Donald Trump va fi invitat de Regina Marii Britanii să facă una dintre primele vizite peste hotare la Londra, cel mai probabil în vara anului 2017, a scris Sunday Times, citat de mai multe pulicații europene și americane.

elizabeta si phillip

Guvernul Marii Britanii consideră că, după Brexit și îndepărtarea Regatului Unit de implicarea cotidiană în politica europeană, Londra are nevoie de un parteneriat foarte strâns cu președintele ales al SUA, Donald Trump.

Planul pentru așternerea covorului roșu în onoarea lui Trump, în cadrul unei vizite oficiale de stat a președintelui ales al Americii care ar urma să aibă loc în vara anului viitor deja este pus pe hârtie la cel mai înalt nivel la reședințele guvernamentale.

O invitație oficială adresată lui Donald Trump să viziteze Londra printre primele ieșiri ale sale din țară în calitatea de președinte va fi trimisă deja imediat după 20 ianuarie, data depunerii jurământului pentru Casa Albă.

Ediția de duminică a ziarului The Times a scris că  discuții între oficiali britanici și echipa de tranziție a lui Trump vor începe foarte curând pentru a stabili o dată a vizitei undeva în luna iunie sau în iulie 2017. De asemenea, cotidianul conservator londonez mai notează că Regina Elizabeta a II-a îi va trimite lui Donald Trump un mesaj oficial de felicitare pentru a marca inaugurarea mandatului președintelui ales al Statelor Unite.

Pentru britanici, în condițiile ieșirii din UE, miza unei apropieri și mai strânse de partenerii tradiționali americani este reprezentată de acorduri comerciale bilaterale noi și cooperare în domeniul securității și al apărării.

Protocolul unei astfel de vizite presupune o întâlnire a președintelui american cu Regina Elizabeta a II-a, o cină la Windsor și, eventual, o plimbare cu trăsura regală împreună cu suveranul Marii Britanii.