Primele reacții pe Twitter ale lui Donald Trump după ce proiecțiile media arată că Joe Biden este președintele ales

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Donald Trump se întoarce la Casa Albă după o partidă de golf
Președintele Donald Trump se întoarce la Casa Albă după o partidă de golf Foto: Profimedia

Președintele Donald Trump a revenit sâmbătă la Casa Albă după o partidă de golf în cursul căreia mai multe canale media americane au anunțat că numărătoarea voturilor arată că Joe Biden este președintele ales la scrutinul din 3 noiembrie 2020. 

După ce pe site-ul său de campanie fusese deja publicat un comunicat în care președintele în funcție anunța că nu are de gând să-i recunoască victoria rivalului democrat și nici să se resemneze cu rezultatul, pe care îl va contesta în justiție, Donald Trump și-a dezlănțuit furia pe Twitter. A scris două mesaje cu litere mari, în care susține că el a câștigat alegerile și că a fost furat la vot. 

„Observatorii nu au fost lăsați în sălile unde se face numărarea voturilor. Eu am câștigat alegerile! Am 71.000.000 de voturi legale. S-au întâmplat lucruri rele pe care observatorii noștri au fost împiedicați să le vadă. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Milioane de voturi prin corespondență au fost trimise unor oameni care niciodată nu le ceruseră măcar!”, scrie Donald Trump.

Mesajul lui Trump a fost marcat de Twitter ca fiind îndoielnic, așa cum s-a întâmplat cu multe dintre mesajele lăsate în ultimele zile de președinte. Nu a fost dovedită o fraudă electorală, menționează Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„71.000.000 de voturi legale. Cele mai multe obținute vreodată de un președinte în funcție”, adaugă Donald Trump într-un nou mesaj. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri