Sari la conținut
News Alert

Cum încurajează Viktor Orban natalitatea: Împrumuturi șterse după nașterea celui de-al treilea copil

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat duminică noi beneficii fiscale şi de împrumut pentru familii, în cadrul eforturilor guvernului de a mări rata natalităţii, menţinând în paralel politica strictă în domeniul imigraţiei, transmite Reuters citat de News.ro.

Political Leaders Attend The June 2018 EU Council Meeting - Day One

Foto: Jack Taylor/Getty Images

Orban, unul dintre cei mai vocali critici au imigraţiei în masă din Orientul Mijlociu şi Asia în Europa, a spus că vrea să menţină creşterea economică cu 2 puncte procentuale peste media europeană, în următorii câţiva ani, în pofida încetinirii economiei globale.

Guvernul nu a prezentat şi o estimare a costurilor noilor măsuri.

Şeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, a declarat vineri că noile cheltuieli vor fi finanţate din rezervele generale sau veniturile suplimentare din bugetul anului 2019.

Partidul de guvernământ Fidesz va participa la alegerile pentru Parlamentul European şi la alegerile locale din Ungaria, din acest an, după o serie de proteste care au avut loc în ultimele luni împotriva guvernului condus de premierul Orban, cu toate că partidul conduce în continuare în sondajele de opinie.

Demonstraţiile au fost declanşate de aprobarea unor legi, în decembrie, care  permit angajatorilor să ceară angajaţilor să lucreze până la 400 de ore suplimentare pe an şi de înfiinţarea unor noi instanţe administrative pentru gestionarea unor probleme sensibile, care vor fi în subordinea guvernului.

În timp ce Orban a susţinut, duminică, discursul despre starea naţiunii, mai multe sute de protestatari s-au adunat în faţa Palatului Prezidenţial din Castelul Buda, în timp ce aproximativ 100 au blocat un pod peste Dunăre, aflat în apropiere.

”În Europa se nasc tot mai puţini copii. Pentru Occident, răspunsul este imigraţia. Pentru fiecare copil lipsă ar trebui să se nască unul şi atunci cifrele ar fi bune. Dar noi nu avem nevoie de numere. Avem nevoie de copii unguri”, a spus Orban, anunţând programul de stimulare.

Noile măsuri includ extinderea unui program de împrumuturi pentru familiile cu cel puţin doi copii, pentru a-i ajuta să cumpere locuinţe, subvenţionarea achiziţiei de maşini şi scutirea de la plata impozitului pe venit în cazul femeilor cu cel puţin patru copii.

Femeile cu vârste de sub 40 de ani care se căsătoresc pentru prima oară vor avea dreptul la un împrumut subvenţionat de 10 milioane de forinţi (36.000 de dolari). O treime din datorie va fi ştearsă la naşterea celui de-al doilea copil şi întregul împrumut după al treilea copil.

Bugetul pe 2019 prevede un deficit bugetar de 1,8% din PIB. În ianuarie, Ungaria a înregistrat un surplus de 244,5 miliarde de forinţi, cel mai mare din ultimele două decenii.

Zoltan Torok, analist la divizia ungară a Raiffeisen Bank, a apreciat că la prima vedere măsurile ar putea costa mai multe zeci de miliarde de forinţi, dar nu vor produce o creştere semnificativă a deficitului bugetar.

În pofida protestelor de stradă, partidul Fidesz se menţine înainte  partidelor din opoziţie, potrivit celor mai recente sondaje de opinie.

În ianuarie, institutul de sondare Nezopont estima sprijinul pentru Fidesz la 39% din totalul alegătorilor, nivel apropiat de cel de 28% estimat de Median.

Etichete: viktor orban , natalitate ungaria

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale