Emmanuel Macron vrea o lege în vederea combaterii „ştirilor false”

Data actualizării: Data publicării:
macron2

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că există planuri pentru introducerea unei legi care să combată „știrile false”, precizând că în timpul alegerilor, utilizatorii reţelelor de socializare vor trebui să respecte reguli mai stricte în privinţa conţinutului pe care îl publică, scrie News.ro, care citează bbc.com.

Macron a spus că au fost făcute încercări intenţionate de a estompa distincţia dintre adevăr şi minciună şi pentru a submina credinţa oamenilor în democraţia liberală.

Potrivit corespondenţilor, Macron s-a gândit la Rusia atunci când a făcut acest anunţ. Preşedintele francez a vorbit anterior despre încercările Moscovei de a manipula opinia europenilor şi americanilor.

Vorbind la un eveniment dedicat presei organizat de Anul Nou, Emmanuel Macron a spus că în prezent este posibilă răspândirea de ştiri false pe reţelele de socializare, la un cost de câteva mii de euro. 

Mii de conturi de propagandă din reţelele de socializare răspândesc în întreaga lume, în toate limbile, minciuni inventate pentru a afecta imaginea unor politicieni, personalităţi, figuri publice, jurnalişti”, a spus Macron.

Astfel, preşedintele francez a propus instituirea unor reguli mai stricte pentru reţelele de socializare în vederea dezvăluirii surselor „aparentelor” ştiri.  

În plus, potrivit lui Emmanuel Macron, vor fi impuse limite în privinţa sumelor care pot fi investite pentru promovarea unor ştiri în reţelele de socializare.

Ne vom dezvolta legislaţia pentru a proteja democraţia de aceste ştiri false”, a spus el, citat de AFP.

Macron a mai precizat că autoritatea de reglementare a conţinutului audiovizual din Franţa va primi puterea de a „combate orice încercare de destabilizare a posturilor de televiziune controlate sau influenţate de alte ţări”.

În mai, la o conferinţă de presă comună cu preşedintele rus Vladimir Putin, Emmanuel Macron a criticat RT şi Sputnik, acuzându-le că răspândesc o „propagandă înşelătoare”. De atunci, RT a lansat un post de televiziune în limba franceză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri