"Munca duce la integrare". Germania vrea ca refugiații din Ucraina să intre cât mai rapid pe piața muncii

Data actualizării: Data publicării:
Aproape 20% din refugiați și-au găsit un loc de muncă în Germania. FOTO: Profimedia Images

Guvernul de la Berlin a propus miercuri măsuri pentru a accelera integrarea zecilor de mii de refugiaţi ucraineni pe piaţa forţei de muncă, cerându-le companiilor să relaxeze cerinţele privind cunoaşterea limbii germane şi să ofere pregătire suplimentară acestora. Ministrul german al Muncii a declarat că economia țării are nevoie urgentă de forță de muncă și lucrători calificați. "Munca duce la integrare", a mai explicat oficialul de la Berlin.

Executivul de la Berlin speră să obţină susţinerea companiilor, agenţiilor de ocupare a forţei de muncă şi a asociaţiilor pentru un angajament voluntar şi l-a desemnat pe Daniel Terzenbach, de la Agenţia federală pentru ocuparea forţei de muncă, drept reprezentant special pentru integrarea refugiaţilor pe piaţa forţei de muncă.

Ţările europene nu au fructificat deplin oportunitatea de a umple golurile de pe piaţa forţei de muncă prin sosirea refugiaţilor ucraineni începând din 2022, deşi mulţi dintre cei care au fugit de război sunt persoane cu studii superioare sau au calificări extrem de solicitate, relatează DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Doar 19% dintre ucraineni și-au găsit de muncă în Germania

Economia germană are nevoie urgentă de forţă de muncă şi lucrători calificaţi, a declarat miercuri ministrul german al muncii, Hubertus Heil. ''De asemenea, munca duce la integrare'', a explicat el.

Potrivit Agenţiei federale pentru ocuparea forţei de muncă, rata ocupării ucrainenilor în Germania este în prezent de 19%, ''departe de a fi suficient'', în opinia ministrului german.

Ce riscă refugiații, dacă nu se angajează

Noile măsuri au în vedere ajutorarea în special a zecilor de mii de refugiaţi ucraineni care au încheiat sau sunt aproape să încheie cursuri de integrare oferite de guvernul german. După ce refugiaţii încheie astfel de cursuri, este de aşteptat ca ei să caute să se angajeze, în caz contrar riscând să piardă beneficiile sociale.

De la începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, peste un milion de persoane din Ucraina au solicitat azil în Germania. Potrivit datelor guvernamentale, în luna iulie existau aproximativ 196.600 de cetăţeni ucraineni angajaţi în Germania. În luna septembrie, în Germania erau 205.970 de ucraineni fără loc de muncă. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri