Turistele scandinave ucise în Maroc. Pe ce ipoteză merg anchetatorii
Data publicării:
Anchetatorii iau în calcul o „pistă teroristă" în ancheta asupra uciderii a două tinere scandinave în sudul Marocului, informează Direcţia generală a siguranţei naţionale (DGSN) din Maroc, relatează AFP, citată de Agerpres.
Louisa Vesterager Jespersen, turista daneză ucisă în Maroc
„Pista teroristă nu este exclusă. Investigaţiile continuă" după descoperirea cadavrelor a două excursioniste daneză şi norvegiană, luni, în Munţii Atlas, a declarat Boubker Sabik, purtător de cuvânt al DGSN.
„Pista radicală islamistă nu este exclusă, din cauza profilului suspectului arestat şi ale celor trei bărbaţi căutaţi (...) care au legături cu mediul islamist radical", a declarat pentru AFP o sursă familiarizată cu dosarul.
„Cei trei bărbaţi au fost identificaţi şi sunt căutaţi activ de toate serviciile de securitate", a precizat Sabik. Unul dintre cei trei are un "trecut judiciar legat de acte teroriste", a precizat sursa cu cunoştinţe despre dosar.
Cele două victime au fost identificate ca fiind Louisa Vesterager Jespersen, o studentă daneză de 24 de ani, şi prietena ei norvegiană Maren Ueland, de 28 de ani. Ele plecaseră împreună pentru o lună de vacanţă în Maroc.
Cele două prietene doreau să escaladeze Muntele Toubkal, cel mai înalt vârf din Africa de Nord (4.167 metri), şi îşi instalaseră cortul într-un loc izolat situat la circa două ore de mers de satul Imlil, potrivit informaţiilor obţinute de AFP la faţa locului.
Primul comunicat al autorităţilor marocane preciza că trupurile celor două victime, descoperite luni, prezentau „urme de violenţă cu armă albă" în zona gâtului. Una dintre cele două femei a fost decapitată, a declarat pentru AFP sursa familiarizată cu dosarul.
Biroul central de investigaţii judiciare, un serviciu specializat în lupta antiteroristă şi în combaterea marii infracţionalităţi, a fost însărcinat cu efectuarea anchetei. Procurorul din Rabat a fost sesizat.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.