Austria cere liderilor UE să nu privească Ucraina "cu ochelarii roz" în privința aderării la blocul european

Data actualizării: Data publicării:
MAE VIENA
Alexander Schallenberg, ministrul de Externe al Austriei. FOTO: Profimedia Images

Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, le cere liderilor UE, într-un interviu pentru Financial Times, să nu favorizeze Ucraina în detrimentul ţărilor din Balcanii de Vest în ceea ce priveşte aderarea la blocul comunitar, în condiţiile în care Comisia Europeană a recomandat luna aceasta Consiliului European să aprobe începerea negocierilor pentru ca Ucraina să fie integrată, când va fi pregătită, blocului comunitar, transmite news.ro.

Înaintea summitului de luna viitoare, când liderii trebuie să decidă în unanimitate dacă vor aproba în mod oficial deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Moldova şi vor revizui potenţiala extindere a blocului până la 35 de membri, Alexander Schallenberg a declarat pentru Financial Times că Bosnia şi Herţegovina şi Serbia nu ar trebui să fie neglijate.

"Seismograful nostru geostrategic loveşte în ambele direcţii", a spus el, adăugând că ar fi un "dezastru geostrategic" dacă executivul european ar privi Balcanii de Vest "cu lupa", în timp ce Ucraina ar fi privită "cu ochelarii roz".

"Nu poţi avea anumite grupuri pe banda rapidă, iar altele pe banda de serviciu", a comentat Schallenberg.

Ministrul spune că situația privind aderarea la UE devine îngrijorătoare în Serbia și că asta ar trebui să preocupe pe liderii europeni

Luna aceasta, Comisia Europeană a recomandat începerea discuţiilor cu Ucraina şi Republica Moldova, dar a spus că negocierile cu Bosnia ar trebui să aştepte până când "se va atinge gradul necesar de conformitate cu criteriile. Pe de altă parte, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a anunţat deja că ar putea bloca începerea discuţiilor de aderare cu Ucraina, în semn de protest faţă de faptul că Bruxelles-ul continuă să reţină fonduri UE care îi revin Budapestei, din cauza îngrijorărilor legate de statul de drept. Dar şi alte ţări sunt îngrijorate de extindere, susţine Financial Times.

Întrebat dacă Austria ia în considerare posibilitatea de a se opune prin veto începerii negocierilor de aderare cu Ucraina, dacă nu primeşte undă verde şi Bosnia, Schallenberg a declarat că discuţiile "merg deja în direcţia cea bună".

"Să nu creăm o problemă în regiunea care aşteaptă de 20 de ani şi să le dăm un alt obstacol (de trecut - n.red.). Aşa cum a spus (premierul albanez - n.red.) Edi Rama, dacă îl citez corect: «Trebuie să începem un război în Balcani pentru a vă atrage atenţia?»", a comentat şeful diplomaţiei de la Viena.

"Va fi o dezbatere foarte aprinsă şi dorim ca semnalele să fie egale în ambele direcţii, din motive geostrategice. Trebuie să trimitem un semnal către părţile terţe: aceste ţări sunt ale noastre, fac parte din familia noastră", a argumentat ministrul austriac de Externe, care, pe de altă parte, se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen.

"Nimic nu se mişcă pentru popor (din Serbia - n.red.). Pentru prima dată, avem sondaje în Serbia în care majoritatea relativă nu mai este în favoarea Uniunii Europene. Acest lucru ar trebui să ne tragă toate semnalele de alarmă. Îi pierdem", avertizează Alexander Schallenberg.

Serbia, o ţară prietenoasă cu Rusia, care nu s-a aliniat la regimul de sancţiuni Occidentale ca răspuns la invazia pe scară largă a Moscovei în Ucraina, a început în mod oficial negocierile de aderare la UE în 2014, dar progresele au stagnat.

Ministrul austriac susține extinderea progresivă a UE

Ministrul austriac este un susţinător puternic al extinderii progresive a UE, prin care ţările candidate sunt integrate în programe şi politici sectoriale înainte de aderarea deplină. UE are nevoie de o abordare diferită faţă de valurile anterioare de extindere din 2004, 2007 şi 2013, când a fost o chestiune binară - intri sau nu, a spus el. Dacă se menţine vechea abordare, "probabil că Ucraina nu va face niciodată parte din Uniune, într-o anumită măsură", a punctat Schallenberg.

Abordarea disparată ar contribui la legarea ţărilor candidate de UE înainte de a le oferi beneficiile unei aderări depline, cum ar fi accesul la subvenţiile agricole. "Ne putem imagina o extindere fără politica agricolă? Da, putem", a spus el, adăugând că ar putea exista perioade lungi de tranziţie pentru noii membri.

Pe de altă parte, Schallenberg a declarat că UE nu ar trebui să permită Rusiei şi Chinei să îşi consolideze influenţa în regiune, aşa că inclusiv proiectele de infrastructură ar trebui să fie finanţate de Bruxelles.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”