Marine Le Pen visează la un trio pacifist cu Trump şi Putin

marine le pen in numele poporului

Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional, formaţiunea de extremă dreapta aflată în ascensiune pe scena politică franceză, şi-a inaugurat sediul campaniei pentru alegerile prezidenţiale. Ocazie cu care a declarat că victoria ei în alegerile prezidenţiale franceze de anul viitor ar putea să ducă la formarea unui trio de putere al liderilor lumii, care să o palseze alături de cu preşedintele american Donald Trump şi de cel rus Vladimir Putin, scrie Reuters.

marine le pen in numele poporului

„Există o mişcare globală. Vorbim de o mişcare care respinge globalizarea necontrolată, ultra-liberalismul distructiv, eliminarea statelor naţionale şi dispariţia graniţelor”, a declarat Le Pen. Ea spune că, în cazul în care ar deveni preşedinţă a Franţei anul viitor, va forma cu Donald Trump şi Vladimir Putin un trio de lideri care „va fi bun pentru pacea lumii. „Asta ar fi minunat pentru pacea mondială. Dacă ajung preşedintă, atunci Franţa ar avea din nou relaţii minunate cu Rusia”, a declarat liderul Frontului Naţional.

Cartierul general al campaniei electorale a lui Marine Le Pen se întinde pe două etaje ale unei clădiri de pe Faubourg Saint-Honoré, la doi paşi de Arcul de Triumf din Paris, scrie Le Figaro. Şi, după cum a ţinut neapărat să precizele candidata, de acolo până la Palatul Elysée, sediul preşedinţiei franceze, sunt doar 1,7 kilometri.

Semnul electoral al candidatei de extremă dreapta este un trandafir – simbol tradiţional al socialiştilor. Floarea lui Marine Le Pen este însă albastră, aşezată orizontal şi are un ac lung în loc de coadă. Iar sloganul cu care şefa Frontului Naţional pleacă deja în campanie pentru alegerile care vor avea loc pe 23 aprilie şi 7 mai 2017 este: „În numele poporului”. În acest moment, sondajele estimează că Marine Le Pen va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Principalele două formaţiuni politice din Franţa, Partidul Socialist şi Uniunea pentru Mişcarea Republicană, au oarece probleme în desemnarea candidaţilor. Dreapta are nu mai puţin de 7 aspiranţi la învestire, printre care fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, fostul premier Francois Fillon şi fostul premier şi actualul primar al oraşului Bordeaux Alain Juppé. Aceştia sunt favoriţii în primul tur al alegerilor primare, care va avea loc 20 noiembrie. În sondaje, Alain Juppé este cotat cu cele mai mari şanse.

La stânga, socialiştii par în derută din cauza popularităţii variabile a preşedintelui în funcţie, Francois Hollande. Un potenţial candidat, Emmanuel Macron, fostul ministru al Economiei, s-a lansat ca independent şi se sprijină pe o platformă pe care o declară „nici la stânga, nici la dreapta”. O vreme, socialiştii au luat în calcul şi varianta unei candidaturi a premierului Manuel Valls. Vor merge însă tot cu preşedintele Francois Hollande, dar au acum o problemă: o parte a electoratului de stânga poate fi atras de promisiunile mult mai tânărului Emmanuel Macron.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate