Video Și George Bush senior a pierdut alegerile după primul mandat. Cum s-a făcut atunci transferul de putere către Bill Clinton

Data publicării:
Fostul președinte Bill Clinton (stânga) îl aplaudă pe fostul președinte George Bush senior, la 7 decembrie 2005, la o ceremonie în New Orleans
Fostul președinte Bill Clinton (stânga) îl aplaudă pe fostul președinte George Bush senior, la 7 decembrie 2005, la o ceremonie în New Orleans Foto: Guliver/GettyImages

Donald Trump este primul președinte, din 1992 încoace, care ratează al doilea mandat. Atunci, tot un președinte republican, George Bush senior, pierdea în fața tânărului și carismaticului Bill Clinton. Spre deosebire de Donald Trump, care nu a recunoscut victoria rivalului său Joe Biden și nu participă la ceremonia de învestitură, George Bush tatăl s-a asigurat că transferul de putere de la o administrație la alta se va desfășura eficient și rapid. De fapt, în ciuda unor tensiuni sau farse, tranzițiile de la un președinte la altul s-au desfășurat timp de două secole fără convulsiile de acum.  

„Cea mai dificilă tranziție la care am participat a fost venirea lui Bill Clinton după mandatul lui George H. W. Bush. Și m-am ocupat în întregime de acea tranziție. A fost un transfer de putere foarte prietenos, chiar și în circumstanțele dificile în care un președinte învins candidase pentru al doilea mandat, pierduse și un tânăr nou venit (la Washington - n.r.), guvernatorul din Arkansas, era pe cale să-l înlocuiască. Dar, tonul a fost stabilit de la vârf. Președintele George H. W. Bush s-a asigurat că noi toți vom fi cooperanți. Acesta a fost, în opinia mea, un model de tranziție de la un președinte cu un singur mandat către un nou președinte, când președintele cu un singur mandat spera să-l obțină și pe al doilea”, a povestit Andrew Card, fost secretar al transporturilor în administrația lui George Bush senior.

„Iată cum vedem noi situația și așa ar trebui s-o vadă toată țara: alegătorii și-au spus cuvântul”, spunea George H. W. Bush, fost președinte al SUA, după ce a devenit clar că a pierdut alegerile.

„George H. W. Bush a fost foarte dezamăgit că nu a câștigat al doilea mandat. A fost și deprimat. În același timp, a respectat democrația noastră. Știa că marca unei mari democrații este capacitatea acesteia de a asigura tranziția de la un lider la altul, chiar dacă nu voia ca acest transfer de putere să aibă loc”, a povestit Andrew Card.

La rândul său, Ron Christie, consultant politic, a relatat despre acest moment:  „La un moment dat, l-am întrebat: Domnule președinte, ce ați simțit când ați pierdut președinția? M-a privit și mi-a spus: Am simțit că mi-am dezamăgit familia, mi-am dezamăgit susținătorii, dar am simțit că am făcut tot ce-am putut pentru țară. A fost o conversație atât de personală, interesantă și intimă cu el, pentru că era mai îngrijorat de cei din jurul său decât de impactul pierderii președinției asupra lui însuși”.

Tranziția de la Bill Clinton la George W. Bush, fiul lui George Bush senior, a fost categoric mai dificilă. „Au fost câteva farse infantile la adresa noilor angajați de la Casa Albă când s-au prezentat la lucru”, a relatat Andrew Card, care, după ce a lucrat în administrația tatălui, a devenit șeful de cabinet al lui George Bush junior.

„Au fost câteva telefoane schimbate, astfel că atunci când voiai să suni la un anumit birou, ele sunau în alt birou. Dar am privit aceste farse drept farse studențești. Ne-au încurcat, dar nu erau periculoase”, a detaliat Andrew Card.

„Dar, de departe (membrii vechii administrații - n.r.) au fost foarte prietenoși și calmi, probabil pentru că oamenii au înțeles că, indiferent de afilierea politică, țara contează, nu tu”, spune Ron Christie.

George H. W. Bush, al 41-lea președinte al SUA, a murit în 2018, la vârsta de 94 de ani.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani