PE cere suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia
Foto: Gulliver/GettyImages
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție prin care cere suspendarea temporară a negocierilor de aderare cu Turcia.
Foto: Gulliver/GettyImages
Motivul rezoluției este reacția „disproporționată” a puterii de la Ankara după tentativa de lovitură de stat din iulie, însă cel mai probabil guvernele statelor membre nu vor fi în favoarea unei astfel de decizii, relatează Agerpres citând agențiile de presă internaționale.
Eurodeputații au votat cu o mare majoritate în favoarea rezoluției, care nu are caracter obligatoriu și prin care se solicită Comisiei Europene și guvernelor naționale să înghețe negocierile în desfășurare între Turcia și Uniunea Europeană.
„De partea turcă, noi ne-am angajat să facem multe lucruri și le-am făcut aproape pe toate, cu excepția anumitor cerințe UE, de schimbare a Codului Penal și să îmblânzim legea noastră antiterorism. În astfel de vremuri când Turcia se confruntă cu amenințări teroriste masive, din partea Daesh, PKK și a altor organizații teroriste, este incredibil că Europa s-a gândit să ne ceară aceste lucruri. Dar, în orice caz, cu aceste excepții, noi ne-am respectat angajamentele. Fluxul de refugiați spre Europa a fost oprit, le-am dat permise de lucru sirienilor, luăm în calcul și ideea de a le oferi cetățenie, i-am pregătit pentru locuri de muncă”, a spus Mehmet Simsek.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.