a expirat. Civilii au putut plecat din nordul Fâșiei Gaza în intervalul orar 10:00 - 16:00, ora locală.

Hamas: Nouă prizonieri, uciși din cauza atacurilor aeriene israeliene

ACTUALIZARE 15:45 Hamas a raportat că nouă prizonieri au fost uciși în urma atacurilor aeriene israeliene din regiune peste noapte, transmite Sky News.

Patru dintre ostatici erau străini, potrivit rapoartelor.

Anterior, Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că numărul palestinienilor uciși în atacurile aeriene israeliene, în ultimele 24 de ore, a ajuns la 324 și alte 1.000 de persoane au fost rănite.

Un nou termen limită pentru evacuarea spitalului din Gaza

ACTUALIZARE 15:35 Societatea Semilunii Roșii din Palestina a primit un nou termen limită. Pacienții și personalul de la spitalul Al-Quds, din orașul Gaza, vor putea fi evacuați până la ora 16.00, transmite BBC.

Într-o declarație, postată pe X, Societatea Semilunii Roșii din Palestina (RPCS) spune că a fost dat un termen inițial de evacuare, până la ora 06:00, ora locală. Acesta a fost, apoi, revizuit până la prânz, înainte de a fi în cele din urmă schimbat în această după-amiază.

Cu toate acestea, RPCS a explicat că nu pot evacua spitalul.

Manifestații pro-palestiniene în Londra

ACTUALIZARE 15:15 Sute de oameni s-a adunat în centrul Londrei în semn de solidaritate cu palestinienii, transmite BBC.

Sute de oameni s-a adunat în centrul Londrei în semn de solidaritate cu palestinienii. FOTO: Profimedia Images
Sute de oameni s-a adunat în centrul Londrei în semn de solidaritate cu palestinienii. FOTO: Profimedia Images

Grupul, care se va îndrepta spre Whitehall, unde se află sediul guvernului britanic, este alcătuită din oameni de toate vârstele și mai multe familii cu copii. 

În imagini se poate observa și un steag palestinian uriaș, în timp ce organizatorii și protestatarii scandează: „Palestina liberă, liberă - ocupația este o crimă”.

Alții purtau bannere pe care scria: „Nu mai înarmați Israelul".

Numărătoare inversă până la expirarea ultimatului

ACTUALIZARE 14:45 Civilii mai au aproximativ o oră la dispoziție să părăsească nordul Fâșiei Gaza. Ultimatumul dat de Israel va expira la ora 16.00.

Qatarul și Arabia Saudită „resping categoric” evacuarea locuitorilor din Gaza

ACTUALIZARE 14:25 Qatarul și Arabia Saudită au declarat că resping categoric strămutarea forțată a palestinienilor în interiorul Fâșiei Gaza, după ce Israelul le-a cerut locuitorilor din Gaza să părăsească nordul teritoriului și să se îndrepte spre sud, transmite BBC.

O declarație a Ministerului de Externe din Qatar spune că solicită „ridicarea asediului Fâșiei Gaza și asigurarea protecției depline pentru civilii palestinieni în conformitate cu legile internaționale și umanitare”.

Remarci similare au fost postate pe X de către Ministerul de Externe saudit peste noapte.

De asemenea, a cerut furnizarea de ajutor și provizii medicale locuitorilor din Gaza, „mai ales că refuzarea acestor necesități de bază pentru a trăi în demnitate echivalează cu o încălcare a dreptului internațional umanitar”.

Mai mulți copii au fost uciși, după ce un convoi cu palestinieni a fost atacat

ACTUALIZARE 14:10 Mai mulți copii au fost uciși, după ce un convoi de vehicule care se îndrepta spre sudul Fâșiei Gaza a fost atacat vineri seară, transmite BBC.

BBC Verify a confirmat că lovitura a avut loc pe strada Salah-al-Din, una dintre cele două rute de evacuare din nordul Fâșiei Gaza spre sud.

Printre persoanele ucise se numără și copii.

Ministerul palestinian al Sănătății a declarat că 70 de persoane au fost ucise și dă vina pe Israel pentru atac.

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) declară că investighează, dar au precizat că dușmanii săi încearcă să împiedice civilii să părăsească nordul.

Oamenii rămân fără apă în Gaza

ACTUALIZARE 13:20 Peste două milioane de persoane din Gaza riscă să moară „de deshidratare severă”, a avertizat un organism al ONU, citat de Sky News.

Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat declară că nu au fost permise provizii umanitare în Gaza timp de o săptămână, pe fondul blocadei israeliene.

Apa se termină după ce uzina de apă din Gaza și rețelele publice de apă au încetat să funcționeze, spune UNRWA.

„Oamenii vor începe să moară de deshidratare severă, printre care copiii mici, bătrânii și femeile. Oamenii sunt acum forțați să folosească apă murdară din fântâni, crescând riscul bolilor transmise prin apă. Gaza se află, de asemenea, sub o pană de curent electric din 11 octombrie, afectând alimentarea cu apă. Trebuie să transportăm combustibil în Gaza acum. Combustibilul este singura modalitate prin care oamenii pot avea apă potabilă sigură. Apa este acum ultimul colac de salvare rămas”, mai transmite UNRWA.

Aproape un milion de persoane au fost strămutate într-o singură săptămână.

Încă un comandant al Hamas a fost ucis

ACTUALIZARE 13:10 Comandantul Hamas care a condus atacul asupra sudului Israelului a fost ucis, transmite BBC.

Forțele de Apărare ale Israelului spun că au ucis un comandant al forțelor de comando ale Hamas, care a condus atacul criminal asupra sudului Israelului de săptămâna trecută.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Armata israeliană a declarat că Ali Qadhi a fost ucis într-un atac cu dronă.

Iranul avertizează că intrarea Hezbollah în război ar fi un „cutremur uriaş” pentru Israel

ACTUALIZARE 13:00 Ministrul iranian de Externe a cerut Israelului să înceteze atacurile asupra Fâşiei Gaza, avertizând că războiul s-ar putea extinde şi în alte părţi ale Orientului Mijlociu dacă mişcarea Hezbollah din Liban, susţinută de Teheran, s-ar alătura bătăliei, ceea ce ar face ca Israelul să simtă „un cutremur uriaş”, relatează Times of Israel, citată de News.ro.

Hossein Amirabdollahian, aflat în vizită la Beirut, a spus presei că gruparea libaneză Hezbollah ia în considerare toate scenariile unui război, iar Israelul ar trebui să înceteze atacurile asupra Gaza cât mai curând posibil.

Amirabdollahian s-a întâlnit vineri cu liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, care l-a informat cu privire la condiţiile mişcării din Liban, considerate, de asemenea, teroriste.

Citește continuarea AICI

Victimele atacului Hamas

ACTUALIZARE 12:45 Atacul de săptămâna trecută al Hamas asupra Israelului s-a soldat cu peste 1.300 de morți. Agenția de știri AFP a întocmit o listă cu peste 100 de străini care au fost confirmați morți, dispăruți sau luați ostatici, pe baza informațiilor furnizate de autorități, potrivit BBC.

  • SUA: 27 de morți
  • Thailanda: 24 de morți
  • Franța: 15 morți
  • Nepal: 10 morți
  • Argentina: Șapte morți
  • Ucraina: Șapte morți
  • Rusia: Patru morți
  • Marea Britanie: Patru morți
  • Chile: Patru morți
  • Austria: Trei morți
  • Belarus: Trei morți
  • Canada: Trei morți
  • China: Trei morți
  • Filipine: Trei morți
  • Brazilia: Trei morți
  • Peru: Doi morți
  • România: Doi morți
  • Australia, Azerbaidjan, Cambodgia, Irlanda, Portugalia, Spania, Elveția, Columbia, Paraguay: Un mort
  • Germania, Mexic: Mai mulți ostatici luați
  • Italia, Paraguay, Sri Lanka, Tanzania: Mai mulți dispăruți

Israelul și Egiptul spun că cetățenii americani pot fi evacuați din Gaza

ACTUALIZARE 12:40 Cetățenii americani vor putea părăsi Gaza prin punctul de trecere a frontierei Rafah în Egipt, a declarat un oficial american, potrivit BBC.

Punctul de trecere va fi deschis astăzi între orele 12:00 și 17:00, ora locală, în urma unui acord între guvernele israelian și egiptean.

Nu este încă clar dacă Hamas, care controlează Gaza, va permite cetățenilor americani să părăsească teritoriul.

Cel puțin 2.215 morți și 8.714 răniți în Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 12:25 Cel puțin 2.215 persoane au fost ucise în Gaza începând de sâmbăta trecută, a declarat Ministerul palestinian al Sănătății în ultimul său raport, potrivit Sky News.

Alți 8.714 au fost răniți în zonă.

1.300 de israelieni au fost uciși în acest conflict până acum, în timp ce 120 de persoane sunt ținute ostatice de Hamas, spune Israelul.

Între timp, 54 de persoane au fost ucise și alte 11 au fost rănite în Cisiordania.

Arabia Saudită suspendă discuţiile privind o eventuală normalizare cu Israelul

ACTUALIZARE 12:15 Arabia Saudită a decis să suspende discuţiile privind o eventuală normalizare a relaţiilor cu Israelul, în plin război între acesta şi Hamas, a declarat sâmbătă, pentru AFP, o sursă apropiată guvernului saudit, citată de Agerpres.

Regatul „a decis să suspende discuţiile privind o eventuală normalizare a relaţiilor cu Israelul şi i-a informat despre aceasta pe responsabilii americani”, a indicat sursa, în timp ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se află la Riad în cadrul unui turneu regional.

Eforturile depuse în ultimele luni de administraţia americană pentru a încuraja o apropiere între Israel şi Arabia Saudită au fost puse în pericol de războiul dintre Israel şi Hamas, declanşat pe 7 octombrie de un atac surpriză şi de o amploare fără precedent al mişcării islamiste palestiniene în teritoriul israelian.

Vineri, în timp ce mii de palestinieni se refugiau din nordul Fâşiei Gaza după un ordin al armatei israeliene, Riadul a declarat că respinge „categoric” orice deplasare de populaţie în Gaza şi a condamnat bombardarea unor „civili fără apărare”.

După o vizită de solidaritate în Israel şi deplasări în mai multe ţări arabe, Antony Blinken a sosit vineri seară în Arabia Saudită. În cursul turneului, el a pus accentul pe necesitatea protejării civililor palestinieni, subliniind în acelaşi timp dreptul Israelului la autoapărare.

324 de palestinieni au fost uciși în atacuri aeriene, în ultimele 24 de ore 

ACTUALIZARE 12:10 Numărul palestinienilor uciși în atacurile aeriene israeliene din ultimele 24 de ore a ajuns la 324, relatează Ministerul Sănătății din Gaza, potrivit Reuters, citată de Sky News.

Alte 1.000 de persoane au fost rănite de atacurile aeriene.

ONU: Peste 1.300 de clădiri, complet distruse în Fâşia Gaza

ACTUALIZARE 12:00 Peste 1.300 de clădiri au fost complet distruse în Fâşia Gaza, a anunţat sâmbătă Biroul de coordonare a afacerilor umanitare al ONU (OCHA), după o săptămână de bombardamente israeliene intense, transmite AFP, citată de Agerpres.

Potrivit agenţiei ONU, 5.400 de locuinţe „au fost distruse”, iar alte aproape 3.750 sunt atât de avariate, încât au devenit nelocuibile.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că loviturile în curs împotriva Gazei nu sunt decât „începutul” ripostei la atacul sângeros al Hamas de sâmbăta trecută.

Ministerul Sănătăţii palestinian a anunţat că cel puţin 1.900 de locuitori ai Fâşiei, în majoritatea lor civili şi printre care peste 600 de copii, au fost ucişi de loviturile israeliene asupra enclavei dens populate.

„Potrivit Ministerului Lucrărilor Publice din Gaza, 1.324 de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, cuprinzând 5.540 de locuinţe, au fost distruse”, a indicat OCHA.

ONU înregistrează numărul de persoane deplasate de la domiciliul lor în Fâşia Gaza, ajuns la peste 423.000 la sfârşitul zilei de joi.

Israelul a prevenit 1,1 milioane de locuitori din nordul enclavei să se deplaseze de urgenţă spre sud, ordin ce previzionează o ofensivă terestră.

Vineri la ora 18.00 GMT, OCHA „estima că zeci de mii de persoane au fugit”.

Alerte aeriene în centrul Israelului

ACTUALIZARE 11:50 Noi alerte aeriene în zona centrală a Israelului.

Amenințare de atac aerian a fost în mai multe localități aflate în apropierea Fâșiei Gaza.

Șapte palestinieni, uciși de un atac aerian

ACTUALIZARE 11:40 Șapte palestinieni au fost uciși astăzi de un atac aerian israelian asupra unei case din centrul Fâșiei Gaza, transmite Sky News.

Palestinienii încearcă să fugă, după ce Israelul a ordonat evacuarea a aproape jumătate din populație spre sud și a efectuat incursiuni înaintea unei ofensive terestre.

Armata israeliană anunţă că mai mulţi „terorişti” au fost ucişi într-o tentativă de infiltrare dinspre Liban

ACTUALIZARE 11:30 Mai mulţi „terorişti” au fost ucişi sâmbătă dimineaţa în cursul unei tentative de infiltrare în Israel dinspre Liban, dejucată de armata israeliană, a anunţat un purtător de cuvânt al acesteia, transmit AFP şi dpa, citate de Agerpres.

„Soldaţi ai armatei israeliene au identificat acum câteva ore un comando terorist care încerca să pătrundă pe teritoriul israelian plecând din Liban. O dronă a luat ca ţintă acest comando şi a ucis mai mulţi terorişti”, a indicat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

Vineri seara, un jurnalist al agenţiei Reuters a fost ucis şi alţi câţiva ai altor media, printre care doi ai AFP, au fost răniţi într-un bombardament la marginea satului Alma el-Shaab, în sudul Libanului, ţinta unor obuze israeliene, potrivit unor surse de securitate libaneze.

Regiunea frontalieră este scena unor confruntări regulate de aproape o săptămână, dar operaţiunile rămăseseră limitate, la fel ca bombardamentele israeliene asupra periferiilor satelor de frontieră din sudul Libanului.

Fost ambasador al Israelului în România: „Tot ce se întâmplă în Israel o să se întâmple și în Europa, dacă nu se vor lua măsuri ferme”

ACTUALIZARE 11:25 Trimișii speciali Digi24 în Israel, Cristina Cileacu și Gabi Necșulescu, au stat de vorbă cu David Saranga, fost ambasador al Israelului în România, în piața Dizengoff, din inima Tel Aviv-ului.

Fostul amabsador spune că armata israeliană va face tot posibilul pentru ca Hamas să plece din Fâșia Gaza. David Saranga avertizează: „Războiul abia a început! Tot ce se întâmplă în Israel o să se întâmple și în Europa, dacă nu se vor lua măsuri ferme și împotriva altor grupări teroriste de pe glob”.

Citește continuarea AICI

Imagini cu momentul în care teroriștii Hamas au năvălit la „Festivalul Groazei”. Au tras în toalete, ca să ucidă tinerii

ACTUALIZARE 11:20 Au apărut noi imagini cu momentul în care teroriștii Hamas au năvălit la festivalul de muzică unde au ucis 260 de oameni, sâmbăta trecută. Filmările, făcute chiar de militanți, sunt din primele momente în care au ajuns la fața locului.

Primele ținte în care au tras au fost toaletele în care bănuiau teroriștii că s-ar ascunde tinerii veniți la festival. Teroriștii Hamas au primit ordin să ucidă civili. Informația apare într-un document din protocolul de luptă, obținut de jurnaliștii unui post de televiziune israelian. Potrivit textului, militanții palestinieni au fost instruiți să ucidă cât mai mulți oameni, iar pe supraviețuitori să-i ia prizonieri.

Citește continuarea AICI

Josep Borrell: Lumea a eşuat lamentabil în eforturile de a pune în aplicare soluţia cu două state pentru israelieni şi palestinieni

ACTUALIZARE 11:15 Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă, în cursul unei vizite la Beijing, că lumea a eşuat în eforturile de a pune în aplicare soluţia cu două state pentru israelieni şi palestinieni, transmite dpa.

'Lumea a eşuat lamentabil', a afirmat Borrell, arătând că, în 30 de ani, nu existat un succes în ce priveşte soluţia cu două state.

El a admis de asemenea că, deşi obiectivul dezirabil pentru israelieni şi palestinieni este cel a două state separate, acesta nu va rezolva conflictul actual declanşat săptămâna trecută.

Borrell a discutat în capitala chineză cu ministrul de externe Wang Yi despre probleme de securitate internaţionale.

Un lider Hamas a fost ucis într-un raid al aviației israeliene

ACTUALIZARE 09:27 Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că au ucis un membru de rang înalt al grupării teroriste Hamas într-un raid aerian efectuat în Fâşia Gaza în cursul nopţii. Este vorba de şeful forţelor aeriene al Hamas, potrivit Times of Israel.

Lovitura, care a vizat un sediu din care gruparea teroristă îşi gestiona activitatea aeriană, l-a ucis pe Murad Abu Murad, şeful dispozitivului aerian al Hamas, potrivit IDF, citate de News.ro.

Armata israeliană afirmă că Abu Murad "a jucat un rol important în dirijarea teroriştilor în timpul masacrului" de la sfârşitul săptămânii trecute, ce a inclus atacatori care au intrat în Israel din aer, folosind deltaplane.

Israelul anunță că civilii din Gaza pot folosi două rute de evacuare, în intervalul 10:00 - 16:00

ACTUALIZARE 09:15 Armata israeliană a publicat un mesaj în limba arabă pe rețeaua X/Twitter, în care le cere civililor din Gaza să folosească două rute pentru a se îndrepta în sud.

IDF a spus că aceste rute pot fi folosite în intervalul orar 10:00 - 16:00, ora locală de către civilii palestinieni, „fără a avea de suferit”.

Hamas încearcă să-i oprească pe civili palestinieni care vor să părăsească zonele populate din nordul Fâșiei Gaza și îi transformă în „scuturi umane”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF), locotenent-colonelul Jonathan Conricus, informează CNN.

Israelul a cerut celor 1,1 milioane de civili care locuiesc în orașul Gaza, aflat în nordul Fâșiei Gaza, să se deplaseze în zonele din sudul Fâșiei.

IDF: „Obiectivul nostru e dezmembrarea Hamas”

ACTUALIZARE 08:41 Militarii israelieni sunt „în formație” în jurul întregii Fâșii Gaza și gata pentru „următoarea fază a operațiunii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, citat de BBC.

„Obiectivul nostru e foarte clar, faza finală a acestui război este să dezmembrăm Hamas și capacitatea sa militară și să schimbăm situația în mod fundamental astfel încât Hamas să nu mai aibă niciodată posibilitatea de a provoca niciun fel de rău civililor sau soldaților israelieni”, a spus purtătorul de cuvânt al IDF.

Sursa citată a mai spus că militarii israelieni au avut o „scurtă luptă” cu gherilele Hezbollah, în nordul Israelului, la granița cu Libanul, unde situația rămână „încordată”.

„Luptătorii Hezbollah au tras cu rachete antitanc, a fost o luptă scurtă dar în cele din urmă situația a revenit la calm. Hezbollah a lansat drone asupra israelienilor și a tras cu rachete antiaeriene împotriva aviației israeliene”.

Armata israeliană: „Încercăm să nu lovim civilii”

ATUALIZARE 07:35 Purtătorul de cuvânt al Forţelor armate ale Israelului Jonathan Conricus a afirmat că civilii palestinieni din Gaza nu sunt duşmanii statului evreu şi că armata încearcă să nu lovească civili sau infrastructura civila, relatează BBC.

El a afirmat că există lucruri pe care doreşte ”să le clarifice, să le sublinieze şi să le facă pe deplin clare”.

„Civilii palestinieni din Gaza nu sunt duşmanii noştri şi nu îi ţintim ca atare”, a declarat Conricus, citat de News.ro.

„Încercăm să facem ceea ce trebuie, încercăm să evacuăm civili pentru a minimiza riscul pentru ei”, a precizat el.

„Este extrem de trist şi regretabil că atât de multe instituţii de presă se concentrează pe acţiunile noastre, în loc să pună responsabilitatea entităţii care guvernează Fâşia Gaza şi anume Hamas”, a continuat purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene.

El continuă spunând: "Toate acestea sunt opera Hamas - noi răspundem la situaţie. Încercăm să nu lovim civilii sau infrastructura lor".

Potrivit autorităţilor palestiniene, aproape 2.000 de oameni au fost ucişi în bombardamentele lansate de Israel în Fâşia Gaza de la atacul Hamas de acum o săptămână.

Mai multe cadavre ale ostaticilor israelieni, recuperate în urma raidurilor

ACTUALIZARE 07:25 Trupuri ale unora dintre israelienii capturaţi de Hamas în timpul atacului desfăşurat în urmă cu o săptămână au fost recuperate de armata israeliană în timpul unui raid terestru în Gaza, vineri, relatează ziarele israeliene, citate de BBC.

Haaretz şi Jerusalem Post spun că Forţele armate ale Israelului au găsit un număr nespecificat de cadavre, aducându-le înapoi pe teritoriul israelian şi au găsit obiecte aparţinând unor persoane dispărute.

Unităţi de infanterie şi blindate au luat parte la raidul în timpul căruia o celulă Hamas care a lansat rachete antitanc asupra teritoriului israelian a fost „eliminată”, spune Jerusalem Post.

Forţele armate israeliene au transmis doar că soldaţii au adunat dovezi care vor ajuta la localizarea ostaticilor.

Zeci de mii de persoane şi-au părăsit casele din Gaza vineri

ACTUALIZARE 07:15 Zeci de mii de persoane şi-au părăsit casele din Gaza vineri, după ce armata israeliană a avertizat peste un milion de oameni care locuiesc la nord de Wadi Gaza să se deplaseze spre sud, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA)

Înainte de avertisment, peste 400.000 de palestinieni au fost strămutaţi în interior, se adaugă în declaraţia citată de news.ro. De asemenea, Programul Alimentar Mondial (WFP) a declarat că a distribuit vineri alimente pentru 135.000 de persoane aflate în adăposturi din Gaza, dar a avertizat că „rezervele umanitare se epuizează”.

OCHA a adăugat că majoritatea oamenilor din Gaza nu au acum acces la apă.

„Ca o ultimă soluţie, oamenii consumă apă din fântânile agricole, declanşând îngrijorări serioase cu privire la răspândirea bolilor transmise prin apă”, se arată în comunicat.

Armata Israelului a informat Naţiunile Unite, vineri dimineaţă, că 1,1 milioane de palestinieni din Gaza ar trebui să fie relocaţi în sudul enclavei în următoarele 24 de ore.

Autoritatea Hamas care se ocupă de refugiaţi a făcut apel la locuitorii din nordul teritoriului să "rămână neclintiţi în casele lor şi să rămână fermi în faţa acestui război psihologic dezgustător purtat de ocupant".

Șeful ONU spune că ordinul de evacuare impus de Israel este „pur și simplu imposibil”

Zeci de mii de persoane şi-au părăsit casele din Gaza vineri, după ce armata israeliană a avertizat peste un milion de oameni care locuiesc la nord de Wadi Gaza să se deplaseze spre sud, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA)

Înainte de avertisment, peste 400.000 de palestinieni au fost strămutaţi în interior, se adaugă declaraţia.

De asemenea, Programul Alimentar Mondial (WFP) a declarat că a distribuit vineri alimente pentru 135.000 de persoane aflate în adăposturi din Gaza, dar a avertizat că „rezervele umanitare se epuizează”.

OCHA a adăugat că majoritatea oamenilor din Gaza nu au acum acces la apă.

„Ca o ultimă soluţie, oamenii consumă apă din fântânile agricole, declanşând îngrijorări serioase cu privire la răspândirea bolilor transmise prin apă”, se arată în comunicat.

Armata Israelului a informat Naţiunile Unite, vineri dimineaţă, că 1,1 milioane de palestinieni din Gaza ar trebui să fie relocaţi în sudul enclavei în următoarele 24 de ore.

Autoritatea Hamas care se ocupă de refugiaţi a făcut apel la locuitorii din nordul teritoriului să "rămână neclintiţi în casele lor şi să rămână fermi în faţa acestui război psihologic dezgustător purtat de ocupant".

ACTUALIZARE sâmbătă, 14 octombrie, 00:20 - Secretarul general al ONU, António Guterres, a avertizat că situația din Gaza a atins „un nou nivel periculos” și a cerut acces umanitar imediat pentru a permite aprovizionarea cu combustibil, alimente și apă.

„Chiar și războaiele au reguli”, a spus Guterres reporterilor vineri.

Dreptul internațional umanitar și drepturile omului trebuie respectate. Civilii trebuie protejați și nu trebuie folosiți niciodată ca scuturi.

El a spus că ordinul de evacuare dat de armata israeliană este „extrem de periculos - și, în unele cazuri, pur și simplu nu este posibil”.

Guterres a făcut un apel la toate părțile implicate „și la cei care au influență asupra lor” să facă tot posibilul pentru a permite accesul umanitar în Fâșia Gaza asediată, să fie eliberați imediat toți ostaticii și să fie protejeze civilii.

Comentariile sale au venit în vreme ce Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit vineri pentru a discuta despre războiul dintre Israel și Hamas.

Cronologia evenimentelor de vineri, 13 octombrie 2023

Armata israeliană a prelungit ultimatumul pentru spitalul din Gaza

ACTUALIZARE 23:22 Forțele armate israeliene au anunțat prelungirea ultimatumului de evacuare pentru spitalul din Gaza până la ora 6 A.M.

Spitalul Al Awda mai are puțin peste șase ore să-și evacueze personalul și pacienții, într-o posibilă sugestie că operațiunea israeliană în Gaza va începe în timpul zilei de sâmbătă.  

„Evacuarea pacienților rămâne o chestiune complicată”, a transmis organizația umanitară Medici Fără Frontiere, în urma anunțului IDF.

Joe Biden a vorbit cu familiile americanilor răpiți de Hamas

ACTUALIZARE 23:19 Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a vorbit, vineri, cu familiile americanilor dispăruți după atacul Hamas de sâmbătă trecută.

Liderul de la Casa Albă a spus că familiile „suferă în agonie” fără să știe ce li s-a întâmplat celor dragi. El a mai spus că și-a luat angajamentul în fața fiecăruia dintre ei să facă „tot ce este posibil pentru revenirea americanilor dispăruți la familiile lor”.

„Muncim non-stop pentru a obține eliberarea americanilor luați prizonieri de Hamas, nu ne vom opri până ce nu îi vom aduce pe toți acasă”, a spus președintele Biden.

Jurnalist Reuters, ucis în schimburile de focuri de la granița israeliano-libaneză

ACTUALIZARE 23:02 Un jurnalist al agenţiei de presă britanice Reuters a fost ucis, iar alţi şase de la alte organizații de presă internaţionale au fost răniţi în în timp ce relatau mediatic despre schimburile de foc de la graniţa israeliano-libaneză.

„Suntem profund întristaţi să aflăm că Issam Abdallah, cameramanul nostru, a fost ucis”, a declarat un purtător de cuvânt al Reuters. El făcea parte dintr-o echipă Reuters din sudul Libanului care asigura o transmisiune video în direct, indică agenţia într-un comunicat.

Agenţia a adăugat că alţi doi jurnalişti de la Reuters, Thaer Al-Sudani şi Maher Nazeh, au fost răniţi.

Canalul Al-Jazeera, cu sediul la Doha, a confirmat că un reporter şi cameramanul postului de televiziune din Qatar s-au numărat, de asemenea, printre persoanele rănite.

Bombardamentele au rănit, de asemenea, doi jurnalişti de la agenţia franceză de ştiri AFP, a declarat o sursă din cadrul agenţiei, conform dpa.

Tirurile au avut loc în zona Alma al Shaab, în sudul Libanului.

Anterior, surse de securitate şi un corespondent al AFP aflat la faţa locului au comunicat că armata israeliană a bombardat, vineri, periferiile mai multor localităţi de graniţă în sudul Libanului, după o explozie la gardul de frontieră între cele două ţări.

La scurt timp după bombardament, gruparea şiită Hezbollah a anunţat într-un comunicat că „Rezistenţa islamică, ca răspuns la atacurile israeliene în apropierea mai multor oraşe din sudul Libanului, a vizat Al-Abad, Misqvam şi Ramieh cu arme directe şi adecvate, realizând lovituri precise”.

Israelul a dat spitalului din Gaza două ore pentru evacuare. Medici Fără Frontieră condamnă decizia

ACTUALIZARE 22:22 Israelul a dat spitalului Al Awda din Gaza doar două ore pentru evacuare, conform organizației Medici Fără Frontiere, care critică decizia IDF de a cere evacuarea spitalului în timp ce pacienții încă sunt tratați.

„Condamnăm în mod inechivoc această acțiune, vărsarea de sânge constantă și atacurile asupra sănătății din Gaza. Încercăm să-i protejăm pe pacienți și personalul nostru”, a transmis organizația, numind „revoltător” ultimatumul Israelului pentru palestinienii din Gaza.

Netanyahu: Știm ce înseamnă să lupți pentru patrie, ne luptăm ca leii

ACTUALIZARE 21:35 Benjamin Netanyahu s-a adresat din nou țării sale, vineri seară, scrie Times of Israel.

„Astăzi, toți știm ce înseamnă să lupți pentru patrie, iar noi ne luptăm ca leii. Nu vom uita niciodată ororile comise de Hamas”, a spus premierul israelian.

El a mai precizat și că armata israeliană lovește „puternic” Hamas și că este „doar începutul”.

„Vom distruge Hamas și vom câștiga, dar va lua timp”, a spus Netanyahu.

Armata israeliană publică imagini din timpul raidurilor din Gaza

ACTUALIZARE 21:31 Armata israeliană a publicat noi imagini video cu operațiunile sale din Gaza din ultimele 24 de ore. Conform acesteia, au fost făcute raiduri în teritoriul din Gaza pentru a „elimina amenințarea celulelor teroriste și infrastructura acestora”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Secretarul general ONU cere Israelului să „evite o catastrofă umanitară”

ACTUALIZARE 21:28 Secretarul general al ONU, Antonio Guteres a îndemnat autoritățile israliene să „evite o catastrofă umanitară”, a declarat un purtător de cuvânt al acestuia, după anunțul Israelului privind ultimatumul pentru peste un milion de oameni din nordul Fâșiei Gaza.

„Încă de noaptea trecută, secretarul general și echipa sa au tot făcut apeluri telefonice. E în contact constant cu autoritățile israeliene și le îndeamnă să evite o catastrofă umanitară”, a declarat Stephane Dujarric, într-o conferință la sediul ONU del a New York.

Dujarric a reiterat o afirmație mai veche a ONU, conform căreia evacuarea este „imposibilă”.

„Considerăm imposibilă o asemenea mișcare fără să existe consecințe umanitare devastatoare și facem un apel puternic ca ordinul să fie anulat, pentru a evita ceea ce ar putea să transforme această tragedie într-o situație de calamitate”, a spus Dujarric.

Benjamin Netanyahu va susține un discurs în fața presei, curând

ACTUALIZARE 21:21 Prim-ministrul guvernului israelian, Benjamin Netanyahu, va susține o conferință de presă curând.

Arabia Saudită amână normalizarea relațiilor cu Israelul, în condițiile conflictului din Gaza

ACTUALIZARE 21:15 Arabia Saudită amână perspectiva sprijinită de Statele Unite de normalizare a legăturilor cu Israelul, au declarat două surse familiarizate cu situația, citate de Reuters, semnalând o regândire rapidă a priorităţilor sale de politică externă pe fondul escaladării războiului dintre Israel şi teroriștii Hamas.

Conflictul a împins, de asemenea, regatul saudit să continue discuțiile cu Iranul. Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a primit primul apel telefonic de la preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, în timp ce Arabia Saudită încearcă să prevină extinderea violenţei în regiune.

Cele două surse au declarat pentru Reuters că va exista o întârziere în discuţiile susţinute de SUA privind normalizarea cu Israelul, un pas cheie în schimb pentru ca regatul să se asigure în legătură cu ceea ce Arabia Saudită consideră adevăratul premiu al unui pact de apărare al Statelor Unite.

Până când Hamas, susţinută de Iran, a declanşat un război pe 7 octombrie, lansând un atac devastator asupra Israelului, atât liderii israelieni, cât şi cei saudiţi au spus că se îndreaptă constant către un acord ce ar fi putut remodela Orientul Mijlociu.

Arabia Saudită, până la acest nou conflict, a arătat că nu va permite să fie abătută din drum către un pact de apărare al SUA, chiar dacă Israelul nu oferă concesii semnificative palestinienilor în încercarea lor de a deveni un stat, au spus, anterior, sursele.

Dar o abordare care i-ar lăsa deoparte pe palestinieni ar risca să-i înfurie pe arabii din regiune, în condițiile în care sursele de presă arabe difuzează imagini cu palestinieni ucişi în atacurile aeriene israeliene.

SUA vrea să se bazeze pe Acordurile Abraham când statele din Golf, inclusiv Emiratele Arabe Unite, şi-au normalizat legăturile. Consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan a declarat într-o conferință de presă la Casa Albă, săptămâna aceasta, că efortul de normalizare „nu este pus în aşteptare”, dar a adăugat că accentul se pune pe alte provocări imediate.

SUA ar fi făcut presiuni asupra saudiților, în această săptămână, să condamne atacul Hamas, dar ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan, a rezistat acestor presiuni.

Oficialii americani cred că eșecul Israelului de a preîntâmpina atacul a fost consecința subestimării dușmanului

ACTUALIZARE 21:04 Oficialii americani ajung tot mai mult la concluzia că eșecul Israelului de a preîntâmpina atacul terorist al Hamas de la începutul weekend-ului trecut a fost o consecință a subestimării adversarului său și a unei „lipse de imaginație”, relatează CNN, care citează conversații cu zeci de actuali și foști oficiali din domeniile informațiilor, militar și politic.

Hamas și-a planificat operațiunea prin acțiuni clasice de contraspionaj – nefolosirea metodelor digitale și întâlniri față în față, acestea fiind greu de descoperit de sistemele mult mai sofisticate ale israelienilor.

Oficialii americani cred, însă, și că omologii lor israelieni deveniseră mult prea dezinteresați cu privire la amenințarea potențială dată de Hamas și nu au reușit să identifice niște elemente cheie care le arătau că organizația teroristă planifică o operațiune la scară largă.

De exemplu, oficialii israelieni nu au recunoscut exercițiile constante ale Hamas ca semn al faptului că urma un atac iminent. Teroriștii s-au pregătit pentru comiterea ororilor de sâmbătă în șase locuri din Gaza, a descoperit o investigație a CNN, inclusiv la un sit care se afla la mai puțin de doi kilometri de granița israeliană.

„Existau numeroase semne ale unei schimbări de postură a Hamas, inclusiv în discursul public – mai mult spre violență și spre atacuri”, a declarat o sursă citată de CNN.

De asemenea, există și ipoteza în care Hamas și-a subestimat propriul potențial de a lovi Israelul.

„Este foarte posibil, dacă nu chiar probabil, că Hamas și-a depășit cu mult propriile așteptări. Credeau, poate, că vor porni acest asalt, că vor omorî câteva zeci de oameni, dar nu s-au gândit că se va ajunge la nivelul la care a ajuns”, a declarat o a doua sursă anonimă citată de CNN.

Armata israeliană atacă cu drone ținte ale Hezbollah din Liban

ACTUALIZARE 20:37 Israelul face atacă cu drone în aceste momente ținte ale grupării Hezbollah în Liban, a anunțat armata israeliană, vineri seară.

„Raport inițial – un UAV al Forțelor de Apărare Israeliene lovește, în prezent, ținte teroriste care aparțin organizației teroriste Hezbollah, în Liban. Vom da mai multe detalii curând”, a transmis IDF într-un comunicat, vineri seară.

Guvernul SUA nu a fost informat în prealabil de ultimatumul israelian

ACTUALIZARE 20:21 Administrația de la Casa Albă a informat, vineri, că guvernul american nu a fost informat de ordinul de evacuare pe care Israelul l-a dat palestienilor, un număr de peste un milion de civili.

„Nu a existat nicio consultare prealabilă de care să fiu conștient înainte ca Forțele Armate ale Israelului să emită ordinul de evacuare”, a spus John Kirby, coordonatorul american pentru comunicații strategice de la Consiliul de Securitate Națională.

SUA sunt îngrijorate de posibile pierderi de vieți omenești în rândul civililor și lucrează sârguincios pentru găsirea unor opțiuni de trecere sigură înaintea lansării operațiunii israeliene.

„Vrem să ne asigurăm că cei care vor să plece pot să facă acest lucru. Astfel că lucrăm foarte sârguincios cu israelienii și cu egiptenii pentru a găsi o formulă de trecere în siguranță din sudul Fâșiei Gaza. Vrem, de asemenea, să se mențină deschise coridoarele necesare pentru sosirea ajutoarelor umanitare”, a declarat Kirby.

Armata israeliană anunță că a început raiduri locale în Gaza

ACTUALIZARE 19:33 Trupe ale armatei israeliene au început să facă raiduri locale în Fâșia Gaza, a anunțat armata israeliană, vineri seară, conform CNN.

În cadrul operațiunilor au fost implicate „trupe de infanterie și mecanizate”, iar trupele au căutat ostatici, a mai transmis armata israeliană.

350 de români sunt în Gaza

ACTUALIZARE 19:28 Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, a declarat, vineri seară, la emisiunea „LIVE”, de la Digi24, prezentată de Alexandru Rotaru și Robert Kiss, că, în prezent, sunt 350 de români în Fâșia Gaza. Acesta a adăugat că situația de securitate nu a permis evacuarea acestora, dar că, în continuare, se caută soluții pentru a-i aduce în siguranță în țară.

„Sunt 350 de români în Fâșia Gaza. Ne-au solicitat sprijin 200 de persoane. Colegii mei sunt în contact cu ei și îi asigur de faptul că România face tot ce îi stă în putere, discuta, pentru a identifica o soluție. Situația de securitate din teren nu a permis evacuarea până în acest moment. O evacuare trebuie pregătită extrem de minuțios pentru a nu pune viața în pericol celor pe care vrem să-i salvăm. Situatia este foarte sensibilă”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al MAE.

Radu Filip a mai adăugat că în ceea ce privește situația din Israel, până în prezent, datorită celor 27 de curse operate de TAROM, dar și de alte companii aeriene, au fost evacuați 2.162 de români, care au solicitat autorităților sprijin în vedea revenirii în țară.

„Momentan, avem în atenție aproximativ 50 de cetățeni români care ne-au solicitat sprijin în vederea revenirii în România. Urmează să ajungă în România în perioada imediat următoare”, a mai spus acesta, Filip a explicat, de asemenea, că luni a fost anunțat decesul primului român din Israel, iar, ulterior, a fost confirmat și al doilea, fiind vorba despre o persoană dispărută pe data de 12 octombrie.

„Transmit condoleanțe familiilor îndoliate. Vreau să reiterez condamnarea fermă a terorismului în toate formele sale de manifestare. Menținem contactul în permanență cu autoritățile israeliene”, a conchis Radu Filip, purtător de cuvânt al MAE, la Digi24.

Putin compară situația din Gaza cu asediul nazist al Leningradului

ACTUALIZARE 19:13 Vladimir Putin a spus, vineri, că operațiunea israeliană din Gaza este „inacceptabilă” și a comparat-o cu asediul armatei germane naziste împotriva orașului sovietic Leningrad (n. red. - Sankt Petersburg) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Potrivit sângerosului dictator de la Kremlin, Israelul ar putea lua în considerare să facă în Gaza „ceva comparabil cu blocada Leningradului”.

„Acest lucru este inacceptabil. Mai mult de două milioane de oameni locuiesc acolo. Nu toată lumea susţine Hamas”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Bişkek, în Kârgâzstan.

„Înţelegem logica evenimentelor, dar, în ciuda tuturor violenţelor de ambele părţi (...), trebuie să ne gândim la populaţia civilă”, a spus Putin, ale cărui armate bombardează constant civili în Ucraina.

Dictatorul de la Kremlin a recunoscut că Israelul a fost lovit de un „atac fără precedent, nemaivăzut în istorie”, comis de Hamas. Cu toate acestea, el a spus că Israelul răspunde „pe scară largă şi într-un mod destul de brutal”.

„Trebuie să găsim o cale de ieşire din această situaţie. În opinia mea, această soluţie poate fi găsită prin mediere”, a adăugat Putin, care nu s-a gândit la mediere pe 24 februarie 2022, când a invadat Ucraina.

Rusia a menţinut, în mod tradițional, relații cordiale și cu Israelul și cu palestinienii și menține relații de amiciție cu regimurile sângeroase din Siria și Iran. Este, de asemenea, membră Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, alături de SUA, UE şi ONU, un format care ar trebui să medieze conflictul israeliano-palestinian.

Erdogan îl critică pe Blinken

ACTUALIZARE 18:00 Erdogan l-a criticat, vineri, pe secretarul de stat american, Antony Blinken, pentru afirmațiile sale din urmă cu o zi, în timpul vizitei din Israel. Blinken s-a prezentat, atunci, ca secretar de stat, „dar și ca evreu”.

„Ce aţi spune dacă cineva vă zice: «Mă prezint în regiune ca musulman?» Vedeţi, noi nu facem distincţie între evreu, turc sau oricine altcineva. Mai întâi trebuie să te apropii de celălalt ca de o fiinţă umană”, a criticat preşedintele turc.

„Mă aflu în faţa dumneavoastră nu doar în calitate de secretar de stat al Statelor Unite, ci şi ca evreu”, a declarat Antony Blinken în faţa presei, joi, la Tel Aviv.

„Nu vedeţi că vorbim de copii martirizaţi, de mame?”, a continuat Erdogan la un forum al şefilor de stat şi al reprezentanţilor africani la Istanbul. „Noi nu am abordat niciodată lucrurile în acest fel”, a insistat el.

Preşedintele turc a reproşat, de asemenea, Statelor Unite „că au trimis un portavion” în largul Israelului, în timp ce Turcia a trimis ajutoare umanitare populaţiei din Fâşia Gaza, prin trecătoarea Rafah, în Egipt. Un avion militar turc a plecat, vineri, spre Egipt încărcat cu alimente şi medicamente, a adăugat el.

Președintele israelian, Roberta Metsola și Ursula von der Leyen, evacuați într-un adăpost

ACTUALIZARE 17:38 Conform imaginilor video publicate pe rețelele sociale, președintele Israelului, Isaac Herzog, președinta PE, Roberta Metsola, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost evacuați de urgență într-un adăpost de război ca urmare a unei alerte de rachetă dinspre Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șeful diplomației UE critică ultimatumul israelian ca fiind „absolut nerealist”

ACTUALIZARE 17:35 Ultimatumul Israelului de 24 de ore pentru plecarea din nordul Fâșiei Gaza a peste un milion de oameni este „absolut nerealist”, este de părere șeful diplomației europene, Josep Borrell.

Deși a dat Israelului credit pentru avertismentul trimis civililor din zona de război cu privire la iminența operațiunilor militar, Borrell a spus că astfel de avertismente ar trebui să fie realiste.

„Este absolut nerealist ca un milion de oameni să plece în 24 de ore”, a spus el, la o conferință de presă în Beijing, adăugând că „avertismentele trebuie să fie realiste pentru a evita consecințe umanitare devastatoare”.

Deși poziția Uniunii Europene pe această temă este că Israelul are dreptul să se apere după agresiune, „aceste acțiuni trebuie făcute cu respectarea legilor umanitare internaționale”, a continuat diplomatul european.

Borrell a mai spus că descurajează atacurile împotriva civililor și și-a experimat îngrijorarea față de „deteriorarea situației umanitare din Gaza, în special legat de lipsa proviziilor medicale, a hranei și a electricității”.

„Să creezi o blocadă a apei, alimentelor, combustibililui și proviziilor medicale nu este în acord cu legea internațională”, a concluzionat Borrell.

Israelul ar fi de acord cu crearea „zonelor securizate” pentru palestinieni în Gaza

ACTUALIZARE 17:22 Israelul ar fi de acord cu crearea unor „zone securizate” pentru palestinieni în interiorul Fâşiei Gaza, a declarat, vineri, un oficial american, care îl însoţeşte pe secretarul de stat, Antony Blinken, în turneul regional în Orientul Mijlociu.

„Una dintre chestiunile pe care le-am abordat în întâlnirile noastre de ieri, la Tel Aviv, este nevoia de a stabili anumite zone securizate unde civilii s-ar putea instala pentru a nu fi expuşi operaţiunilor de securitate legitime ale Israelului”, a declarat oficialul, sub rezerva anonimatului, a doua zi după vizita lui Blinken în Israel.

„Ne-am angajat împreună cu CICR (Comitetul Internaţional al Crucii Roşii), cu agenţiile umanitare ale ONU, să lucrăm asupra detaliilor despre cum ar putea arăta aceasta”, a adăugat el. Secretarul de stat american a sosit la Doha după ce s-a întâlnit la Amman cu regele Abdallah al II-lea al Iordaniei şi cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas.

SUA sunt, de asemenea, în negocieri cu Israel şi cu Egipt pentru deschiderea punctului de trecere de la Rafah pentru străinii care vor să părăsească Fâşia Gaza, a spus acelaşi oficial american.

Singurul punct de trecere din Gaza spre Egipt este închis, începând de marţi, după ce a fost ţinta a trei bombardamente israeliene în interval de 24 de ore, cea mai mare parte a pagubelor suferite fiind de partea palestiniană.

„Aceasta este ceea ce discutăm cu Israelul şi vom continua să discutăm cu Egiptul”, a afirmat oficialul american. Potrivit lui, este vorba despre „deschiderea trecerii de la Rafah în faţa cetăţenilor americani şi ai altor ţări străini care vor sau trebuie să părăsească Fâşia Gaza”, bombardată fără întrerupere de Israel ca represalii la atacul Hamas.

Erdogan spune că ultimatumul dat de Israel palestinienilor este „inacceptabil”

ACTUALIZARE 17:10 Erdogan a cerut permiterea intrării în Gaza a ajutoarelor umanitare, vineri, și a spus că ordinul de evacuare israelian pentru regiune este „inacceptabil”.

Liderul turc a spus că ajutorul umanitar trebuie lăsat să intre prin trecătoarea de la Rafah, în Egipt, după ce un avion cu ajutoare din Turcia a ajuns la Cairo.

Erdogan a mai spus că va continua să trimită ajutoare în Gaza cu cooperarea Egiptului și că autoritățile turce încearcă să găsească o soluție pentru eliberarea ostaticilor și pentru criza din Israel și Gaza.

ACTUALIZARE 17:07 Numărul oamenilor morți în Gaza a crescut la 1.799, iar 6.388 sunt răniți, a anunțat ministerul sănătății din regiune, conform Reuters.

SUA declară sprijin de neclintit pentru Israel: „Nu este vremea neutralității”

ACTUALIZARE 16:46 Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, și-a depus angajamentul pentru un sprijin de neclintit al Statelor Unite pentru Israel, accentuând că „nu este vremea neutralității sau a echivalențelor false sau al încercărilor de a scuza ce nu poate fi scuzat”, scrie CNN.

„În vremuri precum acestea, uneori cel mai bun lucru pe care un prieten poate să-l facă este să vină și să dea o mână de ajutor”, a spus Austin, oferind sprijinul deplin al SUA pentru Israel la conferința de presă comună.

Totuși, secretarul american al apărării, care călătorește azi în Israel, a reamintit aliaților săi că „aceasta este vremea determinării, nu a răzbunării”, în condițiile în care IDF a fost criticată pentru victimele civile din Gaza.

„Statele democratice sunt mai puternice și mai sigure atunci când respectă legile războiului”, a mai spus Austin.

Austin s-a mai angajat, de asemenea, să continue sprijinul american cu muniții – ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a spus că așteaptă ca Israelul să primească a doua livrare de ajutor militar din partea americanilor.

„Ajutorul de securitate american pentru Israel va veni cu viteza războiului”, a mai spus Austin.

Hamas le cere palestinienilor să ignore ultimatumul israelian

ACTUALIZARE 16:36 Purtătorul de cuvânt al brigăzilor Al-Qassam din Gaza, Abu Obaida, i-a îndemnat pe palestinieni să „rămână statornici” și să nu răspundă ultimatumului israelian de a părăsi Gaza, relatează CNN.

„Israelul îi scoate pe palestinieni din casele și teritoriul lor pentru a doua oară, iar noi am răspuns crimelor sioniste prin țintirea lor și a Ben Gurion. Singura direcție în care vom migra este înapoi pe pământurile noastre ce ne aparțin de drept.

Strămutările și exilul nu sunt pentru noi. Israelul duce un război psihologic prin amenințări și prin istoria lor întunecată, care arată că comit crime și ucideri ca formă de pedeapsă colectivă”, a mai declarat Abu Obaida.

Purtătorul de cuvânt al teroriștilor i-a îndemnat pe palestinieni să rămână „răbdători și determinați” și i-a asigurat că „victoria le va aparține”.

Hezbollah se declară „pe deplin pregătit” să intervină împotriva Israelului „la momentul potrivit”

ACTUALIZARE 16:16 Hezbollah este „pe deplin pregătit” să intervină împotriva Israelului „la momentul potrivit”, a declarat, vineri, numărul doi al organizaţiei paramilitare libaneze în faţa a peste o mie de susţinători ai grupării care au manifestat în sprijinul palestinienilor la Beirut.

Declaraţiile vin în momentul în care există îngrijorări că Hezbollah, aliat al Iranului, ar putea deschide un nou front în lupta împotriva Israelului din Liban. „Hezbollah urmăreşte mişcările inamicului. Suntem pe deplin pregătiţi şi vom lua măsuri la momentul potrivit”, a amenințat şeicul Naim Qassem.

„Contactele din culise purtate cu noi, direct şi indirect, de marile puteri, ţările arabe şi emisarii ONU, care ne cer să nu intervenim în conflict, nu ne vor afecta”, a mai spus el.

Numărul doi al organizaţiei Hezbollah a vorbit la o demonstraţie organizată de gruparea sa în fieful său din suburbiile din sudul capitalei Beirut. „Nasrallah, loveşte Tel Aviv!”, au scandat manifestanţii adresându-se liderului grupării şiite, Nassan Nasrallah, fluturând steaguri palestiniene şi ale Hezbollah.

„Bunicii mei au fost atacaţi şi alungaţi din Palestina de israelieni. Sângele nu va înceta să curgă până când nu vom recupera Palestina”, a spus Najwa Ali, o palestiniană în vârstă de 57 de ani. 

Proteste pro-palestiniene de amploare în Iran

ACTUALIZARE 15:53 Mii de persoane protestează pe străzile din Teheran, vineri după-amiază, cu steaguri și pancarte pe care se pot citi mesaje precum "Moarte Israelului". Mulți dintre protestatari poartă pe umeri steagul palestinian și fotografii ale lui Qasem Soleimani, șeful unității de elită a Gărzilor Revoluționare iraniene, care a fost ucis într-un atac aerian american în 2020.

La miting iau parte și figuri politice, inclusiv Mohammad Baqer Qalibaf, președintele parlamentului iranian.

China e de partea "dreptății și a justiției" în conflictul israeliano-palestinian

ACTUALIZARE 15:45 Vineri, ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, s-a ferit să condamne ferm atacurile.

Oficialul a a declarat că „problema palestiniană este parte a problemei din Orientul Mijlociu, iar problema este că poporului palestinian nu i s-a făcut dreptate. Conflictul a dovedit încă o dată, într-o manieră extrem de tragică, că singura cale de ieșire constă în reluarea discuțiilor de pace autentice cât mai curând posibil, pentru a realiza drepturile legitime ale poporului palestinian”, a spus Wang Yi. 

ACTUALIZARE 15:20 Iată câteva dintre cele mai importante evenimente ale zilei 

Gaza Comes Under Sustained Bombardment By Israel After Hamas Attacks
Exodul către sudul Fâșiei Gaza. Sursa foto: Getty Images

Exodul spre sudul Fâșiei Gaza: Oamenii își părăsesc locuințele și pleacă, luând cu ei tot ce pot căra, în sudul Fâșiei Gaza după ce Israelul a cerut evacuarea în 24 de ore, pentru „siguranța și protecția lor”. ONU și OMS au avertizat că este aproape imposibilă evacuarea într-un timp atât de scurt și au vorbit despre o criză umanitară. Hamas i-a îndemnat pe oameni să ignore mesajul.

Rachete trase în Israel: Hamas continuă să tragă rachete din Gaza în sudul Israelului. 

Proteste pro-palestiniene: Mii de manifestanți s-au adunat deja în Irak, Iordania și Indonezia, iar proteste sunt așteptate și la moscheea al-Aqsa din Ierusalimul de Est ocupat după rugăciunile de vineri.

Victimele din Israel, comemorate în lume:  Oamenii din întreaga lume organizează mitinguri în sprijinul Israelului după crimele în masă comise de Hamas în weekend.

Doi români morți în Israel: MAE a anunțat încă un deces al unui cetățean român în războiul din Israel. Este vorba despre persoana anunțată inițial dispărută și al cărei deces a fost confirmat de autoritățile israeliene. Aceasta avea dublă cetățenie. Este cel de al doilea deces al unor cetățeni români, după atacul Hamas.

Tur de forță: Secretarul de stat al SUA Antony Blinken s-a întâlnit cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, în Iordania. Anterior, a vizitat Israelul, iar până duminică, atunci când se întoarce în SUA, va poposi în Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Egipt. De asemenea, în Israel se află și preşedinţii Comisiei Europene - Ursula von der Leyen şi Parlamentului European - Roberta Metsola.

profimedia-0813425578
Tur de forță al lui Antony Blinken în mai multe țări din Orientul Mijlociu. Sursa foto: Profimedia Images

Există temeri că gruparea Hezbollah s-ar putea alătura să lupte împotriva Israelului

ACTUALIZARE 15:04 Ministrul iranian de externe, Hossein Amir Abdollahian, a vizitat Libanul  și s-a întâlnit cu liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah.

El a avertizat că ceea ce se întâmplă în aceste zile sunt „crime de război în curs” împotriva palestinienilor din Gaza și că va „declanșa, fără îndoială, un răspuns colectiv din partea axei de rezistență”.

Există temeri reale că un nou front s-ar putea deschide în război dacă Hezbollah decide să se implice și să atace Israelul în sprijinul aliaților săi palestinieni.

Liderul adjunct al lui Hezbollah a spus că sunt „pe deplin pregătiți” să se alăture Hamas în războiul împotriva Israelului – spunând la un miting în suburbiile Beirutului că vor interveni „când va veni momentul”.

La fel ca Hamas în Gaza, Hezbollah a fost desemnat o organizație teroristă de Regatul Unit, SUA și alte țări. Este un jucător puternic în Liban atât din punct de vedere militar, cât și politic și este aliat al Iranului, scrie BBC. 

Antony Blinken, tur de forță în Orientul Mijlociu

ACTUALIZARE 14:50 Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, merge vineri în Bahrain, într-un tur de forță pentru a încerca să rezolve pe cale diplomatică războiul din Orientul Mijlociu.

Oficialul se află în prezent la Doha, Qatar. Joi, Blinken a fost în Israel, întâlnindu-se cu înalți oficiali, inclusiv cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu și cu familiile americanilor uciși sau luați prizonieri de Hamas.

Anterior, el s-a întâlnit separat cu regele Abdullah al II-lea și cu președintele palestinian Mahmoud Abbas.

De la Doha, Blinken va călători în Bahrain, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Egipt înainte de a se întoarce duminică în Statele Unite.

Exodul palestinienilor spre sudul Fâșiei Gaza

ACTUALIZARE 14:40 Palestinienii își părăsesc locuințele și iau cu cei tot ce pot căra în mașini, camioane sau chiar căruțe. BBC scrie că sute de mașini, motociclete și camioane, încărcate cu oameni stau în coloană pe principala autostradă din Gaza. Mulți oameni pleacă pe jos și au luat cu ei cămile, oi, vaci și măgari. 

Gaza Comes Under Sustained Bombardment By Israel After Hamas Attacks
Sursa foto: Getty Images
Gaza Comes Under Sustained Bombardment By Israel After Hamas Attacks
Sursa foto: Getty Images

Românii din Fâșia Gaza cer cu disperare ajutor: "Bombardamentele sunt foarte multe. E dezastru" 

ACTUALIZARE 14:30 Românii blocați în Fâșia Gaza cer cu disperare ajutorul autorităților de la București pentru a reveni în țară. O parte dintre ei au fugit din casele lor de teamă că în orice moment ar putea avea loc noi bombardamente și mai puternice.

Două românce au transmis prin intermediul Digi24 apeluri disperate către oficialii României, spunând că trăiesc în teroare zilele acestea, fără energie electrică, gaze și fără apă, având speranța că vor fi salvate curând.

"Nu am avut curent, nu am avut baterie. Abia acum am apucat să încarc și eu puțin la cineva. Bombardamentele sunt foarte multe, foarte tari. E dezastru", a spus una dintre româncele aflate în Fâșia Gaza.

"Rog foarte mult ministerul român de Externe și ambasada noastră din Ramallah să accelereze evacuarea noastră cât mai repede, deoarece stăm în pericol foarte mare", a mai transmis o altă româncă ce locuiește de 20 de ani în Gaza.

Mai multe detalii AICI.

Vladimir Putin: Un asalt terestru israelian în Fâșia Gaza ar duce la "pierderi absolut inacceptabile"

ACTUALIZARE 14:15 Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat vineri că un asalt terestru israelian asupra Fâşiei Gaza ar duce la "pierderi printre civili (palestinieni) absolut inacceptabile", informează AFP.

"Esenţial este acum să fie oprită vărsarea de sânge", a spus Vladimir Putin, susţinând că Rusia este "gata să conlucreze cu partenerii constructivi".

Comentând cu privire la posibilitatea unei manevre terestre în acest teritoriu foarte dens populat, Vladimir Putin a afirmat că "utilizarea de echipament (militar) greu în zone rezidenţiale este o treabă complicată, cu consecinţe grave". Armata israeliană a anunţat că pregăteşte o ofensivă de acest tip, după atacurile fără precedent ale Hamas asupra teritoriului Israelului, însă nimic nu este ferm decis.

Preşedintele rus a ordonat el însuşi un asalt împotriva Ucrainei, în februarie 2022, iar armata rusă bombardează zilnic oraşe ucrainene, ducând la lupte ce au ucis mii de civili. Centre urbane dens populate, precum Mariupol sau Bahmut, au fost scena unor lupte sângeroase şi distruse aproape în totalitate.

În ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, Vladimir Putin a declarat încă o dată că actualul conflict între Israel şi Hamas este "rezultatul eşecului politicii americane" în regiune.

"Politica unilaterală aplicată timp de mulţi ani a condus la un impas din ce în ce mai profund", a spus Putin.

Israelul, îndemnat să anuleze ordinul de evacuare totală

ACTUALIZARE 14:11 Toate organizaţiile umanitare ale ONU au cerut vineri Israelului să anuleze ordinul de evacuare totală a nordului Fâşiei Gaza în următoarele ore "pentru a evita transformarea a ceva care este deja o tragedie într-o situaţie catastrofală".

La fel ca restul populaţiei din Gaza, tot personalul ONU este afectat de acest ultimatum, precum şi cele 440.000 de persoane strămutate care şi-au căutat refugiu în şcoli şi alte facilităţi pe care organizaţia le gestiona pe acel teritoriu palestinian.

Purtătorul de cuvânt al ONU de la Geneva, Orlando Gomez, a declarat că înalţi oficiali ai Naţiunilor Unite şi în special coordonatoarea umanitare din regiune, Lynn Hastings, depun eforturi pentru a convinge autorităţile israeliene să dea înapoi, având în vedere imposibilitatea de a respecta ordinul.

Şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a alăturat criticilor la adresa ordinului de evacuare în masă emis de Israel, un purtător de cuvânt al instituţiei apreciind că este imposibil să fie transferate persoane extrem de bolnave sau grav rănite din nordul Fâşiei Gaza.

"A muta astfel de oameni este o condamnare la moarte", a declarat purtătorul de cuvânt Tarik Jasarevic.

Ordinul de evacuare afectează circa 1,1 milioane de oameni în acest teritoriu palestinian dens populat, unde trăiesc peste 2 milioane de persoane, potrivit ONU.

Palestinienii își părăsesc locuințele, în urma ordinului de evacuare dat de Israel. Sursa foto: Profimedia Images
Palestinienii își părăsesc locuințele, în urma ordinului de evacuare dat de Israel. Sursa foto: Profimedia Images

Ordinul dat de Israel pentru deplasarea spre sud, ''o crimă ce depăşeşte înţelegerea''

ACTUALIZARE 14:05 Ordinul dat de Israel palestinienilor din Fâşia Gaza de a se deplasa către sudul acestei enclave este ''un transfer forţat'' şi constituie ''o crimă ce depăşeşte înţelegerea'', a afirmat vineri secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Abul Gheit, potrivit AFP.

Organizaţia panarabă i-a trimis o scrisoare în această privinţă secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

În scrisoarea respectivă, Ahmed Abul Gheit a menţionat ceea ce Israelul comite ''nu este o operaţiune militară planificată sau studiată pentru a dezrădăcina grupările responsabile pentru atacurile contra sa, ci un act de răzbunare atroce pentru a pedepsi civili lipsiţi de putere din Gaza''.

BBC scrie că sute de mașini, motociclete și camioane, încărcate cu oameni stau în coloană pe principala autostradă din Gaza. Mulți oameni pleacă pe jos și au luat cu ei cămile, oi, vaci și măgari. 

OMS: Spitalele din Gaza, imposibil de evacuat în 24 de ore

ACTUALIZARE 13:55 Autorităţile palestiniene au informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) asupra „imposibilităţii” de a evacua pacienţii vulnerabili din spitalele din nordul Fâşiei Gaza, aşa cum a cerut armata israeliană, a anunţat vineri agenţia ONU, transmite AFP.

„În condiţiile atacurilor aeriene (israeliene, n.r.) în curs de desfăşurare, civilii nu mai au unde să se ducă în siguranţă. Ministerul Sănătăţii din Palestina a informat OMS că este imposibilă evacuarea pacienţilor vulnerabili din spitalele din nordul Gaza”, a declarat Tarik Jasarevic, purtător de cuvânt al OMS, într-un comunicat de presă al ONU.

Printre aceşti pacienţi se numără persoane grav rănite, precum şi adulţi, copii şi nou-născuţi care sunt dependenţi de terapie intensivă.

profimedia-0813423893 (1)
Spital din Fâșia Gaza. Foto: Profimedia Images

Israelul a ordonat vineri evacuarea „tuturor civililor” din oraşul Gaza în termen de 24 de ore „pentru propria lor siguranţă şi protecţie”.

Statul israelian continuă să bombardeze enclava palestiniană în a şaptea zi a războiului său împotriva Hamas, lansat după un atac fără precedent al mişcării islamiste din Israel, soldat cu circa 1.300 de morţi, în principal civili.

În Gaza, autorităţile palestiniene au înregistrat peste 1.500 de morţi.

ONU a cerut Israelului să revină asupra cererii de evacuare, spunând că o asemenea operaţiune este imposibil de efectuat în intervalul de timp alocat.

Purtătorul de cuvânt al OMS a declarat că sistemul sanitar din Gaza este „la limită”.

Şase dintre cele şapte spitale principale din Gaza funcţionează doar parţial, potrivit OMS.

„Spitalul Beit Hanun din nordul Gaza nu mai este funcţional din cauza atacurilor aeriene repetate din apropiere, care au provocat daune spitalului şi drumurilor din jur”, a subliniat Jasarevic.

Cele două spitale principale din nordul Fâşiei Gaza - Spitalul Indonezian şi Spitalul Al-Chifa - şi-au depăşit deja capacitatea totală de 760 de locuri, a spus el.

De asemenea, 99% dintre paturile spitalului Shifa - unul dintre principalele centre chirurgicale din teritoriu - sunt ocupate, a adăugat reprezentantul OMS.

Spitalele din sudul Gaza sunt saturate, a adăugat el, iar unităţile nu mai au la dispoziţie decât câteva ore de energie electrică pe zi pentru a se putea economisi combustibil.

Potrivit purtătorului de cuvânt, „impactul (unei evacuări) ar fi devastator”, în special pentru răniţii care au nevoie de intervenţii chirurgicale, pacienţii aflaţi la terapie intensivă şi nou-născuţii dependenţi de incubatoare.

Există, de asemenea, o lipsă de sânge în băncile de sânge din Fâşia Gaza.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că OMS este pregătită să livreze echipamente medicale „de îndată ce primim undă verde”.

Israelul a decretat o blocadă totală în Fâşia Gaza, întrerupând alimentarea cu electricitate şi apă.

Rafah, punctul de trecere dintre Egipt şi Gaza, „nu este operaţional”, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei umanitare a ONU, Jens Laerke, în timpul briefingului.

Președinții Comisiei Europene și Parlamentului European și șefa diplomației germane sunt în Israel

ACTUALIZARE 13:50 Preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi Parlamentului European Roberta Metsola se află vineri în Israel pentru a exprima solidaritatea UE după ofensiva sângeroasă a Hamas.

Cei doi lideri îşi vor „exprima solidaritatea cu victimele atacurilor teroriste Hamas şi se vor întâlni cu liderii israelieni”, au anunţat Comisia şi Parlamentul într-un comunicat, precizând că „programul vizitei va fi anunţat ulterior”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Și șefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a sosit vineri în Israel pentru o vizită de solidaritate cu această ţară ce a fost atacată de mişcarea palestiniană Hamas, în contextul sporirii temerilor faţă de o extindere a conflictului în regiune, transmite DPA.

În afară de discuţiile oficiale, programul de vineri al Annalenei Baerbock include întâlniri cu cetăţeni germani care trăiesc în Israel.

Înaintea plecării în această vizită, Baerbock a condamnat în termeni fermi, încă o dată, atacul lansat de militanţii palestinieni Hamas asupra Isrelului.

„Hamas a comis atrocităţi teribile în ultimele zile. Este important să îi spunem pe nume acestei terori”, a spus ea.

Hamas: 13 ostatici au fost uciși în raidurile aeriene israeliene

ACTUALIZARE 11:06 Hamas susține că 13 ostatici, printre care se numără și cetățeni străini, au fost uciși în raidurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza. Autoritățile israeliene arată că circa 150 de persoane sunt ținute ostatice de către teroriștii Hamas, multe dintre acestea fiind ascunse în tuneluri subterane,

Potrivit oficialilor, zeci de israelieni și străini, copii, femei, vârstnici, dar și soldați sunt ținuți ostatici de teroriștii Hamas în Fâșia Gaza. Deși nu s-a înaintat cifra exactă, autoritățile din Israel arată că este vorba de 150 de ostatici, mulți dintre aceștia fiind ascunși în tuneluri subterane.

Israelul atacă labirintul de tuneluri de sub Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 11:03 Israelul spune că lovește părți dintr-un labirint secret de tuneluri construite sub Fâșia Gaza de Hamas, în timp ce își continuă „atacul complet” de după lovitura transfrontalieră fără precedent a grupării militante islamiste palestiniene, transmite BBC.

„Gândiți-vă la Fâșia Gaza ca la un strat pentru civili și apoi la un alt strat pentru Hamas. Încercăm să ajungem la acel al doilea strat pe care l-a construit Hamas”, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului (IDF) într-un videoclip joi.

Este foarte dificil de evaluat dimensiunea rețelei, pe care Israelul a numit-o „Metroul Gaza”, deoarece se crede că se întinde sub un teritoriu care are doar 360 km² (41 km lungime și 6-12 km lățime). În urma unui conflict din 2021, IDF a declarat că a distrus peste 100 km de tuneluri în lovituri aeriene. Între timp, Hamas a susținut că tunelurile sale se întindeau pe 500 km și că doar 5% au fost lovite.

Sondaj: Israelienii consideră guvernul Netanyahu responsabil pentru atacurile Hamas

ACTUALIZARE 10:16 Patru din cinci israelieni evrei consideră că guvernul și premierul Benjamin Netanyahu sunt vinovați pentru infiltrarea în masă a teroriștilor Hamas în Israel și pentru masacrul care a urmat, potrivit unui nou sondaj al Dialog Center, dat publicității de Jerusalem Post. Mai exact, datele arată că o majoritate covârșitoare a israelienilor (86%), inclusiv susținători ai coaliției de dreapta (79%), consideră că guvernul este responsabil pentru reușita teroriștilor de a pătrunde în Israel și pentru crimele sângeroase din sudul Israelului, iar 56% dintre israelieni susțin că Benjamin Netanyahu ar trebui să demisioneze la finele războiului.

O majoritate covârșitoare de 86% dintre respondenți, inclusiv 79% dintre susținătorii coaliției, au declarat că atacul surpriză din Gaza este un eșec al conducerii țării, în timp ce un procent uluitor de 92% a declarat că războiul le provoacă anxietate.

De asemenea, aproape toți respondenții, în procent de 94%, consideră că guvernul trebuie să își asume responsabilitatea pentru lipsa de pregătire și securitatea precară care au condus la atac, iar peste 75% dintre aceștia au declarat că guvernul poartă cea mai mare parte a responsabilității.

Hamas le cere civililor să rămână în Gaza

ACTUALIZARE 09:40 Organizația Hamas le-a cerut palestinienilor care locuiesc în Gaza să nu părăsească orașul.

Anunțul vine la puțin timp după ce armata israeliană le-a dat un ultimatum civililor din acest oraș să părăsească localitatea în 24 de roe și să se îndrepte „spre sud”. 

Conform calculelor BBC, evacuarea celor 1,1 milioane de locuitori ai orașului Gaza e imposibil de realizat într-un interval atât de scurt: aceasta ar însemna o evacuarea de 40.000 de locuitori pe oră.

ONU lansează un apel la donații de 294 de milioane de dolari pentru Gaza și Cisiordania

ACTUALIZARE 9.30 ONU a lansat joi un apel de urgenţă la donaţii în valoare de 294 de milioane de dolari pentru a răspunde "nevoilor urgente" ale localnicilor vulnerabili din Cisiordania şi Fâşia Gaza, unde peste 423.000 de palestinieni şi-au părăsit casele în ultimele zile, relatează AFP.

Armata israeliană către civilii din Gaza: Evacuați orașul. Mergeți spre sud. Nu vă apropiați de gardul de securitate de la granița cu Israelul

ACTUALIZARE 08:30 Armata israeliană a cerut ca cei peste un milion de civili care trăiesc în orașul Gaza să părăsească localitatea. Israelienii le-au dat civililor un termen de 24 de ore să evacueze zona „prin sud”. În total, în Fâșia Gaza locuiesc peste 2 milioane de persoane.

„IDF (armata israeliană) cere evacuarea tuturor civililor din orașul Gaza, iar aceștia, pentru siguranța și protecția lor, sunt îndemnați să se deplaseze în zona aflată la sud de Wadi Gaza”, se arată într-un comunicat emis de armata israeliană.

ONU a avertizat încă de joi că evacuarea celor 1,1 milioane de locuitori din Gaza este „imposibil” de realizat, fără provocarea unui dezastru umanitar.

„Nu vă apropiați de zona unde se află gardul de securitate de la granița cu statul Israel”, mai precizează comunicatul armatei israeliene.

Conform IDF, civilii se vor putea întoarce în Gaza „doar când se va face un anunț în acest sens”.

Netanyahu, despre imaginile publicate cu bebeluși morți: „HAMAS este ISIS”

Cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a publicat vineri dimineață trei fotografii „oribile” cu bebeluși morți, despre care Netanyahu spune că au fost uciși și arși de „monștrii Hamas” în atacurile teroriste petrecute în weekend-ul trecut.

Conform guvernului israelian, aceste imagini i-au fost prezentate de Netanayahu șefului Departamentului de Stat american, Antony Blinken.

Cronologia evenimentelor de joi, 12 octombrie 2023

„Eșecul de sâmbătă este de neiertat”, spune fostul premier Yair Lapid

ACTUALIZARE 21:40 Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, a acuzat, joi, guvernul prim-ministrului Benjamin Netanyahu de un „eşec de neiertat” pentru că nu a reuşit să prevină atacul terorist comis în weekend.

„Eşecul de sâmbătă este de neiertat”, a spus Lapid într-un discurs televizat, adăugând că el nu se va alătura guvernului de urgenţă anunţat cu o zi înainte de Netanyahu şi de rivalul său Benny Gantz.

Explicând că este în favoarea unui „guvern de uniune naţională”, el a afirmat că nu vrea să se alăture acestui guvern cu „extremiştii”, dându-l ca exemplu pe Itamar Ben Gvir, ministrul securităţii publice, şeful formaţiunii de extremă dreaptă Forţa Evreiască. El a vorbit, de asemenea, despre „responsabilitatea” lui Netanyahu, considerând că „cel care provoacă un eşec nu îl poate repara”.

Guvernul de urgență și cabinetul de război au fost aprobate de parlamentul israelian

ACTUALIZARE 21:37 Parlamentul israelian a aprobat, joi, formarea unui guvern de urgenţă şi a unui cabinet de război cu 66 de voturi pentru și 4 voturi contra, în timpul unei sesiuni extraordinare transmise în direct.

Guvernul de urgenţă, anunţat cu o zi înainte de prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi de rivalul său, Benny Gantz, va fi format din cinci noi miniştri din formaţiunea lui Gantz, în timp ce liderul opoziţiei, Yair Lapid, şi-a anunţat, anterior, refuzul de a intra în acest guvern.

Președintele Autorității Palestiniene cere „încetarea imediată a agresiunii” împotriva poporului palestinian

ACTUALIZARE 20:47 Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a cerut, joi, „încetarea imediată a agresiunii” împotriva poporului palestinian, această fiind prima sa declarație publică după ce teroriștii Hamas au lansat atacul odios împotriva civililor israelieni, la începutul weekend-ului trecut.

În timpul unei întrevederi la Amman cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, „preşedintele Abbas a cerut încetarea imediată a agresiunii împotriva poporului palestinian” şi a respins „practicile care implică uciderea civililor sau maltratarea acestora în cele două tabere”, potrivit unui comunicat publicat de preşedinţia palestiniană.

Abdullah şi Abbas au cerut, de asemenea, măsuri pentru a preveni o deteriorare a crizei în Fâşia Gaza şi au condamnat ceea ce ei au numit „pedepsirea colectivă” a palestinienilor de către Israel, relatează Reuters.

Într-o declaraţie comună, cei doi lideri au avertizat împotriva „creşterii violenţei şi a răspândirii acesteia”, pe măsură ce criza umanitară se agravează pe fondul campaniei intense de bombardamente asupra Fâşiei Gaza, ca replică la atacul devastator al Hamas în Israel.

Abbas urmează să se întâlnesc cu Antony Blinken, vineri, a spus un oficial palestinian în prima parte a zilei de joi.

Al Arabiya: Orașul Sderot va fi evacuat complet

ACTUALIZARE 20:36 Guvernul israelian a decis că orașul Sderot, din apropiere de Gaza, urmează să fie evacuat complet.

Guvernul britanic trimite nave și avioane în Mediterana de Est în sprijinul Israelului

ACTUALIZARE 20:33 Marina Regală britanică va desfășura avioane de patrulare și de supraveghere și două vase de război în Mediterana de Est pentru a sprijini Israelul în războiul cu gruparea Hamas, a anunțat guvernul britanic, citat de BBC.

Avioanele și navele se vor îndrepta spre regiune de mâine și vor avea ca obiectiv „urmărirea amenințărilor la stabiliatea regională”.

Pachetul de sprijin al guvernului britanic include două vase ale Marinei Regale, dispozitive de supraveghere, avioane P8 și o companie de militari.

Rishi Sunak a spus că acestea sunt menite să prevină „continuarea escaladării conflictului”.

Patru copii printre cei 17 cetăţeni francezi dispăruţi, afirmă Macron

ACTUALIZARE - 20:05 Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că patru copii se numără printre cei 17 cetăţeni francezi daţi dispăruţi după atacul mişcării islamiste Hamas asupra Israelului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Şeful statului francez a făcut această declaraţie în timpul unei întâlniri cu liderii partidelor politice, potrivit a doi participanţi la reuniune.

Guvernul francez a anunţat anterior că cel puţin 12 cetăţeni francezi şi-au pierdut viaţa în Israel şi alţi 17 sunt daţi dispăruţi, între care câţiva copii "probabil răpiţi" de Hamas.

La Tel Aviv, familiile francezilor luaţi ostatici de Hamas i-au cerut lui Macron, în timpul unei conferinţe de presă, să intervină pentru a obţine eliberarea lor.

Liderii partidelor politice franceze şi-au exprimat unanimitatea cu privire la eliberarea ostaticilor din mâinile Hamas, însă şi divergenţele privind ajutorul acordat palestinienilor, în cadrul unei reuniuni de două ore cu uşile închise.

Un prim zbor special al Air France pentru repatrierea francezilor urma să plece de la Tel Aviv joi după-amiază, urmând să sosească în cursul serii la Paris, unde vor fi întâmpinaţi de ministrul de externe Catherine Colonna. Scopul este acela de a „aduce înapoi compatrioţii consideraţi cei mai vulnerabili în rândul cetăţenilor francezi aflaţi în vizită sau care locuiesc în Israel”, potrivit diplomaţiei franceze, înainte de alte câteva „zboruri speciale” planificate pentru vineri şi sâmbătă.

Emmanuel Macron urmează să se adreseze poporului francez într-o alocuţiune televizată la ora locală 20:00 (18:00 GMT).

Franţa, prin vocea lui Macron, a condamnat ferm „atacurile teroriste comise de Hamas” şi şi-a exprimat „sprijinul deplin” pentru Israel şi pentru „dreptul său de a se apăra”.

ACTUALIZARE 19:05 Cel puţin 100 de rezervişti şi militari activi din Marea Britanie au plecat în Israel să lupte în armata israeliană, a anunţat, joi, un purtător al ambasadei Israelului la Londra, Orly Goldschmidt. Israelul a mobilizat, anterior, 300.000 de rezervişti în armată, declara un purtător de cuvânt al armatei israeliene, maiorul Doron Spielman.

Scholz s-a întâlnit cu emirul din Qatar, unul dintre susținătorii principali ai Hamas, pentru a discuta de conflict

ACTUALIZARE 19:00 Cancelarul german, Olaf Scholz, l-a primit pe emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, unul dintre cei mai notabili susţinători ai grupării militante islamiste Hamas, într-o serie de contacte diplomatice în legătură cu escaladarea dramatică a conflictului din Israel.

După atacul pe scară largă lansat, sâmbătă, asupra Israelului de către Hamas, care controlează Gaza, Qatarul a învinuit doar Israelul şi s-a referit la „încălcările constante ale drepturilor poporului palestinian”. Cu toate acestea, potrivit Hamas, Qatarul încearcă să medieze un schimb de ostatici israelieni şi prizonieri palestinieni aflaţi în închisori din Israel.

Scholz l-a salutat pe emir la guvern înainte ca cei doi să ia prânzul împreună. Nu a fost planificată o conferinţă de presă comună. Întâlnirea a avut loc la câteva ore de la declaraţia guvernului lui Scholz în parlament cu privire la evenimentele recente, în care el a asigurat Israelul de solidaritatea de neclintit a Germaniei.

Scholz a apărat întâlnirea sa cu emirul, declarând parlamentarilor că Doha are un rol important de mediere pe care acum îl pune în practică. Scholz a declarat că a fost, de asemenea, în contact strâns cu preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, care, la rândul său, are canale de comunicare către Gaza.

În plus, cancelarul a mai spus că va vorbi, joi, cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.

„Toţi trei pot juca un rol important în mediere şi dezescaladare în situaţia actuală”, a declarat Scholz în parlament. „Ar fi iresponsabil să nu folosim toate contactele care pot ajuta în această situaţie dramatică”, a adăugat el.

NATO cere Iranului și Hezbollah să nu escaladeze conflictul dintre Israel și Hamas

ACTUALIZARE 18:55 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat, joi, un apel către statele și organizațiile ostile Israelului, printre care a menţionat Iranul şi mişcarea şiită Hezbollah din Liban, să nu profite de confruntarea dintre statul israelian şi Hamas şi să nu escaladeze conflictul.

„Situaţia din Orientul Mijlociu este acum foarte dificilă şi, bineînţeles, există întotdeauna riscul ca țările sau organizaţiile ostile Israelului să încerce să profite de această situaţie.

Este vorba, de exemplu, de organizaţii precum Hezbollah sau o ţară precum Iranul”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă după reuniunea miniştrilor apărării din cadrul NATO, care a avut loc, miercuri şi joi, la Bruxelles.

„Este un mesaj către ţările şi organizaţiile ostile Israelului că nu ar trebui să încerce să profite de situaţie”, a insistat el, adăugând că SUA au desfăşurat forţe militare în regiune pentru a preveni o escaladare. Stoltenberg a subliniat că Israelul „are dreptul să se apere” şi că, pe măsură ce conflictul evoluează, „protecţia civililor” este „esenţială”.

Stoltenberg a subliniat că NATO, ca organizaţie, nu este „direct implicată” în războiul dintre Israel şi Hamas, dar a recunoscut că este important ca miniştrii din ţările membre să fi abordat astăzi situaţia din Israel şi teritoriile palestiniene.

El a afirmat că ministrul israelian al apărării le-a arătat omologilor săi din NATO o înregistrare video „şocantă” care, potrivit spuselor sale, conţinea imagini „oribile” ale atacurilor din weekend şi ale victimelor.

Secretarul general al NATO a spus că unele dintre aceste imagini au fost deja arătate publicului larg şi a adăugat că înregistrarea video a confirmat „brutalitatea atacurilor asupra civililor nevinovaţi”.

Ministrul israelian a explicat pe Twitter că le-a „descris” aliaţilor „atrocităţile comise de Hamas împotriva copiilor, femeilor şi bătrânilor”.

„Pe măsură ce acest conflict evoluează, protecţia civililor este tot mai importantă. Este un aspect exprimat clar de către aliaţi. Există reguli ale războiului, se face apel la proporţionalitate, şi toate acestea au fost de asemenea subliniate de mulţi aliaţi, care în acelaşi timp au condamnat foarte clar atrocităţile brutale şi violenţele de care este responsabilă Hamas”, a declarat Jens Stoltenberg.

Israelul trimite soldați în nord, temându-se de un atac din partea Hezbollah în Liban

ACTUALIZARE 17:50 Din cei 300.000 de soldați israelieni în rezervă mobilizați, o mare parte sunt trimiși pentru a întări granița de nord cu Libanul, de teama unui atac al Hezbollah, potrivit BBC.

Hezbollah, la fel ca Hamas, a fost desemnată organizație teroristă de către Marea Britanie, SUA și alte țări.

Susținută de Iran, are o prezență militară și politică puternică în Liban și exercită o putere considerabilă într-o țară fără un guvern sau președinte funcțional.

Timp de mai multe zile au avut loc schimburi de focuri peste graniță între Hezbollah și forțele israeliene.

Grupurile militante palestiniene din Liban au fost de asemenea implicate. 

Dacă situația escaladează și un nou front se deschide în acest război, aruncând Israelul într-un alt conflict pe scară largă cu Libanul, efectul s-ar resimți în întreaga regiune.

Aviația israeliană a bombardat aeroporturile din Damasc și Alep

ACTUALIZARE 16:35 Aviația israeliană a bombardat joi aeroporturile din Damasc și Alep, informează agenția de presă siriană Sana, preluată de Sky News.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Un val de rachete” au lovit cele două aeroporturi simultan, au precizat surse militare siriene. Pistele aeroporturilor au fost distruse

În prezent, aeroporturile din Damasc și Alep sunt „scoase din uz” în urma atacurilor aviației israeliene.

Conform Reuters, loviturile aeriene au avut scopul de a perturba sprijinul militar pe care Iranul îl oferă Siriei, țară aflată sub influența crescândă a regimului de la Teheran încă din 2011. Vineri era, de asemenea, programată în Siria o vizită a ministrului iranian de Externe

Imagini cu scutul antirachetă israelian Iron Dome în funcțiune deasupra orașului Ashkelon

ACTUALIZARE 15:05 Pe rețelele sociale a apărut o înregistrare video care arată scutul antirachetă israelian Iron Dome acționând împotriva unor rachete și obuze trase de Hamas asupra orașului Ashkelon.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cel puțin 25 de cetățeni americani au fost uciși în atacurile Hamas din Israel

ACTUALIZARE 14:45 Cel puțin 25 de cetățeni americani au fost uciși în atacurile Hamas din Israel, a anunțat joi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

Anunțul a fost făcut de Blinken într-o conferință de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Blinken se află într-o vizită în Israel.

„Hamas are un singur obiectiv pe agenda sa: să distrugă Israelul și să ucidă evrei”, a mai spus Blinken.

Netanyahu: „Fiecare membru Hamas este un om mort”

ACTUALIZARE 14:10 Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri seara că „fiecare membru Hamas este „un om mort”. Declarația a fost făcută după prima întrunire a guvernului de urgență creat de Netanyahu împreună cu liderul opoziției israeliene, Benny Gantz.

La rândul său, Benny Gantz a declarat că acum e „vremea războiului”.

Benjamin Netanyahu a ajuns la un acord cu Benny Gantz pentru a forma un guvern de urgență. Un cabinet de război va fi stabilit, de asemenea, și care îi va include pe Netanyahu, Gantz și pe ministrul apărării, Yoav Gallant.

Conform acordului dintre cei doi lideri, „nicio lege sau decizie a guvernului care implică alte lucruri decât purtarea răboiului nu va fi promovată”, iar toate numiriile la vârful guvernului vor fi prelungite automat pe perioada cât va dura conflictul.

Peste 1.300 de persoane ucise în Gaza de la începutul bombardamentelor israeliene

ACTUALIZARE 13:20 Cel puțin 1.354 de persoane au fost ucise și alte 6.049 rănite în urma atacurilor israeliene asupra Fâșiei Gaza, a declarat ministrul palestinian al Apărării, citat de CNN.

Forțele militare israeliena au anunțat încă de joi că întreprind „lovituri la scară largă” asupra țintelor Hamas din Gaza.

Conform ONU, în Gaza este în plină desfășurare o criză umanitare: peste 330.000 de persoane au fost strămutate de la începerea bombardamentelor israeliene.

Sistemul de sănătate din Fâșia Gaza este în pragul „colapsului”

ACTUALIZARE 13:04 Infrastructura de sănătate din Gaza este în pragul colapsului, a declarat un purtăr de cuvânt al ministrului palestinian al Sănătății din Gaza, informează CNN.

În prezent, toate paturile din unitățile de terapie intensivă din Gaza sunt ocupate, iar pacienții care ajung în stare critică nu mai au unde să fie spitalizați ori operați. 

Israel a stopat orice fel de livrări (apă, curent etc.) în Fâșia Gaza încă de sâmbătă, după atacurile Hamas. Ministrul Energiei din Israel a declarat că „asediul Gazei” nu se va încheia până când ostaticii israelieni, răpiți de gherilele Hamas, nu vor fi eliberați.

Miercuri, ultima centrală electrică din Gaza a rămas fără combustibil. În acest moment toată zona se bazează exclusiv pe generatoare de curent.

Cel puțin 150 de ostatici luați de Hamas se află acum în Gaza, conform BBC.

Israelul cere sprijin politic de la NATO

ACTUALIZARE 11.08 Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, s-a adresat prin videoconferinţă omologiilor săi din NATO, joi dimineaţă, şi le-a spus că se aşteaptă la un "sprijin total" din punct de vedere politic.

Oficialul israelian nu a cerut Alianţei lucruri specifice, a declarat pentru The Guardian ambasadorul Israelului la UE şi NATO, Haim Regev.

"Ideea", a spus ambasadorul, "a fost de a face cunoscut NATO cu ce se confruntă Israelul de la început, de sâmbătă dimineaţa, iar ministrul s-a concentrat pe acest lucru, pentru că este important să înţelegem împotriva cui ne poziţionăm", a menţionat Haim Regev.

"Este alb şi negru", a insistat el. "Israelul luptă împotriva unui grup terorist - nu împotriva altcuiva", a punctat diplomatul.

Regev a mai declarat că ministrul israelian al apărării le-a spus omologilor săi din NATO că Iranul susţine şi finanţează Hamas, dar discuţia imediată s-a concentrat pe Gaza, notează news.ro.

Miniştrilor li s-a arătat, de asemenea, o înregistrare video care arată atrocităţi.

Ambasadorul Regev susţine că a existat un sprijin puternic pentru Israel în cadrul reuniunii. "Am dori să vedem o declaraţie din partea NATO - o declaraţie puternică, un sprijin puternic", a mărturisit el.

"Pentru noi, a fost extrem de important că miniştrii apărării vor auzi de la noi ce s-a întâmplat", a adăugat diplomatul.

Întrebat dacă Israelul a cerut vreunui membru specific al NATO echipamente sau muniţie, ambasadorul a spus că "Israelul este o ţară puternică. Dispunem în acest moment toate mijloacele de care avem nevoie". Exceptând SUA, Israelul nu solicită asistenţă specifică.

Egiptul cere un armistițiu umanitar de 6 ore pentru a permite accesul ajutoarelor în Gaza

ACTUALIZARE 10. 57 Spitalul cel mai important din Gaza mai are combustibil pentru generatoarele sale doar pentru patru zile, susțin organizațiile umanitare. 

În lipsa energiei pentru funcționarea instalațiilor, pe unele străzi se acumulează ape reziduale. Egiptul, țara vecină, a cerut un armistițiu umanitar de 6 ore pentru a permite accesul ajutoarelor în Fâșia Gaza.

Spitalele din Gaza riscă să se transforme în morgi, transmite Crucea Roșie

ACTUALIZARE 10.48 Spitalele din Gaza riscă să se transforme în morgi pe măsură ce rămân fără energie electrică, a avertizat Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR).

Singura centrală electrică din Fâșia Gaza a încetat să mai funcționeze miercuri din cauza lipsei de energie. Acest lucru înseamnă că Gaza - inclusiv spitalele - se bazează pe generatoare, care la rândul lor au nevoie de rezerve proaspete de combustibil, transmite BBC.

Cea mai mare parte a aprovizionării cu energie electrică a Fâșiei Gaza provine din Israel, care a întrerupt alimentarea cu energie electrică a zonei după atacul Hamas.

"Suferința umană cauzată de această intensificare este îngrozitoare și implor părțile să atenueze durerea civililor", a declarat directorul regional al CICR pentru Orientul Apropiat și Mijlociu, Fabrizio Carboni.

"Pe măsură ce Gaza își consumă energia electrică, spitalele rămân fără curent, punând în pericol nou-născuții din incubatoare și pacienții vârstnici care au nevoie de oxigen. Dializa se oprește, iar radiografiile nu pot fi făcute", a mai spus acesta.

Fabrizio Carboni este îngrijorat și pentru israelienii luați ostatici de militanții Hamas, cerând eliberarea lor imediată.

Gaza va rămâne fără utilități până la eliberarea ostaticilor, anunță ministrul Energiei din Israel

ACTUALIZARE 10.40 Fără electricitate, apă sau combustibil pentru Gaza până la eliberarea ostaticilor. Acesta este mesajul ministrului israelian al Energiei, Israel Katz, care susține că asediul Fâșiei Gaza nu se va încheia până când ostaticii israelieni nu vor fi eliberați.

Israel Katz a declarat că „niciun întrerupător de curent electric nu va fi pornit, niciun hidrant de apă nu va fi deschis și niciun camion cu combustibil nu va intra” până când „ostaticii” nu vor fi eliberați.

Israelul a oprit aprovizionarea Fâșiei Gaza după atacurile Hamas de sâmbătă.

Antony Blinken a ajuns în Israel

ACTUALIZARE 10.30 Secretarul de stat al SUA a ajuns în Israel

În scurta sa vizită, Blinken se va întâlni cu oficiali israelieni și cu președintele palestinian Mahmoud Abbas.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Antony Blinken se va întâlni vineri cu președintele palestinian Mahmoud Abbas

ACTUALIZARE 10.20 Președintele palestinian Mahmoud Abbas se va întâlni vineri cu secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit lui Hussein Al-Sheikh, oficial din cadrul Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, transmite BBC.

Conducerea politică palestiniană este profund divizată între partidul Fatah al lui Mahmoud Abbas din Cisiordania și adversarii săi militanți islamiști Hamas, care controlează Fâșia Gaza.

Blinken este așteptat să sosească în Israel în următoarele ore, în semn de susținere a statului și a poporului israelian după atacurile Hamas.

Oficialul palestinian a mai spus într-o postare pe rețeaua X, că președintele Abbas se va întâlni joi la Amman cu regele Abdullah al Iordaniei.

Cronologia evenimentelor de miercuri, 11 octombrie 2023

ONU: 11 profesori şi 30 de elevi din şcoli ONU, ucişi în atacuri israeliene în Fâşia Gaza

ACTUALIZARE 22:35 Unsprezece profesori au unor şcoli din Fâşia Gaza administrate de către ONU şi 30 de elevi au fost ucişi în atacuri israeliene, denunţă miercuri ONU, relatează CNN, citată de News.ro.

Alţi trei profesori şi opt elevi au fost răniţi, potrivit Organizaţiei.

În total, 1.000 de case au fost distruse în enclava palestiniană, iar alte 560 au fost avariate şi nu mai pot fi locuite, potrivit aceleiaşi surse.

În total, 220.000 de oameni caută refugiu din calea atacurilor aeriene israeliene, mai anunţă ONU.

Locuitori ai enclavei s-au refugiat în 92 de şcoli ONU, rezervele de apă şi hrană scad, iar unii membri ai personalului Organizaţiei muncesc nonstop 24 de ore din 24, subliniază Organizaţia.

”Cetăţenii au nevoie de protecţie”, cere un purtător de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

”Vrem să se deschidă un coridor umanitar”, pledează el.

ONU se află în contact cu lideri din întreaga lume pe tema unei căi de trecere în Egipt, iar secretarul general al ONU António Guterres discuta la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Erdogan: Dacă Israelul acţionează ca o organizaţie, va sfârşi prin a fi tratat ca atare

ACTUALIZARE 22:30 Israelul nu se comportă „ca un stat” în Fâşia Gaza, denunţă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, după ce armata israeliană a lansat miercuri noi raiduri în enclava palestiniană, ca represalii faţă de atacul sângeros lansat în weekend de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP, preluată de News.ro.

„Israelul nu trebuie să uite că, dacă acţionează mai degrabă ca o organizaţie decât ca un stat, va sfârşi prin a fi tratat ca atare”, a criticat şeful statului turc.

Recep Tayyip Erdogan a denunţat „metode ruşinoase” folosite de către armata israeliană în Fâşia Gaza.

Citește continuarea AICI

John Kirby: SUA sunt pregătite să trimită un al doilea portavion în Estul Mediteranei

ACTUALIZARE 21:40 Statele Unite ale Americii, care au trimis deja un grup aeronaval în apropierea Israelului, sunt pregătite să trimită, „dacă este necesar”, un al doilea în scopuri de descurajare, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP, potrivit Agerpres.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, a precizat că era prevăzut de mult timp, înainte de atacurile Hamas, ca un alt portavion american să navigheze spre Mediterană şi a indicat că această navă ar putea, dacă va fi nevoie, să se deplaseze în Estul Mediteranei pentru a se alătura USS Gerald R. Ford, cea mai mare navă de război din lume care se află deja în regiune.

Autorităţile americane „cooperează activ” cu Israelul şi Egiptul pentru a le permite civililor să părăsească Gaza, a precizat el. „Civilii nu sunt responsabili pentru ceea ce a facut Hamas”, a indicat John Kirby.

Atacurile comise de Hamas în Israel ar putea constitui crime împotriva umanităţii, apreciază şefa diplomaţiei franceze

ACTUALIZARE 21:15 Ministrul francez al Afacerilor Externe, Catherine Colonna, a estimat miercuri că atacurile comise de mişcarea palestiniană Hamas în Israel ar putea constitui crime împotriva umanităţii, relatează AFP, citată de Agerpres.

Întrebată de radio France Info despre faptul că aceste atacuri ar putea fi crime împotriva umanităţii, Catherine Colonna a răspuns: „calificarea juridică a acestor crime va fi dată când va veni momentul, dar putem considera că este asemănător cu astfel de crime”.

Ea a anunţat că 11 cetăţeni francezi au fost ucişi în atacurile comise de Hamas împotriva Israelului, potrivit unui bilanţ provizoriu.

„Din păcate, pe măsură ce autorităţile israeliene efectuează identificări”, bilanţul creşte, a declarat Catherine Colonna pentru France Info.

Atacul Hamas i-a surprins pe iranieni, arată primele date ale serviciilor de informaţii ale SUA

ACTUALIZARE 20:35 SUA au colectat informaţii provenite de la serviciile secrete care arată că liderii iranieni cheie au fost surprinşi de atacurile fără precedent ale grupării islamiste palestiniene Hamas în Israel, a relatat miercuri New York Times, citând oficiali americani, potrivit Reuters.

Casa Albă nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea agenţiei britanice de presă.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat marţi că SUA nu au confirmarea unei legături a Iranului cu atacul.

„Discutăm zilnic cu omologii noştri israelieni cu privire la această chestiune. Ne uităm în urmă prin informaţiile noastre provenite de la serviciile secrete pentru a vedea dacă avem informaţii suplimentare în acest sens”, a spus el.

Hamas, o grupare susţinută de Iran, a lansat sâmbătă un atac surpriză asupra Israelului, omorând sute de israelieni şi luând zeci de ostatici. Bilanţul victimelor în Israel a crescut la 1.200 de morţi şi peste 2.700 de răniţi, a anunţat armata israeliană, în urma urgiei combatanţilor islamişti, care a durat câteva ore, după ce au făcut breşe sâmbătă în gardul de la frontieră care împrejmuieşte Gaza.

Ulterior, Israelul i-a atacat pe palestinieni cu lovituri aeriene în Gaza. Atacurile de represalii asupra enclavei sub blocadă au ucis 1.055 de persoane şi au rănit 5.184, potrivit oficialilor palestinieni. ONU a declarat că nouă membri ai personalului care lucrau pentru agenţia pentru refugiaţi palestinieni se numără printre cei morţi.

Egiptul menține toate punctele de frontieră închise pentru palestinienii din Gaza

ACTUALIZARE 20:25 Egiptul a rămas şi miercuri evaziv asupra posibilităţii de a deschide punctul de trecere de la Rafah, pentru a le permite palestinienilor din Fâşia Gaza să se refugieze din faţa blocadei şi bombardamentelor intense ale armatei israeliene, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Israel Kept Up its Deadly Bombardment on Gaza Day 5..
Foto: Profimedia

„Există o blocadă completă impusă şi toate punctele de frontieră israeliene sunt închise pentru locuitorii din Gaza. Egiptul menţine deschis punctul de trecere de la Rafah pentru furnizarea de ajutor umanitar, alimente şi materiale medicale”, a declarat ministrul egiptean de externe, Sameh Shukri, la o conferinţă de presă comună cu omologul său italian Antonio Tajani la Cairo. Rafah este singurul punct de frontieră al Fâşiei Gaza care nu este controlat de Israel.

Întrebat de un jurnalist italian dacă Egiptul va permite trecerea palestinienilor din Gaza prin acel punct de frontieră, şeful diplomaţiei egiptene a amintit doar că „conflictele încurajează migraţia ilegală şi fuga spre zone mai sigure”.

„Şi, desigur, Europa este un centru de atracţie” pentru migranţi, a mai remarcat ministrul egiptean, care a avertizat deja în ultimele luni că ţara sa, ce trece printr-o gravă criză economică, nu poate face faţă singură valului de refugiaţi de război veniţi din Sudan, al căror număr a ajuns în Egipt la circa 300.000.

El a transmis astfel un mesaj Uniunii Europene, amintind că Egiptul, spre deosebire de alte ţări din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, „a împiedicat ieşirea migranţilor ilegali de pe teritoriul său”. Egiptul „aplică în continuare acest principiu, care este important pentru partenerii noştri, dar implică o sarcină enormă dacă nu se obţine un sprijin suficient din partea partenerilor europeni”, a atras atenţia ministrul Sameh Shukri.

Prin urmare, „este important ca UE să vadă cu ochi buni oferirea acestui sprijin Egiptului pentru a putea continua această politică” de prevenire a unui val suplimentar de migranţi ilegali către Europa, a adăugat el.

Potrivit ONU, cel puţin 264.000 de persoane sunt strămutate în interiorul Fâşiei Gaza în urma bombardamentelor necontenite efectuate de Israel, care în plus a tăiat furnizarea de apă, energie, alimente şi combustibil către această enclavă care numără aproximativ 2,3 milioane de locuitori.

Mişcarea islamistă Hamas a lansat sâmbătă operaţiunea „Furtuna Al-Aqsa”, un atac surpriză împotriva Israelului cu mii de rachete şi incursiuni în comunităţile israeliene învecinate cu Fâşia Gaza, operaţiune care a determinat un răspuns militar puternic al Israelului, cu bombardamente intense asupra enclavei palestiniene şi lupte la sol cu combatanţii Hamas care au pătruns pe teritoriul israelian.

Șeful Statului-Major al SUA: Nu există niciun semn că „alţi actori” vor să se alăture atacului asupra Israelului

ACTUALIZARE 19:55 Statele Unite nu văd niciun semn că ar exista ţări sau „alţi actori” care încearcă să se alăture atacului lansat de Hamas împotriva Israelului, a declarat miercuri, la Bruxelles, şeful Statului-Major al forţelor armate americane, Charles Brown, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Nu am văzut niciun indiciu că actori suplimentari ar fi angajaţi în detrimentul Israelului”, a afirmat Brown într-o conferinţă de presă.

Preşedintele american Joe Biden a ordonat ca nave de război şi avioane de luptă americane să se apropie de zonele de coastă israeliene şi a crescut ajutorul militar al SUA pentru Israel.

Această poziţionare are şi un efect de descurajare, a explicat Charles Brown. „Nu este doar pentru a sprijini Israelul, ci şi pentru a avea un efect de descurajare”, a subliniat el.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, prezent şi el la această conferinţă de presă, a reiterat, la rândul său, avertismentul lansat de preşedintele Biden.

„Pentru orice ţară, orice organizaţie, oricine se gândeşte să profite de tragedia din Israel pentru a încerca să extindă conflictul sau să verse mai mult sânge, nu avem de spus decât un singur lucru: nu faceţi asta”, a afirmat oficialul american.

Nouă angajați ai ONU au fost uciși în Gaza

ACTUALIZARE 18:20 Nouă angajați ai ONU au fost uciși în atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza începând de sâmbătă, a scris miercuri Organizația Națiunilor Unite pe X, potrivit Reuters.

Angajați ai Agenției ONU pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA) au fost uciși în atacuri aeriene.

Palestinian families evacuates to safer areas following overnight Israeli shelling in Gaza city Palestinian families eva
Urmările bombardamentelor israeliene din Gaza. Sursa foto: Profimedia Images

Înființată în 1949 după primul război arabo-israelian, Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) oferă servicii publice, inclusiv școlarizare, asistență medicală primară și ajutor umanitar în Gaza, Cisiordania, Iordania, Siria și Liban.

Netanyahu formează un nou guvern „de război” cu sprijinul opoziției

ACTUALIZARE 17:12 Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a discutat cu liderul opoziției, Benny Gantz, și a ajuns cu acesta la un acord pentru a forma un guvern de urgență. Un cabinet de război va fi stabilit, de asemenea, și îl va include pe Netanyahu, Gantz și pe ministrul apărării.

Conform acordului dintre cei doi lideri, „nicio lege sau decizie a guvernului care implică alte lucruri decât purtarea răboiului nu va fi promovată”, iar toate numiriile la vârful guvernului vor fi prelungite automat pe perioada cât va dura conflictul.

Netanyahu îi invitase prima oară chiar sâmbătă pe liderii opoziției, fostul premier Yair Lapid și pe Benny Gantz, să discute despre formarea unei alianțe temporare.

În comunicatul transmis de Netanyahu și Gantz, șeful Partidului Unității Naționale, se transmite că „cei doi lideri s-au pus de acord să stabilească un guvern de urgență și un cabinet pentru gestionarea războiului”.

profimedia-0812905830
Tancuri israeliene pregătite pentru o invazie terestră a Fâșiei Gaza. Foto: Profimedia Images

„În numele Partidului Unității Naționale, un număr de cinci miniștri fără portofoliu se vor alătura cabinetului de securitate – Benny Gantz, Gideo Sa’ar, Gadi Eisenkot și doi alți miniștri. Situația se va păstra până la sfârșitul războiului”, a transmis partidul de opoziție.

Pentru Netanyahu, acordul cu Gantz ar însemna că guvernul său nu se mai poate implica în promovarea controversatelor reforme ale justiției, legi care au scos în stradă sute de mii de israelieni, înainte de atacul terorist al Hamas.

Hamas a atacat cu rachete aeroportul din Tel Aviv

ACTUALIZARE 16:00 Hamas a atacat cu rachete aeroportul din Tel Aviv. Aeroportul a fost evacuat, s-a creat panică pentru că s-a dat alarmă de atac aerian. Rachete nu au lovit aeroportul, acestea fiind interceptate de sistemul Iron Dome. 

ACTUALIZARE 15:45 Electricitatea s-a oprit în Gaza, după ce singura centrală a rămas fără combustibil, potrivit BBC. După atacul Hamas din weekend, Israelul a impus un asediu al Fâșiei Gaza, reducându-și livrările de electricitate, combustibil, alimente, bunuri și apă.

Asta înseamnă că oamenii din Gaza se vor baza pe generatoare pentru energie electrică, însă doar dacă au combustibil.

Kamal Mashharawi, rezident din Gaza, a vorbit miercuri după amiază cu corespondentul BBC, dintr-un subsol în care se aflau 45 de persoane.

„Este foarte dificil, nu avem apă, nu avem internet, nu avem electricitate”, a spus el.

Copiii lui sunt răniți și în ultimele zile a pierdut mai mulți membri ai familiei și nu îi poate contacta pe cei care sunt în viață pentru că nu mai are acces la internet.

„Am încercat să ajungem la cel mai apropiat supermarket, dar nu era sigur din cauza exploziilor”, a mai spus el.

„Nu cred că civilii merită să moară, ar trebui lăsați în afara conflictului. Nu pot să dau vina pe Hamas, nu pot să dau vina pe Israel, dar spun că noi, civilii, suntem afectați. Suntem oamenii care nu fac parte din acest conflict, dar plătim.”

Armata israeliană a bombardat Universitatea Islamică din Gaza

ACTUALIZARE 14:24 Armata israeliană a publicat pe rețelele sociale o înregistrare video cu bombardarea Universității Islamice din Gaza, considerată a fi „un centru operațional, politic și militar al Hamas”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Hamas a transformat o instituție a cunoașterii într-o instituție a distrugerii”, se arată în comunicatul ministerul israelian al Apărării (IDF) care însoțește clipul video postat pe X/Twitter.

„IDF a lovit un important centru operațional, politic și militar al Hamas din Gaza - Universitatea Islamică. Hamas a transformat o universitate într-o tabără de antrenament folosită la dezvoltarea de arme și la culegerea de informații militare”, precizează IDF.

Numărul morților în Gaza a ajuns la 1.055

ACTUALIZARE 13.30 1.055 de oameni au fost uciși în Gaza și alți peste 5.100 au fost răniți de la începutul atacurilor aeriene ale Israelului, anunță Ministerul Sănătății. 

Urmările bombardamentelor israeliene din Gaza. Sursa foto: Profimedia Images
Urmările bombardamentelor israeliene din Gaza. Sursa foto: Profimedia Images

Potrivit sursei citate de BBC, aproape 60% dintre persoanele rănite din Gaza sunt femei și copii.

Muncitorii israelieni încă scot cadavrele din Sderot

ACTUALIZARE 13.25 La patru zile după atacurile lansate din Gaza de Hamas, muncitorii israelieni încă scot cadavre din orașul Sderot. Aceste imagini au fost făcute lângă o secție de poliție distrusă.

sderot
Aceste imagini au fost făcute lângă o secție de poliție distrusă Foto: Profimedia

Numărul morților în Israel a ajuns la 1.200, cu peste 2.700 de persoane rănite.

Sderot
La patru zile după atacurile lansate din Gaza de Hamas, muncitorii israelieni încă scot cadavre din orașul Sderot. Foto: Profimedia

Un cartier a fost distrus în Gaza, iar oamenii stau la cozi pentru mâncare

ACTUALIZARE 13.10 Sute de lovituri aeriene au distrus un cartier din Gaza, potrivit autorităților locale citate de BBC. Peste 50 de oameni au fost uciși în timpul nopții, majoritatea civili.

ONU încearcă să găzduiască 200.000 de persoane strămutate - adică aproximativ 10% din populația din Fâșia Gaza.

Oamenii nu au curent, apă și alimente. Ei stau la coadă la brutării de unde primesc cantități mici de mâncare. Băncile oferă sume mici de bani, iar benzinăriile cantități mici de combustibil.

Ministrul Sănătăţii a spus că toate centrele medicale şi spitalele vor rămâne fără medicamente în 24 de ore.

Israeli airstrikes continue on the fifth day in Gaza
Peste 50 de oameni au fost uciși în timpul nopții în Gaza, majoritatea civili. Foto: Profimedia

300.000 de rezerviști, desfășurați în apropiere de Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 10:15 Purtătorul de cuvânt al forţelor de apărare israeliene, lt-col. Jonathan Conricus, a declarat miercuri dimineaţă că 300.000 de rezervişti au fost trimişi în sud, în apropiere de Gaza, şi se pregătesc „să execute misiunea care ne-a fost încredinţată de guvernul israelian: să ne asigurăm că Hamas, la sfârşitul acestui război, nu va avea nicio capacitate militară prin care să poată ameninţa sau ucide civili israelieni”, scrie BBC.

Armata a refăcut gardul în jurul Fâșiei Gaza, a mai precizat lt-col. Conricus.

Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene peste noapte în Gaza

ACTUALIZARE Marți 11 Octombrie, 09:45 Forţele aeriene israeliene, care au vizat în cursul nopţii sute de ţinte în Fâşia Gaza, susţin că au „distrus un sistem avansat de detectare dezvoltat de Hamas, care era folosit pentru a detecta aeronavele”, relatează The Guardian.

Pe fondul aşteptărilor tot mai mari că Israelul va lansa o invazie terestră în Gaza în câteva zile, forţele aeriene au continuat să lovească, marţi noapte, folosind zeci de avioane de luptă pentru a lovi zeci de ţinte, potrivit oficialilor militari israelieni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Forţele armate israeliene au lovit peste noapte 80 de „ţinte” în Beit Hanon, un oraş situat în extremitatea de nord-est a Fâşiei Gaza. Aceste lovituri se adaugă celor peste 450 de ţinte din Al-Furqan vizate în ultimele 24 de ore, inclusiv 200 de lovituri în cursul nopţii, iar alte 70 de „ţinte” au fost lovite în al-Daraj, a precizat armata israeliană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Printre ţinte se numără bănci şi locuri despre care forţele de apărare ale Israelului spun că au fost folosite de Hamas pentru a dirija atacuri împotriva Israelului.

„Timp de ani de zile, Hamas a creat o reţea de camere de înaltă calitate, ascunse în interiorul unor panouri solare pe tot cuprinsul Fâşiei Gaza, cu scopul de a identifica şi urmări aeronavele”, se arată într-o postare pe X a forţelor armate israeliene, însoţită de înregistrări video care arată lovituri.

Peste 260.000 de locuitori din Gaza şi-au părăsit casele, potrivit ONU, şi mai mult de 900 au fost ucişi, potrivit celor mai recente cifre, deşi se aşteaptă ca acest bilanţ să crească.

Numărul deceselor din Israel cauzate de atacurile Hamas a depăşit 1.200, potrivit armatei israeliene

Numărul persoanelor decedate în Israel din cauza atacului lansat sâmbătă de mişcarea palestiniană Hamas a urcat la cel puţin 1.200, a anunţat miercuri dimineaţă purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), Jonathan Conricus, care a caracterizat acest bilanţ drept „uluitor şi de neimaginat”, relatează DPA.

„Majoritatea covârşitoare” a victimelor sunt civili, a adăugat Conricus.

El a precizat că peste 2.700 de persoane din Israel au fost rănite.

„Din păcate, ceva îmi spune că aceste date nu sunt cele finale”, a spus purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, până marţi noaptea cel puţin 900 de persoane au murit în Fâşia Gaza ca rezultat al contraatacurilor aeriene israeliene, alte 4.500 de persoane fiind rănite.

Cronologia evenimentelor de marți, 10 octombrie 2023

Antony Blinken merge în Israel: „Această vizită va fi un mesaj de solidaritate şi de susţinere”

ACTUALIZARE 23:11 Secretarul de stat american, Antony Blinken, urmează să efectueze joi o vizită în Israel, în semn de solidaritate, în urma atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas, anunţă marţi Departamentul de Stat, relatează AFP, citată de News.ro.„Această vizită va fi un mesaj de solidaritate şi de susţinere”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Preşedintele american, Joe Biden, a spus, marți seară, după o convorbire telefonică cu premierul Benjamin Netanyahu, că SUA va sprijini Israelul pentru a da „un răspuns copleșitor” grupării teroriste Hamas.

„Vom rămâne uniți, vom susține oamenii din Israel și ne vom opune terorismului”, a spus Biden.

Citește continuarea AICI

Israelul ripostează unui atac cu obuze lansat din Siria

ACTUALIZARE 23:05 Mai multe obuze au fost lansate de pe teritoriul sirian spre Israel, a declarat armata israeliană, potrivit Sky News.

Unele au aterizat în zone deschise de pe teritoriul israelian, a precizat aceasta, fără a adăuga alte detalii.

Soldații israelieni răspund cu artilerie și obuze, a precizat armata.

Israelul „blochează” aprovizionarea cu alimente și provizii medicale pentru Gaza

ACTUALIZARE 22:48 Israelul a refuzat o cerere de a aprovizare cu alimente și provizii medicale în Fâșia Gaza, potrivit Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OLP), potrivit Sky News. 

Secretarul general al organizației, Hussein Al-Sheikh, a declarat că oamenii se confruntă cu „o catastrofă umanitară majoră”.

Am cerut ajutor comunității internaționale. „Facem apel la instituțiile umanitare internaționale și comunitatea internațională să intervină urgent pentru a opri agresiunea, a permite intrarea ajutoarelor și a restabili furnizarea de electricitate și apă, deoarece Fâșia Gaza se confruntă cu o catastrofă umanitară majoră”, a spus el.

Erdogan acuză SUA că vrea să atace Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 22:44 Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a criticat, marți seară, pe președintele american Joe Biden pentru că a mutat un portavion mai aproape de Israel, afirmând că SUA vor „lovi Gaza”, relatează Sky News.

„Ce va face portavionul SUA în apropierea Israelului, de ce vin ei? Ce vor face bărcile din jur și avioanele de pe el?” a spus Erdogan.

„Vor lovi Gaza și împrejurimile și vor lua măsuri pentru masacre grave acolo”, acuză președintele Turciei.

El a declarat anterior că Turcia este gata să medieze conflictul dintre forțele israeliene și palestiniene.

SUA pregătesc un plan de acțiune, dacă situația în Israel escaladează

ACTUALIZARE 22:40 Statele Unite au planuri de contingență în cazul în care conflictul actual din Israel escaladează, potrivit consilierului pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, relatează CNN.

Președintele Joe Biden a ordonat planificarea, care include consultarea cu aliații SUA.

Deplasarea unui grup de atac al portavioanelor americane în estul Mediteranei este menită să descurajeze alte națiuni sau grupuri să exploateze situația. „Permiteți-mi să fiu clar, nu am mutat portavionul pentru Hamas”, a declarat Sullivan reporterilor de la Casa Albă.

„Am mutat portavionul pentru a trimite un mesaj clar de descurajare altor state sau actori non-statali care ar putea încerca să extindă acest război”, mai spune el.

„Președintele ne-a însărcinat, de asemenea, să ne angajăm în planuri de urgență pentru orice scenariu de escaladare”, adaugă Sullivan.

„Și suntem acum profund implicați în această planificare. Și ne consultăm cu aliații și partenerii, de asemenea, cu privire la toate scenariile potențiale care s-ar putea desfășura în zilele următoare”, a mai spus el.

ACTUALIZARE 22:05 Șeful diplomației europene, Josep Borrell, spune că Israelul are dreptul să se apere după asaltul lansat de Hamas, dar că unele dintre deciziile sale „ar putea încălca” dreptul internațional. 

În răspuns la atacul grupării militante palestiniene Hamas asupra Israelului, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a anunţat, luni, că nu va fi permisă furnizarea de energie electrică, alimente, apă sau combustibil în Fâşia Gaza.

„Israelul are dreptul să se apere, dar aceasta trebuie să se facă în conformitate cu dreptul internaţional, dreptul umanitar şi unele decizii sunt contrare dreptului internaţional”, a declarat Borrell după o reuniune a miniştrilor de externe ai UE la Muscat, în Oman.

„Unele dintre acţiuni - şi Naţiunile Unite au spus deja aceasta - întreruperea apei, energiei electrice, a furnizării de alimente pentru o masă de civili sunt împotriva dreptului internaţional”, a spus şeful diplomaţiei UE, care i-a invitat pe ministrul de externe israelian, Eli Cohen, şi pe omologul său palestinian, Riyad Al-Maliki, să participe la reuniunea de urgenţă a miniştrilor europeni de externe de marţi pentru a discuta situaţia din Israel şi din regiune.

„L-am invitat pe ministrul israelian de externe să participe la reuniunea miniştrilor de externe ai UE pe care am convocat-o în această după-amiază. L-am invitat, de asemenea, pe ministrul de externe al Autorităţii Palestiniene, Maliki, să ia cuvântul şi să prezinte punctele de vedere ale Autorităţii Palestiniene”, a scris Borrell pe Twitter.

Joe Biden declară război teroriștilor Hamas

ACTUALIZARE 21:45 Preşedintele american, Joe Biden, a spus, marți seară, după o convorbire telefonică cu premierul Benjamin Netanyahu, că SUA va sprijini Israelul pentru a da „un răspuns copleșitor” grupării teroriste Hamas. „Vom rămâne uniți, vom susține oamenii din Israel și ne vom opune terorismului”, a spus Biden.

„Există momente în această viaţă, şi vorbesc la propriu, când răul pur şi simplu nealterat se dezlănţuie în această lume. Poporul din Israel a trăit un astfel de moment în acest weekend”, a spus Biden, potrivit căruia atacurile Hamas asupra Israelului reprezintă „răutate absolută”.

Statele Unite se vor asigura că Israelul are tot ce îi trebuie pentru se apăra, a mai spus Biden, anunţând că va cere Congresului să ia măsuri pentru a ajuta Israelul, care are dreptul şi datoria de a răspunde la atacuri.

UE continuă să-i sprijine financiar pe palestinieni. Borrell: „Vom verifica orice scurgere către Hamas”

ACTUALIZARE 21:42 Miniștrii de externe ai UE au decis să ofere în continuare sprijin financiar palestinienilor, după o ședință de urgență organizată, marți, în Oman. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, spune că se va verifica orice „scurgere” de fonduri către gruparea Hamas, iar dacă va exista o astfel de situație, persoanele responasabile vor plăti prețul pentru această greșeală.

Ajutorul umanitar va fi, de asemenea, sporit, a spus Borrell, care a adăugat că UE este cel mai mare finanțator al Autorității Palestiniene.

UE anunţase, luni, că va proceda la o reexaminare a programului său de ajutor pentru dezvoltare în favoarea palestinienilor, după atacul Hamas asupra Israelului, precizând că ajutorul umanitar nu este vizat.

Citește continuarea AICI

Un oficial egiptean spune că urmează o campanie de lungă durată a IDF în Gaza

ACTUALIZARE 21:30 Un oficial egiptean citat de publicația israeliană Times of Israel spune că guvernul de la Ierusalim se pregătește de o campanie militară terestră care va dura luni întregi.

Oficialul anonim a spus și că, până acum, Israelul a refuzat orice încercare a guvernului de la Cairo de a media o posibilă dezescaladare. Israelul vrea să dea o lovitură de knock-out organizației teroriste Hamas înainte de a discuta de posibilitatea vreunui armistițiu, a mai spus oficialul citat.

Asedierea totală a Fâşiei Gaza este interzisă de dreptul internaţional, avertizează ONU

ACTUALIZARE 20:50 O asediere totală a Fâşiei Gaza, anunţată luni de către ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, este „interzisă” de dreptul internaţional umanitar, avertizează marţi ONU Israelul, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Impunerea unui asediu care să pună în pericol viaţa civililor prin privarea acestora de bunuri esenţiale supravieţuirii lor este interzisă de dreptul internaţional umanitar”, avertizează într-un comunicat o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Volker Türk, Ravina Shamdasani.

Yoav Gallant a ordonat luni un „asediu complet” al Fâşiei Gaza şi a anunţat oprirea alimentării cu electricitate, hrană, apă şi combustibil a enclavei palestiniene în urma atacului-surpriză din weekend al Hamas împotriva Israelului.

„Aceste riscuri agravează grav situaţia umanitară şi a drepturilor omului în (Fâşia) Gaza, inclusiv capacitatea instalaţiilor medicale de a funcţiona, având în vedere mai ales numărul în creştere al răniţilor”, a avertizat Ravina Shamdasan marţi, într-o conferinţă comună de presă, la Geneva, cu un purtător de cuvânt al Biroului ONU al Afacerilor Umanitare (OCHA) Jens Laerke, relatează CNN.

Decizia Israelului de a tăia alimentarea cu apă potabilă în Fâşia Gaza afectează peste 610,000 de oameni, a anunţat Jens Laerke.

Acest lucru va antrena o „penurie gravă de apă potabilă”, a avertizat el.

„Rămânem în continuare extrem de alarmaţi de aceste evenimente care escaladează rapid”, a declarat el.

UE şi Consiliul de Cooperare al Golfului cer un „sprijin financiar durabil” pentru palestinieni

ACTUALIZARE 18:42 Uniunea Europeană şi Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) au pledat marţi, într-o reuniune a miniştrilor lor de externe în capitala Omanului, Muscat, pentru „un sprijin financiar durabil” în favoarea palestinienilor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

UE şi CCG „au subliniat importanţa unui sprijin financiar durabil pentru UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţii Palestinieni) şi a continuării ajutorului umanitar şi de dezvoltare către palestinienii din teritoriile ocupate”, a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

UE anunţase luni că va proceda la o reexaminare a programului său de ajutor pentru dezvoltare în favoarea palestinienilor, după atacul Hamas asupra Israelului, precizând că ajutorul umanitar nu este vizat.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat marţi referitor la acest subiect că nicio plată nu va fi întreruptă cât timp reexaminarea este în curs.

Potrivit lui Borell, informaţia potrivit căreia Germania a decis să îşi anuleze ajutorul pentru palestinieni după ofensiva Hamas este „falsă”.

„Ministrul german a spus în mod clar că nu este deloc vorba despre aşa ceva şi că Germania va continua să furnizeze acest sprijin”, le-a spus Borrell jurnaliştilor.

Germania şi-ar putea evalua programele pe termen mediu şi lung, dar „nu să le suspende”, a adăugat el.

Uniunea Europeană, principalul susţinător financiar al palestinienilor, a alocat circa 1,2 miliarde de euro pentru 2021-2024 pentru finanţarea de proiecte, mai ales în educaţie şi sănătate.

Crește bilanțul morților în Israel, în urma atacurilor Hamas

ACTUALIZARE 18:39 Numărul persoanelor ucise în atacul Hamas asupra Israelului a depășit 1.000, a declarat un oficial militar israelian, potrivit Sky News.

„Vom trece la ofensivă și vom ataca grupul terorist Hamas și orice alt grup care se află în Gaza”, a declarat generalul de brigadă Dan Goldfus. „Va trebui să schimbăm situația din interiorul Fâșiei Gaza pentru a preveni ca acest lucru să se întâmple din nou”, mai spune acesta. 

Numărul palestinienilor uciși în urma bombardamentelor israeliene a ajuns la cel puțin 830, iar 4.250 au fost răniţi, a declarat Ministerul Sănătății din Gaza.

Ministerul palestinian precizează că întreruperi ale internetului afectează actualizarea bilanţului victimelor palestiniene.

Qatarul spune că este „prea devreme” pentru negocieri cu privire la prizonieri

ACTUALIZARE 18:10 Este „prea devreme” pentru a discuta despre un eventual schimb de prizonieri între Israel şi Hamas, a declarat marţi Qatarul, în a patra zi a războiului declanşat de atacul mişcării islamiste palestiniene împotriva statului israelian, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Ţările din Golf au acţionat în trecut ca mediatori între Israel şi Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza din 2007.

Întrebat despre eventuale discuţii cu privire la prizonieri, purtătorul de cuvânt al Ministerului qatariot de Externe, Majed Al-Ansari, a răspuns că este încă „prea devreme”.

„La ora actuală, este foarte greu de spus că o parte se poate lansa într-o mediere. Cred că avem nevoie să vedem cum va evolua situaţia pe teren”, a explicat el presei.

Potrivit guvernului israelian, aproximativ 150 de persoane au fost răpite în Israel de către Hamas, care a ameninţat luni seara să execute ostatici, ca reacţie la numărul tot mai mare de lovituri israeliene asupra Fâşiei Gaza.

O sursă apropiată acestui dosar declarase luni pentru AFP că Doha încearcă să angajeze negocieri privind un posibil schimb de negocieri, menţionând chiar „unele progrese”.

În aceeaşi zi, ministrul de externe al Qatarului, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani a discutat telefonic cu omologul său iranian Hossein Amir-Abdollahian.

Discuţiile s-au axat pe „necesitatea de a limita escaladarea la cadrul actual şi de a nu permite transformarea acesteia într-o confruntare regională cu alţi actori”, a afirmat Majed Al-Ansari, care s-a declarat îndeosebi preocupat de situaţia de la frontiera cu Libanul.

Iranul este suspectat de a fi sprijinit în principal atacul Hamas, chiar dacă respinge acuzaţiile privind implicarea sa.

Doha, care a găzduit un birou politic al Hamas timp de peste zece ani, a furnizat ajutoare de milioane de dolari pentru Gaza.

La sfârşitul lunii septembrie, Qatarul şi Egiptul au mediat între Hamas şi Israel pentru a permite redeschiderea punctelor de trecere spre Gaza.

Biden nu se opune invaziei terestre în Gaza

ACTUALIZARE 17:30 Președintele american Joe Biden i-a dat undă verde să intre în Gaza premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează CNN.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu Biden, Netanyahu a adus în discuție posibilitatea de a intra în Gaza. Președintele american nu l-a avertizat să nu facă acest lucru, potrivit sursei citate.

Amploarea atacurilor grupării Hamas l-ar fi determinat pe Biden să nu se opună unei astfel de reacții din partea Israelului, spun oficialii.

Aceștia recunosc poziția delicată a administrației SUA care a îndemnat la încetarea focului de către toate părțile atunci când au izbucnit conflicte în regiune.

Un alt factor care complică și mai mult situația este posibilitatea ca ostatici americani să fie ținuți în Gaza.

Între timp, Israelul bombardează Gaza cu lovituri aeriene mortale. Peste 100.000 de civili au fost evacuați, în timp ce spitalele sunt pline de palestinieni răniți în urma bombardamentelor.

Hamas atacă cu rachete orașul Așkelon

ACTUALIZARE 17:20 Hamas anunță că a tras sute de rachete asupra orașului Așkelon ca „răspuns la strămutarea civililor din Gaza”, se arată într-un comunicat publicat pe Telegram. Atacul vine după ce un purtător de cuvânt al Hamas a emis un avertisment către locuitorii orașului din sudul Israelului să părăsească localitatea înainte de ora locală 17:00.

Imagini publicate pe rețelele sociale arată momentul în care rachetele sunt lansate din Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Doi înalți oficiali Hamas uciși într-un atac aerian israelian

ACTUALIZARE 16:50 Un atac aerian israelian a ucis doi înalți oficiali Hamas în Gaza, a declarat un oficial al grupării.

Cei doi bărbați din biroul politic al Hamas - Jawad Abu Shammala și Zakaria Abu Maamar - au fost uciși în Khan Younis din sudul Fâșiei Gaza, potrivit SkyNews.

Alerte aeriene în mai multe orașe din Israel

ACTUALIZARE 16:40 Alerte antieriene în orașul israelian din sud Be'er Sheva. Hamas susține pe canalele de comunicare că a țintit cu rachete orașul și că ar fi atins ținta.

De asemenea, Hamas a amenințat în mod special că va ataca orașul israelian Așkelon ca răspuns la atacurile Israelului asupra Gaza. Într-o postare pe Telegram, Hamas a declarat că locuitorii orașului, aflat la nord de Fâșia Gaza, au termen până la ora locală 17:00 (15:00 BST) să plece. Mai mult de 4.500 de rachete au fost deja lansate din Gaza spre Israel începând de sâmbătă, potrivit armatei israeliene.

Brigăzile Al-Qassam (Hamas) amenintă și că vor bombarda aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv cu rachete ca răspuns la țintirea civililor palestinieni.

ACTUALIZARE 16:05 Mişcarea islamistă Hamas, care se află la putere în Fâşia Gaza, a lansat marţi un apel la o „mobilizare generală” către întreaga lume arabă şi musulmani în sprijinul palestinienilor, transmite DPA, citată de Agerpres.

Vinerea care vine va fi marcată drept „Vinerea potopului Al-Aqsa”, a declarat Hamas, evenimentul fiind destinat să demonstreze sprijinul poporul palestinian „în faţa războiului deschis al ocupaţiei (israeliene)”.

Hamas a făcut, de asemenea, apel la tinerii palestinieni din Cisiordania să se angajeze în confruntări cu soldaţii israelieni.

Arabii rezidenţi în Israel ar trebui să vină la rândul lor la moscheea Al-Aqsa din Ierusalim şi să se adune acolo, a indicat Hamas.

Pe de altă parte, procurorii germani au anunţat deschiderea unor investigaţii asupra grupării fundamentaliste Hamas pentru presupusele răpiri şi ucideri de cetăţeni germani în Israel şi în Fâşia Gaza.

Printre victimele atacului Hamas se află și cetățeni germani

Printre victimele atacului Hamas împotriva Israelului se află şi cetăţeni germani. Ministerul de Externe german consideră că toţi aceştia au dublă cetăţenie israeliană şi germană.

O tânără de 22 de ani care, potrivit familiei, a participat la un festival de muzică a fost răpită. În total, 260 de participanţi la festivalul din Deşertul Negev au fost ucişi de atacatori, conform unui bilanţ al echipelor de salvare.

Totodată, o femeie germano-israeliană de 36 de ani, soţul şi fiica ei cea mică au fost răpiţi în timp ce îşi vizitau familia într-un kibbutz din regiunea de frontieră între Israel şi Gaza. Tatăl şi fetiţa sunt deja în siguranţă, dar femeia este încă dată dispărută, a declarat familia acesteia pentru dpa.

A fost iniţiată o procedură preliminară asupra „unor membri neindentificaţi ai Hamas sub suspiciunea de apartenenţă la o organizaţie teroristă”, a indicat marţi o purtătoare de cuvânt a Biroului Procurorului Federal din Karlsruhe, însă ea nu a fost în măsură să precizeze modul în care va decurge ancheta, limitându-se să afirme că aceasta este abia la început.

Bombardamente la granița dintre Egipt și Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 15:00 Bombardamentele israeliene au lovit marţi zona punctului de trecere a frontierei de la Rafah, între Fâşia Gaza şi Egipt, au declarat oficiali palestinieni şi surse de securitate egiptene, punând în pericol operaţiunile de la singurul punct oficial de ieşire pe la frontiera sudică a Fâşiei Gaza, relatează Reuters.

Ministerul de Interne din Gaza, condus de Hamas, a declarat că bombardamentele au dus la oprirea activităţii la punctul de trecere, iar personalul egiptean i-a avertizat pe omologii palestinieni să evacueze structurile.

Atacul urmează unui incident similar de luni, care a întrerupt parţial operaţiunile la frontieră, deşi surse de securitate egiptene au declarat că accesul pentru călătorii înregistraţi şi pentru activităţile umanitare a fost restabilit până marţi dimineaţă.

Rafah este singurul punct de trecere posibil către Peninsula Sinai din Egipt pentru cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza. Accesul este strict controlat în cadrul unei blocade impuse de Egipt şi Israel asupra circulaţiei bunurilor şi persoanelor din Gaza.

Mai devreme, marţi, armata israeliană a revizuit o recomandare a unuia dintre purtătorii săi de cuvânt potrivit căreia palestinienii care fug de atacurile aeriene din Fâşia Gaza să se îndrepte spre Egipt.

Israelul a lovit Gaza cu cele mai violente lovituri aeriene din istoria de 75 de ani a conflictului său cu palestinienii, după Hamas a lansat sâmbătă o incursiune sângeroasă în Israel.

ACTUALIZARE 12.50 Franţa deplânge moartea tragică a încă doi cetăţeni francezi, ceea ce ridică la patru numărul victimelor franceze ale atacurilor teroriste comise de Hamas împotriva Israelului, a anunţat marţi Ministerul de Externe de la Paris.

"Transmitem condoleanţe familiilor lor şi suntem în contact cu familiile şi cu autorităţile israeliene pentru a le oferi tot sprijinul nostru în această încercare", se precizează în comunicatul Quai d'Orsay, citat de news.ro.

Acesta adaugă: "Nu avem nicio veste despre treisprezece compatrioţi a căror situaţie este considerată foarte îngrijorătoare, unii dintre ei fiind foarte probabil răpiţi".

ACTUALIZARE 10.10 1.500 de cadavre ale militanților Hamas au fost găsite în Israel

1.500 de cadavre ale militanţilor Hamas au fost găsite pe teritoriul israelian, potrivit armatei israeliene Armata israeliană a declarat marţi că în jur de 1.500 de cadavre ale militanţilor Hamas au fost găsite pe teritoriul israelian, după asaltul luptătorilor palestinieni care a început sâmbătă dimineaţa, relatează Associated Press, preluată de News.ro.

Purtătorul de cuvânt Richard Hecht a declarat că niciun luptător Hamas nu a trecut în Israel începând de luni seară, deşi infiltrările ar putea fi încă posibile.

ACTUALIZARE 8.35 Forţele de apărare israeliene au anunţat că peste 200 de ţinte au fost lovite peste noapte în Gaza, relatează The Guardian.  "În ultimele ore, avioanele şi navele de război ale forţelor de apărare au atacat numeroase ţinte ale organizaţiilor teroriste din întreaga Fâşie Gaza. Zeci de avioane de luptă au atacat peste 200 de ţinte în toată zona cartierului Rimal şi Khan Yunis în timpul nopţii", a precizat armata într-o postare pe X însoţită de un videoclip care arată clădiri distruse.

Loviturile aeriene israeliene asupra Fâşiei Gaza au ras de pe faţa pământului 790 de locuinţe şi au avariat grav 5.330, a anunţat marţi dimineaţă Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, scrie news.ro. Deteriorarea a trei puncte de alimentare cu apă şi canalizare a întrerupt serviciile pentru 400.000 de persoane, mai spune ONU.

Pe de altă parte, Israelul a recâştigat controlul asupra gardului de la frontiera cu Gaza, unde atacatorii palestinieni din Hamas care au efectuat o incursiune în masă în weekend au făcut mai multe breşe, iar armata israeliană plantează mine în părţile în care zidul a fost dărâmat, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al armatei. Contraamiralul Daniel Hagari a declarat că nu au existat noi infiltrări din Gaza începând de luni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cronologia evenimentelor de luni, 9 octombrie 2023

Ministerul palestinian al Sănătăţii acuză armata israeliană de atacarea şi distrugerea a 11 ambulanţe

ACTUALIZARE 23:30 Armata israeliană a atacat şi distrus complet 11 ambulanţe şi un serviciu de sănătate care nu mai pot fi folosite, acuză ministerul palestinian.

Ministerul Sănătăţii de la Gaza anunţă că se află în legătură şi colaborează cu organizaţii globale şi umanitare pentru a acoperi lipsa de medicamente din spitale, de echipamente medicale şi de combustibil.

Hezbollah anunţă că a bombardat două cazărmi israeliene cu rachete ghidate şi obuze de mortier

ACTUALIZARE 23:25 Mişcarea şiită palestiniană Hamas, susţinută de Iran, anunţă luni că a bombardat două cazărmi israeliene ca „răspuns” la uciderea a trei dintre membrii săi în atacuri israeliene, în contextul unor temeri cu privire la o escaladare, în urma infiltrării unor combatanţi palestinieni în Israel din Liban, relatează AFP.

Hezbollahul îşi cataloghează într-un comunicat acest atac drept „primul răspuns”.

Mişcarea precizează că a bombardat două cazărmi israeliene „cu rachete ghidate şi obuze de mortier care şi-au atins în mod direct” ţintele.

ACTUALIZARE 23:20 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat luni gruparea islamistă palestiniană Hamas să înceteze atacurile vizând Israelul şi să elibereze ostaticii israelieni, relatează CNN.

Antonio Guterres a îndemnat toate părţile să asigure ONU un acces pentru a livra asistenţă umanitară palestinienilor în Fâşia Gaza.

Numai o pace negociată şi „vechea viziune a soluţiei cu două state” poate aduce stabilitate în regiune, a subliniat el.

Secretarul general al ONU a condamnat „atacurile odioase ale Hamas şi altora asupra oraşelor şi satelor israeliene de la periferia Fâşliei Gaza”.

Guterres a recunoscut „nemulţumirile legitime ale poporului palestinian”, însă a subliniat nimic nu poate justifica acte de teroare, mutilarea, uciderea şi răpirea unor civili.

„Sunt profund tulburat de anunţul de azi, potrivit căruia Israelul va lansa un asediu complet al Fâşiei Gaza, fără să lase nimic să intre înăuntru - electricitate, hrană sau combustibil”, a declarat el.

Cel puţin 86 de militari israelieni, ucişi în atacul Hamas

ACTUALIZARE 23:15 Cel puţin 85 dintre persoanele ucise în atacuri Hamas în israel erau militari israelieni, anunţă un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, relatează CNN.

În total, 900 de persoane au fost ucise în atacul Hamas, a anunţat luni, separat, postul de radio al armatei.

„Sute” de activişti Hamas au fost ucişi în Fâşia Gaza în atacuri israeliene recente, anunţă Daniel Hagari.

Armata israeliană a încheiat evacuarea civililor israelieni care locuiesc în apropierea Fâşiei Gaza,precizează el.

De-a lungul întregii bariere de la frontiera cu Fâşia Gaza sunt desfăşurate tancuri, iar întreaga barieră este acoperită aerian, subliniază el.

„Luptătorii noştri merg din casă în casă. Niciun activist nu trece gardul acum”, subliniază purtăttorul de cuvânt al Forţelor Apărării israeliene (IDF).

Peste 300.000 de rezervişti au fost mobilizaţi, anunţă el.

14 cetăţeni francezi sunt daţi dispăruţi

ACTUALIZARE 23:10 Ministerul francez al Afacerilor Externe a anunţat luni seara că „nu este nicio veste” despre 14 cetăţeni francezi, între care un copil de 12 ani, care se aflau în Israel şi a căror "situaţie este considerată ca fiind foarte îngrijorătoare", relatează AFP.

„Informaţiile pe care le avem ne permit să considerăm ca foarte probabilă răpirea unora dintre ei”, a indicat ministerul într-un comunicat, precizând că numărul persoanelor date dispărute ar putea creşte.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au anunţat că vor avea o convorbire telefonică luni seara cu preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Rishi Sunak pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu.

„Germania şi Franţa sunt într-adevăr alături de poporul israelian în acest moment tragic”, a declarat Emmanuel Macron la sosirea sa în Germania. Alături de el, cancelarul german Olaf Scholz a insistat asupra necesităţii de a preveni o „deflagraţie în regiune”.

900 de oameni au fost uciși în Israel

ACTUALIZARE 22:40 Numărul oamenilor uciși în Israel a ajuns la 900, potrivit BBC.

Un oficial din Israel a anunțat, luni seară, că, în urma atacurilor, cel puțin 900 de persoane și-au pierdut viața, potrivit celui mai recent bilanț.

Peste 2.600 de persoane au fost rănite în Israel și aproximativ 150 au fost răpite de Hamas.

Crește bilanțul morților în Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 22:20 Numărul morților în urma atacurilor israeliene asupra Fâșiei Gaza a crescut la aproape 690. Printre aceștia sunt inclusiv 140 de copii și 105 de femei, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al Ministerului palestinian al Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit BBC.

El a precizat că alte 3.700 de persoane au fost rănite.

Premierul israelian face declarații după atacurile Hamas

ACTUALIZARE 21:50 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a spus, luni seară, că loviturile aeriene asupra Fâșiei Gaza „sunt doar începutul”, precizând că va face „totul pentru ostaticii israelienii”, relatează BBC. El amenință că Israelul va folosi „o forță enormă” asupra grupării Hamas.

Principalele declarații:

  • Israelul va folosi „o forță enormă” asupra grupării Hamas;
  • Represaliile Forțelor de Apărare ale Israelului pentru cel mai grav atac asupra teritoriului israelian din ultimele decenii abia acum încep;
  • Aproximativ 900 de persoane au fost ucise în Israel de la atacul surpriză de sâmbătă, inclusiv 260 de persoane masacrate de atacatorii Hamas la un festival de muzică;
  • Un număr de bărbați înarmați palestinieni se află încă pe teritoriul Israelului;
  • De când Israelul a început să lovească Gaza, aproape 600 de persoane au murit;
  • Ministrul israelian al Apărării a ordonat anterior un „asediu complet” al Fâșiei Gaza, tăind aprovizionarea cu alimente, combustibil, electricitate și apă;
  • Nouă cetățeni americani au fost confirmați morți în Israel, în timp ce peste 10 cetățeni britanici sunt considerați morți sau dispăruți;
  • Zeci de persoane sunt în continuare răpite de Hamas, iar familiile lor caută cu disperare informații;

Vorbind de la Tel Aviv, Netanyahu le-a cerut liderilor opoziției să formeze imediat un guvern de uniune națională. „Acțiunea finală este de a solidifica unitatea în țară. Acum suntem cu toții uniți”, a spus el, potrivit Sky News.

ACTUALIZARE 21:10 Gruparea militantă palestiniană Hamas a declarat, luni, că va începe să execute câte un ostatic israelian pentru fiecare nou bombardament al Israelului asupra locuințelor civile fără niciun avertisment, relatează Al Arabiya.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abu Ubaida, a declarat că organizația a acționat în conformitate cu instrucțiunile islamice păstrând prizonierii israelieni în siguranță și sănătoși.

În același timp, el acuză Israelul pentru intensificarea bombardamentelor asupra locuințelor civile, fără niciun avertisment.

„De fiecare dată când oamenii noştri vor fi luaţi ţină fără avertisment, aceasta va avea ca rezultat execuţia unuia dintre ostaticii civili”, a indicat braţul armat al Hamas, Brigăzile Al-Qassam, într-un comunicat.

Citește continuarea AICI

ACTUALIZARE 21:00 Guvernul de stânga spaniol şi-a exprimat luni „disconfortul” şi „dezacordul” în urma deciziei anunţate de Comisia Europeană de suspendare a ajutorului UE pentru palestinieni după atacul Hamas, informează AFP, citată de Agerpres.

Şeful diplomaţiei spaniole „Jose Manuel Albares a avut o discuţie telefonică cu comisarul (european Oliver Varhelyi) pentru a-i comunica dezacordul său faţă de această decizie”, cerând ca ea să fie introdusă pe ordinea de zi a reuniunii de marţi a miniştrilor de externe din UE, a indicat Ministerul de Externe.

Extrema stângă spaniolă, membră a guvernului condus de Pedro Sanchez, a atacat luni vehement suspendarea ajutorului european pentru palestinieni şi a refuzat să condamne fără echivoc atacul Hamas, provocând o controversă aprinsă în ţară, a mai relatat AFP.

Suspendarea anunţată de Bruxelles a ajutorului pentru dezvoltare este „o decizie ruşinoasă şi contrară dreptului internaţional, care interzice pedeapsa colectivă”, a transmis Ernest Urtasun, purtătorul de cuvânt al Sumar, o coaliţie de extremă stânga condusă de numărul trei al guvernului, Yolanda Diaz, pe X (fostă Twitter).

„UE trebuie să-şi intensifice eforturile pentru pace, nu să pedepsească poporul palestinian şi să dea mână liberă represaliilor teribile ale Israelului”, a spus el.

Comisia Europeană a anunţat luni că suspendă toate plăţile şi amână "până la noi ordine" toate bugetele pentru proiecte în teritoriile palestiniene, din cauza „terorii şi brutalităţii” ofensivei Hamas.

Secretarul general al partidului, Enrique Santiago, care este un apropiat al Yolandei Diaz, membră a Partidului Comunist, a refuzat, în faţa presei, să descrie Hamas drept un „grup terorist”, condamnând în acelaşi timp atacul său.

Podemos, principalul partid de extremă stânga până când a fost absorbit de Sumar în primăvară, a declarat sâmbătă, imediat după atacul Hamas, că „situaţia violenţei şi a deceselor din Israel şi Palestina (este) rezultatul ocupaţiei şi apartheidului”.

Acest refuz al extremei stângi de a condamna fără echivoc ofensiva Hamas pune într-o situaţie stânjenitoare guvernul socialistului Pedro Sanchez, care a fost aspru criticat de opoziţia de dreapta.

Partidul Popular, conservator, a acuzat o parte a guvernului spaniol că „justifică atacul terorist asupra Israelului” şi regretă „dependenţa politică a dlui Sanchez” de stânga radicală.

„Guvernul Sanchez nu poate fi divizat în faţa unei astfel de barbarii” comisă de Hamas, a declarat una dintre reprezentantele sale din Parlamentul European, Dolors Montserrat.

În faţa atacurilor din partea dreptei, socialiştii, ai căror miniştri au condamnat cu toţii „atacul terorist” al Hamas, au reiterat că politica spaniolă este prerogativa lor, şi nu a Sumar.

Guvernând împreună din 2020, socialiştii şi extrema stângă şi-au arătat deja diferenţele în trecut în ceea ce priveşte politica externă, fie că este vorba de sprijinul militar pentru Ucraina sau de problema Saharei Occidentale.

ACTUALIZARE 20:50 Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat luni Israelul împotriva unui atac „la întâmplare” asupra civililor din Gaza în războiul împotriva Hamas, relatează AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele Erdogan a afirmat, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul sau israelian Isaac Herzog, că „lovirea colectivă şi fără discriminare a locuitorilor din Gaza nu va face decât să crească suferinţele şi sa întărească spirala violenţei din regiune”, a indicat preşedinţia turcă într-un comunicat.

Preşedintele turc a vorbit luni la telefon cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, a indicat, de asemenea, preşedinţia turcă.

Erdogan şi Abbas au discutat despre cele mai recente evoluţii cu Israelul şi palestinienii, precum şi despre tensiunile din regiune, se arată într-o postare pe platforma X, notează Reuters.

ACTUALIZARE 20:40 Mediatori din Qatar încearcă să negocieze eliberarea prizonierilor israelieni răpiți de Hamas și ținuți în Gaza după asaltul mortal lansat de organizația militantă, în schimbul eliberării a 36 de femei și copii palestinieni care sunt ținuți în închisori israeliene relatează Al Arabiya, citând o sursă anonimă care a făcut declarații pentru Reuters.

Ministerul de externe din Qatar a confirmat pentru Reuters că se implică în efortul de mediere între israelieni și Hamas, inclusiv pentru un schimb de prizonieri.

Negocierile aflate în desfățurare, pe care Qatar-ul le efectuează în coordonare cu guvernul Statelor Unite de sâmbătă noapte au un „parcurs pozitiv”, a declarat sursa citată.

„Suntem în contact constant cu toate părțile implicate, în acest moment. Prioritățile noastre sunt să oprim vărsarea de sânge, să eliberăm prizonierii și să ne asigurăm că acest conflict este temperat și nu se extinde”, a spus purtătorul de cuvânt al diplomației din Qatar, Majed Al-Ansari, fără să dea alte detalii.

Întrebat despre informațiile Reuters, un oficial israelian a spus că „nu sunt negocieri în desfășurare”. Nu există, însă, semne ale vreunei reușite diplomatice în condițiile în care și Hamas și israelienii par că se pregătesc pentru un conflict de durată.

Nu este clar câți prizonieri israelieni ar putea Hamas să ofere la schimb pentru cei 36 de palestinieni.

ACTUALIZARE 20:15 Cel puţin un cetăţean rus a fost ucis în ofensiva lansată sâmbătă împotriva Israelului de gruparea palestiniană Hamas, iar alţi patru sunt daţi dispăruţi, a anunţat luni ambasada rusă din Tel Aviv, citată de agenţiile de presă ruse, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Potrivit informaţiilor primite din partea israeliană, un cetăţean al Federaţiei Ruse este considerat mort”, a indicat ambasada rusă, afirmând că este „în curs de clarificare a tuturor circumstanţelor” acestui deces.

De asemenea, ambasada a raportat dispăruţi patru cetăţeni ruşi, ale căror nume apar „pe listele persoanelor dispărute furnizate de partea israeliană”, şi alţi nouă ruşi prezenţi în Israel cu care deocamdată nu s-a putut lua legătura.

„Facem tot posibilul pentru a-i localiza pe cetăţenii dispăruţi”, a spus ambasada, citată de agenţia de presă Ria Novosti.

Israelul are o comunitate importantă din Rusia şi din alte ţări din fosta URSS.

ACTUALIZARE 20:10 Armata israeliană anunţă că a bombardat peste 1.200 de ţinte în weekend, în Fâşia Gaza, şi alte 1.200 de ţinte luni, „instalaţii de depozitare şi de producţie de armament, centre de comandament şi de control, lansatoare de rachete”, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Aviaţia israeliană desfăşoară una dintre cele mai mari operaţiuni de atacuri aeriene desfăşurate vreodată împotriva Hamas în Fâşia Gaza. Hamasul a declanșat un război. Noi restabilim securitatea în ţara noastră”, anunţă pe X armata israeliană.

ACTUALIZARE 19:30 Întrebările cu privire la eșecul uriaș al serviciilor israeliene de a anticipa și de a se pregăti pentru atacul surpriză al Hamas au devenit și mai dificile, luni, după ce un oficial din serviciile egiptene a declarat că guvernul de la Ierusalim a ignorat avertismentele repetate conform cărora organizația teroristă din Fâșia Gaza se pregătea de „un atac de anvergură”, scrie Times of Israel.

Conform publicației israeliene, Netanyahu a fost avertizat direct de ministrul informațiilor de la Cairo, însă a refuzat să acționeze. Netanyahu a negat, luni, că a discutat cu vreun oficial egiptean despre situație.

Oficialul egiptean a spus că guvernul Egiptului, de multe ori un mediator între Israel și Hamas, a transmis în mod repetat avertismente guvernului israelian că urmează „un atac de anvergură”, fără să dea mai multe detalii.

Persoana citată a mai precizat că oficialii israelieni erau concentrați pe Cisiordania și că au subestimat amenințarea dinspre Gaza. Guvernul premierului Netanyahu este format din susținători ai coloniștilor din Cisiordania, iar aceștia au cerut o accentuare a prezenței militare acolo, în condițiile unei creșteri serioase a violențelor în ultimul an și jumătate.

Citește continuarea AICI

ACTUALIZARE 19:20 Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a spus duminică președintelui american, Joe Biden, că Israelul nu are de ales decât să înceapă o operațiune terestră în Gaza.

„Trebuie să intrăm”, a spus liderul israelian, potrivit a trei surse israeliene și americane informate despre convorbire, potrivit axios.com.

Mesajul lui Netanyahu semnalează cum va arăta răspunsul țării sale la atacul Hamas în zilele și săptămânile următoare, despre care premierul israelian a spus că va fi un „război lung și dificil”.

În timpul convorbirii sale cu Netanyahu, Biden a ridicat problema ostaticilor israelieni din Gaza, potrivit celor trei surse.

„Trebuie să intrăm. Nu putem negocia acum”, a spus Netanyahu.

Casa Albă și biroul premierului israelian au refuzat să comenteze.

Netanyahu i-a spus lui Biden că Israelul nu are altă opțiune decât să răspundă cu forță, deoarece o țară nu poate arăta slăbiciune în Orientul Mijlociu.

„Trebuie să restabilim descurajarea”, i-a spus Netanyahu lui Biden, potrivit celor trei surse.

Biden nu a încercat să-l preseze pe Netanyahu sau să-l convingă să nu continue cu o operațiune terestră.

Potrivit unei surse din SUA, Biden ar putea să gestioneze actualul război din Gaza într-un mod similar cu modul în care a gestionat războiul din Gaza din 2021. Statele Unite au oferit Israelului sprijin public și au avut angajamente diplomatice frecvente și discrete cu Netanyahu și alți lideri din regiune.

ACTUALIZARE 19:00 Un membru Hezbollah a fost ucis într-un bombardament israelian în sudul Libanului, au declarat două surse apropiate Hezbollah și o sursă de securitate din Liban, potrivit Sky News.

Grupul a negat organizarea vreunei operațiuni în Israel.

ACTUALIZARE 18:30 Răspunsul Israelului la atacurile lansate de gruparea militantă islamistă Hamas „va schimba Orientul Mijlociu”, a declarat luni premierul israelian, Benjamin Netanyahu, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.

„Cu ce se va confrunta Hamas va fi dur şi teribil, vom schimba Orientul Mijlociu”, le-a spus Netanyahu unor importanţi oficiali locali din sudul Israelului, unde combatanţii Hamas au lansat un atac surpriză sâmbătă dimineaţa.

Armata israeliană a ordonat luni un „asediu total” asupra Fâşiei Gaza controlată de Hamas, în cea de-a treia zi a ofensivei masive declanşate de mişcarea islamistă, comparată de Israel cu atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA.

Citește continuarea AICI

ACTUALIZARE 17:40 Uniunea Europeană a suspendat toate plăţile ajutorului său pentru dezvoltare către palestinieni şi a decis să îşi reevalueze toate programele în derulare, a anunţat luni comisarul european Oliver Varhelyi, potrivit AFP.

„Toate plăţile au fost suspendate imediat, toate proiectele revizuite, toate bugetele proiectelor, inclusiv pentru 2023, amânate până la noi ordine, reevaluare a întregului program”, a precizat comisarul ungar pentru vecinătate şi extindere pe reţeaua X (ex-Twitter).

El a spus că actualul program de asistenţă pentru dezvoltare se ridică la 691 de milioane de euro, fără a da detalii.

ACTUALIZARE 17:35 Ministerul francez de Externe anunţă că un al doilea cetăţean francez a fost ucis în atacuri ale mişcării palestiniene Hamas în Israel, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Franţa deplânge moartea tragică a unui al doilea cetăţean francez, victimă a atacurilor teroriste ale Hams împotriva Israelului. Urmărim demersurile întreprinse în vederea clarificării situaţiei cetăţenilor noştri nelocalizaţi”, anunţă o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei franceze, Anne-Claire Legendre.

Doi francezi au fost ucişi în confruntări armate în Israel.

Pe de altă parte, peste zece britanici au fost ucişi sau sunt daţi dispăruţi în acest confruntări.

ACTUALIZARE 17:15 Moscova susține că „cea mai credibilă” soluţie a războiului dintre Israel şi Hamas este crearea unui stat palestinian, avertizând asupra unui risc „ridicat” de intrare în conflict a unor „terţe forţe”, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a promis că Rusia şi Liga Arabă vor lucra pentru „a opri vărsarea de sânge” în Israel şi Gaza cu ţările care doresc o „pace durabilă în Orientul Mijlociu”, într-o conferinţă de presă, cu ocazia vizitei la Moscova a secretarului general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit.

„Nu putem fi de acord cu cei care spun că securitatea nu poate fi asigurată decât prin combaterea terorismului. Distrugerea teroriştilor este o strategie care a fost deja aplicată de Israel, dar nu a rezolvat niciodată problema de bază”, a declarat el.

Citește continuarea AICI

Nouă cetățeni americani au fost uciși în războiul dintre Israel și Hamas

ACTUALIZARE 16:25 Nouă cetățeni americani se numără printre cei care au murit în conflictul Israelului cu Hamas, a anunțat un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate din SUA, transmite CNN.

„În acest moment, putem confirma moartea a nouă cetățeni americani. Transmitem cele mai profunde condoleanțe victimelor și familiilor tuturor celor afectați și le dorim celor răniți însănătoșire grabnică. Continuăm să monitorizăm îndeaproape situația și rămânem în contact cu partenerii noștri israelieni, în special cu autoritățile locale”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matt Miller, a confirmat această raportare, declarând pentru CNN: „Suntem în contact strâns cu guvernul Israelului, deoarece continuă să desfășoare operațiuni de securitate pentru a localiza cetățenii americani dispăruți și suntem, desigur, în contact strâns cu familiile acestor nouă americani decedați și le oferim orice asistență consulară pe care o putem oferi”.

Citește continuarea AICI

Hezbollah neagă o incursiune în Israel

ACTUALIZARE 16:20 Grupul islamist susținut, înarmat și finanțat de Iran, Hezbollah a negat, luni, că ar fi organizat vreo operațiune în Israel, relatează Sky News.

Anterior, armata israeliană a declarat că soldații săi au ucis „un număr de suspecți înarmați care s-au infiltrat pe teritoriul israelian dinspre teritoriul libanez”.

Deși nu a oferit detalii cu privire la numărul acestora, unele rapoarte neconfirmate sugerau că două persoane ar fi fost ucise.

ACTUALIZARE 16:00 Mediatori din Qatar au purtat convorbiri telefonice urgente cu oficiali ai Hamas în încercarea de a negocia eliberarea femeilor şi copiilor israelieni răpiţi de gruparea militantă şi ţinuţi ostatici în Gaza, în schimbul eliberării a 36 de femei şi copii palestinieni din închisorile din Israel, a declarat luni o sursă pentru Reuters.

Negocierile, pe care Qatarul le conduce în coordonare cu Statele Unite încă de sâmbătă seară, „se derulează pozitiv”, a spus sursa, care a fost informată cu privire la discuţii.

Qatarul a luat legătura cu oficiali ai Hamas din Doha şi Gaza, a declarat sursa, după ce gruparea islamistă a lansat un asalt din Gaza asupra unor oraşe israeliene, ucigând peste 700 de israelieni şi luând zeci de ostatici.

Numărul exact de femei şi copii israelieni ţinuţi ostatici pe care Hamas îi oferă în potenţialul schimb pentru 36 de femei şi copii palestinieni prizonieri identificaţi de gruparea islamistă nu este clar, a spus sursa.

Detalii despre negocierile care se concentrează asupra eliberării a 36 de palestinieni din închisorile israeliene nu au fost raportate anterior.

ACTUALIZARE 14.10 Ambasada Israelului în România a transmis, luni, că peste 2.300 de persoane au fost rănite în urma atacurilor Hamas, 22 de persoane fiind în stare critică.„Acestea sunt cele mai recente date publicate de Ministerul Sănătăţii din Israel în această dimineaţă. Vă rugăm să-i păstraţi pe cei răniţi în rugăciunile voastre”, este mesajul transmis de oficialii Ambasadei Israelului.

Potrivit datelor transmise, 2.382 de persoane au fost rănite, 22 fiind în stare critică. Alte 345 de persoane sunt în stare gravă.

Potrivit Haaretz, oficialii din Israel estimează că, în următoarele 48 de ore, vor reuşit să informeze familiile tuturor victimelor cu privire la situaţia celor dragi.

Bilanţul morţilor a depăşit 700 de persoane, fiind vorba despre oameni de diferite naţionalităţi.

ACTUALIZARE 13:15 Una dintre rachetele lansate de Hamas din Gaza, luni la prânz, a căzut în apropierea Aeroportului Internaţional Ben Gurion din Tel Aviv, fără a face victime. În acelaşi timp, rachetele care au lovit oraşele Ashdod şi Ashkelon, din sudul ţării, au provocat rănirea mai multor persoane, potrivit Times of Israel.

Imagini postate pe reţelele sociale arată fumul care iese dintr-un câmp deschis din zona aeroportului, unde mii de persoane, cetăţeni străini, inclusiv români, s-au adunat pentru a se întoarce acasă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe de altă parte, serviciul de ambulanţă Magen David Adom spune că a tratat patru persoane care au fost rănite în urma impactului pe care l-au avut rachetele în Ashkelon. Un bărbat de 75 de ani este în stare gravă, alţi doi bărbaţi de 55 şi 30 de ani au răni de o gravitate moderată, iar o altă persoană a fost rănită uşor.

În Ashdod, MDA spune că medicii săi tratează o femeie în vârstă de 50 de ani care a fost grav rănită în urma impactului unei rachete.

Hamas a anunţat că a lansat 120 de rachete spre oraşele Ashdod şi Ashkelon din sudul Israelului, ca răspuns la loviturile aeriene israeliene, a precizat gruparea militantă într-un comunicat. Noua salvă de rachete vine după ce grupul a declarat că a tras rachete şi spre Ierusalim şi Tel Aviv, mai la nord, declanşând sirenele antiaeriene în aceste oraşe.

ACTUALIZARE 13:00 Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a anunţat că a ordonat o blocadă totală asupra Fâşiei Gaza: „fără electricitate, fără alimente, fără combustibil”, relatează BBC.

Alertă aeriană în Israel

ACTUALIZARE 12:20 Sirenele sună în Ierusalim și în sudul Israelului. Autoritățile israeliene au avertizat că o „aeronava ostilă” a intrat pe teritoriul israelian în apropierea Fâșiei Gaza, relatează Haaretz.

Armata israeliană anunță că deține „controlul total” al zonelor atacate de Hamas

ACTUALIZARE 11:30 Purtătorul de cuvânt al forțelor de apărare israeliene, Daniel Hagari, a declarat în această dimineață că Israelul deține „controlul” tuturor comunităților și în acest moment nu există lupte în interiorul Israelului, dar că este posibil să mai existe militanți Hamas pe teritoriul israelian, scrie The Guardian.

O evacuare a tuturor comunităților din apropierea gardului de graniță este în curs de desfășurare, a spus Hagari.

Armata efectuează lovituri aeriene intense, la fiecare patru ore, în Fâșia Gaza. Sute de ținte sunt atacate, iar Israelul vizează doar locuri în care sunt prezenți teroriști, a spus purtătorul de cuvânt.

Există sute de teroriști morți, a spus Hagari. Nu există electricitate în Fâșia Gaza și nimeni nu intră și nu iese, a adăugat el.

Israelul a chemat până acum 300.000 de rezerviști.

Numărul morților din Israel este de aproximativ 700, dintre care 73 de soldați, a spus purtătorul de cuvânt.

Abordând problema ostaticilor, purtătorul de cuvânt a spus că autoritățile au început să informeze familiile și vor împărtăși publicului informații doar după ce familiile vor fi contactate. Purtătorul de cuvânt a refuzat să dea numărul de ostatici.

WSJ: Iranul a ajutat Hamas la planificarea atacurilor asupra Israelului

ACTUALIZARE 09:47 Oficialii de securitate iranieni au ajutat la planificarea atacului surpriză de sâmbătă al Hamas asupra Israelului şi au dat unda verde pentru asalt în cadrul unei reuniuni care a avut loc lunea trecută la Beirut, potrivit unor membri de rang înalt ai Hamas şi Hezbollah, o altă grupare militantă susţinută de Iran, relatează luni The Wall Street Journal (WSJ).

Se pare că această alianţă a fost formată în luna august, pentru a planifica incursiunile aeriene, terestre şi maritime din Israel. Mai multe reuniuni au avut loc la Beirut pentru a pune la punct ofensiva şi la ele ar fi participat ofiţeri ai Gardienilor Revoluţiei Islamice, corpul de elită al regimului islamic de la Teheran.

La aceste şedinţe au fost prezenţi reprezentanţi a patru grupări militante susţinute de Iran, inclusiv Hamas, care deţine puterea în Gaza, dar şi Hezbollah, grupare militantă şiită şi totodată facţiune politică în Liban, au declarat sursele WSJ.

12 thailandezi au fost uciși în atacurile din Israel, alți 11 au fost răpiți

ACTUALIZARE 9 OCTOMBRIE 09:38 Ministerul de Externe al Thailandei a anunţat luni că 12 cetăţeni thailandezi au fost ucişi în atacurile din Israel, alţi 11 au fost răpiţi şi opt răniţi.

„Facem eforturi pentru a-i ajuta pe toţi cetăţenii thailandezi din Israel”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Kanchana Patarachoke, informează news.ro.

Pe de altă parte, cel puţin 10 cetăţeni nepalezi au fost ucişi de Hamas, a declarat duminică ambasadorul Nepalului în Israel, pentru CNN.

Persoanele decedate erau studenţi la agricultură în kibbutzul Alumim, a declarat ambasadorul Kanta Rizal.

Un student nepalez este în continuare dat dispărut, a adăugat Rizal.

Armata israeliană a mobilizat 100.000 de rezerviști în apropiere de Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 9 OCTOMBRIE 08:50 Israelul bombardează în această dimineață puternic Gaza. Este a treia zi de ciocniri. Până acum sunt 1.100 de morți de ambele părți - 700 de israelieni și 400 de palestinieni. Armata israeliană anunță că aviația și artileria IDF a lovit 1.000 de ținte în Fâșia Gaza, conform BBC. Israelul atacat cu avioane de luptă și elicoptere obiective ale grupărilor teroriste Hamas și ale Jihadului Islamic. Este riposta la incursiunea sângeroasă făcută de militanții armați palestinieni în localitățile israeliene, un atac surpriză - pe uscat, aer, mare - care a venit chiar în ziua de Sabat.

Forțele israeliene continuă, de asemenea, să vâneze teroriștii care au pătruns în teritoriul său. Armata a adunat peste 100.000 de rezerviști în sudul țării, în apropiere de Fâșia Gaza.

Cronologia evenimentelor de duminică, 8 octombrie 2023

Israel bombardează Fâșia Gaza

ACTUALIZARE 8 OCTOMBRIE 21:14 Armata israeliană a început bombardamentele de noapte asupra obiectivelor din Fâșia Gaza. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu o coloană de tancuri și vehicule grele transportate pe platforme, îndreptându-se spre granița cu Fâșia Gaza.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ambasada Israelului în România: Suntem devastaţi, peste 600 de cetăţeni israelieni decedaţi

ACTUALIZARE 8 OCTOMBRIE 20:48 Ambasada Israelului în România precizează că peste 600 de cetăţeni israelieni au murit în urma atacurilor Hamas.

„Suntem devastaţi să anunţăm că numărul morţilor în rândul cetăţenilor israelieni este de peste 600 la acest moment. Israelul depune toate eforturile pentru a trata persoanele rănite şi pentru a preveni alte pierderi de vieţi omeneşti. Teroriştii Hamas responsabili de această atrocitate vor plăti un preţ pe măsură. Fie memoria victimelor binecuvântată!”, au transmis reprezentanţii ambasadei, duminică, pe Facebook.

Israelul şi Fâşia Gaza sunt în război după o ofensivă militară surpriză declanşată sâmbătă dimineaţă de Hamas, care a lansat mii de rachete, a infiltrat luptători pe teritoriul israelian şi a capturat israelieni.

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Foto: Profimedia Images | Poza 1 din 21
Foto: Profimedia Images
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images | Poza 2 din 21
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images | Poza 3 din 21
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images | Poza 4 din 21
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images | Poza 5 din 21
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images | Poza 6 din 21
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images | Poza 7 din 21
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images | Poza 8 din 21
Distrugeri și bombardamente în Fâșia Gaza, unde armata israeliană a ripostat față de atacurile cu rachete și luptători palestinieni, conduși de Hamas în teritoriile Israelului. Foto: Profimedia Images
Explozie după ce forțele israeliene au lovit o clădire înaltă din Gaza. FOTO: Profimedia Images | Poza 9 din 21
Explozie după ce forțele israeliene au lovit o clădire înaltă din Gaza. FOTO: Profimedia Images
Bombardamentele Hamas asupra Israelului au continuat sâmbătă seară. Foto: Profimedia | Poza 10 din 21
Bombardamentele Hamas asupra Israelului au continuat sâmbătă seară. Foto: Profimedia
Israelul şi Fâşia Gaza sunt în război după declanşarea sâmbătă dimineaţa a unei ofensive militare spectaculoase a mişcării palestiniene islamiste Hamas. FOTO: Profimedia Images | Poza 11 din 21
Israelul şi Fâşia Gaza sunt în război după declanşarea sâmbătă dimineaţa a unei ofensive militare spectaculoase a mişcării palestiniene islamiste Hamas. FOTO: Profimedia Images
Bombardamentele Hamas asupra Israelului au continuat sâmbătă seară. Foto: Profimedia | Poza 12 din 21
Bombardamentele Hamas asupra Israelului au continuat sâmbătă seară. Foto: Profimedia
Bombardamentele Hamas asupra Israelului au continuat sâmbătă seară. Foto: Profimedia | Poza 13 din 21
Bombardamentele Hamas asupra Israelului au continuat sâmbătă seară. Foto: Profimedia
HP1 | Poza 14 din 21
HP1
HP2 | Poza 15 din 21
HP2
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia | Poza 16 din 21
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia | Poza 17 din 21
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia | Poza 18 din 21
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia | Poza 19 din 21
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia | Poza 20 din 21
Militanți Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul, în vreme ce aviația israeliană bombardează ținte Hamas în Gaza, după miile de rachete trase de pe teritoriul palestinian. Foto: Profimedia
Militanții Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul asupra civililor și militarilor israelieni. Foto: Profimedia Images | Poza 21 din 21
Militanții Hamas s-au infiltrat de pe mare, din aer și de la sol în Israel, unde au deschis focul asupra civililor și militarilor israelieni. Foto: Profimedia Images
,

Bilanț nou: Peste 600 de morți în Israel

ACTUALIZARE 8 OCTOMBRIE 17:27 Peste 600 de persoane au fost ucise în Israel de când Hamas a lansat sâmbătă o ofensivă militară din Fâşia Gaza, iar mişcarea palestiniană a luat „peste 100 de prizonieri”, a transmis duminică guvernul israelian, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Numărul morţilor „nu este definitiv”, a declarat pentru AFP un oficial al biroului de presă al executivului israelian, adăugând că, dintre cei 2.000 de răniţi din ţară, 200 sunt „în stare critică”.

De partea cealaltă, autorităţile locale din Fâşia Gaza au anunţat tot duminică, în doua zi de ostilităţi, că numărul morţilor în conflictul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza a crescut la 370 de partea palestiniană.

„370 de cetăţeni au fost ucişi şi alţi 2.200 au fost răniţi”, a transmis Ministerul Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene din Gaza.

ACTUALIZARE 8 OCTOMBRIE 16:00 Cabinetul de securitate israelian a declarat oficial stare de război în urma atacurilor Hamas, transmite CNN.

Cabinetul de securitate al Israelului a declarat oficial stare de război, potrivit biroului de presă al guvernului, duminică. Războiul „a fost forțat asupra statului Israel într-un atac terorist criminal din Fâșia Gaza” sâmbătă, se arată în comunicatul guvernului.

Premierul Benjamin Netanyahu a promis că țara se va „răzbuna cu forță” pentru atacul militanților palestinieni.

Declarația de război a fost luată în conformitate cu articolul 40 din Legea fundamentală a Israelului, a spus biroul de presă. Israelul nu are o constituție scrisă, dar cele 13 legi fundamentale ale sale îndeplinesc o funcție similară.

Înaltul oficial al Forțelor de Apărare Israeliene responsabil cu activitățile din teritoriile palestiniene a declarat după atacuri că Hamas a „deschis porțile iadului”. Israelul a lovit Gaza cu lovituri aeriene, care au ucis peste 300 de oameni.

ACTUALIZARE 8 OCTOMBRIE 13:40 Confruntări între forțele israeliene și militanți palestinieni au loc în mai multe zone din sudul Israelului, potrivit presei locale, citate de BBC.

Haaretz transmite că armata israeliană a declarat că a preluat din nou controlul asupra majorității zonelor din sudul țării, dar luptele continuă în zonele apropiate de granița cu Gaza, inclusiv în Be'eri și Sderot.

Ambasada israeliană din Marea Britanie a confirmat că un cetățean britanic, Jake Marlowe, este dat dispărut. Acesta lucra ca agent de securitate la un festival de muzică în aer liber, în apropierea graniței cu Gaza, în momentul atacului, transmite BBC.

Peste 400 de militanți palestinieni au fost uciși în sudul Israelului și în Fâșia Gaza, iar alte zeci de persoane au fost capturate, a declarat un purtător de cuvânt al IDF, citat de Times of Israel.

Și cel puțin 350 de israelieni au fost uciși și zeci au fost răpiți. 2.000 de persoane sunt internate la spital, conform CNN.

Atacurile aeriene israeliene au ucis cel puțin 313 persoane în Fâșia Gaza iar alte 1.990 sunt rănite, potrivit oficialilor palestinieni.

Între timp, oficialii israelieni au declarat că țara este „încă în război” și „încă finalizează eforturile pentru a prelua controlul total al teritoriului și comunităților israeliene de la Hamas", potrivit BBC.

Israelul a lovit sudul Libanului după ce Hezbollah a atacat dinspre nord. Militanții șiiți vor eliberarea unui teritoriu

ACTUALIZARE 8 OCTOMBRIE 09:48 Artileria israeliană a lovit duminică sudul Libanului, ca răspuns la un atac armat provenit din această zonă, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, citat de France Presse şi Reuters. Hezbollah recunoaște că a tras asupra Israelului și anunță că e solidar cu „rezistența palestiniană victorioasă”, transmite Agerpres.

"Artileria israeliană a lovit zona din Liban de unde au fost trase focurile", se spune în comunicatul armatei israeliene (IDF), fără alte precizări despre natura acestui atac. Acest anunţ vine în timp ce Israelul se confruntă de sâmbătă cu o ofensivă din partea mişcării islamiste palestiniene Hamas, lansată din Fâşia Gaza asupra flancului său sudic.

Hamas şi alte mişcări palestiniene implicate în lupta armată împotriva Israelului sunt implantate în sudul Libanului, aminteşte AFP.

Citește continuarea AICI.

Armata Israelului a plănuit un răspuns dur împotriva Hamas

ACTUALIZARE 8 OCTOMBRIE 07:50 Forţele de Apărare ale Israelului au plănuit un răspuns agresiv împotriva Hamas, potrivit unui purtător de cuvânt, citat de CNN.

Lt. col. Jonathan Conricus, purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului, a declarat pentru CNN că „multe sute”, posibil chiar o mie de luptători Hamas au fost implicaţi în atacurile surpriză de sâmbătă, conform News.ro.

Duminică, la ora locală 4.15, Conricus a afirmat: „Încă luptăm, eliberând ultimele case şi locaţii şi comunităţi şi baze”.

„Să sperăm că în zori vom putea să declarăm că am restaurat, în sfârşit, suveranitatea şi ordinea în Israel. Dar nu am reuşit încă acest lucru. Şi asta va fi prioritatea noastră numărul unu”, a spus Conricus.

„Apoi vom închide graniţa şi ne vom asigura că nu mai vin alţi terorişti”, a adăugat el. „Şi apoi vom începe să ne concentrăm pe a lovi Hamas cum nu am mai făcut-o niciodată”, a mai spus acesta.

Netanyahu: Israelul „începe un război lung şi dificil”

Cabinetul politic şi de securitate al Israelului s-a reunit, sâmbătă seară, pentru a stabili răspunsul ţării la atacurile surpriză ale Hamas, relatează CNN.

Cabinetul a luat „o serie de decizii operative cu scopul de a provoca distrugerea capacităţilor militare şi guvernamentale ale Hamas şi ale Autorităţii Palestiniene”, potrivit unei declaraţii transmise de Biroul premierului din Israel.

„Începem un război lung şi dificil. Războiul ne-a fost impus de un atac sângeros al Hamas”, a afirmat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

„Prima fază se termină în aceste ore cu distrugerea majorităţii forţelor inamice care au intrat pe teritoriul nostru. În acelaşi timp, am început formaţia ofensivă şi ea va continua fără rezerve şi fără pauză până când obiectivele sunt atinse”, a spus Netanyahu.

Israelul are ca scop să „nege abilitatea şi dorinţa (Hamas) de a ameninţa şi a face rău cetăţenilor Israelului pentru mulţi ani de acum înainte”, se arată în declaraţie.

„Vom restabili securitatea pentru cetăţenii Israelului şi vom câştiga”, a adăugat Netanyahu. „Printre deciziile luate de cabinet se numără oprirea furnizării de electricitate, combustibil şi mărfuri”.

Oficial Hamas: Atacul nostru abia a început

Hussam Badran, membru al biroului politic al Hamas, afirmă că atacul grupării teroriste asupra Israelului se află abia la început, scrie Times of Israel, preluat de News.ro.

Badran a afirmat că atacul, botezat de grupul terorist „Potopul de la Al-Aqsa”, vine după o pregătire atentă menită să surprindă Israelul.

Liderul terorist a spus că această luptă este diferită de toate rundele anterioare de conflict şi a făcut apel la mediatorii arabi să transmită Israelului că trebuie să „părăsească teritoriile ocupate” ale palestinienior. El a adaugat că Hamas nu se aşteaptă ca aceştia să fie mediatori, ci mai degrabă susţinători ai poziţiei sale.

„Noi suntem proprietarii acestui pământ, iar această ocupaţie nu va dura la nesfârşit”, a spus oficialul Hamas.

La fel ca o serie de lideri Hamas care au făcut declaraţii sâmbătă, Badran susţine că atacul este motivat de controlul israelian asupra moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, un punct fierbinte al tensiunilor israeliano-palestiniene.

Moscheea, al treilea loc sfânt pentru musulmani, se află pe Muntele Templului, locul cel mai sfânt pentru evrei, deoarece aici se află templele biblice. Israelul a menţinut mult timp un statu quo delicat în acest loc, în care evreilor li se permite să vină să-l viziteze în anumite ore, dar nu să se roage. Grupurile teroriste au folosit în mod repetat afirmaţii nefondate privind intenţiile israeliene de a prelua moscheea ca pretext pentru violenţă.

De asemenea, Badran a dat vina pe politicile israeliene din Cisiordania şi pe modul în care sunt trataţi deţinuţii palestinieni.

Ce se ştie despre israelienii luaţi ostatici de Hamas

„Un număr semnificativ” de civili şi militari israelieni sunt ţinuţi ostatici de gruparea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, a afirmat armata israeliană, potrivit BBC, preluat de News.ro.

Unii sunt în viaţă şi despre alţii se presupune că au murit, a afirmat purtătorul de cuvânt lt. col. Jonathan Conricus.

Copii, femei, bătrâni şi persoane cu dizabilităţi se numără printre cei răpiţi, a spus el.

„Sunt cifre care până acum erau de neimaginat”, a afirmat el. „Acest lucru va contura viitorul acestui război”, a adăugat acesta.

Hamas afirmă că numărul israelienilor capturaţi este „de câteva ori mai mare” de câteva zeci şi că ei au fost duşi în locaţii din Fâşia Gaza.

Premierul israelian benjamin Netanyahu a afirmat că Hamas este responsabilă de bunăstarea lor şi că Israelul „îşi va regla conturile cu oricine le face rău acestora”.

Sunt numeroase videoclipuri care circulă online care pretind că înfăţişează cetăţeni israelieni în mâinile luptătorilor Hamas.

Într-o filmare verificată de BBC apare o camionetă care se deplasează prin mulţime, în Fâşia Gaza, în care se pretinde că se află ostatici israelieni.

O alta, geo-localizată în Gaza Strip, arată o femeie desculţă care este trasă din portbagajul unei camionete cu mâinile însângerate legate la spate.

Cuplu luat de la o petrecere în aer liber

Unii ostatici ar fi fost luaţi de la o petrecere în aer liber din Kibbutz Re'im, o suburbie a oraşului Ofakim din sudul Israelului – nu departe de Gaza.

Martorii au declarat presei israeliene că atacatori pe motociclete au început să tragă în participanţi, iar mulţi dintre aceştia sunt daţi dispăruţi.

Imaginile postate pe reţelele sociale, dar neverificate de BBC, par să arate o femeie care participa la petrecere răpită şi ţinută de doi bărbaţi pe o motocicletă.

Femeia a fost identificată de fratele partenerului ei Moshe Or ca fiind o israeliancă pe nume Noa Argamani.

El a declarat-o dispărută înainte să o vadă pe ea şi pe fratele său în imagini, ambii ţinuţi de mai mulţi luptători.

„Am văzut-o pe Noa speriată, nu îmi pot imagina ce este în mintea ei – ţipând panicată pe o motocicletă”, a declarat Or pentru televiziunea israeliană Channel 12.

Un video ulterior – şi aceste neverificat de BBC – pare să o arate când bea apă, într-o încăpere din Gaza.

Situaţia ostaticilor din oraşele israeliene

În afara Fâşiei Gaza, forţele armate israeliene i-ar fi eliberat pe civilii israelieni care erau ţinuţi ostatici în două locaţii din sud.

În Kibbutz Be'eri, ostaticii care erau ţinuţi într-un restaurant au fost salvaţi după 18 ore, au relatat televiziunile israeliene.

Presa israeliană sugerează că până la 50 de persoane erau ţinute acolo.

O femeie, Ella, a declarat pentru Reuters că s-a baricadat într-un adăpost din oraş timp de câteva ore.

„Putem auzi focuri de armă, ni s-a spus că teroriştii sunt în restaurant, auzim multe împuşcături”, a spus ea.

„Am pierdut contactul cu familia mea. Ştiu că tatăl meu a fost răpit… nimeni nu ne spune ce se întâmplă. Nu ştiu dacă mama mea este în viaţă”, a afirmat ea.

O filmare verificată de BBC arată oameni desculţi conduşi pe o stradă de către luptători, la Be'eri. Nu este clar dacă aceşti oameni sunt cei ţinuţi ostatici la restaurant.

Între timp, la Kibbutz Urim, o suburbie a oraşului Ofakim, doi israelieni au fost salvaţi după ce au fost ţinuţi ostatici de luptători Hamas într-o casă timp de câteva ore, potrivit televiziunii publice israeliene Kan.

Oameni înarmaţi au intrat în oraş şi au deschis focul asupra localnicilor care încercau să ajungă în adăposturi după ce sirenele de rachete s-au auzit în oraş, a relatat presa israeliană.

Cei doi localnici rămăseseră în apartamentul lor când patru luptători i-au luat ostatici. Luptătorii au fost ucişi ulterior de forţele israeliene.

Trei soldaţi israelieni au suferit răni uşoare şi moderate în timpul salvării, a relatat Kan.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, 8 OCT, 00.45 Atacurile Hamasului palestinian asupra teritoriului israelian au făcut „peste 200 de morţi” sâmbătă, a informat armata israeliană, acuzând bărbaţi înarmaţi ai mişcării islamiste aflate la putere în Fâşia Gaza că au masacrat civili, notează AFP.

„Teroriştii s-au dezlănţuit şi au intrat în case, au masacrat civili”, a scris armata pe contul său X (fost Twitter).

În total, armata raportează „mai mult de 200 de morţi” şi „peste 1.000 de răniţi” începând cu sâmbătă ora 06.00 (03.00 GMT).

În replică, armata israeliană a început să deplaseze tancuri și armament greu spre granița cu Fâșia gaza, măsură anunțată încă din timpul zilei de ieri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă, într-un discurs foarte scurt şi solemn la Casa Albă, că sprijinul Statelor Unite pentru Israel este „gravat în marmură şi de neclintit”, scrie AFP.

„Israelul are dreptul să se apere, punct”, a spus preşedintele american, vorbind despre o „teribilă tragedie umană” după spectaculoasa ofensivă surpriză a Hamas care a tras mii de rachete, a infiltrat luptători pe teritoriul israelian şi a luat ostatici israelieni.

La rândul său, secretarul de stat american, Antony Blinken, i-a cerut sâmbătă preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, „să continue şi să intensifice măsurile pentru a restabili calmul şi stabilitatea în Cisiordania” ocupată, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, notează AFP.

Şeful diplomaţiei americane „a reiterat condamnarea fără echivoc a atacurilor teroriste ale Hamas împotriva Israelului şi a chemat toţi liderii din regiune să le condamne”, potrivit textului.

Cronologia evenimentelor de sâmbătă, 7 octombrie 2023

ACTUALIZARE 23.26 Trupele israeliene luptă sâmbătă seara cu „sute” de infiltraţi Hamas în „22 de locuri” pe teritoriul israelian, a declarat presei sâmbătă seara locotenent-colonelul Richard Hecht, purtător de cuvânt al armatei israeliene, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Există încă 22 de locuri în care luptăm împotriva teroriştilor care au venit în Israel pe calea aerului, pe mare şi pe uscat”, a declarat presei ofiţerul, menţionând că „sute” de infiltraţi sunt încă prezenţi pe teritoriul israelian după o „puternică invazie terestră”.

Întrebat despre numărul de luptători care au pătruns în Israel de la începutul ofensivei surpriză lansată dimineaţă devreme dinspre Fâşia Gaza de Brigăzile Ezzedin Al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată la putere în acest teritoriu, Richard Hecht a răspuns „sute”, fără alte detalii.

Armata se confruntă cu o „situaţie gravă implicând ostatici” în două localităţi din sudul Israelului, Beeri (la 5 kilometri est de Fâşia Gaza) şi Ofakim, la aproximativ douăzeci de kilometri est de linia de demarcaţie dintre Israel şi Fâşia Gaza.

Potrivit locotenent-colonelului Hecht, peste 3.000 de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza spre Israel.

„Va exista un răspuns viguros la această agresiune inumană, este fără precedent”, a adăugat el.

Potrivit serviciilor de urgenţă israeliene, 70 de persoane au fost ucise în Israel de la începutul ofensivei Hamas, la care armata a răspuns cu lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza, unde autorităţile locale au raportat până în prezent 232 de morţi.

ACTUALIZARE 22.55 Bilanțul morților înregistrat de Israel în urma atacului terorist Hamas a urcat la 250 de victime, în vreme ce numărul răniților a ajuns la 1.452, potrivit BBC. 

În Gaza, numărul morților este de 232, iar al răniților de 1.790, potrivit autorităților anitare palestiniene.

ACTUALIZARE 21.53 Liderul opoziţiei israeliene, fostul premier Yair Lapid, i-a propus premierului Benjamin Netanyahu formarea unui guvern de criză, în urma atacului-surpriză al militanţilor Hamas asupra Israelului, relatează dpa.

„Nu vreau să mă preocup cu cine e de vină şi de ce am fost luaţi prin surprindere”, a scris Lapid pe reţeaua X, fostă Twitter. „Vom înfrunta duşmanul împreună”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acesta a adăugat că „statul Israel este în război” şi „nu va fi un război uşor sau scurt”, propunându-i lui Netanyahu să formeze o coaliţie comună de profesionişti, „capabilă să poarte acest război greu, complex şi îndelungat”.

Netanyahu ştie că „nu poate purta acest război cu componenţa disfuncţională şi extremistă a actualului guvern”, a mai subliniat liderul opoziţiei.

ACTUALIZARE 21.12 Hamas a anunțat sâmbătă seară că a tras 150 de rachete ca răspuns la lovitura Israelului care a doborât ¨Turnul Palestinei” din centrul orașului Gaza.

Pe de altă parte, presa israeliană scrie, citând autoritățile, că bilanțul morților a crescut la 150.

Tel Avivul a decis să taie curentul în întreaga Fâșie gaza, care este alimentată cu electricitate de Israel, potrivit BBC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 20.32 Cel puțin 150 de oameni au fost uciși în Israel, potrivit BBC 

Bilanțul victimelor ar fi acum de cel puțin 150 de morți în Israel și peste 1.100 de răniți, potrivit presei locale, care citează oficiali israelieni.

Hamas susține că a lansat 150 de rachete drept răspuns la atacul aerian israelian asupra Turnului Palestinei, o clădire de 11 etaje din centrul orașului Gaza. Sunetul exploziilor se aude în toată Gaza.

ACTUALIZARE 20.21 Patriarhia Română anunță că va coopera cu autoritățile pentru ca cei „aproape 800 de pelerini români” din Israel să revină acasă

Patriarhia Română și-a exprimat „adânca îngrijorare și deplina solidaritate” după atacul cu rachete Hamas lansat sâmbătă asupra Israelului, precizând că va coopera cu autoritățile române pentru ca cei aproape 800 de pelerini români aflați în Israel să revină acasă.

ACTUALIZARE 19.55 Cel puțin 100 de israelieni au fost uciși și circa 985 sunt răniți

Ministerul israelian al Sănătății a transmis cifrele actualizate ale victimelor atacului Hamas de sâmbătă. Bilanțul morților se ridică acum la 100 de morți, iar numărul persoanelor rănite, transportate la spital ar fi de 985.

Postul public de radio transmite că zeci dintre răniții aflați la spital sunt în stare critică.

Autoritățile se așteaptă ca numărul victimelor să crească și mai mult.

ACTUALIZARE 19.20 Momentul în care israelienii lovesc un turn în Gaza a fost surprins în direct la Al Jazeera

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un reporter al televiziunii realiza o transmisiune în direct în momentul în care o clădire de 14 etaje din Gaza a fost atacată de forțele israeliene. 

ACTUALIZARE 18.50 Israelul va folosi "armament greu" împotriva militanților Hamas

"Obiectivele noastre sunt ca toți teroriștii să fie uciși, ca toate localitățile să fie scăpate de teroriști", arată Armata Israelului (IDF) într-un comunicat.

Forțele de apărare israeliene transmite celor care locuiesc aproape de Fâșia Gaza să rămână la adăpost. Armata va continua să lanseze atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza și ulterior va interveni cu "armament greu".

ACTUALIZARE 18.20 Au fost uciși circa 70 de israelieni și aproape 200 de palestinieni, transmit BBC și CNN.

Autoritățile au anunțat că bilanțul celor uciși în Israel în urma atacului terorist al Hamas se ridică la 70 de persoane, iar cifra răniților este de 985 de persoane.

În Gaza, au murit aproape 200 de persoane, iar peste 1.600 sunt rănite, a anunțat ministerul palestinian al Sănătății.

Totodată, Hamas a luat "ostatici și prizonieri de război", potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene, generalul de brigadă Daniel Hagari.

"Există ostatici și prizonieri de război luați de Hamas. Există, de asemenea, morți în rândul soldaților IDF. Nu avem încă un număr exact - suntem în război", a spus el.

ACTUALIZARE 15.39 Cel puțin 40 de israelieni au fost uciși și 779 sunt răniți, transmite BBC.

Ministerul Sănătății din Israel a confirmat că 40 de persoane au fost ucise în Israel în urma atacurilor cu rachete lansate dinspre Gaza și 779 persoane au fost rănite.

ACTUALIZARE 13:30 Serviciul de urgenţă Magen David Adom anunţă că cel puţin 22 de persoane au fost ucise de la începutul atacului masiv al grupării teroriste Hamas, anunţă Times of Israel.

Există peste 70 de persoane grav rănite, potrivit unui purtător de cuvânt.

Celulele teroriste ale grupării din Gaza s-au infiltrat în mai multe comunităţi din sudul ţării.

Se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească.

545 de persoane au ajuns în spitalele israeliene, potrivit Ministerului Sănătăţii din această ţară.

ACTUALIZARE 11:40 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că „suntem în război”, într-o înregistrare video postată pe X.

Benjamin Netanyahu: „Cetățeni ai Israelului. Suntem în război, nu o operațiune, nu o escaladare, ci un război. În această dimineață, Hamas a lansat un atac criminal surpriză împotriva statului Israel și a cetățenilor săi. Suntem în luptă încă de dimineață devreme. I-am convocat pe șefii sistemului de securitate, în primul rând am dat instrucțiuni să curățăm așezările de teroriștii care s-au infiltrat - această operațiune se desfășoară în aceste ore.

În același timp, am ordonat o amplă mobilizare a rezervelor și un război de ripostă cu o forță și o amploare pe care inamicul nu le-a cunoscut niciodată. Inamicul va plăti un preț pe care nu l-a cunoscut niciodată. Între timp, fac apel la toți cetățenii Israelului să se supună cu strictețe instrucțiunilor armatei și instrucțiunilor Comandamentului de acasă.

Suntem în război și îl vom câștiga”.

Ultimele cifre oficiale indică un număr de peste o sută de răniţi. Numărul persoanelor decedate nu este clar, deoarece militanții Hamas au și răpit israelieni. 

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că palestinienii au tras 2.500 de rachete asupra Israelului „cu infiltrați ajunși cu parapante, de pe mare și de la sol”, potrivit agenției de presă Reuters.

Forțele de Apărare ale Israelului afirmă că efectuează atacuri aeriene asupra țintelor Hamas din Gaza ca răspuns la „barajul de rachete” lansat.

Ambasadele Franţei şi SUA au condamnat atacurile Hamas.

„Suntem supuşi unui atac masiv dinspre Fâşia Gaza. În prezent, există 21 de confruntări active în sudul Israelului. Întreaga regiune sudică este închisă circulaţiei civile”, a declarat ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, în cadrul unui briefing de presă. El a mai spus că Israelul „va câștiga acest război”.

În timp ce operaţiunea „Potopul de la Al-Aqsa” a fost lansată de aripa armată a Hamas, sute de locuitori din Gaza au fugit în zonele limitrofe Israelului, în aşteptarea unei posibile represalii din partea statului evreu.

ACTUALIZARE 09:04 Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat că mobilizează soldații, deoarece declară „stare de alertă de război”. De asemenea, sunt chemați și rezerviștii.

Forțele de Apărare ale Israelului au declarat că Hamas „va suporta consecințele și responsabilitatea” pentru atacul său.

„În ultima oră, organizația teroristă Hamas a început un tir masiv de rachete din Fâșia Gaza spre teritoriul israelian, iar teroriștii s-au infiltrat pe teritoriul israelian în mai multe locuri diferite. Civililor din zonele de sud și centru li se cere să stea lângă adăposturi, iar în zona care înconjoară Fâșia Gaza, în interiorul adăposturilor. Șeful Statului Major General efectuează în prezent o evaluare a situației și aprobă planurile de continuare a activității IDF. Organizația teroristă Hamas este suverană în Fâșia Gaza și este responsabilă pentru acest atac. Aceasta va suporta consecințele și responsabilitatea pentru aceste evenimente.”

Palestinieni infiltrați au intrat în partea de sud a Kibbutzului Beeri din Israel, a declarat un reporter al Canalului 12, spunând că locuitorii au îndemnat Forțele de Apărare Israeliene (IDF) să se grăbească să ajungă în zonă.

Televiziunea a relatat, de asemenea, că cei infiltrați au luat ostatici în Netiv HaAsara, tot în sudul Israelului, la nord-vest de deșertul Negev, potrivit CNN.

ACTUALIZARE 08:39 Gruparea palestiniană Hamas a revendicat atacul.

Comandantul militar al Hamas, Muhammad Al-Deif, a difuzat un mesaj înregistrat, anunțând operațiunea „Furtuna Al-Aqsa” și afirmând că gruparea militantă palestiniană „a țintit pozițiile inamice, aeroporturile și pozițiile militare cu 5.000 de rachete”.

„Aceasta este ziua celei mai mari bătălii care pune capăt ultimei ocupații de pe pământ”, a spus acesta, potrivit Reuters.

Locuitorii din Gaza au declarat că au auzit lupte armate de-a lungul gardului de separare cu Israelul, în apropiere de orașul Khan Younis, situat în sud, și au văzut mișcări semnificative de luptători înarmați. Nu au existat detalii suplimentare din partea armatei israeliene.

Serviciul de ambulanță israelian a declarat că au fost trimise echipe în zonele din sudul Israelului, în apropiere de Gaza, și că locuitorii au fost avertizați să rămână în casă.

O persoană a murit și cel puțin trei au fost rănite în urma unei rafale de rachete trase, a anunțat serviciul de salvare Magen David Adom (MDA) din Israel, citat de CNN.

O femeie în vârstă de 70 de ani din Kfar Aviv, în regiunea Gderot, a murit în urma atacului, a precizat MDA.

Alte două persoane din zona Ashkelon au fost rănite ușor, a precizat serviciul de salvare, în timp ce un bărbat în vârstă de 20 de ani din Yavne a fost rănit de șrapnel.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a declarat că acesta se va întâlni cu înalți oficiali din domeniul securității în următoarele ore.

Nu a existat nicio revendicare imediată a responsabilității din partea Hamas, mișcarea islamistă care controlează Fâșia Gaza, sau din partea mișcării mai mici Jihadul Islamic, care a purtat, de asemenea, mai multe războaie cu Israelul.

Editor : A.D. | A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri