O navă militară americană a intrat în coliziune cu un vas comercial la est de Singapore: 10 marinari dispăruți, cinci răniți

Data actualizării: Data publicării:
USS_John_S._McCain_DDG-56
Foto: wikipedia.org

Distrugătorul USS John S. McCain al marinei militare americane s-a ciocnit luni cu nava comercială Alnic MC la est de Singapore, informează Reuters. Zece marinari sunt dați dispăruți de la bordul distrugătorului, iar alți cinci sunt răniți. 

USS_John_S._McCain_DDG-56
Foto: wikipedia.org

USS John S. McCain se îndreaptă spre port cu ajutorul propriilor mijloace de propulsie, a precizat marina militară a SUA, relatează Agerpres.

Incidentul a avut loc în timp ce distrugătorul se îndrepta către portul Singapore, pentru o escală de rutină. „Rapoartele inițiale arată că John S. McCain a suferit avarii în zona tribord pupa”, adaugă un comunicatul al US Navy.

În zonă a fost trimisă o misiune de căutare și salvare la care participă elicoptere și nave din Singapore — inclusiv remorchere — și o aeronavă a marinei militare americane. În regiunea respectivă, traficul maritim este unul din cele mai aglomerate din lume, iar volumul de mărfuri și petrol transportat reprezintă aproximativ un sfert din totalul mondial. 

Distrugătorul din clasa Arleigh Burke, înarmat cu rachete teleghidate, face parte din Flota a 7-a americană și are baza la Yokosuka, în Japonia. Numele său este dat în onoarea a doi amirali din US Navy (marina militară a Statelor Unite) — tatăl și bunicul senatorului John McCain, fost candidat la președinția SUA. Senatorul a difuzat în rețeaua Twitter un mesaj în care arată că el și soția sa, Cindy, se roagă pentru marinarii de pe distrugător. 

Vasul comercial Alnic MC, sub pavilion liberian, este un petrolier care poate transporta și chimicale, cu o lungime de 183 de metri și o capacitate de 50.760 tone deadweight. Datele comerciale arată că naviga cu balast, nefiind încărcat la capacitate cu petrol, iar după coliziune s-a oprit la 10-20 de kilometri de coasta de est a peninsulei Pengerang din Malaezia.

În iunie, un alt distrugător marinei militare americane, USS Fitzgerald, din aceeași clasă ca și John S. McCain, s-a ciocnit cu un vas comercial. Incidentul s-a soldat cu moartea a șapte marinari, iar după o anchetă, comandantul, secundul și șeful de echipaj al distrugătorului au fost eliberați din funcții săptămâna trecută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...