BREXIT. Premierul Boris Johnson şi-a prezentat propunerile şi a generat un val de reacţii

Data actualizării: Data publicării:
Hand drawing a red line between the UK and the rest of EU, Brexit concept.
FOTO: Getty Images

Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene. El a avertizat că alternativa în cazul în care Marea Britanie și UE nu ajung la o înțelegere în privința frontierei irlandeze este un Brexit fără un acord.

"Compromisul propus de noi elimină aşa-numitele garanţii din fostul Acord de retragere din UE. (...) Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieşrii din UE, abordând pragmatic consecinţele acestei decizii asupra Irlandei de Nord şi Irlandei", afirmă Boris Johnson într-o scrisoare trimisă preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Citiţi şi:

Care ar fi consecințele unui Brexit fără acord asupra României

"Propunerile oferă menţinerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată Insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziţie, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord", subliniază Boris Johnson.

"Propunerile furnizează soluţia unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va rămâne deschisă, permiţând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Marea", a precizat Johnson.

Premierul britanic a susținut că în niciun caz nu vor exista controale vamale la sau în apropierea frontierei Irlandei cu regiunea britanică Irlanda de Nord.

Alternativa în cazul eșecului discuțiilor privind frontiera irlandeză este Brexit fără acord

"Dacă eșuăm să ajungem la o înțelegere din cauza a ceea ce este esențialmente o discuție tehnică privind natura exactă a viitoarelor controale vamale, când tehnologia se îmbunătățește tot timpul, atunci să nu fie niciun dubiu că alternativa este (Brexit) fără acord", a afirmat premierul britanic, adăugând că "nu este rezultatul pe care să-l vrem."

"După trei ani și jumătate, oamenii încep să creadă că sunt luați de proști. Încep să suspecteze că sunt forțe în țara noastră care pur și simplu nu doresc deloc ca Brexit-ul să fie finalizat și dacă se dovedește că au dreptate cu suspiciunile lor, atunci cred că vor fi consecințe grave pentru încrederea în democrație", afirmă liderul de la Londra.

"Vom lucra la un acord împreună cu prietenii noștri din UE, dar indiferent de ceea ce se întâmplă, trebuie să ieșim până la finalul lunii octombrie", a subliniat Boris Johnson.

Boris Johnson va cere din nou suspendarea Parlamentului britanic, în pofida unei decizii a justiţiei

Premierul Boris Johnson intenţionează să solicite din nou suspendarea Parlamentului de la Londra, timp de o săptămână, începând din 8 octombrie, deşi Curtea Supremă de Justiţie tocmai a anulat o suspendare precedentă a Legislativului, informează Sky News.

Boris Johnson va solicita suspendarea sesiunii Camerei Comunelor şi Camerei Lorzilor începând din 8 octombrie până la discursul reginei Elizabeth a II-a, programat pe 14 octombrie.

Curtea Supremă de Justiţie din Marea Britanie tocmai a decis săptămâna trecută anularea suspendării Parlamentului britanic timp de cinci săptămâni. Boris Johnson o convinsese pe regina Elizabeth să suspende Parlamentul în contextul crizei Brexit. Boris Johnson a fost acuzat că suspendase lucrările Legislativului pentru a facilita ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit.

Juncker: Propunerile Marii Britanii privind Brexit reprezintă un progres, dar mai sunt probleme

Președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că propunerile făcute miercuri de către autoritățile britanice în privința Brexit reprezintă un progres, dar încă sunt „unele puncte problematice care vor trebui discutate în următoarele zile”, potrivit Reuters.

În cadrul unei convorbiri telefonice, Juncker i-a spus premierului Marii Britanii, Boris Johnson, că Executivul comunitar va examina legalitatea propunerilor, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Jean-Claude Juncker i-a mulțumit lui Johnson pentru disponibilitatea de a negocia cu Uniunea Europeană înaintea Consiliului European din octombrie.

Potrivit comunicatului, Juncker a recunoscut aspectele pozitive, în principal cele referitoare la controalele de la granița dintre Irlanda de Nord și Irlanda.

„Cu toate acestea, președintele a remarcat că încă există unele puncte problematice care vor trebui discutate în următoarele zile, mai ales în legătură cu garanțiile privind frontiera irlandeză”, se mai arată în comunicat.

Premierul irlandez: Noile propuneri britanice nu pot înlocui plasa de siguranţă

Noile propuneri ale Marii Britanii în privinţa Brexitului sunt insuficiente pentru a înlocui un aranjament agreat referitor la plasa de siguranţă (clauza de backstop) pentru a proteja o frontieră irlandeză deschisă, a declarat miercuri premierul irlandez Leo Varadkar, transmite dpa.

Varadkar i-a comunicat telefonic, miercuri seara, premierului britanic Boris Johnson că "propunerile nu respectă în totalitate obiectivele agreate ale backstop-ului", conform informaţiilor furnizate de guvernul de la Dublin.

Cu toate acestea, premierul irlandez l-a informat că le va studia mai îndeaproape şi le va discuta cu liderii UE.

Şeful executivului de la Dublin i-a spus omologului său britanic că doreşte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană în baza unui acord şi că "va continua să lucreze împreună cu partenerii UE în acest scop".

Surse: Agerpres, Mediafax

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri