SUA, în recesiunea secolului. Economia americană cunoaște cea mai mare contracție după al Doilea Război Mondial

Data publicării:
grafic cu sageata care coboara rapid pe fondul figurii lui benjamin franklin de pe bancnota de 100 de dolari
Foto: Guliver/GettyImages

Economia americană a scăzut anul trecut cu 3,5%, arată cele mai recente date. Este cea mai mare contracție de după al Doilea Război Mondial, din 1946, atunci când se resimțea oprirea efortului de război. Acum economia americană trece prin cel mai mare șoc al ultimilor 74 de ani. Comparativ, după deranjul din precedenta criză, economia americană a scăzut în 2009 cu numai 2,5%.

În trimestrul IV, PIB-ul a continuat recuperarea cu o creștere de 4%, însă cântărește foarte greu prăbușirea din trimestrul al II-lea la nivelul întregului an. Dar datele arată că revenirea a pierdut viteză la sfârșitul anului trecut, pe fondul celui de-al doilea val de infecţii cu coronavirus şi al epuizării ajutoarelor guvernamentale.

Cel mai afectat de pandemie a fost sectorul serviciilor, unde lucrează cei cu salarii mai scăzute.

Redresarea a fost condusă de piaţa imobiliară, datorită finanțării ieftine, şi de industrie.

Perspectivele pentru 2021 nu sunt încurajatoare, deoarece redresarea nu se va consolida până când măsurile de sprijin nu-şi fac efectul, iar vaccinurile nu sunt distribuite şi nu sunt administrate pe scară largă, apreciază analiştii. Aceştia avertizează că fără sprijin suplimentar, economia riscă să se confrunte cu o nouă recesiune.

Moody's estimează că economia SUA va înregistra în acest trimestru o creştere de 4,4%, dacă sunt extinse măsurile de sprijin.

La sfârșitul lunii decembrie, erau încă 16 milioane de americani care se bazau pe alocaţiile de şomaj.

Preşedintele Fed, Jerome Powell, a avertizat că rata reală a şomajului se apropie de 10%, faţă de cifrele oficiale de 6,7% pentru că sunt mulți oameni care nu caută activ loc de muncă și atunci nu apar în statistici. Nu caută, pentru că știu că nu găsesc.

Rezerva Federală americană mizează pe o creştere de 4,2% în 2021 şi un avans de 3,2% în 2022. Anul viitor, în scenariul optimist la început, ar fi momentul în care economia ar reveni la nivelul prepandemic. 

Partenerii noștri
Playtech
Împrumuți unui prieten 10.000 de euro? Documentul banal care te poate salva dacă nu îți mai dă banii înapoi
Digi FM
Georgina Rodriguez, apariție spectaculoasă la Veneția după nunta cu celebrul fotbalist. „Mrs. Ronaldo” și-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alanis Morissette, amenințată cu acuzații de trafic de droguri. Ce i-ar fi cerut fosta manageră pentru a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Un lac faimos din Banatul Montan va rămâne aproape fără apă. De ce este golită controlat acumularea Trei Ape
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
A vrut să-i cumpere fetiței o pisică de rasă, dar a avut o surpriză după ce a ajuns la veterinar: "Am mers pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Parazitul “vampir” care devorează limba gazdei și o înlocuiește. Ce animale atacă
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”