Deutsche Bank scapă? Presiunea alegerilor americane

Data publicării:
deutsche bank

Directorii de la Deutsche Bank au plecat la Washington pentru a negocia cu autorităţile americane un acord convenabil şi, mai ales, rapid - înainte de alegerile prezidenţiale de luna viitoare.

Deutsche Bank ar putea primi în America o amendă de peste două ori mai mică decât s-a spus iniţial. De la 14 miliarde de dolari, cea mai mare bancă de investiţii a Europei ar putea plăti doar 5,4 miliarde, ceea ce reduce şi temerile că banca ar putea fi îngenuncheată de problemele cu legea.

Totuşi, JP Morgan estimează că în dosarul tranzacţiilor făcute înainte de criză, Deutsche ar putea suporta o amendă de maxim 3,5 miliarde, pentru a avea spaţiu financiar şi pentru celelalte probleme legale. Se pot face însă sacrificii.

Deutsche Bank negociază cu sindicatele concedierea a o mie de angajaţi, iar participaţia la o bancă din China ar putea fi curând vândută. Totuşi, după ce valoarea de piaţă a băncii s-a înjumătățit în ultimul an, Deutsche se află într-o cursă contracronometru.

Schimbarea administraţiei americane poate însemna întârzieri şi incertitudini pe care Deutsche nu şi le permite. Politicienii germani spun deja că America duce un război economic cu Europa, iar banca a intrat în bătaia puștii.

Totuşi, informaţiile cum că Germania s-ar pregăti să-şi salveze de la faliment cea mai mare bancă au fost infirmate atât de oficiali guvernamentali, cât şi de şefii Deutsche.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
La Toya Jackson stârnește îngrijorare cu silueta sa subțire: "Doamne, nici brațul meu nu încape în cizma...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Soldații ucraineni din prima linie, avertismente cu privire la dronele Shahed lansate de Iran în Orientul...
Newsweek
Cele 22 de sporuri de care Casa de Pensii ține cont la calcul pensiei. Cum îți pot aduce bani in plus?
Digi FM
Apariţie surpriză a lui Harry Styles la SNL, în timpul monologului lui Ryan Gosling. „Omule, ce faci aici?”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Angelina Jolie, singură după divorțul de Brad Pitt. De ce nu a mai avut nicio relație în ultimii ani
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii