Un avion de spionaj american s-a prăbuşit

Data publicării:
avion
Foto: Twitter

Autorităţile americane au anunţat că un avion de spionaj de tipul U-2 s-a prăbuşit marţi noapte în apropierea masivului de roci vulcanice Sutter Buttes din nordul Californiei. Pilotul avionului a decedat, în vreme ce o a doua persoană a reuşit să se catapulteze înainte de impactul cu solul, transmite CBS News citat de News.ro.

avion
Foto: Twitter

Se pare că piloţii erau într-o misiune de antrenament, atunci când avionul de spionaj s-a prăbuşit.

Comandantul Beale AFB a susţinut că a fost o zi extrem de emoţionantă la baza militară aeriană, iar autorităţile încearcă să informeze familiile victimelor.

”Aş compara siguranţa unui avion U-2 cu oricare aeronavă a forţelor aeriene. De fapt, vom continua să defăşurăm misiuni cu avionul de spionaj U-2 în întreaga lume”, a declarat comandantul Larry Broadwell.

În timp ce primul pilot a decedat, al doilea a reuşit să se catapulteze din aeronavă, însă starea sa de sănătate nu este cunoscută.

Accidentul aviatic a avut loc la scurt timp după decolare. Ultimul accident aviatic în care a fost implicat un avion de spionaj U-2 a avut loc în urmă cu două decenii, atunci când o asemenea aeronavă s-a prăbuşit în localitatea Oroville. Pilotul a decedat în accidentul aviatic, alături de o persoană din parcarea cotidianului Oroville Mercury-Register.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri