Video Tiger Woods, internat după un accident grav de mașină. A fost scos cu aparatul de descarcerare

Data actualizării: Data publicării:
masina distrusa si intoarsa pe o parte pe marginea drumului
Tiger Woods a fost implicat într-un accident grav de mașină în Los Angeles. Foto: captură video WSLS 10

Tiger Woods a ajuns la spital după ce a fost implicat, marți dimineață, într-un accident de mașină în Los Angeles, transmite NBC News. Legenda golfului a fost grav rănită, potrivit oficialilor, care au spus că a fost folosit un aparat de descarcerare.

ACTUALIZARE 23:30 Tiger Woods se află în sala de operații după ce a suferit “multiple răni la picior” într-un accident de mașină în Los Angeles, California, potrivit BBC.

Departamentul șerifului din Los Angeles a spus că au “răspuns la un accident cu un singur vehicul care s-a rostogolit”, în care “vehiculul a avut pagube majore”.

Campion la turneele majore de golf de 15 ori, Woods a trebuit scos din mașina distrusă de către pompieri și paramedici.

Agentul lui Woods, Mark Steinberg a spus: “Acesta se află momentan în blocul operator și vă mulțumim pentru dreptul la viața privată și sprijin”.

Steinberg a confirmat că Woods a fost grav rănit la picior.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Woods se afla singur în mașină, care s-a răsturnat în sudul Californiei după o coliziune. Mașina a suferit “pagube majore”, potrivit polițiștilor locali.

Woods, în vârstă de 45 de ani, s-a aflat în California pentru o filmare de două zile cu Golf Digest/GOLFTV după ce a fost gazda competiției PGA Tour Genesis din timpul weekend-ului, potrivit GolfDigest.

Au apărut fotografii pe rețelele sociale cu Woods zâmbind, luni, împreună cu Dwayne Wade și David Spade la Rolling Hills Country Club, însă acesta nu se putea mișca normal.

Filmarea l-a implicat pe Woods care dădea lecții pe terenul de golf unor celebrități, însă el mai mult a dat instrucțiuni și doar a lovit câteva putt-uri. Era într-o stare de spirit bună luni, însă nu a ajuns la teren pentru a doua zi de filmări.

El a mai fost implicat într-un accident de mașină în 2009, în Florida. În 2009, după ce s-a despărţit de Elin Nordegren, Woods a plecat de acasă şi şi-a lovit maşina, Cadillac Escalade, de un hidrant şi de un copac.

Jucătorul de golf a fost operat pentru o afecţiune la spate în 2017.

De asemenea, el a fost reţinut în același an în Florida, pentru că a condus sub influenţa alcoolului.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...