Sari la conținut
News Alert

Ce faci când ești anunțat că mai ai câteva minute de trăit? Reacțiile oamenilor din Hawaii

O alertă privind un atac iminent cu bombă a fost trimisă din greşeală locuitorilor din Hawaii. Zeci de minute a domnit panica în statul american din Oceanul Pacific. Mulţi oameni au crezut că îşi trăiesc ultimele clipe și au început să-i sune pe cei dragi sau să se adăpostească pe unde au găsit.

„Ameninţare de rachetă balistică în Hawaii. Puneţi-vă imediat la adăpost. Acesta nu este un exerciţiu”, acesta este mesajul primit de locuitorii din Hawaii, SUA, pe telefoanele mobile, de la autorități. După circa 40 de minute, autorităţile au anunţat că a fost vorba de o alarmă falsă, dar sentimentul de panică a rămas.

Comandamentul militar american a transmis că a fost o eroare umană. 

S-a produs o eroare şi a fost emisă o alarmă falsă către telefoanele mobile, televiziuni şi radio. A fost o procedură la schimbarea de tură, când trebuie să se asigure că sistemul funcţionează. Un angajat a apăsat butonul greşit. Este un fapt nefericit şi regretabil. Vom căuta să vedem cum putem să îmbunătăţim procedurile pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple”, a declarat a declarat David Ige, guvernatorul din Hawaii.

Localnicii insulelor din Pacific nu îşi permit însă să se joace cu aşa ceva. Coreea de Nord s-a lăudat de multe ori că rachetele ei le pot lovi oricând. 

Oamenii simpli, dar și persoanele mai cunoscute care se aflau în Hawaii, au reacționat fiecare cum a putut. Unii au încercat să ia legătura cu familia și prietenii, alții au început să se pună la adăpost și apoi au început să ia cu asalt rețele de socializare ca să afle ce se întîmplă.

Sunt în Hawaii și acum 45 de minute urma să mor din cauza unei rachete balistice și acum fac clătite. Viața e ciudată”, a spus muzicianul Darcy Hanneman, potrivit BBC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ulterior, artista a adăugat: „Ne-am strâns sub o pătură într-o cameră din cărămizi, am închis ușile și am blocat geamurile. Ce faci când te gândești că urmează să mori? Haha! Dar a fost extrem dramatic.”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Matt Lopresti, membru al Casei Reprezentanților din Hawaii, a dezlăuit în presa locală că el și familia sa s-au ascuns în cadă.

I-am luat pe copii, am luat proviziile de urgență, pe care le-am pus într-o încăpere cât mai în mijlocul casei, care este baia, și ne-am așezat în cadă. Ne-am rugat și am încercat să ne dăm seama ce naiba se întâmplă, pentru că nu am auzit nicio sirenă”, a spus politicianul.

„Nu ai prea multe opțiuni într-o situație ca asta. Am făcut ce am putut, ce ne-au spus autoritățile să facem într-o astfel de situație, să fim pregătiți și asta am făcut. Sunt foarte nervos acum, pentru că nu ar trebui să fie posibilă așa ușor o astfel de greșeală uriașă”, a adăugat el.

Brian Schatz, un senator din partea statului Hawaii, a scris pe Twitter că „ce s-a întâmplat astăzi nu are scuză. Întregul stat a fost îngrozit”.

Actorul Jim Carrey a scris pe Twitter că tocmai se trezise când a primit notificarea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

M-am trezit în dimineața asta în Hawaii și mai aveam 10 minute de trăit. A fost o alarmă falsă”, a spus Jim Carrey, care în continuare l-a criticat pe președintele Donald Trump și „Congresul republican corupt”.

Unii oameni au povestit pe rețele de socializare prin ce au trecut. O tânără din Hawaii a povestit că a rămas „să mă uit la cerul albastru să vadă dacă o să cadă ceva”. „Am deschis radioul, erau aceleași informații de pe telefon. Nu am știu încotro să ne îndreptăm”, a mai spus Emily Young, potrivit BBC.

Alții au povestit că au vorbit cu rudele. „Alerta cu rachetă a fost falsă. Sper să nu mai ajung să le spun părinților probabil ultimele mele cuvinte la telefon”, a scris Molly Derryberry pe Twitter.

Falsa alertă a apărut într-un context geopolitic foarte tensionat, marcat de ameninţările regimului nord-coreean privind un atac nuclear. 

 

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale