Aproape 8.000 de locuitori au fost evacuaţi la Berlin, după descoperirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial

Data publicării:
2 politisti genisti langa o bomba descoperite la berlin
Bomba a fost dezamorsată cu succes. Foto: Profimedia

Circa 7.800 de locuitori din Berlin au fost evacuaţi miercuri, după ce o bombă din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un cartier din estul oraşului.

Două magazine de mobilă, două grădiniţe, două şcoli şi un magazin de bricolaj se aflau pe o rază de 500 de metri în jurul locului din cartierul Hohenschönhausen unde a fost găsită bomba, scrie Agerpres, preluând dpa.

Bomba a fost descoperită pe un şantier miercuri dimineaţă şi a fost examinată de o echipă de genişti. Potrivit poliţiei, dispozitivul exploziv este probabil de origine sovietică.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pentru evacuare au fost mobilizaţi în jur de 180 de poliţişti care au anunţat locuitorii mergând din uşă în uşă şi, de asemenea, cu ajutorul difuzoarelor din maşini. De asemenea, poliţia a postat mesaje pe Twitter, cerând oamenilor să părăsească zona.

Poliţia a anunţat pe Twitter miercuri seara că bomba a fost dezamorsată cu succes.

Trei şcoli au fost folosite ca adăposturi de urgenţă.

Autorităţile germane estimează că, la aproape 80 de ani de la încheierea războiului, peste 4.500 de bombe au rămas neexplodate în oraşul Berlin. În timpul războiului împotriva Germaniei naziste, Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică au lansat peste 45.000 de tone de explozibili asupra Berlinului, conform istoricilor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri