Video Meghan Markle a avut prima apariţie televizată după controversatul interviu cu Oprah Winfrey. Mesaj pentru milioane de femei

Data actualizării: Data publicării:
meghan markle in timpul unui interviu inregistrat
Meghan Markle a avut prima apariţie televizată după controversatul interviu cu Oprah Winfrey. Foto: Profimedia

Meghan Markle a avut prima apariţie televizată de la interviul cu Oprah Winfrey și a transmis un mesaj pentru milioane de femei afectate de pandemie.

În cadrul unui interviu înregistrat, Meghan Markle a subliniat importanţa pe care o are vaccinul anti-COVID la repornirea economiei mondiale.

În Statele Unite, peste 5 milioane şi jumătate de femei şi-au pierdut locul de muncă, iar la nivel mondial aproape 47 de milioane de femei riscă să trăiască în sărăcie. Mai mult, ţările care au neapărată nevoie de cât mai multe doze de vaccin trebuie să fie susţinute, a spus ea, potrivit Mediafax.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Ne gândim la toate femeile tinere de pe glob care trebuie să primească suportul pentru a ne conduce mai departe. Viitorul lor depinde de deciziile şi acţiunile pe care noi le luăm acum, pentru a le pregăti atât pe ele, cât şi pe noi pentru o zi de mâine plină de succes, compasiune şi echitate”, a spus ducesa de Sussex.

Aceasta a fost prima apariţie televizată a lui Meghan Markle de la interviul cu Oprah Winfrey. Mesajul a fost înregistrat pentru concertul Global Citizen VAX Live din Los Angeles. Prințul Harry și soția sa, alături de președintele american Joe Biden și prima doamnă, au fost în prima linie a celebrităților care au făcut apel la fonduri pentru distribuirea vaccinurilor anti-COVID în toată lumea.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri