Un bărbat și-a executat vecinii în stil mafiot în holul blocului după ce le-a reproșat că fac prea mult zgomot

Data actualizării: Data publicării:
un bărbat își împușcă vecinii pentru că făceau prea mult zgomot
Jason Pass și-a ucis vecinii cu sânge rece după un scandal provocat de faptul că victimele ar fi făcut prea mult zgomot. Captură video: Twitter (X) / @eclipsethis2003

Un bărbat din Brooklyn, New York, și-a împușcat și ucis în stil mafiot vecinii, un tată și fiul său vitreg, după ce ucigașul le-ar fi reproșat că fac prea mult zgomot, potrivit New York Post. Scenele șocante au fost surprinse de camerele de supraveghere din interiorul blocului.

Incidentul a avut loc într-un complex de apartamente faimos din cartierul Brooklyn din New York, unde au crescut actori cunoscuți de la Hollywood precum Barbra Streisand și Michael K. Williams.

În filmare se poate vedea un bărbat îmbrăcat în negru care așteaptă nervos în holul blocului. O femeie iese din apartament și îl confruntă pe bărbat, identificat de poliție ca fiind Jason Pass (47 de ani).

La scurt timp după aceea, alături de femeie vine fiul ei – Cinwai Mode (27 de ani). Videoclipul nu are sunet și deci nu se cunosc exact cuvintele care au fost rostite în timpul altercației.

Apoi, tatăl vitreg al lui Mode, Bladimy Mathurin (47 de ani), iese în viteză din apartament având o foarfecă în mână și îl confruntă pe vecinul lor.

Soția bărbatului ucis a încercat să calmeze spiritele înainte ca ucigașul să scoată arma

Soția lui încearcă să îl tragă înapoi, dar Mathurin – un tată cu patru copii – o împinge. În acel moment, disputa se transformă într-un incident mult mai sinistru: Pass scoate un pistol din geacă pe care îl îndreaptă spre Mathurin.

Mathurin se întoarce apoi cu spatele la Pass, iar acesta deschide focul asupra sa. Mode, care rămăsese în holul blocului, încearcă să fugă din calea ucigașului, dar acesta îl împușcă și pe fiul vitreg al lui Mathurin.

crimă-vecini-ceartă-zgomot-4
Bladimy Mathurin îl amenință pe ucigaș cu o foarfecă, apoi, soția acestuia intervine încercând să aplaneze conflictul. Captură video: Twitter (X) / @eclipsethis2003

Pass s-a asigurat că și-a ucis victimele împușcându-i din nou atât pe Mathurin, cât și pe Mode, după ce aceștia au căzut pe jos de la rănile inițiale.

Criminalul a chemat apoi liftul și a fugit din bloc. Când medicii au ajuns la fața locului i-au găsit pe Mathurin și Mode cu răni multiple la cap și la corp.

Soția lui Mathurin, Marie Delille, a spus că familia ei, originară din Haiti, s-a aflat într-o dispută de mai mulți ani cu vecinul lor de la etajul inferior legată de zgomot.

Zgomotul se producea din cauză că apartamentul vecinilor nu avea mochetă

Joseph Kenny, șeful detectivilor de la NYPD, a spus că ucigașul a făcut mai multe plângeri legate de zgomotele venite din apartamentul victimelor.

„Practic era vorba despre oameni care se plimbă”, a spus Kenny. „Am ajuns să constatăm că apartamentul de la etaj nu avea mochetă. Era o podea din lemn. Deci făcea mult zgomot. Oamenii care au mers de colo colo au generat aceste apeluri.”

Sătul de zgomotele care veneau de la vecinii de deasupra sa, Pass a bătut duminică noaptea în tavan. Când Mathurin a bătut înapoi, suspectul a urcat la etajul lor și a lovit cu piciorul în ușa apartamentului vecinilor săi.

crimă-vecini-ceartă-zgomot-5 (1)
Criminalul scoate arma din geacă în timp ce Mathurin era întors cu spatele și apoi îl împușcă pe acesta și pe fiul său vitreg, care rămăsese în holul blocului. Captură video: Twitter (X) / @eclipsethis2003

„Omul ăsta ne urăște cu fiecare os din corpul lui”, a spus Delille pentru CBS News despre vecinul lor. Soția lui Mathurin a spus că acesta nu a avut nicio vină.

Femeia a spus că vecinul lor a tras de nouă ori în soțul și fiul ei de față cu fiica ei de 10 ani. Mathurin avea două locuri de muncă – ziua era șofer de autobuz școlar și, în afara programului, lucra ca șofer Uber ca să îi poată susține pe cei patru copii ai săi.

„Soțul meu nu avea niciun pistol, nicio armă. De ce ai adus un pistol să îmi împuști familia? De ce ai aduce un pistol să îmi distrugi familia? De ce? De ce?” a spus Delille, potrivit ABC 7 NY.

crimă-brooklyn-ceartă-vecini-9 (1)
După ce s-a asigurat că ambele victime au murit, Pass cheamă liftul și fuge din clădire. Captură video: Twitter (X) / @eclipsethis2003

Criminalul i-a atacat pe polițiști în trafic

Poliția l-a prins miercuri în trafic pe Pass în Brooklyn, identificându-l după numărul de înmatriculare al mașinii sale, potrivit New York Post. Când a fost oprit de poliție, Pass a ieșit din mașină și s-a năpustit asupra ofițerilor cu un cuțit în mână.

Polițiștii l-au împușcat de patru ori pe suspect. Acesta a fost transportat la spital în stare critică, dar a murit mai apoi din cauza rănilor, trei dintre ele fiind la nivelul pieptului.

Pass a mai fost arestat o dată pentru jaf în 1992 și a lucrat pentru un timp ca paznic la închisoarea de maximă securitate Sing Sing Correctional Facility, de unde a fost concediat în 2005.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri