Sari la conținut
News Alert

A murit unul dintre cei mai importanți consilieri ai Casei Albe

Unul dintre cei mai importanţi strategi politici ai Casei Albe din perioada Războiului Rece a încetat din viaţă, la vârsta de 89 de ani.

Zbigniew Brzezinski - Guliver GettyImages

Foto: Gulliver/GettyImages

Zbigniew Brzezinski a fost consilier pe probleme de securitate naţională al fostului preşedinte american Jimmy Carter.

Născut în Polonia, el a fost considerat unul dintre principalii strategi politici de la Washington şi a avut un rol important în normalizarea relaţiilor Statelor Unite cu China, şi a fost un adversar virulent al Uniunii Sovietice.

El a încurajat mişcările democratice din ţările comuniste europene şi a militat pentru ajutorarea mujahedinilor din Afghanistan, care se luptau cu trupele sovietice.

De asemenea, el a fost un critic al preşedintelui Donald Trump, a cărui politică externă a considerat-o lipsită de coerenţă.