Sari la conținut
News Alert

A murit George Bush sr., fost președinte al Statelor Unite. Omul cu o carieră de film

George H.W. Bush, cel de-al 41-lea președinte al Statelor Unite, a murit la vârsta de 94 de ani, anunță CNN. Este președintele sub mandatul căruia s-au petrecut transformările radicale din Europa de Est, culminând cu prăbușirea Uniunii Sovietice.

Former President George H. W. Bush Attends Building Dedication At Fort Bragg

George H.W. Bush, fost președinte al SUA, a murit la vârsta de 94 de ani Foto: Guliver/Getty Images

George H. W. Bush a murit la Houston, a anunțat un purtător de cuvânt. În cursul acestui an el fusese spitalizat de mai multe ori. Una dintre internări, în aprilie, s-a întâmplat a doua zi după funeraliile soției sale, Barbara Bush, care a decedat la vârsta de 92 de ani. Bush şi soţia lui au fost căsătoriţi timp de 73 de ani și au avut șase copii.

George Bush senior suferea de mai mulţi ani de boala Parkinson şi se deplasa într-un scaun cu rotile. 

A avut un singur mandat la Casa Albă, între 1989 şi 1993, însă într-o perioadă în care s-a prăbușit Uniunea Sovietică, iar Europa de Est și-a regăsit libertatea. Anterior i-a fost vicepreședinte lui Ronald Reagan.

Republican, George Bush, fost director al CIA la un moment dat, este tatăl lui George Bush jr., care a fost și el președinte al Statelor Unite într-o perioadă dramatică pentru istoria SUA: atentatele de la 11 septembrie 2001. Fiul său a avut două mandate la Casa Albă, între anii 2001 și 2009.

O carieră impresionantă

George Bush Senior a ajuns la Biroul Oval cu o carieră impresionantă în spate. A petrecut 40 de ani în slujba ţării şi a început ca pilot de marină în Al doilea Război Mondial. A fost decorat după ce a fost doborât în Pacific. Fiu de senator, George Herbert Walker Bush - pe numele întreg - a fost apoi congresman, ambasador la ONU, director al CIA şi vicepreşedinte în mandatul lui Ronald Reagan. După ce fiul său, George Junior, a fost şi el ales, devenind al 43-lea preşedinte al Statelor Unite, era cunoscut drept George Bush Senior.

Cel de-al 41-lea preşedinte al SUA (1989-1993), George Herbert Walker Bush s-a născut la 12 iunie 1924, în Milton, Massachusetts, ca fiu al senatorului new-yorkez Prescott Bush şi al lui Dorothy Walker Bush. Prescott Bush era bancher pe Wall Street şi venea dintr-o familie de antreprenori.

George Bush a crescut în Connecticut şi a urmat cursurile liceului privat Phillips Academy din Andover, Massachusetts.

După atacul japonez asupra bazei americane Pearl Harbor din 1941, Bush s-a înrolat în marina americană, la vârsta de 18 ani, şi a servit pe frontul din Pacific până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost cel mai tânăr aviator al armatei SUA, la acel moment, potrivit site-ului Casei Albe.

S-a înscris la Universitatea Yale - unde fusese acceptat înainte de a se înrola în armată - şi după absolvire, în 1948, s-a mutat în Texas, unde s-a implicat în afaceri cu petrol şi a devenit milionar până la vârsta de 40 ani.

George Bush s-a implicat în politică încă de la începutul afacerilor sale cu petrol şi a fost membru al camerei inferioare a Congresului American (House of Representatives) din 1967 până în 1971. Între 1971 şi 1973, a fost cel de-al zecelea ambasador SUA la ONU. Începând cu ianuarie 1973 şi până în septembrie 1974, a ocupat funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional Republican.

Din ianuarie 1976 până în ianuarie 1977, a fost director al CIA.

În 1980, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, dar Partidul Republican l-a nominalizat pe Ronald Reagan, care l-a ales pe Bush să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte. A fost vicepreşedintele SUA între 20 ianuarie 1980 şi 20 ianuarie 1989.

În 1988, a candidat cu succes pentru preşedinţia Statelor Unite, învingând candidatul democrat Michael Dukakis.

Mandatul său ca preşedinte al SUA, din 20 ianuarie 1989 până în 20 ianuarie 1993, a fost definit de politica externă. În timpul său, a căzut Zidul Berlinului în noiembrie 1989, Statele Unite au invadat Panama în decembrie 1989, înlăturându-l de la putere pe generalul Manuel Noriega, iar în 1990 a izbucnit primul război din Golful Persic, odată cu invazia Kuweitului de către Irak, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. George Bush a contribuit la accelerarea negocierilor pentru înfiinţarea acordului de liber schimb NAFTA (North American Free Trade Agreement), între Canada, SUA şi Mexic.

Pe plan intern, Bush nu a respectat o promisiune făcută în campanie de a nu creşte taxele, iar pe fondul îngrijorărilor economice a pierdut alegerile din 1992 în faţa democratului Bill Clinton.

Abilitatea sa de a câştiga susţinere internaţională pentru războiul din Golf din 1990 a fost văzută ca un succes diplomatic, deşi decizia sa de a se retrage din Irak fără a-l îndepărta pe Saddam Hussein a stârnit reacţii mixte.

La 5 februarie 2011, preşedintele Barack Obama i-a decernat Medalia pentru Libertate, cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite.

La 6 ianuarie 1945, s-a căsătorit cu Barbara Pierce (1925-2018), cu care a avut şase copii: George Walker Bush (1946), preşedinte al SUA între 2000 şi 2008, Pauline Robinson Bush (1949-1953), care a murit de leucemie, John Ellis 'Jeb' Bush (1953), guvernator al statului Florida între 1999 şi 2007, Neil Mallon Bush (1955), Marvin Pierce Bush (1955) şi Dorothy Bush Koch (1959). 

Mesajul de condoleanțe al președintelui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanţe omologului său american, Donald Trump, la moartea celui de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George H.W. Bush, în care afirmă că acesta a fost "un mare lider şi un adevărat om de stat".

"Am aflat cu profundă tristeţe despre trecerea în nefiinţă a celui de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, onorabilul George H. W. Bush. În aceste momente grele, adresez condoleanţe dumneavoastră, familiei îndurerate şi întregii naţiuni americane, care a pierdut un mare lider şi un adevărat om de stat. Preşedintele George H. W. Bush a lăsat o moştenire politică deosebit de valoroasă, inclusiv pentru Europa de Est şi România, influenţând în mod capital destinele ţărilor care făceau parte din blocul sovietic. Prin viziunea sa curajoasă şi angajamentul său politic a contribuit decisiv la încetarea Războiului Rece şi a determinat transformări democratice radicale în Europa de Est. Datorită eforturilor sale neobosite, România, alături de celelalte state din blocul sovietic, şi-a regăsit libertatea şi şi-a început drumul pe calea integrării europene şi euro-atlantice, revenind în familia de valori căreia îi aparţinea în mod natural", se arată în mesajul preşedintelui Iohannis.

Şeful statului afirmă şi că preşedintele George H. W. Bush a fost "un bun prieten al ţării noastre, punând bazele a ceea ce peste ani urma să se transforme într-un Parteneriat Strategic profund şi valoros între Statele Unite ale Americii şi România".

(surse: Agerpres, Digi24)

Etichete: george bush , george bush senior , a murit george bush , deces george bush , george bush moarte

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale