Sari la conținut

O femeie bea 30 de doze de sucuri carbogazoase pe zi de trei ani. Cum a reușit să nu se îngrașe deloc

O femeie din Marea Britanie suferă de o dependență rară: bea 30 de doze de sucuri carbogazoase pe zi. Ea spune că preferă să piardă relația cu sora ei geamănă decât să renunțe la băuturile carbogazoase.

bauturi carbogazoase sucuri doze

FOTO: Shutterstock

Emma Forrest consumă 3.000 de calorii pe zi – asta înseamnă 200 de lingurițe de zahăr – și spune că această dependență este mai periculoasă decât cea de jocurile de noroc, scrie BBC.

Tânăra de 29 de ani se trezește de cinci ori pe noapte pentru a-și satisface pofta de sucuri și spune că mănâncă doar o masă pe zi pentru a-și menține greutate.

Am început acum trei ani jumătate. La început consumam trei doze, apoi cinci și din ce în ce mai multe. La un moment dat am ajuns la 20, iar acum dacă nu beau, am migrene”, spune Emma.

Mereu am o doză în mână. Chiar acum țin două doze – un energizant și o băutură acidulată. Am un stoc de 2.000 de doze acasă și țin 48 de doze acasă la sora mea, pentru atunci când o vizitez”, afirmă femeia.

Emma spune că e dependentă de aceste băuturi acidulate și că simte că nu poate „funcționa” normal fără ele.

Dacă nu le beau, am migene și încep să tremur. Atunci când le beau mă simt normal”, adaugă femeia.

Nu sunt de acord cu consumul lor de către copii. Dau dependență. Dacă încep să bea de la 10 ani, la vârsta de 16 ani vor fi deja dependenți. Eu am ajuns în stadiul acesta în trei ani”, spune Emma.

Femeia era dependentă de jocuri de noroc înainte să înceapă să bea băuturi acidulate în exces. Ea spune că medicii dentiști i-au confirmat că nu are probleme cu dinții. De asemenea, Emma a reușit să nu se îngrașe deloc de când are această dependență.

Am doar o masă pe zi. Nu mănânc micul dejun, iar masa o iau în jurul orei 15:00 – ieri, de exemplu, am mâncat doar o baghetă toată ziua. Cu toate astea nu simt că mi-e foame”, povestește Emma.

Femeia vrea acum să scape de dependența sa distructivă și intenționează să apeleze la ajutorul unui psiholog.

Medicii nutriționiști avertizează că dieta femeii este una foarte periculoasă.

Băuturile energizante conțin foarte mult zahăr. Consecința normală ar fi creșterea în greutate, care în timp duce la diabet de tip 2”, spune Kawther Hasham, nutriționist.

E îngrijorător pentru că avem nevoie de mai mulți nutrienți de la mai multe mese pe zi. În aceste băuturi nu există nutrienți deloc, sunt doar calorii goale fără valoare nutritivă. Cofeina dă dependență iar consecința este insomnia, lipsa de somn. Rezultatul este că probabil stă trează mai mult timp și arde mai multe calorii, dar acest lucru nu este sănătos”, explică medicul nutriționist.