Sari la conținut
News Alert

Corespondență din Italia | Imaginile dezastrului

Au trecut mai bine de 24 de ore de la cutremurul care a lovit centrul Italiei, iar urmările sunt devastatoare. Zeci de case au fost făcute una cu pământul de seismul de magnitudine 6,5, care a provocat o spaimă uriaşă printre oameni. Imaginile din acele zone dau fiori.

28 de mii de oameni din centrul Italiei şi-au petrecut noaptea sub cerul liber, în corturi, adăposturi improvizate sau la cunoştinţe, dupa ce regiunea a fost devastată de cutremur. A fost cel mai mare seism care a lovit Italia în ultimii 36 de ani. Singura veste bună este că nimeni nu a pierit sub dărâmături. Însă cel puţin 20 de oameni au fost răniţi, unii foarte grav.

Elevii nu merg la cursuri azi la Roma, după cutremurul care a afectat mai multe clădiri din capitala Italiei. În plus, trei biserici din Cetatea Eternă stau să se prăbuşească, aşa că nimeni nu mai poate intra acolo.

Trimisul special al Digi24 în Italia, Adrian Cojocaru, se află la Borgo Sant' Antonio, în aceeaşi zonă unde a mai fost şi în august, după seismul care a făcut peste 300 de victime.

Este un sat vechi de munte, unde foarte multe case s-au prăbuşit după cutremurul de 6,5 de duminică dimineaţă. Sunt case construite în acelaşi tipar cum erau cele de la Amatrice, case construite din piatră de râu, cu pământ şi lut, fără structură de rezistență prea solidă. Clădirile care au mai rămas încă în picioare au și ele, oricum, structura afectată, cu mari crăpături la parter și au fost evacuate. Autoritățile spun că ar fi aproximativ 70 de localități afectate în ultimele 24 de ore. Presa locală estimează că ar putea fi vorba despre aproape 100.000 de persoane care au nevoie de găzduire.

GALERIE FOTO. Urmăriţi mai jos o galerie cu fotografii realizate luni de Adrian Cojocaru în Italia (click pe prima poză pentru a le vedea pe toate celelalte):

17

Noaptea trecută au fost aproape 100 de replici în zona centrală a Italiei, cea mai puternică de 4,2.

Opt miliarde de euro şi aproximativ 30 de ani. De atât e nevoie pentru ca centrul Italiei să revină la normal, după cutremurul de ieri. Deja slăbite de seismele din ultimele două luni, zeci de clădiri au fost făcute una cu pământul. În doar câteva secunde, zeci de mii de oameni au devenit sinistraţi şi trăiesc acum în adăposturi improvizate sau la cunoştinţe.

Etichete: sinistrati , imagini cutremur italia , cutremurul din italia , cutremur italia 30 oct 2016 , corespondente italia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale