Focul face prăpăd în două zone din Europa căutate de milioane de turişti

Data publicării:
incendiu

În Croaţia, Dubrovnikul este oraş închis din cauza incendiilor de vegetaţie de proporţii. Iar în Italia, în apropiere de Pisa, flăcările ce mistuie păduri au pus pe fugă sute de localnici şi au făcut pagube de peste şase milioane de euro.

120 de pompieri din şase provincii, zeci de maşini de intervenţie şi patru avioane şi elicoptere au fost aruncate în lupta cu incendiul din Toscana. Flăcările au provocat spaimă printre localnici, care au apucat să fugă în ultimul moment.

„Uitați, aici erau măslini. Focul care a trecut pe aici a înghițit totul”, spune o persoană.

Sute de persoane au fost evacuate din localităţile ameninţate, iar printre miile de oameni aflaţi în pericol sunt şi mulţi români. Aeroportul din Pisa rămâne închis, iar autorităţile spun că vor trece 15 ani până când zona distrusă de incendiu va fi reîmpădurită.

Probleme sunt şi în Croaţia, unde un incendiu de proporţii a pârjolit o zonă de pe Coasta Dalmată.

Peste 300 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea flăcărilor, care s-au extins rapid din cauza vântului puternic. În faţa pericolului, zeci de oameni au fost nevoiţi să fugă.

Autorităţile au închis drumul de acces către staţiunea Dubrovnik. După ore istovitoare de luptă cu flăcările, pompierii au anunţat că au reuşit să izoleze incendiul. Spun, însă, că pericolul nu a trecut şi le cer oamenilor să evite zonele afectate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri