SpaceX a amânat în ultimele minute lansarea „Starship”, cea mai mare rachetă din istorie. Musk a anunțat imediat motivul, pe Twitter

Data actualizării: Data publicării:
racheta starship pregatita de lansare
SpaceX a amânat lansarea „Starship”, cea mai mare rachetă din istorie, din cauza unei supape de presiune. Foto: Profimedia

SpaceX a amânat lansarea Starship, cea mai mare rachetă din istorie, cu doar câteva minute înainte de plecarea, programată luni, într-un prim zbor de încercare, în configuraţie completă, relatează BBC.

„Lansarea vehiculului spaţial Starship într-un prim zbor de încercare nu va mai avea loc luni din cauza unei probleme tehnice apărute în ultimele minute de pregătire”, a anunţat SpaceX în timpul transmisiunii video în direct.

Cu toate acestea, echipele SpaceX continuau să ruleze numărătoarea inversă şi să simuleze operaţiunile de decolare sub forma unei repetiţii generale, care va fi oprită chiar înainte de ora programată pentru lansare.

Lansarea urma să aibă loc de la baza spaţială Starbase, situată în partea sudică a statului american Texas.

Măsura anulării lansării a fost luată după ce tehnicienii au descoperit o problemă de presurizare la prima treaptă a vehiculului spațial.

Acest lucru nu este neobișnuit, spun specialiștii. Umplerea unei rachete cu combustibil este o operațiune complicată și este deosebit de greu când se face pentru prima dată.

Specialiștii SpaceX trebuie acum să afle ce a mers prost și de ce a apărut această problemă a presiunii.

Va dura cel puțin 48 de ore pentru a reseta racheta înainte de a putea încerca o nouă lansare.

Proprietarul SpaceX, Elon Musk, a anunțat pe Twitter care a fost cauza amânării de astăzi. „Se pare că a înghețat o supapă de presiune”, a scris acesta.

Starship este un vehicul spaţial super-greu, complet reutilizabil. Acesta este cel mai înalt şi mai puternic vehicul de lansare construit vreodată. Este alcătuit din două componente: un vehicul de transport spaţial - treapta superioară, şi o rachetă gigantică - treapta inferioară, denumită Super Heavy, care trimite vehiculul în spaţiu.

Vehiculul are înălţimea de 120 de metri şi a fost dezvoltat de compania lui Elon Musk de-a lungul mai multor ani pentru misiuni spaţiale dincolo de orbita terestră, spre Lună şi Marte.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă